Radio România Internațional

Tag: ceapa

  • Preparate deltaice din crap

    Preparate deltaice din crap

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi posibilitatea
    de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel plachie de crap
    la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză, crap umplut cu orez şi
    ciuperci sau crap la cuptor, cu legume rădăcinoase.


    O reţetă tradiţională din Delta Dunării esta crapul pe varză. Avem nevoie
    de un crap de circa două kg pe care îl curăţăm, îl porţionăm şi îl sărăm puţin.
    Prăjim peştele în ulei până se rumeneşte puţin, iar apoi îl scurgem. Tocăm
    varza, fie murată, fie proaspătă, şi o călim în ulei împreună cu câteva roşii
    tăiate, de asemenea, mărunt. Mutăm varza într-un vas mai înalt, adăugăm piper
    boabe, foi de dafin şi cimbru şi o lăsăm la fiert circa jumătate de oră. Întindem apoi într-o tavă jumătate din
    cantitatea de varză călită, pe care se pun bucăţile de peşte, pe care le
    acoperim cu varza rămasă. Lăsăm tava în cuptor, la foc mic, pentru aproximativ
    30 de minute. Se serveşte fierbinte, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec.


    O altă reţetă deltaică, specifică anotimpului rece, este crapul pregătit în
    cuptor şi umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care
    trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după
    ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până
    pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi
    apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelinele şi
    morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute
    în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi
    amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină. Scoatem tava
    din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le
    amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem
    burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau
    legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de
    ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă
    până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în
    tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit
    împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles,
    cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate deltaice din crap

    Preparate deltaice din crap

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi posibilitatea
    de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel plachie de crap
    la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză, crap umplut cu orez şi
    ciuperci sau crap la cuptor, cu legume rădăcinoase.


    O reţetă tradiţională din Delta Dunării esta crapul pe varză. Avem nevoie
    de un crap de circa două kg pe care îl curăţăm, îl porţionăm şi îl sărăm puţin.
    Prăjim peştele în ulei până se rumeneşte puţin, iar apoi îl scurgem. Tocăm
    varza, fie murată, fie proaspătă, şi o călim în ulei împreună cu câteva roşii
    tăiate, de asemenea, mărunt. Mutăm varza într-un vas mai înalt, adăugăm piper
    boabe, foi de dafin şi cimbru şi o lăsăm la fiert circa jumătate de oră. Întindem apoi într-o tavă jumătate din
    cantitatea de varză călită, pe care se pun bucăţile de peşte, pe care le
    acoperim cu varza rămasă. Lăsăm tava în cuptor, la foc mic, pentru aproximativ
    30 de minute. Se serveşte fierbinte, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec.


    O altă reţetă deltaică, specifică anotimpului rece, este crapul pregătit în
    cuptor şi umplut cu legume rădăcinoase. Se alege un crap de 2 … 4 kg, care
    trebuie curăţat de solzi şi eviscerat. După ce i se dă un praf de sare şi după
    ce este condimentat uşor cu piper negru, crapul trebuie lăsat la rece până
    pregătim legumele. Curăţăm două ţeline mai mari, pe care le tăiem în felii şi
    apoi în suviţe subţiri şi 6 morcovi pe care îi tăiem în rondele. Ţelinele şi
    morcovii se pun într-o tavă, cu puţin ulei, care se lasă timp de 20 de minute
    în cuptorul deja încins. În acest timp, pisăm câţiva căţei de usturoi pe care îi
    amestecăm cu 100 de grame de unt şi cu câteva frunze de ţelină. Scoatem tava
    din cuptor şi luăm din ea suviţe de ţelină şi rondele de morcovi pe care le
    amestecăm cu untul frecat cu usturoi şi cu frunzele de ţelină, după care umplem
    burta crapului cu acest amestec. Burta crapului este cusută apoi cu aţă sau
    legată cu tulpinile de la ţelină. Crapul este pus apoi în tavă, pe patul de
    ţelină şi morcovi. Se toarnă un pahar de vin alb şi se dă la cuptor, Se lasă
    până ce crapul începe să se rumenească. Pentru ca legumele să nu se ardă, în
    tavă poate fi adăugată şi puţină apă. Crapul se porţionează şi este servit
    împreună cu legumele din tavă, cu zeamă de lămâie cu mămăligă şi, bineînţeles,
    cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine răcit.

  • Bame

    Bame

    Cultivate
    încă din secolul 12 înainte de Hristos în Egiptul antic, bamele (în latină Abelmoschus esculentus sau Hibiscus esculentus, în engleză – Okra) sunt prezente astăzi în bucătăria
    meridională, în special în Grecia şi Turcia. Ele s-au răspândit în Orientul
    Mijlociu, în Africa de Nord, mai târziu în America şi în India. Fructele
    acestei plante care se prezintă sub forma unei tufe de circa 1,5 metri
    înălţime, cu multe ramificaţii, sunt consumate atunci când sunt tinere. Pentru
    cei care nu le cunosc, să spunem că bamele sunt legume de culoare verde şi au
    forma unei capsule alungite, cu 5 muchii. În interiorul capsulei se află
    seminţele, dispuse pe 5 rânduri. Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai
    gustoase şi mai fragede. Din acest motiv, bamele trebuie culese înainte ca ele
    să ajungă la maturitate, atunci când capsula devine fibroasă, iar seminţele din
    interior devin din ce în ce mai tari. Având un conţinut ridicat de substanţe proteice şi de grăsimi,
    seminţele de bame ajunse la maturitate sunt folosite, totuşi, în bucătăriile
    orientale, la diferite preparate culinare. Mai mult decât atât, prin prăjirea
    şi măcinarea seminţelor de bame se obţine un înlocuitor al cafelei, cunoscut
    din perioada Egiptului antic.


    Bamele pot fi folosite
    în mâncăruri în stare proaspătă, conservată sau congelată, în combinaţie cu
    alte legume şi cu carne. Bamele au o particularitate şi anume că, atunci, când
    sunt puse la fiert, elimină un suc cu aspect mucilaginos. Pentru a evita
    aceasta, bamele trebuie opărite timp de câteva minute în borş combinat cu apă
    sau în apă cu puţin oţet şi cu sare. După opărire, bamele trebuie clătite în mai
    multe ape până la dispariţia acelui suc mucilaginos.


    Bamele astfel pregătite
    le putem combina cu ceapă şi roşii. Tocăm mărunt 2 … 3 cepe pe care le călim
    în ulei. Peste ele întindem un strat de bame, cantitatea fiind de circa un kg,
    apoi un strat roşii, tăiate felii, circa jumătate de kg, precum şi mărar tocat
    mărunt. Adăugăm apă şi lăsăm amestecul la fiert circa 15 minute, după care
    punem vasul în cuptor, la foc mic, pentru jumătate de oră.


    În mod asemănător,
    bamele pot fi pregătite şi combinate cu carne de pui. Tocăm mărunt o ceapă pe
    care o călim uşor în ulei. Adăugăm un piept de pui, tăiat în cubuleţe şi, după
    ce carnea s-a rumenit puţin, turnăm un pahar cu apă şi lăsăm carnea să fiarbă
    înăbuşit. După 15 minute adăugăm un kg de bame, pe care le-am pregătit
    anterior, trei roşii tăiate în cubuleţe, completăm cu apă, amestecăm şi lăsăm
    la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră. Spre final adăugăm piper măcinat
    şi sare. După ce am luat vasul de pe foc presărăm frunze tocate de pătrunjel.

  • Bame

    Bame

    Cultivate
    încă din secolul 12 înainte de Hristos în Egiptul antic, bamele (în latină Abelmoschus esculentus sau Hibiscus esculentus, în engleză – Okra) sunt prezente astăzi în bucătăria
    meridională, în special în Grecia şi Turcia. Ele s-au răspândit în Orientul
    Mijlociu, în Africa de Nord, mai târziu în America şi în India. Fructele
    acestei plante care se prezintă sub forma unei tufe de circa 1,5 metri
    înălţime, cu multe ramificaţii, sunt consumate atunci când sunt tinere. Pentru
    cei care nu le cunosc, să spunem că bamele sunt legume de culoare verde şi au
    forma unei capsule alungite, cu 5 muchii. În interiorul capsulei se află
    seminţele, dispuse pe 5 rânduri. Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai
    gustoase şi mai fragede. Din acest motiv, bamele trebuie culese înainte ca ele
    să ajungă la maturitate, atunci când capsula devine fibroasă, iar seminţele din
    interior devin din ce în ce mai tari. Având un conţinut ridicat de substanţe proteice şi de grăsimi,
    seminţele de bame ajunse la maturitate sunt folosite, totuşi, în bucătăriile
    orientale, la diferite preparate culinare. Mai mult decât atât, prin prăjirea
    şi măcinarea seminţelor de bame se obţine un înlocuitor al cafelei, cunoscut
    din perioada Egiptului antic.


    Bamele pot fi folosite
    în mâncăruri în stare proaspătă, conservată sau congelată, în combinaţie cu
    alte legume şi cu carne. Bamele au o particularitate şi anume că, atunci, când
    sunt puse la fiert, elimină un suc cu aspect mucilaginos. Pentru a evita
    aceasta, bamele trebuie opărite timp de câteva minute în borş combinat cu apă
    sau în apă cu puţin oţet şi cu sare. După opărire, bamele trebuie clătite în mai
    multe ape până la dispariţia acelui suc mucilaginos.


    Bamele astfel pregătite
    le putem combina cu ceapă şi roşii. Tocăm mărunt 2 … 3 cepe pe care le călim
    în ulei. Peste ele întindem un strat de bame, cantitatea fiind de circa un kg,
    apoi un strat roşii, tăiate felii, circa jumătate de kg, precum şi mărar tocat
    mărunt. Adăugăm apă şi lăsăm amestecul la fiert circa 15 minute, după care
    punem vasul în cuptor, la foc mic, pentru jumătate de oră.


    În mod asemănător,
    bamele pot fi pregătite şi combinate cu carne de pui. Tocăm mărunt o ceapă pe
    care o călim uşor în ulei. Adăugăm un piept de pui, tăiat în cubuleţe şi, după
    ce carnea s-a rumenit puţin, turnăm un pahar cu apă şi lăsăm carnea să fiarbă
    înăbuşit. După 15 minute adăugăm un kg de bame, pe care le-am pregătit
    anterior, trei roşii tăiate în cubuleţe, completăm cu apă, amestecăm şi lăsăm
    la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră. Spre final adăugăm piper măcinat
    şi sare. După ce am luat vasul de pe foc presărăm frunze tocate de pătrunjel.

  • Gogoșele cu carne și aluat

    Gogoșele cu carne și aluat

    Întâlnite frecvent în
    România, chiftelele sunt preparate din carne tocată de porc, cu formă rotundă,
    aplatizată sau alungită, prăjite în grăsime, adică în ulei sau în untură.
    Carnea este amestecată cu ceapă, usturoi, mărar și pătrunjel. Chifetele pot fi
    servite fie cu muștar ca gustare, fie ca fel principal cu cartofi prăjiți sau
    cu piure de cartofi. În comunitatea turco-tătară din Dobrogea carnea de porc este înlocuită cu carne de vită și de oaie, iar în partea de
    nord a Dobrogei, în Delta Dunării, chiftele sunt preparate îndeosebi din carne
    de pește.


    Există diferenţe între
    regiunile României și în ceea ce privește ingredientele folosite la
    aromatizarea chiftelelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul,
    iar usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    În Moldova întâlnim un preparat specific, diferit ca formă față de chiftelele
    care sunt rotunde sau ușor aplatizate, și anume pârjoalele. Acestea au formă
    alungită, sunt aplatizate și învelite în aluat. Au un aspect asemănător
    șnițelelor în aluat. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de
    vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită,
    de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de
    pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse.

    Se adaugă ceapa tocată, mărarul,
    de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.
    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul
    se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel.
    Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi
    prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite
    împreună cu o garnitură precum iahnie de fasole sau piure de cartofi.

  • Gogoșele cu carne și aluat

    Gogoșele cu carne și aluat

    Întâlnite frecvent în
    România, chiftelele sunt preparate din carne tocată de porc, cu formă rotundă,
    aplatizată sau alungită, prăjite în grăsime, adică în ulei sau în untură.
    Carnea este amestecată cu ceapă, usturoi, mărar și pătrunjel. Chifetele pot fi
    servite fie cu muștar ca gustare, fie ca fel principal cu cartofi prăjiți sau
    cu piure de cartofi. În comunitatea turco-tătară din Dobrogea carnea de porc este înlocuită cu carne de vită și de oaie, iar în partea de
    nord a Dobrogei, în Delta Dunării, chiftele sunt preparate îndeosebi din carne
    de pește.


    Există diferenţe între
    regiunile României și în ceea ce privește ingredientele folosite la
    aromatizarea chiftelelor. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul,
    iar usturoiul este înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi
    cartofi raşi. Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care
    turnăm smântână şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    În Moldova întâlnim un preparat specific, diferit ca formă față de chiftelele
    care sunt rotunde sau ușor aplatizate, și anume pârjoalele. Acestea au formă
    alungită, sunt aplatizate și învelite în aluat. Au un aspect asemănător
    șnițelelor în aluat. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de
    vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită,
    de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de
    pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse.

    Se adaugă ceapa tocată, mărarul,
    de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.
    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a lega acest amestec. Amestecul
    se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel.
    Aceste pârjoale se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi
    prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite
    împreună cu o garnitură precum iahnie de fasole sau piure de cartofi.

  • Mămăligă … prăjită

    Mămăligă … prăjită

    Obţinută prin fierberea mălaiului
    sau, dacă doriţi, a făinii de porumb, în apă cu puţină sare, mămăliga a fost,
    în alimentaţia românilor, un înlocuitor al pâinii. Dacă nu era consumată
    întegral la o masă, mămăliga putea fi pusă pe masă în următoarea zi într-o altă
    prezentare.


    Tăiată în felii subţiri, mămăliga
    poate fi trecută prin ou bătut şi apoi tăvălită prin brânză rasă. Se prăjeşte
    apoi într-o tigaie în care am topit unt, până când se rumeneşte Acest fals
    şniţel poate fi servit în combinaţie cu
    un sote de legume. Avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de 200 de
    grame de mazăre şi 200 de grame de fasole verde, eventual de o ceapă. Morcovul
    şi ţelina se taie în suviţe, ceapa se taie în jumătăţi şi apoi transversal, în
    felii subţiri, după care se amestecă cu mazărea şi cu fasolea verde şi se
    călesc uşor în puţin unt şi se înăbuşă cu piţină apă sau cu smântână.


    Pornind tot de la felii de mămăligă,
    se poate face o combinaţie cu jumări sau cu cârnaţi. Avem nevoie de o tigaie în
    care încingem nişte untură de porc şi în
    care prăjim cârnaţii şi jumările. După aceea, în aceeaşi untură se prăjesc
    felii de mămăligă, de grosimea unui deget, întorcându-le de pe o parte pe alta.
    Mămăliga prăjită şi cârnaţii se servesc pe aceeaşi farfurie.


    De la mămăliga prăjită în tigaie,
    trecem la mămăliga învelită în şuncă şi preparată la jar. De această dată tăiem
    mămăliga în cuburi mici pe care le învelim în felii de şuncă. Punem aceste
    cuburi pe o frigăruie. Alternativ cu o foaie de ceapă sau cu un căţel de
    usturoi. Frigăruile se pun pe grătar, deasupra jarului şi se consumă, desigur,
    imediat cu un pahar de vin alb sau roşu sec sau demisec.


    Tot în jar poate fi pregătit şi
    bulzul. Avem nevoie de o mămăligă mai consistentă, de brânză de burduf şi de
    cârnaţi tăiaţi rondele sau de mici bucăţi de şuncă. După ce am preparat
    mămăliga, o porţionăm şi o lăsăm să se răcească puţin. Întindem mămăliga şi
    punem deasupra brânză de burduf şi rondele de cârnat sau bucăţi de şuncă pe
    care le-am rumenim în tigaie. Facem forme rotunde sau uşor aplatizate din
    mămăligă pe care o folosim ca înveliş, miezul fiind din brânză de burduf şi din
    cârnaţi. Învelim aceste forme în folie de aluminiu şi le lăsăm să se coacă în
    jar. Pe vremea când nu exista folie de aluminiu, acest fel de bulz era învelit
    în lut şi era pus, de asemenea, la copt în jar. Acestei variante i se mai spune
    bulz ciobănesc sau bulz haiducesc.

  • Mămăligă … prăjită

    Mămăligă … prăjită

    Obţinută prin fierberea mălaiului
    sau, dacă doriţi, a făinii de porumb, în apă cu puţină sare, mămăliga a fost,
    în alimentaţia românilor, un înlocuitor al pâinii. Dacă nu era consumată
    întegral la o masă, mămăliga putea fi pusă pe masă în următoarea zi într-o altă
    prezentare.


    Tăiată în felii subţiri, mămăliga
    poate fi trecută prin ou bătut şi apoi tăvălită prin brânză rasă. Se prăjeşte
    apoi într-o tigaie în care am topit unt, până când se rumeneşte Acest fals
    şniţel poate fi servit în combinaţie cu
    un sote de legume. Avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de 200 de
    grame de mazăre şi 200 de grame de fasole verde, eventual de o ceapă. Morcovul
    şi ţelina se taie în suviţe, ceapa se taie în jumătăţi şi apoi transversal, în
    felii subţiri, după care se amestecă cu mazărea şi cu fasolea verde şi se
    călesc uşor în puţin unt şi se înăbuşă cu piţină apă sau cu smântână.


    Pornind tot de la felii de mămăligă,
    se poate face o combinaţie cu jumări sau cu cârnaţi. Avem nevoie de o tigaie în
    care încingem nişte untură de porc şi în
    care prăjim cârnaţii şi jumările. După aceea, în aceeaşi untură se prăjesc
    felii de mămăligă, de grosimea unui deget, întorcându-le de pe o parte pe alta.
    Mămăliga prăjită şi cârnaţii se servesc pe aceeaşi farfurie.


    De la mămăliga prăjită în tigaie,
    trecem la mămăliga învelită în şuncă şi preparată la jar. De această dată tăiem
    mămăliga în cuburi mici pe care le învelim în felii de şuncă. Punem aceste
    cuburi pe o frigăruie. Alternativ cu o foaie de ceapă sau cu un căţel de
    usturoi. Frigăruile se pun pe grătar, deasupra jarului şi se consumă, desigur,
    imediat cu un pahar de vin alb sau roşu sec sau demisec.


    Tot în jar poate fi pregătit şi
    bulzul. Avem nevoie de o mămăligă mai consistentă, de brânză de burduf şi de
    cârnaţi tăiaţi rondele sau de mici bucăţi de şuncă. După ce am preparat
    mămăliga, o porţionăm şi o lăsăm să se răcească puţin. Întindem mămăliga şi
    punem deasupra brânză de burduf şi rondele de cârnat sau bucăţi de şuncă pe
    care le-am rumenim în tigaie. Facem forme rotunde sau uşor aplatizate din
    mămăligă pe care o folosim ca înveliş, miezul fiind din brânză de burduf şi din
    cârnaţi. Învelim aceste forme în folie de aluminiu şi le lăsăm să se coacă în
    jar. Pe vremea când nu exista folie de aluminiu, acest fel de bulz era învelit
    în lut şi era pus, de asemenea, la copt în jar. Acestei variante i se mai spune
    bulz ciobănesc sau bulz haiducesc.

  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Urzicile în mâncăruri

    Urzicile în mâncăruri


    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Frunzele tinere de urzică trebuie culese în luna martie şi la începutul lui aprilie. Recoltarea lor se face manual, prin ruperea tulpinii, şi este recomandată protejarea mâinilor cu mănuşi deoarece perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    Urzicile trebuie recoltate din zone nepoluate, ceea ce înseamnă că trebuie evitate, de exemplu, urzicile de pe marginea drumurilor care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip.



    Frunzele de urzici trebuie puse apoi într-un vas cu apă clocotită, aflat pe foc şi lăsate acolo până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea, le scoatem cu o spumieră şi le lăsăm la scurs. Se spune că zeama în care au fiert urzicile reprezintă un remediu natural. Conform sfaturilor din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, în scopul detoxifierii organismului.



    Din urzici se poate face şi supă sau ciorbă. Avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de două cepe mici, de puţin ulei şi de câţiva căţei de usturoi. După ce au fost spălate în mai multe ape, frunzele de urzici sunt puse la fiert împreună cu cepele tocate mărunt. Se strecoară zeama, iar urzicile şi ceapa trebuie pasate după care se adaugă zeama în care au fiert, obţinându-se o supă ceva mai consistentă. Se adaugă puţin usturoi pisat şi sare după gust şi se consumă imediat.



    Pentru ciorbă avem nevoie de jumătate de kg de urzici, de doi morcovi, de o ţelină, de câteva fire de ceapă verde şi de o ceaşcă cu orez. Urzicile se opăresc, iar morcovii şi ţelina se mărunţesc şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce apa ajunge la fierbere, se adaugă orezul, urzicile şi firele de ceapă verde, tocate mărunt. Cu un sfert de oră înainte de final se adaugă jumătate de litru de borş, fiert separat. Ciorba astfel obţinută se serveşte după ce se presară frunze tocate de leuştean.



    Urzicile pot constitui baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Crema de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri şi cu mămăligă ca fel principal. În combinaţie cu orez, putem obţine un pilaf, servit, de asemenea, ca fel principal.


  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Stufat de miel

    Stufat de miel


    Stufatul de miel este o
    mâncare foarte gustoasă, pregătită în
    perioada sau după zilele de Paşte. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o
    pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de
    carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă verde, 15 fire de usturoi verde şi 5
    roşii de dimensiune medie.


    Punem puţin ulei într-o tigaie şi
    prăjim uşor carnea de miel. Tăiem tranversal firele de ceapă şi de usturoi şi le
    călim tot în tigaie. În continuare, luăm o cratiţă mai încăpătoare şi punem
    laolaltă coastele de miel, ceapa şi usturoiul, precum şi roşiile tăiate în
    cuburi mici. Lăsăm vasul în cuptor, la foc potrivit, circa jumătate de oră, iar
    apoi adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în
    cuptor pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.


    Dacă avem la dispoziţie carne de miel,
    dar nu avem ceapă şi usturoi verde, atunci putem folosi alte legume pentru a
    obţine o tocăniţă. La on kg de carne de miel, ne mai trebuie 8 … 10 cartofi
    medii, 2 ardei graşi, 4 roşii, două cepe şi o legătură de pătrunjel. Se curăţă
    şi se spală cepele şii ardeii, după care se toacă mărunt, iar roşiile se taie
    în cubuleţe, la fel ca şi carnea, după care toate se pun într-o cratiţă, în
    care se toarnă apă şi se lasă la fiert după ce am presărat puţin rozmarin. Se
    adaugă cartofii, tăiaţi în cubuleţe, iar după circa 20 de minute se
    condimentează cu piper măcinat şi se presară sare după gust. După ce am luat
    cratiţa de pe foc, presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Mielul
    poate fi pregătit şi în aer liber. Profitând de vremea
    din ce în ce mai caldă, mielul poate fi pregătit la iarbă verde, ca la petrecerile câmpeneşti de altădată. Cei care au mai mul timp
    la dispoziţie pot încerca o
    friptură haiducească de miel. Mai întâi trebuie improvizat un
    cuptor, săpând o groapă puţin mai mare decât mielul care urmează a fi pregătit.
    În acea groapă se face un foc cu lemne pentru a obţine jar. Mielul trebuie să
    aibă circa 10 kilograme, să fie întreg, eviscerat, dar cu blana pe el.

    După ce
    a fost bine spălat în interior, se sărează, iar în interior se introduc circa
    10 cepe tăiate felii şi cimbru, după care blana mielului trebuie cusută. Apoi,
    blana este unsă cu un strat de lut, iar în continuare mielul trebuie pus în
    groapă, învelit în jar şi apoi acoperit cu pământ. Mielul se va coace lent în
    jar, iar după 3 … 4 ore este tocmai bun pentru a fi servit imediat, alături
    de un pahar de vin.

  • Stufat de miel

    Stufat de miel


    Stufatul de miel este o
    mâncare foarte gustoasă, pregătită în
    perioada sau după zilele de Paşte. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o
    pulpă de miel, pentru 4 … 6 porţii având nevoie de un kg şi jumătate de
    carne. Ne mai trebuie 15 fire de ceapă verde, 15 fire de usturoi verde şi 5
    roşii de dimensiune medie.


    Punem puţin ulei într-o tigaie şi
    prăjim uşor carnea de miel. Tăiem tranversal firele de ceapă şi de usturoi şi le
    călim tot în tigaie. În continuare, luăm o cratiţă mai încăpătoare şi punem
    laolaltă coastele de miel, ceapa şi usturoiul, precum şi roşiile tăiate în
    cuburi mici. Lăsăm vasul în cuptor, la foc potrivit, circa jumătate de oră, iar
    apoi adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în
    cuptor pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.


    Dacă avem la dispoziţie carne de miel,
    dar nu avem ceapă şi usturoi verde, atunci putem folosi alte legume pentru a
    obţine o tocăniţă. La on kg de carne de miel, ne mai trebuie 8 … 10 cartofi
    medii, 2 ardei graşi, 4 roşii, două cepe şi o legătură de pătrunjel. Se curăţă
    şi se spală cepele şii ardeii, după care se toacă mărunt, iar roşiile se taie
    în cubuleţe, la fel ca şi carnea, după care toate se pun într-o cratiţă, în
    care se toarnă apă şi se lasă la fiert după ce am presărat puţin rozmarin. Se
    adaugă cartofii, tăiaţi în cubuleţe, iar după circa 20 de minute se
    condimentează cu piper măcinat şi se presară sare după gust. După ce am luat
    cratiţa de pe foc, presărăm frunze tocate de pătrunjel.


    Mielul
    poate fi pregătit şi în aer liber. Profitând de vremea
    din ce în ce mai caldă, mielul poate fi pregătit la iarbă verde, ca la petrecerile câmpeneşti de altădată. Cei care au mai mul timp
    la dispoziţie pot încerca o
    friptură haiducească de miel. Mai întâi trebuie improvizat un
    cuptor, săpând o groapă puţin mai mare decât mielul care urmează a fi pregătit.
    În acea groapă se face un foc cu lemne pentru a obţine jar. Mielul trebuie să
    aibă circa 10 kilograme, să fie întreg, eviscerat, dar cu blana pe el.

    După ce
    a fost bine spălat în interior, se sărează, iar în interior se introduc circa
    10 cepe tăiate felii şi cimbru, după care blana mielului trebuie cusută. Apoi,
    blana este unsă cu un strat de lut, iar în continuare mielul trebuie pus în
    groapă, învelit în jar şi apoi acoperit cu pământ. Mielul se va coace lent în
    jar, iar după 3 … 4 ore este tocmai bun pentru a fi servit imediat, alături
    de un pahar de vin.

  • Mâncăruri din prune afumate

    Mâncăruri din prune afumate

    În România sunt pregătite multe şi gustoase mâncăruri de post, fiind utilizate
    preponderent cartofi, orez, varză murată, prune afumate, gutui, suc de roşii şi
    altele. Mâncarea de prune uscate la fum sau, pe scurt, prune
    afumate este una dintre acestea. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două
    cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. Prepararea începe cu
    spălarea prunelor în apă caldă, după care acestea se pun la fiert în apă rece.
    După primul clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la
    fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final adăugăm
    puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă,
    pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor.
    Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.


    Prunele afumate pot fi
    folosite şi drept garnitură. Un preparat care, pe lângă efectul olfactiv, are şi unul vizual este puiul umplut cu prune. Avem nevoie de un pui, de circa
    un sfert de kg de prune afumate, cărora le scoatem sâmburii,
    de câteva ciuperci, de un
    morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile tăiate în felii subţiri,
    ardeiul gras tăiat în cubuleţe şi morcovul dat prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la
    foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm şi prunele uscate pentru câteva minute. Condimentăm puiul şi pe interior, şi pe
    exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de
    legume călite într-o tavă, în care punem şi
    puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi băgăm tava la cuptor pentru circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Puiul poate fi prezentat pe un platou şi apoi poate fi porţionat, amestecul de legume călite fiind garnitura.