Radio România Internațional

Tag: ceapa

  • Mâncăruri din prune afumate

    Mâncăruri din prune afumate

    În România sunt pregătite multe şi gustoase mâncăruri de post, fiind utilizate
    preponderent cartofi, orez, varză murată, prune afumate, gutui, suc de roşii şi
    altele. Mâncarea de prune uscate la fum sau, pe scurt, prune
    afumate este una dintre acestea. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două
    cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. Prepararea începe cu
    spălarea prunelor în apă caldă, după care acestea se pun la fiert în apă rece.
    După primul clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la
    fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final adăugăm
    puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă,
    pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor.
    Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.


    Prunele afumate pot fi
    folosite şi drept garnitură. Un preparat care, pe lângă efectul olfactiv, are şi unul vizual este puiul umplut cu prune. Avem nevoie de un pui, de circa
    un sfert de kg de prune afumate, cărora le scoatem sâmburii,
    de câteva ciuperci, de un
    morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile tăiate în felii subţiri,
    ardeiul gras tăiat în cubuleţe şi morcovul dat prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la
    foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm şi prunele uscate pentru câteva minute. Condimentăm puiul şi pe interior, şi pe
    exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de
    legume călite într-o tavă, în care punem şi
    puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi băgăm tava la cuptor pentru circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Puiul poate fi prezentat pe un platou şi apoi poate fi porţionat, amestecul de legume călite fiind garnitura.

  • Pui cu legume în vas de lut

    Pui cu legume în vas de lut

    Pentru prepararea mâncării, în
    gospodăria tradiţională se folosesc vase din lut, smălţuite sau nesmălţuite. Cele
    nesmălţuite sunt poroase şi, înainte de utilizare, acestea trebuie scufundate în apă şi lăsate astfel pentru circa 15
    minute. Vasul nesmălţuit absoarbe apa şi, pe măsură ce se încălzeşte în cuptor,
    apa se transformă în vapori, ceea ce face ca prepararea ingredientelor din vas
    să se realizeze în suc propriu. Se spune că acest tip de vas provine de la ceramica
    utilizată de romani în bucătărie, aşa-numita terra sigillata.


    Avem
    nevoie de 6… 8 cartofi de dimensiune medie, de 2… 3 cepe de mărime mijlocie, de
    un gogoşar sau de un ardei gras, de o roşie. Putem adăuga mazăre, fasole
    păstăi, morcov, tăiat rondele. După ce am scos vasul din apă, punem în el un
    strat de cartofi tăiaţi în cubuleţe, apoi celelalte legume, ultimul strat fiind
    de ceapă tăiată solzişori. Pe acest pat de legume punem carnea de pui,
    preferabil pulpe sau pulpe superioare, după care acoperim vasul cu un capac,
    realizat din acelaşi material, lut nesmălţuit. Şi acest capac trebuie ţinut în
    apă pentru un sfert de oră. Introducem vasul cu capac în cuptorul rece şi,
    pornind de la minim, creştem treptat temperatura astfel încât după 45 de minute
    să ajungem la maxim. După circa o oră scoatem capacul şi lăsăm vasul încă un
    sfert de oră la foc mic până când pulpele încep să se rumenească.


    Scoatem vasul din
    cuptor şi îl punem pe un fund de lemn, având grijă să nu supunem ceramica unui
    şoc termic care poate duce la deteriorarea vasului de lut. Porţionăm şi, abia
    după ce am pus în farfurii, adăugăm condimente şi sare. Puiul cu legume se
    poate servi alături de un pahar de vin alb, sec sau demisec.

  • Pui cu legume în vas de lut

    Pui cu legume în vas de lut

    Pentru prepararea mâncării, în
    gospodăria tradiţională se folosesc vase din lut, smălţuite sau nesmălţuite. Cele
    nesmălţuite sunt poroase şi, înainte de utilizare, acestea trebuie scufundate în apă şi lăsate astfel pentru circa 15
    minute. Vasul nesmălţuit absoarbe apa şi, pe măsură ce se încălzeşte în cuptor,
    apa se transformă în vapori, ceea ce face ca prepararea ingredientelor din vas
    să se realizeze în suc propriu. Se spune că acest tip de vas provine de la ceramica
    utilizată de romani în bucătărie, aşa-numita terra sigillata.


    Avem
    nevoie de 6… 8 cartofi de dimensiune medie, de 2… 3 cepe de mărime mijlocie, de
    un gogoşar sau de un ardei gras, de o roşie. Putem adăuga mazăre, fasole
    păstăi, morcov, tăiat rondele. După ce am scos vasul din apă, punem în el un
    strat de cartofi tăiaţi în cubuleţe, apoi celelalte legume, ultimul strat fiind
    de ceapă tăiată solzişori. Pe acest pat de legume punem carnea de pui,
    preferabil pulpe sau pulpe superioare, după care acoperim vasul cu un capac,
    realizat din acelaşi material, lut nesmălţuit. Şi acest capac trebuie ţinut în
    apă pentru un sfert de oră. Introducem vasul cu capac în cuptorul rece şi,
    pornind de la minim, creştem treptat temperatura astfel încât după 45 de minute
    să ajungem la maxim. După circa o oră scoatem capacul şi lăsăm vasul încă un
    sfert de oră la foc mic până când pulpele încep să se rumenească.


    Scoatem vasul din
    cuptor şi îl punem pe un fund de lemn, având grijă să nu supunem ceramica unui
    şoc termic care poate duce la deteriorarea vasului de lut. Porţionăm şi, abia
    după ce am pus în farfurii, adăugăm condimente şi sare. Puiul cu legume se
    poate servi alături de un pahar de vin alb, sec sau demisec.

  • Piftie

    Piftie

    Piftia este una dintre mâncărurile specifice Sărbătorilor de iarnă, fiind
    nelipsită de pe masa de Crăciun sau de Anul Nou. De Bobotează, există tradiţia
    ca să se consume piftie, grâu fiert şi vin roşu. Piftia este un preparat
    tradiţional din Muntenia (provincie istorică românească), servit demult şi la
    curţile domneşti şi boiereşti. Piftia se face cu carne de găină, de gâscă, de
    porc, de viţel sau chiar cu peşte, condiţia fiind ca zeama în care a fost
    fiartă carnea să se transforme în gelatină. De exemplu, pentru a pregăti o
    piftie de pasăre, avem nevoie de un kg de aripi şi pulpe, precum şi de câteva
    gheare şi capete pentru ca piftia să se închege mai repede. Ne mai trebuie două
    cepe, doi morcovi, o căpăţână de usturoi şi câteva frunze de pătrunjel verde.
    Punem la fiert toată carnea împreună cu morcovii şi ceapa. Spumăm şi lăsăm la
    fiert până ce carnea se desprinde de pe oase, adăugând spre final şi puţină
    sare. Adunăm carnea, pe care o mărunţim şi strecurăm zeama rămasă în vas pe
    care o turnăm într-un vas în care punem şi usturoiul pisat. Pregătim un vas mai
    mare sau mai multe castroane în care punem rondele de morcov, frunze de
    pătrunjel verde, eventual felii subţiri de gogoşar în oţet, precum şi bucăţile
    de carne. Peste toate acestea turnăm zeama cu grijă, pentru a nu deranja
    decorul. Lăsăm compoziţia să se răcească, apoi mutăm vasul sau castroanele în
    frigider. Piftia se serveşte în următoarea zi.


    În mod asemănător se face
    şi piftia de crap. Avem nevoie de un crap de un kg, de 4 cepe potrivite, de doi
    morcovi, de o rădăcină de pătrunjel, de o căpăţână de usturoi, de două foi de
    dafin, de câteva boabe de piper. Ceapa tocată mărunt, este fiartă în apă cu
    puţină sare, apoi este scoasă din apă şi pasată. Morcovii şi pătrunjelul sunt
    puşi să fiarbă în aceeaşi apă în care a fiert şi ceapa, împreună cu foile de
    dafin şi cu câteva boabe de piper. După circa 20 de minute, crapul curăţat,
    spălat şi porţionat este adăugat în acceaşi oală. După alte 20 de minute, oala
    este luată de pe foc. Se strecoară zeama într-un castron încăpător,
    amestecându-se cu crema de ceapă şi cu usturoiul pisat, se adaugă boabele de
    piper, se adaugă bucăţile de crap. După răcire, castronul trebuie introdus în
    frigider pentru a se închega.


    Pentru piftia de porc se
    folosesc picioare şi rasol cu os, bucăţi mai grase din zona capului şi şorici,
    precum şi ceapă, morcovi, usturoi, pătrunjel verde şi boabe de piper. Modul de
    preparare este asemănător celor deja prezentate.

  • Piftie

    Piftie

    Piftia este una dintre mâncărurile specifice Sărbătorilor de iarnă, fiind
    nelipsită de pe masa de Crăciun sau de Anul Nou. De Bobotează, există tradiţia
    ca să se consume piftie, grâu fiert şi vin roşu. Piftia este un preparat
    tradiţional din Muntenia (provincie istorică românească), servit demult şi la
    curţile domneşti şi boiereşti. Piftia se face cu carne de găină, de gâscă, de
    porc, de viţel sau chiar cu peşte, condiţia fiind ca zeama în care a fost
    fiartă carnea să se transforme în gelatină. De exemplu, pentru a pregăti o
    piftie de pasăre, avem nevoie de un kg de aripi şi pulpe, precum şi de câteva
    gheare şi capete pentru ca piftia să se închege mai repede. Ne mai trebuie două
    cepe, doi morcovi, o căpăţână de usturoi şi câteva frunze de pătrunjel verde.
    Punem la fiert toată carnea împreună cu morcovii şi ceapa. Spumăm şi lăsăm la
    fiert până ce carnea se desprinde de pe oase, adăugând spre final şi puţină
    sare. Adunăm carnea, pe care o mărunţim şi strecurăm zeama rămasă în vas pe
    care o turnăm într-un vas în care punem şi usturoiul pisat. Pregătim un vas mai
    mare sau mai multe castroane în care punem rondele de morcov, frunze de
    pătrunjel verde, eventual felii subţiri de gogoşar în oţet, precum şi bucăţile
    de carne. Peste toate acestea turnăm zeama cu grijă, pentru a nu deranja
    decorul. Lăsăm compoziţia să se răcească, apoi mutăm vasul sau castroanele în
    frigider. Piftia se serveşte în următoarea zi.


    În mod asemănător se face
    şi piftia de crap. Avem nevoie de un crap de un kg, de 4 cepe potrivite, de doi
    morcovi, de o rădăcină de pătrunjel, de o căpăţână de usturoi, de două foi de
    dafin, de câteva boabe de piper. Ceapa tocată mărunt, este fiartă în apă cu
    puţină sare, apoi este scoasă din apă şi pasată. Morcovii şi pătrunjelul sunt
    puşi să fiarbă în aceeaşi apă în care a fiert şi ceapa, împreună cu foile de
    dafin şi cu câteva boabe de piper. După circa 20 de minute, crapul curăţat,
    spălat şi porţionat este adăugat în acceaşi oală. După alte 20 de minute, oala
    este luată de pe foc. Se strecoară zeama într-un castron încăpător,
    amestecându-se cu crema de ceapă şi cu usturoiul pisat, se adaugă boabele de
    piper, se adaugă bucăţile de crap. După răcire, castronul trebuie introdus în
    frigider pentru a se închega.


    Pentru piftia de porc se
    folosesc picioare şi rasol cu os, bucăţi mai grase din zona capului şi şorici,
    precum şi ceapă, morcovi, usturoi, pătrunjel verde şi boabe de piper. Modul de
    preparare este asemănător celor deja prezentate.

  • Chiftele

    Chiftele

    Întâlnite
    frecvent în România, chiftelele sunt preparate din carne tocată sau din legume,
    cu formă rotundă, aplatizată sau alungită, care au fost prăjite în grăsime.
    Dacă sunt rotunde şi de dimensiuni mici, sunt numite chifteluţe, dacă sunt
    aplatizate şi alungite, atunci sunt numite pârjoale. Denumirea provine din
    limba turcă, köfte, însă, spre deosebire de Turcia unde conţin carne de miel, oaie
    sau vită, în spaţiul românesc chiftelele au în compoziţie carne de porc sau
    chiar de peşte, în special în zona dunăreană şi a Deltei Dunării.


    Chifteluţele din carne de porc sunt uşor de
    preparat. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de câteva felii de pâine, de
    un ou, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de pătrunjel şi una de mărar, de
    făină, ulei, piper şi sare. Feliile de pâine se înmoaie în apă şi apoi sunt
    stoarse, după care le trecem prin maşina de tocat împreună cu carnea. Curăţăm
    şi pisăm usturoiul, după care îl amestecăm cu carnea tocată, cu pâinea, cu un
    ou crud şi cu verdeaţa, tocată mărunt. Condimentăm cu piper şi adăugăm sare
    după gust. După omogenizarea compoziţiei, cu mâna udă modelăm chifteluţe
    rotunde pe care le rostogolim prin făină şi apoi le prăjim în ulei, la foc
    iute. Pot fi servite ca aperitiv, pe un platou cu găstări calde sau reci.


    Există diferenţe culinare între regiunile
    României. De exemplu, în Transilvania este folosit tarhonul, iar usturoiul este
    înlocuit de ceapă. De asemenea, în compoziţie sunt adăugaţi cartofi raşi.
    Aceste chiftele pot fi pregătite în cuptor, într-o tavă în care turnăm smântână
    şi în care presărăm spre final tarhon mărunţit.


    La fel de gustoase sunt chifteluţele din peşte.
    Avem nevoie de un kg de file de peşte, de două … trei cepe, de câtiva căţei
    de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare. Se poate adăuga
    piure de cartofi sau două felii de pâine, precum şi mărar tocat. Carnea de
    peşte şi feliile de pâine sunt trecute prin maşina de tocat. Pasta rezultată
    este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul, de
    asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust.
    Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată
    cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în
    tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care
    le dăm prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare


    Ciorba de
    perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei
    româneşti. În bucătăria internaţională există preparare similare. În bucătăria
    italiană există supe cu chiftele din carne de vită şi cu multe legume, la fel
    ca şi în cea mexicană. De asemenea, în bucătăria turcească există supă cu carne
    tocată de vită sau de miel.


    Spre deosebire de supele menţionate, la care carnea
    tocată modelată sub forma unei bile sau aplatizată precum o chiftea este
    rumenită înainte de a fi introdusă în supă, în varianta românească, perişoarele
    sunt puse direct la fiert. De asemenea, ar mai putea fi făcută distincţie între
    borşul de perişoare, la care pentru acrire este folosit borşul rezultat din
    dospirea tărâţei şi ciorba de perişoare, la care pot fi folosite roşii,
    aguridă, adică struguri necopţi sau zeamă de lămâie. De obicei, pentru acrire
    este folosit borşul, chiar dacă pregătim ciorbă de perişoare.



    Avem nevoie de circa
    trei sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu
    os, de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă
    de orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una
    de mărar.


    Se pune rasolul
    la fiert într-o oală de circa 4 litri şi se spumează după care punem toate
    legumele rădăcinoase, date pe răzătoare. Adăugăm ardei gras şi roşii, tăiate
    mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi foarte mici
    pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o amestecăm
    într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul tocat
    mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20 de
    minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem în
    oala în care fierb legumele.

    Perişoarele se ridică la suprafaţă după ce fierb
    la foc mic. Dacă focul este tare sau dacă omitem să punem ou în compoziţia
    perişoarelor există pericolul ca acestea să se desfacă şi să se împrăştie în
    zeamă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert, după
    care luăm oala de pe foc şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. După ce turnăm
    ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Poate fi servită cu un ardei
    iute.

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare


    Ciorba de
    perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei
    româneşti. În bucătăria internaţională există preparare similare. În bucătăria
    italiană există supe cu chiftele din carne de vită şi cu multe legume, la fel
    ca şi în cea mexicană. De asemenea, în bucătăria turcească există supă cu carne
    tocată de vită sau de miel.


    Spre deosebire de supele menţionate, la care carnea
    tocată modelată sub forma unei bile sau aplatizată precum o chiftea este
    rumenită înainte de a fi introdusă în supă, în varianta românească, perişoarele
    sunt puse direct la fiert. De asemenea, ar mai putea fi făcută distincţie între
    borşul de perişoare, la care pentru acrire este folosit borşul rezultat din
    dospirea tărâţei şi ciorba de perişoare, la care pot fi folosite roşii,
    aguridă, adică struguri necopţi sau zeamă de lămâie. De obicei, pentru acrire
    este folosit borşul, chiar dacă pregătim ciorbă de perişoare.



    Avem nevoie de circa
    trei sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu
    os, de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă
    de orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una
    de mărar.


    Se pune rasolul
    la fiert într-o oală de circa 4 litri şi se spumează după care punem toate
    legumele rădăcinoase, date pe răzătoare. Adăugăm ardei gras şi roşii, tăiate
    mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi foarte mici
    pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o amestecăm
    într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul tocat
    mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20 de
    minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem în
    oala în care fierb legumele.

    Perişoarele se ridică la suprafaţă după ce fierb
    la foc mic. Dacă focul este tare sau dacă omitem să punem ou în compoziţia
    perişoarelor există pericolul ca acestea să se desfacă şi să se împrăştie în
    zeamă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert, după
    care luăm oala de pe foc şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. După ce turnăm
    ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Poate fi servită cu un ardei
    iute.

  • Preparate de Paşte

    Preparate de Paşte

    Credincioşii ortodocşi se
    pregătesc să sărbătorească Paştele, în acest an la o săptămână după Paştele
    catolic. În comunităţile creştine, sunt multe obiceiuri legate de Învierea
    Domnului, cum ar fi pregătirea unor mâncăruri tradiţionale, vopsitul ouălor,
    înnoirea hainelor sau stropitul. Sâmbătă, înainte de slujba de Înviere, se
    obişnuieşte sfinţirea unui coş cu ouă roşii, cu cozonac şi cu vin. Copiii
    primesc haine noi, pe care le poartă în ziua de Paşte, iar iepuraşul le aduce daruri.


    Un preparat tradiţional pus de români pe masa de
    Paşte este drobul de miel. Pentru prepararea acestuia se folosesc organele
    interne ale mielului, inimă, rinichi, ficat, plămâni, dar, pentru a obţine o
    cantitate mai mare, se pot adăugaşi ficăţei de pui. Mai avem nevoie de vreo 10 fire de
    ceapă, de o legătură de pătrunjel şi alta de mărar, de 6 ouă, de piper şi sare. Caracteristic acestui preparat este prapurul, acea membrană subţire cu grăsime, care
    separă organele interne ale mielului. În bucătăria altor popoare, această membranăeste folosită pentru prepararea
    cârnaţilor sau a pateului.


    Organele
    trebuie spălate şi tăiate în bucăţi, iar apoi trebuie lăsate într-un vas cu apă rece
    pentru îndepărtarea sângelui. Se pun la fiert pentru circa jumătate de oră,
    având grijă să îndepărtăm spuma formată la suprafaţă. Separat, sunt fierte trei
    din cele şase ouă, pe care le vom folosi ca ornament. În continuare, organele
    trebuie trecute prin maşina de tocat, iar ceapa verde, pătrunjelul şi mărarul
    trebuie tocate mărunt. Toate acestea vor fi amestecate apoi într-un vas,
    adăugăm şi ouăle crude, piper şi sare după gust şi omogenizăm. Şi prapurele
    trebuie spălat şi pregătit. Drobul de miel va fi preparat la cuptor într-o tavă
    de cozonac sau într-o formă metalică rotundă pe care trebuie să o ungem cu
    ulei. Întindem prapurele în vas, având grijă să lăsăm în exterior o parte
    suficient de mare cu care vom acoperi drobul. Răsturnăm compoziţia peste
    prapure, iar în interiorul acesteia punem şi ouăle fierte tare şi curăţate de
    coajă, după care acoperim cu prapurele. Vasul în care am pus drobul va fi
    introdus în cuptorul încins unde va sta, la foc potrivit, pentru jumătate de oră, până se
    rumeneşte. Se lasă la răcit, iar apoi se pune pe un platou pentru a fi servit.


    Un alte preparat de Paşte este stufatul de
    miel. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6
    porţii având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 20 de fire de
    ceapă verde, 20 de fire de usturoi verde şi 5 … 6 roşii de dimensiune medie.


    Se călesc coastele de miel într-o tigaie cu
    puţin ulei, iar apoi se călesc firele de ceapa şi usturoi verde, tăiate
    transversal, în bucăţi mici. Punem carnea de miel, ceapa şi usturoiul într-un
    vas mai mare, adăugăm roşiile tăiate în cubuleţe şi turnăm puţină apă. Lăsăm
    vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa jumătate de oră, iar apoi
    adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor
    pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.

  • Preparate de Paşte

    Preparate de Paşte

    Credincioşii ortodocşi se
    pregătesc să sărbătorească Paştele, în acest an la o săptămână după Paştele
    catolic. În comunităţile creştine, sunt multe obiceiuri legate de Învierea
    Domnului, cum ar fi pregătirea unor mâncăruri tradiţionale, vopsitul ouălor,
    înnoirea hainelor sau stropitul. Sâmbătă, înainte de slujba de Înviere, se
    obişnuieşte sfinţirea unui coş cu ouă roşii, cu cozonac şi cu vin. Copiii
    primesc haine noi, pe care le poartă în ziua de Paşte, iar iepuraşul le aduce daruri.


    Un preparat tradiţional pus de români pe masa de
    Paşte este drobul de miel. Pentru prepararea acestuia se folosesc organele
    interne ale mielului, inimă, rinichi, ficat, plămâni, dar, pentru a obţine o
    cantitate mai mare, se pot adăugaşi ficăţei de pui. Mai avem nevoie de vreo 10 fire de
    ceapă, de o legătură de pătrunjel şi alta de mărar, de 6 ouă, de piper şi sare. Caracteristic acestui preparat este prapurul, acea membrană subţire cu grăsime, care
    separă organele interne ale mielului. În bucătăria altor popoare, această membranăeste folosită pentru prepararea
    cârnaţilor sau a pateului.


    Organele
    trebuie spălate şi tăiate în bucăţi, iar apoi trebuie lăsate într-un vas cu apă rece
    pentru îndepărtarea sângelui. Se pun la fiert pentru circa jumătate de oră,
    având grijă să îndepărtăm spuma formată la suprafaţă. Separat, sunt fierte trei
    din cele şase ouă, pe care le vom folosi ca ornament. În continuare, organele
    trebuie trecute prin maşina de tocat, iar ceapa verde, pătrunjelul şi mărarul
    trebuie tocate mărunt. Toate acestea vor fi amestecate apoi într-un vas,
    adăugăm şi ouăle crude, piper şi sare după gust şi omogenizăm. Şi prapurele
    trebuie spălat şi pregătit. Drobul de miel va fi preparat la cuptor într-o tavă
    de cozonac sau într-o formă metalică rotundă pe care trebuie să o ungem cu
    ulei. Întindem prapurele în vas, având grijă să lăsăm în exterior o parte
    suficient de mare cu care vom acoperi drobul. Răsturnăm compoziţia peste
    prapure, iar în interiorul acesteia punem şi ouăle fierte tare şi curăţate de
    coajă, după care acoperim cu prapurele. Vasul în care am pus drobul va fi
    introdus în cuptorul încins unde va sta, la foc potrivit, pentru jumătate de oră, până se
    rumeneşte. Se lasă la răcit, iar apoi se pune pe un platou pentru a fi servit.


    Un alte preparat de Paşte este stufatul de
    miel. De obicei, se folosesc coaste de miel sau o pulpă de miel, pentru 4 … 6
    porţii având nevoie de un kg şi jumătate de carne. Ne mai trebuie 20 de fire de
    ceapă verde, 20 de fire de usturoi verde şi 5 … 6 roşii de dimensiune medie.


    Se călesc coastele de miel într-o tigaie cu
    puţin ulei, iar apoi se călesc firele de ceapa şi usturoi verde, tăiate
    transversal, în bucăţi mici. Punem carnea de miel, ceapa şi usturoiul într-un
    vas mai mare, adăugăm roşiile tăiate în cubuleţe şi turnăm puţină apă. Lăsăm
    vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa jumătate de oră, iar apoi
    adăugăm puţin vin roşu, sare şi piper după gust şi mai lăsăm vasul în cuptor
    pentru câteva minute, după care stufatul poate fi servit.

  • Mâncaruri din Transilvania

    Mâncaruri din Transilvania

    Provincie
    istorica româneasca din interiorul arcului carpatic, Transilvania este
    caracterizata, din punct de vedere gastronomic, de mâncaruri bogate în grasimi,
    fiind influentata de bucataria austriaca si maghiara. Este utilizata destul de
    mult carnea de porc, untura de porc si rântasul obtinut din ceapa înabusita si
    faina usor rumenita. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o planta aromatica,
    venita în mod sigur pe filiera saseasca. Este folosita foarte mult slanina
    fiarta, afumata si tavalita prin boia de ardei, consumata tot timpul anului
    ca atare sau ca adaos în diferite mâncaruri. Sosurile si salatele îndulcite îsi
    au originea în bucataria maghiara, la fel ca si boiaua de ardei. Bucataria din
    Transilvania este renumita prin preparate precum balmosul, supa de varza cu
    smântâna, ciorba ardeleneascã de porc sau de vacã, ciorba de carne cu tarhon,
    tochitura cu afumãturã si multe altele. Spre deosebire de alte zone, în
    Transilvania, sarmalele, pregatite din foi de varza si carne de porc, au
    dimensiuni apreciabile.


    Aşa-numita ciorba ardeleneasca cu afumătură se pregateste usor, însa,
    înainte de a o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim puţin carnea afumată,
    fie jambon, fie costiţă, deoarece astfel se mai elimina din sarea folosita la
    conservare. Avem nevoie de jumătate de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi
    de mărime mijlocie, două cepe, doi morcovi, un pahar de smântână, două galbenusuri
    de ou si oţet. Costita sau sunca trebuie pusa într-un vas cu apa clocotita unde
    o lasam la fiert câteva minute. O scurgem si apoi tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 3 … 4 litri de apă şi lăsăm sa fiarba. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Separat, într-un
    castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna. Adaugam câte un polonic cu zeama si
    amestecam. La final, turnam amestecul din castron peste ciorba ramasa în oala si
    omogenizam. Ciorba se acreste cu doua, trei linguri de otet din vin sau cu otet
    în care a fost conservat tarhon.


    În pensiunile din zona Sibiului se
    pregateste tocanita de vitel în ceaun de fonta. Se poate pregati în aer liber,
    la foc moale. Mai întâi, ceapa se toaca marunt si se caleste în ulei, apoi este
    adaugata carnea de vitel, taiata în cubulete, putina apa si se lasa sa fiarba
    înabusit timp de 3 … 4 ore. Spre final adaugam un ardei taiat ma sau pasta de
    ardei si se presara piper macinat. Înainte ca tocanita sa fie luata de pe foc,
    se adauga sare dupa gust si frunze tocate de patrunjel.

  • Mâncaruri din Transilvania

    Mâncaruri din Transilvania

    Provincie
    istorica româneasca din interiorul arcului carpatic, Transilvania este
    caracterizata, din punct de vedere gastronomic, de mâncaruri bogate în grasimi,
    fiind influentata de bucataria austriaca si maghiara. Este utilizata destul de
    mult carnea de porc, untura de porc si rântasul obtinut din ceapa înabusita si
    faina usor rumenita. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o planta aromatica,
    venita în mod sigur pe filiera saseasca. Este folosita foarte mult slanina
    fiarta, afumata si tavalita prin boia de ardei, consumata tot timpul anului
    ca atare sau ca adaos în diferite mâncaruri. Sosurile si salatele îndulcite îsi
    au originea în bucataria maghiara, la fel ca si boiaua de ardei. Bucataria din
    Transilvania este renumita prin preparate precum balmosul, supa de varza cu
    smântâna, ciorba ardeleneascã de porc sau de vacã, ciorba de carne cu tarhon,
    tochitura cu afumãturã si multe altele. Spre deosebire de alte zone, în
    Transilvania, sarmalele, pregatite din foi de varza si carne de porc, au
    dimensiuni apreciabile.


    Aşa-numita ciorba ardeleneasca cu afumătură se pregateste usor, însa,
    înainte de a o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim puţin carnea afumată,
    fie jambon, fie costiţă, deoarece astfel se mai elimina din sarea folosita la
    conservare. Avem nevoie de jumătate de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi
    de mărime mijlocie, două cepe, doi morcovi, un pahar de smântână, două galbenusuri
    de ou si oţet. Costita sau sunca trebuie pusa într-un vas cu apa clocotita unde
    o lasam la fiert câteva minute. O scurgem si apoi tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 3 … 4 litri de apă şi lăsăm sa fiarba. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Separat, într-un
    castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna. Adaugam câte un polonic cu zeama si
    amestecam. La final, turnam amestecul din castron peste ciorba ramasa în oala si
    omogenizam. Ciorba se acreste cu doua, trei linguri de otet din vin sau cu otet
    în care a fost conservat tarhon.


    În pensiunile din zona Sibiului se
    pregateste tocanita de vitel în ceaun de fonta. Se poate pregati în aer liber,
    la foc moale. Mai întâi, ceapa se toaca marunt si se caleste în ulei, apoi este
    adaugata carnea de vitel, taiata în cubulete, putina apa si se lasa sa fiarba
    înabusit timp de 3 … 4 ore. Spre final adaugam un ardei taiat ma sau pasta de
    ardei si se presara piper macinat. Înainte ca tocanita sa fie luata de pe foc,
    se adauga sare dupa gust si frunze tocate de patrunjel.

  • Vinete umplute

    Vinete umplute

    Vinetele se află printre legumele intens folosite în bucătăria românească
    la începutul toamnei, fie pentru mâncăruri, fie pentru conservare. Vinetele
    coapte pot fi transformate uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte
    legume. De asemenea, pot fi tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau
    umplute şi introduse în cuptor, cu diferite sosuri.


    Cultivate în India, ele s-au răspândit apoi în
    China şi în Orientul mijlociu, unde au intrat în bucătăria arabă şi cea
    turcească. În Europa occidentală, vinetele au pătruns datorită arabilor în timp
    ce în partea estică a continentului, ele au devenit populare datorită
    otomanilor, fiind apreciate ca legume începând din secolul al 15-lea. Dacă în
    Spania există preparate din vinete precum Firigolla, în România întâlnim
    musacaua, un cuvânt care provine din turcă (musakka), cuvând întâlnit şi alte
    ţări din Balcani. Există o mulţime de mâncăruri de vinete de origine
    balcanică, dacă ar fi se luăm după denumirea lor: vinete bulgăreşti, vinete
    greceşti sau un preparat având o denumire turcească – imambayaldî – care ar
    însemna imamul a leşinat. Bănuim că de plăcere după ce a consumat acea
    mâncare de vinete, umplută cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei
    gras, usturoi morcovi şi ţelină. Mai avem nevoie de un ardei iute şi de o
    legătură de pătrunjel. În umplutură mai pot fi adăugate ciuperci sau brânză.


    Îndepărtăm cozile vinetelor şi
    le tăiem longitudinal, în jumătăţi. Le opărim uşor, le sărăm şi le lăsăm să se
    scurgă. Într-o tigaie în care am pus ulei de măsline, călim ceapa, apoi adăugăm
    morcovii şi ţelina, ardeii graşi, tăiaţi în fâşii subţiri şi roşiile tăiate în
    cubuleţe, iar la sfârşit usturoiul tăiat, de asemenea, mărunt. Punem apoi
    jumătăţile de vinete într-o tavă, iar în scobiturile pe care le facem în
    interiorul lor prin presare, cu o lingură, turnăm acest amestec de legume
    călite în care adăugăm şi frunzele de pătrunjel, tocate mărunt şi ardeiul iute,
    tăiat în felii subţiri. Băgăm tava la cuptor, la foc potrivit, pentru o
    jumătate de oră, după care punem jumătăţile de vinete în farfurii, presărând
    deasupra pătrunjel verde tocat. Poftă bună sau, dacă doriţi, leşin plăcut!

  • Vinete umplute

    Vinete umplute

    Vinetele se află printre legumele intens folosite în bucătăria românească
    la începutul toamnei, fie pentru mâncăruri, fie pentru conservare. Vinetele
    coapte pot fi transformate uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte
    legume. De asemenea, pot fi tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau
    umplute şi introduse în cuptor, cu diferite sosuri.


    Cultivate în India, ele s-au răspândit apoi în
    China şi în Orientul mijlociu, unde au intrat în bucătăria arabă şi cea
    turcească. În Europa occidentală, vinetele au pătruns datorită arabilor în timp
    ce în partea estică a continentului, ele au devenit populare datorită
    otomanilor, fiind apreciate ca legume începând din secolul al 15-lea. Dacă în
    Spania există preparate din vinete precum Firigolla, în România întâlnim
    musacaua, un cuvânt care provine din turcă (musakka), cuvând întâlnit şi alte
    ţări din Balcani. Există o mulţime de mâncăruri de vinete de origine
    balcanică, dacă ar fi se luăm după denumirea lor: vinete bulgăreşti, vinete
    greceşti sau un preparat având o denumire turcească – imambayaldî – care ar
    însemna imamul a leşinat. Bănuim că de plăcere după ce a consumat acea
    mâncare de vinete, umplută cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei
    gras, usturoi morcovi şi ţelină. Mai avem nevoie de un ardei iute şi de o
    legătură de pătrunjel. În umplutură mai pot fi adăugate ciuperci sau brânză.


    Îndepărtăm cozile vinetelor şi
    le tăiem longitudinal, în jumătăţi. Le opărim uşor, le sărăm şi le lăsăm să se
    scurgă. Într-o tigaie în care am pus ulei de măsline, călim ceapa, apoi adăugăm
    morcovii şi ţelina, ardeii graşi, tăiaţi în fâşii subţiri şi roşiile tăiate în
    cubuleţe, iar la sfârşit usturoiul tăiat, de asemenea, mărunt. Punem apoi
    jumătăţile de vinete într-o tavă, iar în scobiturile pe care le facem în
    interiorul lor prin presare, cu o lingură, turnăm acest amestec de legume
    călite în care adăugăm şi frunzele de pătrunjel, tocate mărunt şi ardeiul iute,
    tăiat în felii subţiri. Băgăm tava la cuptor, la foc potrivit, pentru o
    jumătate de oră, după care punem jumătăţile de vinete în farfurii, presărând
    deasupra pătrunjel verde tocat. Poftă bună sau, dacă doriţi, leşin plăcut!

  • Preparate din păstrăv afumat

    Preparate din păstrăv afumat


    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina (provincie istorică din nordul României), există un preparat specific, “păstrăv afumat în cobză”. Cobza are forma instrumentului popular asemănător unei chitare, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Se spune că această cobză, în care intră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri de molid, uscate şi curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsaţi în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.



    Păstrăvii afumaţi pot fi consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr, de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri. Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care îl tăiem, de asemenea, în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin oţet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat.