Tag: Federica Mogherini

  • Reconstrucţia Irakului, prioritate pentru UE

    Reconstrucţia Irakului, prioritate pentru UE

    Bruxellesul va dona 400 de milioane de euro, la care se vor adăuga contribuții individuale ale statelor membre, a declarat șefa diplomației europene, Federica Mogherini. Ea a participat, în Kuwait, la o conferință dedicată reconstrucției Irakului. Guvernul de la Baghdad estima, înaintea conferinței, că ar avea nevoie de aproximativ 88 de miliarde de dolari; statele și investitorii prezenți în Kuwait au promis 30 de miliarde de dolari, în principal sub formă de credite avantajoase și de investiții. Distrugerile cauzate de războiul cu Statul Islamic, în Irak, au fost uriașe. După ofensiva-fulger din vara lui 2014, gruparea controla aproximativ o treime din teritoriul țării și a durat mai mult de trei ani până când forțele loiale Baghdadului să reușească să elibereze toate localitățile ocupate. Unele dintre acestea – Tikrit, Ramadi, Fallujah sau Mosul – au fost în mare parte distruse în cursul luptelor. Milioane de persoane au fost forțate să fugă din calea violențelor și nu pot reveni, deocamdată, acasă, pentru că jihadiștii au lăsat în urma lor și capcane, mine artizanale care trebuie dezamorsate. În toate aceste domenii Baghdadul are nevoie de asistență.

    Federica Mogherini: Vrem să consolidăm realizările irakienilor și să îi ajutăm să câștige pacea după ce au câștigat războiul împotriva Daesh. Asta înțelegem prin stabilizare. Vrem ca viața să revină în orașele și satele irakiene. Vrem să răspundem la nevoile irakienilor astfel încât reconstrucția să pornească de la o bază solidă. O treime dintre irakieni au urgent nevoie de asistență. Refugiații interni au nevoie de alimente și asistență medicală, copiii de profesori și o educație bună și știm că vor cu toții să se întoarcă la casele lor și să reînceapă o viață normală. Noi, europenii, am fost și continuăm să rămânem alături de irakieni. Împreună cu Organizația Națiunilor Unite, am asigurat electricitate, apă potabilă și medicamente în zonele eliberate. Am curățat de mine școli din Ramadi, astfel încât 6000 de elevi să își poată relua studiile, iar acum facem același lucru și în alte părți ale țării. Antrenăm forțele de securitate irakiene atât cu militarii noștri cât și prin intermediul unei misiuni europene civile, pentru ca populația să se poată baza pe o poliție profesionistă care să le garanteze siguranța și să le respecte drepturile fundamentale. Sunt în mod special mândră să spun că, pentru prima oară, activitatea în domeniul siguranței se concentrează și pe protejarea patrimoniului cultural.


    Federica Mogherini a atras atenția că reconstrucția nu se limitează doar la repararea distrugerilor provocate de lupte. Bruxellesul își propune să ajute Irakul să își refacă instituțiile și sistemul educational, dar și să ajute la rezolvarea problemelor cu care încă se confruntă țara – corupția, tensiunile inter-etnice și inter-confesionale. Nu în ultimul rând, reconstrucția și refacerea societății trebuie să țină cont și de tineri, femei și șomeri – cu alte cuvinte, investițiile în infrastructură trebuie dublate de cele în resursă umană.


  • Consiliul de cooperare UE – Azerbaidjan

    Consiliul de cooperare UE – Azerbaidjan

    Consiliul de cooperare a revizuit stadiul relațiilor dintre Uniunea Europeană şi Azerbaidjan în cadrul Parteneriatului estic și al politicii europene de vecinătate. Ambele părți au salutat lansarea negocierilor referitoare la un nou acord bilateral, precum și la prioritățile parteneriatului și au căzut de acord asupra necesității de a încheia rapid aceste negocieri. S-a discutat despre importanța de a accelera aderarea Azerbaidjanului la Organizaţia Mondială a Comerţului, întrucât ar ajuta atât în procesul de reformă economică din această țară, cât și la dezvoltarea și la diversificarea economiei sale. În privinţa comerțului și a cooperării sectoriale, ambele părți au subliniat importanța strategică a coridorului sudic al gazelor.


    Dincolo de chestiunile economice, Uniunea Europeană și Azerbaidjanul au abordat provocările în materie de democrație, stat de drept, drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv în ceea ce privește libertatea de exprimare și de asociere. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini: Am pus în discuţie astăzi şi democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, ca parte a unei fundaţii solide a unei relaţii reciproc avantajoase. Uniunea Europeană a subliniat încă o dată că punerea integral în practică a angajamentelor internaţionale de către Azerbaidjan este vitală. Acest lucru înseamnă aplicarea recomandărilor legate de legea electorală, de libertatea de ascociere, de expresie, de aliniere la standardele internaţionale, în special în contextul actual, preelectoral, în care a intrat Azerbaidjanul.


    Dna Mogherini a reafirmat disponibilitatea Uniunii Europene de a sprijini în continuare dezvoltarea instituțiilor democratice din Azerbaidjan.

    Consiliul de cooperare a analizat, de asemenea, conflictul din Nagorno-Karabah și o serie de aspecte regionale. Uniunea a reafirmat că situația actuală nu poate dura, iar conflictul nu poate fi rezolvat pe cale militară, fiind nevoie de o soluționare politică rapidă, în conformitate cu dreptul internațional.

    S-a discutat, totodată, despre cooperarea în domeniul transportului, şi mai ales despre negocierile în curs, asupra unui acord privind un spațiu aerian comun. Consiliul de cooperare a apreciat că inaugurarea, anul trecut, a căii ferate Baku-Tbilisi-Kars a reprezentat un progres esențial în interconectarea rețelelor de transport între Uniunea Europeană, Turcia, Georgia, Azerbaidjan și Asia Centrală.

    Au fost abordate și domenii precum sistemul judiciar, educația, acțiunile climatice și mediul, inclusiv cooperarea în contextul regional al Parteneriatului estic.


  • Strategia UE pentru Balcanii de Vest

    Strategia UE pentru Balcanii de Vest

    Comisia
    Europeană a adoptat noua Strategie de aderare a Serbiei şi a altor state din
    Balcanii de Vest la Uniunea Europeană. Strategia prezintă prioritățile și
    domeniile în care se va aplica o cooperare
    comună consolidată și abordează provocările specifice cu care se
    confruntă Balcanii de Vest, prezintă noi inițiative și specifică sprijinul pentru regiune orientat
    către realizarea de reforme.

    Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini: Balcanii de Vest fac parte
    din Europa: împărtășim aceeași geografie, aceeași istorie, același
    patrimoniu cultural și aceleași oportunități și provocări actuale și viitoare.
    Această strategie ne arată calea de urmat pentru ca noi toți, împreună, să asigurăm
    ireversibilitatea procesului de apropiere a Balcanilor de Vest de Uniunea
    Europeană. Strategia ne oferă tuturor o perspectivă comună, clară, fără
    echivoc, credibilă și concretă pentru integrarea în UE a fiecăruia dintre cei
    șase parteneri ai noștri, bineînţeles pe baza progreselor în procedurile pe
    care le cunoaştem.

    Comisia consideră că este nevoie de eforturi susţinute şi
    reforme ireversibile. Strategia explică etapele pe care trebuie să le
    parcurgă Muntenegru și Serbia – singurele
    cu care negocierile de aderare sunt deja în curs – în perspectiva
    aderării în 2025. De asemenea, consideră că Albania și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei fac
    progrese semnificative pe calea către UE, iar Comisia este pregătită să
    formuleze recomandări privind deschiderea negocierilor de aderare, pe baza condițiilor
    îndeplinite.

    Bruxelles-ul mai spune că, după depăşirea unei etape, va începe să
    pregătească un aviz privind cererea de aderare a Bosniei
    și Herțegovinei, iar Kosovo are
    ocazia de a realiza progrese susținute prin punerea în aplicare a Acordului de
    stabilizare și de asociere și de a avansa pe calea către UE imediat ce
    circumstanțele obiective vor permite acest lucru. Toate aceste aprecieri se regăsesc în documentul
    prezentat, alături de acțiunile specifice pe care UE le va adopta în următorii
    ani pentru a sprijini eforturile de transformare în Balcanii de Vest. Aceste
    inițiative vizează Statul de drept, Securitatea şi migraţia, Dezvoltarea
    socio-economică, Conectivitatea în domeniile transportului şi energiei, Agenda
    digitală, respectiv Reconcilierea şi relaţiile de bună vecinătate. Strategia
    subliniază, de asemenea, că UE trebuie să fie pregătită pentru a primi noi
    membri, atunci când aceștia vor îndeplini criteriile.


  • UE îşi exprimă îngrijorarea faţă de încălcarea drepturilor omului în Turcia

    UE îşi exprimă îngrijorarea faţă de încălcarea drepturilor omului în Turcia

    Turcia continuă să îngrijoreze Uniunea Europeană din cauza încălcărilor repetate ale drepturilor omului, potrivit șefei diplomației europene, Federica Mogherini. Relațiile Turciei cu mai multe state europene s-au deteriorat după tentativa de lovitură de stat din 2016, Ankara fiind criticată pentru valul de epurări și arestări care au vizat armata, poliția, sistemul judiciar, învățământul, dar și mediul privat și mass-media. Noi tensiuni au apărut în contextul referendumului pentru modificarea Constituției, văzut de critici drept o încercare de consolidare a puterii și un nou pas către un regim autoritar făcut de Recep Tayyip Erdogan.

    Federica Mogherini a observat, însă, că s-au făcut progrese în ceea ce privește re-lansarea relațiilor turco-europene: Dialogul cu Turcia este mai important astăzi decât a fost vreodată. Tendința negativă în ceea ce privește situația drepturilor omului în țară nu a fost inversată. S-au înregistrat unii pași mici în anumite cazuri legate de drepturile omului, însă acestea au continuat să fie încălcate și au fost afectate personalități ale societății civile, utilizatori ai rețelelor de socializare, angajați în sistemul medical, iar lista poate continua. Am făcut o declarație comună cu comisarul European pentru politica de vecinătate și extindere, Johannes Hahn, în care ne-am concentrat, în principal, pe decizia fără precedent a autorităților turce de a contrazice o decizie a Curții Constituționale. Acest lucru contravine Constituției Turciei și ridică semne de întrebare cu privire la independența sistemului judiciar turc. Este adevărat, însă, că, pe de altă parte, s-au făcut eforturi pentru normalizarea relațiilor dintre Turcia și unele state membre. Acestea sunt vești bune, însă vreau să fie foarte clar: toți cetățenii turci trebuie să beneficieze de drepturile omului și libertățile fundamnetale.

    Federica Mogherini a comentat și noua operațiune militară lansată de Turcia în nordul Siriei. Armata turcă a lansat, luna trecută, o ofensivă în Afrin, unul dintre cantoanele controlate de milițiile kurzilor sirieni, YPG. Ankara afirmă că aceste miliții ar fi afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan, care se află pe listele europene, americane și ONU ale organizațiilor teroriste. Forțele YPG – care au jucat un rol-cheie în războiul internațional împotriva Statului Islamic – nu au fost incluse, însă, pe aceste liste, iar Federica Mogherini a dat de înțeles că Ankara ar trebui să țină cont de acest lucru: Turcia are dreptul – aș spune chiar și datoria – de a le asigura securitatea cetățenilor săi care trăiesc în apropierea graniței cu Siria. Cu toate acestea, suntem profund îngrijorați de deschiderea unui nou front în nordul Siriei. Această nouă escaladare a violențelor ne poate îndepărta de o reglementare politică a conflictului. Trebuie să ne concentrăm cu toții să sprijinim negocierile care au loc sub egida ONU la Geneva. Securitatea reală poate veni doar printr-o reglementare politică a conflictului. Credem, totodată, că operațiunile militare trebuie să vizeze organizațiile teroriste aflate pe lista ONU, nu alte grupări.

    Ankara nu a dat până acum semnale că ar dori să renunțe la ofensiva împotriva YPG, ba chiar a avertizat că ar putea viza și alte regiuni controlate de kurzi, unde sunt prezente și forțe ale aliaților americani ai ambelor părți.


  • Sprijinul acordat de UE pentru soluţia “două state” – Israel şi Palestina

    Sprijinul acordat de UE pentru soluţia “două state” – Israel şi Palestina

    Uniunea Europeană şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de soluţia cu două state — israelian şi palestinian — şi cu Ierusalimul drept capitală a ambelor ţări. Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a făcut aceste precizări la Bruxelles, unde l-a primit pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, care le-a cerut celor 28 să recunoscă Palestina ca stat independent.



    Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a venit la Bruxelles, la sfârşitul lunii trecute, să caute sprijin din partea europenilor după ce preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului. Acesta a îndemnat statele membre ale Uniunii Europene să recunoască rapid Palestina ca stat independent. Nu există nicio contradicţie între recunoaştere şi reluarea negocierilor de pace cu Israelul” — a insistat Abbas, în contextul în care nouă ţări membre au recunoscut statul palestinian în trecut, dar care acum constituie un demers pe care Uniunea nu-l are în vedere în ansamblu, în acest stadiu. Mahmoud Abbas a subliniat că recunoaşterea europeană ar încuraja poporul palestinian să continue să spere în pace şi să deschidă uşa păcii. El a dat asigurări că palestinienii sunt hotărâţi să continue negocierile, deoarece consideră că acesta este singurul mod de a avansa pentru a găsi o soluţie negociată şi a face pace cu Israelul.



    Primindu-l pe Mahmoud Abbas, Înaltul reprezentant pentru afaceri europene Federica Mogherini a reiterat angajamentul ferm al Uniunii faţă de soluţia cu două state: Noi, europenii, ca şi lumea arabă şi Naţiunile Unite, continuăm să credem că cea mai pragmatică şi realistă soluţie este ca Ierusalimul să devină, prin negocieri directe, capitala a două state. Vom continua să lucrăm pentru a sprijini un cadru internaţional care să însoţească negocierile directe angajate cu prietenii noştri americani prin intermediul Quartetului. Aşadar, vom discuta modalităţile de continuare sau de reîncepere a negocierilor cu Statele Unite, Rusia, ONU şi — în primul şi în cel mai important rând — cu Israelul şi cu Palestina, precum şi cu prietenii noştri arabi: Iordania, Egiptul, Arabia Saudită, Liga Arabă.”



    Federica Mogherini a subliniat că nu este momentul pentru dezangajare”, în condiţiile în care conducerea palestiniană refuză să considere Statele Unite drept mediator legitim, iar Mahmoud Abbas a acuzat Israelul că a pus capăt acordurilor de pace de la Oslo (din 1993), destinate să conducă la reglementare negociată a conflictului israeliano-palestinian. Dimpotrivă — a subliniat dna Mogherini –, europenii cred că palestinienii şi Israelul ar trebui mai mult ca oricând să-şi manifeste voinţa de a se angaja în tratative”.



    France Presse notează că liderul palestinian a criticat îngheţarea de către Statele Unite a unei părţi a finanţării lor către Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, apreciind acest pas drept echivalentul unei abandonări a refugiaţilor palestinieni sau al apelului la a părăsi teritoriile palestiniene.​




  • Comisia propune o strategie UE pentru Irak

    Comisia propune o strategie UE pentru Irak

    Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate,
    Federica Mogherini, şi Comisia Europeană au adoptat o comunicare comună prin
    care propun o strategie UE pentru Irak pentru a aborda numeroasele provocări cu
    care se confruntă ţara în urma înfrângerii teritoriale a Da’esh.


    Strategia se concentrează pe acordarea de ajutor umanitar continuu Irakului
    şi pe facilitarea stabilizării regiunilor eliberate de ocupaţia Da’esh, în
    condiţiile în care trei milioane de irakieni strămutaţi încă nu se pot întoarce
    acasă. De asemenea, încearcă să abordeze eforturile de reformă, reconstrucţie
    şi reconciliere pe termen lung pe care Irakul trebuie să le urmărească pentru a
    consolida pacea şi pentru a construi o ţară unită şi democratică, în care toţi
    cetăţenii să se poată bucura pe deplin de drepturile lor.


    Sprijinul UE se concentrează pe următoarele obiective strategice:
    conservarea unităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Irakului;
    promovarea creşterii economice incluzive; consolidarea identităţii naţionale a
    Irakului şi reconcilierea între diversele sale comunităţi; promovarea unui
    sistem de justiţie independent; abordarea provocărilor legate de migraţie;
    sprijinirea relaţiilor bune ale Irakului cu toţi vecinii săi.


    Ultima strategie UE pentru Irak a fost
    adoptată în martie 2015 ca parte a strategiei regionale pentru Siria şi Irak,
    precum şi cu privire la ameninţarea ISIL/Da’esh. Astfel că era de la sine
    înţeles că Uniunea trebuia să facă pasul următor. De altfel, la reuniunea din
    decembrie a Consiliului Afaceri Externe, Federica Mogherini a făcut o trecere
    în revistă a politicilor privind regiunile aflate în criză, precizând despre
    Irak: Activitatea noastră de sprijinire a Irakului va
    creşte în următoarele luni, în special pentru a ne asigura că relaţiile dintre
    Bagdad şi proiectele lor de lege vor avea un ton cooperant în raport cu
    comunităţile din Irak, iar ţara va reuşi să evite greşelile care s-au făcut în
    trecut prin subestimarea problemelor care se dezvoltă apoi în ceva major, cu
    care trebuie să ne confruntăm cu toţii.



    În perioada 2014 – 2017, UE a condus eforturile internaţionale de ajutor
    umanitar pentru criza din Irak, oferind finanţare globală în valoare de 650
    milioane EUR pentru a răspunde crizei umanitare şi pentru a sprijini
    stabilitatea şi dezvoltarea ţării. Doar în 2017, sprijinul general acordat de
    Uniune Irakului a atins mai mult de 200 de milioane de euro, ca răspuns atât la
    criza umanitară imediată, cât şi la nevoile de rezistenţă şi dezvoltare pe
    termen lung.


    Acţiunile propuse în comunicarea comună a Înaltului Reprezentant şi a Comisiei
    vor fi discutate cu statele membre ale UE la Consiliul Afaceri Externe din 22
    ianuarie şi cu Parlamentul European şi vor contribui la o nouă strategie a UE
    pentru Irak.

  • UE susţine Acordul nuclear cu Iranul

    UE susţine Acordul nuclear cu Iranul

    Uniunea Europeană
    cere Statelor Unite ale Americii să nu întrerupă Acordul nuclear cu Iranul,
    semnat în 2015. Cele trei ţări europene semnatare ale acordului, Marea
    Britanie, Franţa şi Germania, consideră că respectarea acestei înţelegeri face
    lumea în care trăim mai sigură, prevenind o potenţială cursă pentru înarmarea
    nucleară. Joi a avut loc, la Bruxelles, întâlnirea dintre reprezentanţi ai
    statelor europene semnatare ale acordului şi şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif.


    Federica
    Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi
    politică de securitate: Punctul central al întâlnirii noastre îl
    constituie o activitate în desfăşurare, aceea de a asigura implementarea
    deplină şi permanentă a planului comun de acţiune, Acordul nuclear cu Iranul,
    şi susţinerea acestui acord de către toate părţile implicate. Uniunea Europeană
    şi-a exprimat în mod clar poziţia în ceea ce priveşte Acordul nuclear, aşa cum
    a fost afirmat deja în luna octombrie a anului trecut de către miniştrii
    tuturor celor 28 de state membre. O repetăm şi astăzi. Acordul funcţionează şi îşi
    îndeplineşte obiectivul principal, ceea ce înseamnă păstrarea sub observaţie a
    programului nuclear al Iranului, păstrarea acestui program sub atenta noastră
    supraveghere. Iranul îşi îndeplineşte toate obligaţiile pe care şi le-a asumat
    în urma acordului. Implementarea de un real succes a acordului asigură că
    programul nuclear iranian rămâne unul pacifist. Acordul nuclear cu Iranul este
    un acord multilateral, aprobat de Consiliul de Securitate al ONU printr-o
    rezoluţie, şi reprezintă un element cheie al arhitecturii globale de
    neproliferare a înarmării nucleare. Este crucial pentru siguranţa regională,
    dar şi pentru siguranţa Europei. Este un element cheie în ceea ce priveşte
    strategia noastră de securitate, a europenilor. Într-o vreme a ameninţărilor nucleare
    tot mai acute, Uniunea Europeană rămâne angajată în susţinerea implementării
    complete şi eficiente a acordului.



    Acordul nuclear încheiat în iulie 2015 între Iran şi Grupul celor şase mari
    puteri – Statele Unite ale Americii, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi
    Germania — a permis ridicarea câtorva dintre sancţiunile internaţionale impuse
    Iranului în schimbul unor garanţii oferite de către conducerea de la Teheran
    referitoare la caracterul exclusiv civil al programului nuclear al ţării. Preşedintele actual al Statelor Unite ale Americii, Donald
    Trump, contestă Acordul nuclear cu Iranul, negociat de către administraţia
    Obama, şi le dă europenilor un ultimatum pentru consolidarea sa.


  • Acorduri UE – Cuba

    Acorduri UE – Cuba

    Uniunea Europeană
    doreşte să fie un partener economic stabil şi de încredere pentru Cuba, a
    declarat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, la finalul unei recente vizite de două zile la Havana menită să
    consolideze relaţiile economice şi politice între Blocul comunitar şi statul
    comunist.


    Am deschis un nou capitol în relatiile noastre, iar acum dorim mai multe
    investiţii şi relaţii economice cu Cuba
    , a declarat Mogherini, la o
    conferinţă de presă. Potrivit şefei diplomaţiei europene, vizita
    urmăreşte
    punerea în aplicare
    rapidă a Acordului de Dialog Politic şi de
    Cooperare între UE şi Cuba, încheiat în decembrie 2016, care implică domenii
    precum drepturile omului,migraţia, drogurile, guvernarea şi schimburile
    comerciale. Această normalizare a relaţiilor cu Havana, care are UE printre
    principalii săi parteneri comerciali, s-a realizat în urma procesului de
    apropiere cu insula decis de fostul preşedinte american Barack Obama, dar pus
    parţial sub semnul întrebării de către succesorul acestuia, Donald Trump.
    Mogherini a anunţat că
    acorduri de cooperare în domeniul energiei regenerabile, agriculturii durabile,
    culturii şi expertizei, în valoare totală
    de 49 de milioane de euro, vor fi semnate în curând.

    Federica Mogherini: Este a treia mea
    vizită în Cuba, prima după semnarea
    noului acord de dialog politic şi cooperare între UE şi Cuba, în vigoare. Este
    primul acord juridic semnat vreodată între UE şi Cuba. UE a devenit în 2017 primul
    partener comercial, primul investitor străin, principalul partener pentru
    dezvoltarea Cubei. Vom semna în curând, un nou program de cooperare pentru
    utilizarea energiei regenerabile în valoare de 18 milioane de euro, un altul în
    domeniul agriculturii sustenabile în valoare de 21 de milioane de euro şi vom
    implementa şi dezvolta un program de schimburi culturale şi de experţi, în
    valoare de 10 milioane de euro. Voi prezida cu ministrul de externe, Bruno
    Rodriguez, la Bruxelles, pe 28 februarie, primul Consiliu comun din istorie
    dintre UE – Cuba pentru a vorbi despre cum să avansăm mai mult cooperarea
    noastră în proiecte concrete.

    De asemenea,
    o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii va vizita Cuba la sfârşitul lunii
    ianuarie.
    Volumul schimburilor comerciale UE – Cuba a depăşit în 2016, 2,4 miliarde de
    dolari. Acordul istoric de dialog politic şi cooperare încheiat în decembrie
    2016 între UE şi Cuba a intrat provizoriu în vigoare la 1 noiembrie 2017,
    urmând să fie ratificat de către toate statele membre ale Uniunii.


  • Reacţia Comisiei Europene la situaţia din Iran

    Reacţia Comisiei Europene la situaţia din Iran

    Comandantul armatei iraniene, generalul maior Abdul Rahim
    Mousavi, a anunţat pe 4 ianuarie cã armata este pregãtitã sã sprijine poliţia
    pentru a înãbuşi protestele, iar Gãrzile Revoluţionare, unitãţi de elitã ale
    guvernului teocratic, au fost mobilizate, deja, în cele trei provincii unde au
    avut loc cele mai intense proteste. Demonstraţiile au izbucnit pe 28 decembrie
    în cel de-al doilea oraş al ţãrii, Mashhad, când sute de persoane au protestat
    făţã de preţurile mari la bunuri de consum. Deşi sancţiunile economice impuse
    de Occident au fost în mare mãsurã ridicate dupã semnarea acordului nuclear,
    economia Iranului nu a reuşit sã îşi revinã – ratele inflaţiei şi şomajulului,
    mai ales în rândul tinerilor, conținuã sã fie ridicate, iar puterea de
    cumpãrare a populaţiei şi standardele generale de viaţã sunt cu mult sub cele
    de dinainte de sancţiuni. Protestele s-au extins rapid în zeci de oraşe,
    inclusiv la Teheran, iar revendicãrile manifestanţilor s-au diversificat
    auzindu-se inclusiv voci care au cerut schimbãri politice şi îndepãrtarea
    liderului suprem religios, ayatollahul Ali Khamenei. Protestele nu au atins
    amploarea celor din 2009, care au fost înãbuşite tot cu sprijinul Gãrzilor
    Revoluţionare, însã autoritãţile au intervenit şi au arestat sute de persoane;
    de asemenea, cel puţin 21 de persoane au fost ucise în violenţe.

    Totodatã, au
    fost organizate numeroase demonstraţii pro-guvernamentale. Unul dintre primii
    lideri strãini care au reacţionat a fost Donald Trump, care a denunţat, din
    nou, regimul de la Teheran, în timp ce ambasadorul american la ONU, Nikki Haley
    a cerut o reuniune de urgenţã a Consiliului de Securitate pentru a discuta
    despre proteste. Donald Trump a criticat şi în trecut conducerea iranianã şi
    acordul nuclear, iar anul trecut a refuzat sã certifice cã Teheranul îşi
    respectã obligăţiile asumate prin acord, ceea ce a fost vãzut că un prim pas în
    denunţarea acestuia.

    Uniunea Europeanã, pe de altã parte, insistã cã acordul
    trebuie respectat – iar acesta este una dintre cele 12 prioritãţi anunţate
    pentru 2012 de şefa diplomăţiei europene, Federica Mogherini. Pe 3 ianuarie,
    Bruxellesul a comentat protestele din Iran insistând, într-un comunicat, asupra
    importanţei respectãrii dreptului la liberã exprimare de cãtre regimul iranian.
    Purtãtorul de cuvânt al Comisiei, Carlos Martin de Gordejuela, a reiterat poziţia
    acesteia atunci când a fost întrebat dacã respectivul comunicat nu a fost prea
    laconic: Comunicatul nostru nu a
    fost scurt şi consider cã a fost foarte clar. Am comentat intensificarea violenţelor
    şi la pierderile inacceptabile de vieţi omeneşți. Insistãm cã demonstraţiile păşnice
    şi libertatea de exprimare sunt drepturi fundamentale care trebuie respectate
    de fiecare ţarã, inclusiv de Iran, deci nu cred cã a fost un comunicat de preșã
    scurt sau neclar, ci cã am transmis un mesaj puternic.

    Un alt purtãtor de cuvânt, Mina Andreeva, a
    adãugat cã este vorba de o poziţie a tuturor statelor membre: Aceasta este evident poziţia întregii
    Uniuni şi a tuturor statelor membre şi bineînţeles cã vom continua sã urmãrim cu atenţie evoluţiile.

    Pentru
    moment protestele par a se stinge, dar ele au dat deja prilejul unor schimburi
    de replici acide între Statele Unite şi Iran, care a acuzat Washingtonul de
    amestec grotesc în afacerile sale interne. Este greu de crezut cã, în acest context,
    Donald Trump ar avea vreun motiv sã renunţe la rezervele sale faţã de Teheran şi
    acordul nuclear, ceea ce reprezintã o provocare importantã pentru Bruxelles,
    care rãmâne un adept al acordului, dar şi un partener al Statelor Unite. În
    plus, chiar dacã numeroase ţãri europene au interese economice mari în Iran,
    Bruxellesul nu îşi permite sã ignore pentru acestea eventuale încãlcãri ale
    drepturilor omului, în cazul în care situaţia din Iran se va deteriora.


  • Poziţia UE privind statutul Ierusalimului

    Poziţia UE privind statutul Ierusalimului

    Poziţia Bruxellesului privind statutul Ierusalimului rămâne neschimbată după decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte oraşul sfânt drept capitală a Israelului – liderii UE rămân consecvenţi angajamentului lor ferm în favoarea soluţiei a două state, israelian şi palestinian. Este poziţia reiterată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pe Twitter, în cursul recentului summit de la Bruxelles, în marja căruia, chestiunea extrem de sensibilă a statutului Ierusalimului a fost abordată în timpul unui dineu al şefilor de stat şi de guvern, la solicitarea Belgiei.



    Vorbind în numele blocului comunitar, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, făcuse, deja, aceste precizări în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul isarelian Benjamin Netanyahu, care a pledat la Bruxelles ca europenii să urmeze exemplul liderului de la Casa Albă. Înaintea unei întâlniri cu miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene, Netanyahu a apreciat că decizia lui Donald Trump, condamnată de palestinieni şi de guverne europene, va contribui la pacea din Orientul Mijlociu. În opinia sa, anunţul preşedintelui american a reprezentat o recunoaştere a istoriei evreilor.



    Condamnând puternic atacurile asupra acestora, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate a subliniat, însă, că UE continuă să respecte acordul internaţional privind Ierusalimul: “Vocea Uniunii Europene a fost auzită foarte clar în toate colţurile lumii după ce preşedintele Trump a făcut anunţul privind Ierusalimul. Considerăm că Ierusalimul trebuie să fie capitala a două state – Ierusalimul de Vest pentru Israel şi Ierusalimul de Est pentru Palestina. Considerăm că singurul mod prin care putem să realizăm acest lucru este prin negocieri directe între părţi, pe baza frontierelor din 1967. Nu există nicio soluţie alternativă care să fie viabilă şi sustenabilă, care să indeplinească aspiraţiile celor două părţi şi să conducă la un consens legitim.”



    Federica Mogherini şi-a exprimat, în acelaşi timp, speranţa ca tensiunile din Orientul Mijlociu să nu escaladeze în continuare, după protestele care au urmat recunoaşterii de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului.



  • UE pregăteşte o nouă strategie pentru a sprijini Irakul după înfrângerea ISIS

    UE pregăteşte o nouă strategie pentru a sprijini Irakul după înfrângerea ISIS

    Statul Islamic a pierdut și ultimele teritorii pe care le controla în Irak, iar premierul irakian, Haider al-Abadi, a anunțat săptămâna trecută victoria împotriva grupării jihadiste. Un anunț similar fusese făcut, anterior, și de guvernul de la Damasc. Dispariția așa-numitului califat, proclamat de Abu Bakr al-Baghdadi în vara lui 2014, nu înseamnă, însă, că a dispărut și gruparea teroristă, iar membrii și simpatizanții acesteia continuă să amenințe Europa. Pe de altă parte, victoria împotriva jihadiștilor nu înseamnă și sfârșitul problemelor Irakului, care intră acum în etapa de reconstrucție, etapă în care are nevoie de sprijin international. Și aici, Uniunea Europeană are de jucat un rol important.

    Irakul a reușit să elibereze și ultimele teritorii pe care Statul Islamic le mai controla în apropierea graniței cu Siria, iar forțele loiale Baghdadului controlează, acum, întreg teritoriul țării, situație în care guvernul nu s-a mai aflat de la începutul lui 2012, când Statul Islamic a ocupat Fallujah. Marea provocare o va reprezenta, acum, reconstrucția numeroaselor orașe distruse în urma războiului cu Statul Islamic, dar și evitarea apariției unor noi fracturi între musulmanii șiiți și cei sunniți, dar și între arabi și kurzi.

    Uniunea Europeană pregătește o nouă strategie pentru a sprijini Irakul în perioada complicată​ care urmează, afirma șefa diplomației europene, Federica Mogherini, după Consiliul Afaceri Externe din 11 decembrie: Observăm, în teren, evoluții în înfrângerea Statului Islamic și credem că acesta nu este momentul în care să uităm de Irak. Din contra, acesta este momentul să intensificăm activitatea comună cu acea țară. Vom lucra pentru păstrarea unității, suveranității și integrității teritoriale a Irakului, și vom oferi ajutor pentru includerea minorităților și păstrarea diversității societății printr-o mai bună guvernare. Munca noastră de sprijinire a Irakului se va intensifica în lunile următoare, în special pentru a ne asigura că relațiile dintre Baghdad și Erbil se vor axa pe cooperare și că țara va reuși să evite o serie de greșeli care au fost făcute în trecut – cum ar fi subestimarea unor probleme care s-au transformat în ceva major cu care, după aceea a trebuit să ne confruntăm cu toții.

    Subestimarea anumitor probleme a permis, de altfel, explozia fulgerătoare a Statului Islamic în Irak. Gruparea jihadistă era prezentă acolo încă din perioada ocupației americane, când iordanianul Abu Musab al-Zarqawi și-a afiliat organizația la rețeaua Al Qaida și a declașat un jihad împotriva forțelor Washingtonului, guvernului de la Baghdad și comunității șiite a țării. Gruparea lui Zarqawi – ucis în 2006 – a suferit o serie de transformări și a pierdut numeroși luptători, mai ales în 2007 – 2008, fără a fi pe deplin eradicată. Jihadiștii au profitat de războiul civil sirian pentru a-și extinde operațiunile dincolo de graniță iar, ulterior, au revenit în Irak unde au fost beneficiarii a 2 mari greșeli – discriminarea sunniților de către guvernul de atunci al șiitului Nuri al-Maaliki și o slabă instruire a armatei. Sunniții aveau să tolereze sau chiar să sprijine prezența jihadiștilor, iar armata s-a dezintegrat, practic, în fața acestora în vara lui 2014. Mai mult, ideologia jihadiștilor s-a dovedit atrăgătoare pentru zeci de mii de tineri din întreaga lume, inclusiv din Europa, care au plecat să lupte în Siria și în Irak. Occidentul a devenit o țintă a acestor luptători și simpatizanți ai Statului Islamic, care au lansat atacuri teoriste în țări ca Statele Unite, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania și Spania.

    Numeroși experți au atras atenția că luptătorii străini care au supraviețuit ofensivelor din Irak și Siria împotriva Statului Islamic încearcă acum să revină în țările de origine – inclusiv State Europene – ceea ce înseamnă noi riscuri de securitate pentru acestea. Deocamdată, însă, după cum dădea asigurări coordonatorul Uniunii Europene pentru contra-terorism, Gilles de Kerchove, fluxul este unul redus.

    Pe de altă parte, grupările jihadiste, de la Al Qaida la Statul Islamic, au arătat de-a lungul timpului că au capacitatea de a se adapta la evoluțiile din teren și de a le folosi pentru a câștiga noi adepți – au profitat de neglijarea Afghanistanului după retragerea sovietică, de invazia americană a Irakului, de războiul civil sirian sau de problemele cu care s-au confruntat sunniții irakieni. Toate aceste cazuri și multe altele arată că războiul cu extremismul este departe de a se fi încheiat, iar evoluțiile din Orient produc efecte și în Occident.


  • Statutul Ierusalimului, o problemă pentru Uniunea Europeană

    Statutul Ierusalimului, o problemă pentru Uniunea Europeană

    Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a recunoscut săptămâna trecută, oraşul Ierusalim drept capitala statului Israel, o decizie controversată şi contestată, mai ales de statele din zona Orientului Mijlociu. Problema Iersualimului nu putea ocoli Uniunea Europeană care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de decizia de la Casa Albă.



    Şefa diplomației europene, Federica Mogherini a precizat, luni, că Uniunea Europeană va continua să respecte convențiile internaționale și nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv. “Sper că va exista un proces de reflecție asupra oricărei decizii în acest sens. Cred că este important pentru noi toți să ne ferim de adoptarea unor decizii unilaterale”, a spus Mogherini.



    Netanyahu acuză europenii de ipocrizie



    Premierul israelian Benjamin Netanyahu a venit luni, la Bruxelles, pentru a convinge europenii să se alieze Statelor Unite în decizia de a recunoaşte Iersualimul drept capitala a Israelului. Înainte de a ajunge în capitala Belgiei, Netanyahu a acuzat oficialii europeni de ipocrizie”, deoerece au condamnat decizia lui Trump, nu şi “rachetele lansate asupra Israelului sau teribila incitare împotriva lui”. În replică, Federica Mogherini a subliniat că Uniunea Europeană condamnă atacurile asupra evreilor şi a Israelului atât cele din stalele europene, cât şi cele din lume.



    Oficialul israelian este convins că Europa va lua o decizie în favoarea Israelului: “Cred că toate sau majoritatea ţărilor europene îşi vor muta ambasadele la Ierusalim, vor recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi vor avea angajamente ferme cu noi pentru securitate, prosperitate şi pace”, a spus premierul Benjamin Netanyahu.



    Europa, însă, nu e dispusă să se ralieze foarte curând la poziţia SUA, după cum reiese şi din declaraţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron, făcută după întânirea de la Paris cu premierul Israelului: “Mi se pare că a începe cu înghețarea colonizării și cu măsurile de încredere față de autoritatea palestiniană, acestea sunt gesturile pe care noi le-am evocat cu premierul Netanyahu, care au importanță. Franța rămâne convinsă că singura soluție, în conformitate cu dreptul internațional și cu angajamentele noastre pe termen lung, este de a permite stabilirea a două state care să trăiască alături în pace, și aceasta este posibil prin negociere.”



  • Consiliul de Asociere UE-Ucraina

    Consiliul de Asociere UE-Ucraina

    În cea mai recentă întâlnire, Uniunea Europeană şi
    Ucraina au examinat stadiul relaţiilor bilaterale. La întâlnire au participat
    Federica Mogherini, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri
    externe și politică de securitate, şi Volodimir Groisman, premierul Ucrainei. Blocul
    european caută soluţii pentru depăşirea obstacolelor şi mărirea apropierii de
    Ucraina mergând către o integrare economică treptată şi creşterea cooperării
    politice. Astfel, Ucraina rămâne principalul partener al Uniunii în cadrul
    politicii sale de vecinătate.

    Reamintim că de la 1 ianuarie 2016, dată de la
    care se va împlini curând un an, a intrat în vigoare zona de liber schimb
    dintre Uniunea Europeană şi Ucraina. Concluzia trasă de Federica Mogherini a
    fost aceea că Ucraina a înregistrat progrese în reformele instituţionale pentru
    ieşirea din blocajul profund, dezvoltarea societăţii civile şi lupta
    anticorupţie: Astăzi am
    discutat progresul recent din multe reforme importante pe care Ucraina l-a
    făcut. Vreau să subliniez, de exemplu, reformele din sfera socială cum ar fi
    asigurarea de sănătate şi reforma sistemului de pensii, legile privatizării,
    reformele privitoare la terenul agricol şi la energie, toate chestiuni care pot
    ajuta Ucraina să-şi deblocheze potenţialul enorm pentru dezvoltare economică şi
    îmbunătăţirea vieţilor propriilor cetăţeni. Vreau de asemenea să subliniez
    rolul societăţii civile în agenda reforrmelor şi, mai specific, în lupta
    anticorupţie din Ucraina. Dedicarea şi perseverenţa societăţii civile ucrainene
    sunt cu adevărat excepţionale şi bunuri importante ale ţării. Consiliului
    nostru de asociere recunoaşte eforturile importante făcute pentru a creşte
    transparenţa în sectorul bancar şi în cel energetic, ca şi în stabilizarea
    macroeconomică în Ucraina. Lupta împotriva corupţiei va îmbunătăţi evident
    afacerile şi climatul de investiţii, va încuraja creşterea economică în Ucraina.
    Astăzi am asistat la semnarea unui acord de finanţare din programul de
    susţinere a Uniunii Europene pentru estul Ucrainei. El înseamnă o contribuţie
    de 50 de milioane de euro care se concentrează pe guvernarea locală,
    revigorarea economică, securitatea comunităţilor şi coeziune socială în zonele
    controlate de guvern din regiunile Doneţk şi Lugansk. Am profitat, de asemenea,
    de această oportunitate pentru a reitera politica de nerecunoaştere a anexării
    ilegale a Crimeii şi Sevastopolului. Condamnăm continua militarizare a Peninsulei
    Crimeea şi deteriorarea situaţiei drepturilor omului, incluzând aici
    interzicerea activităţilor consiliului autoguvernării tătarilor şi persecutarea
    acelora care nu recunosc anexarea ilegală.


    Intrat în
    vigoare la 1 septembrie 2017, Consiliul de asociere Uniunea Europeană-Ucraina
    va urmări prin întâlnirile sale anuale noile progrese şi va opera ajustări, aşa
    cum se arată în agenda de parcurs.


  • December 10, 2017

    December 10, 2017


    MICHAEL I On Monday, Romanias Parliament will gather in solemn session to honour the last sovereign of Romania, King Michael I, who died on December 5th in Switzerland, aged 96. The coffin will arrive in Romania on December 13th and on December 16th the former king will be buried in Curtea de Arges, the final resting place of the Romanian royal family. Michael I took the throne in September 1940, and for a long time his was a merely ceremonial role, with the pro-Germany strongman Ion Antonescu actually ruling the country. But on August 23, 1944, the King had Marshall Antonescu arrested, broke the countrys ties with the Axis and had Romania join the anti-Nazi coalition. Historians agree that this decision shortened the war by months, saving tens of thousands of lives. He was forced by the communists to abdicate in 1947 and was able to return to the country only after the fall of the regime. He was one of the most important promoters of Romanias joining NATO and the EU.



    BUDGET Next week, the 2018 budget and social security bill will reach the joint budget-finance committee of the Romanian parliament. The final vote on the 2018 budget is scheduled for December 21st. Representatives of the ruling coalition made up of the Social Democratic Party and the Alliance of Liberals and Democrats in Romania say that the budget is balanced and sustainable, but the opposition MPs say the time allocated for debate is too short and the bill needs improvement. Next years budget is based on a estimated 5.5% economic growth rate, an annual inflation rate of 3.1% and a budget deficit below 3% of the GDP. The estimated monthly net salary is the equivalent of some 570 euro. According to the Romanian Government, health, education and investment are next years priorities. On the other hand, the budget deficit might start decreasing as of 2019, to reach 1.45% of the GDP in 2021. These estimates were presented in the macroeconomic report drawn up by the Finance Ministry, a document which accompanies the 2018 budget bill.



    FUNDING According to data provided by the European Commission, at the request of the AGERPRES news agency, Romania has spent only 1.1% of the European money allocated within the 2014-2020 financial framework, as compared to countries like Bulgaria and Poland, which have spent 7.5% and 6.5% respectively. The largest part of this amount, approximately 242 million Euro, has been spent through the Regional Development Fund. The countries that have spent less than Romania from the structural and investment funds are Austria, with 0.3%, and Ireland, with 0.9%. AGERPRES recalls that the Romanian Minister Delegate for European Funds Marius Nica has stated recently that in 2023 Romania will be presented as an example of European fund absorption and the percentage of 89% corresponding to the 2007-2013 timeframe is not bad. As regards the 2014-2020 framework, the Romanian minister has stated that 20 of the 27 EU countries have complained about bureaucracy and cumbersome procedures for the implementation of European funds.



    ROMANIA 100 The president of the Romania 100 platform, the former technocrat Prime Minister Dacian Ciolos, has announced today that the platform, created by people wishing to change politics in Romania, will generate a party. The new party will be presented in the coming months and will be open for collaboration with the right-wing opposition. Dacian Ciolos headed a government of specialists from November 2015 until January 2017, when the reigns of power were taken over by the leftist coalition made up of the Social Democratic Party and the Alliance of Liberals and Democrats. The Ciolos Cabinet was established after the resignation of the Social-Democrat Government headed by Victor Ponta, against the background of large-scale anti-corruption rallies triggered by the tragedy that occurred at the Colectiv club in Bucharest, where 64 young people died in a fire.



    ISRAEL The Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu is today meeting in Paris with the French President Emmanuel Macron. Tomorrow he will then travel to Brussels to take part in the EU Foreign Ministers meeting, at the invitation of the High Representative of the European Union for Foreign Affairs and Security Policy Federica Mogherini. Prior to these visits, Netanyahu stated that Europes reaction to US President Donald Trumps decision to recognize Jerusalem as capital of Israel is hypocritical and a demonstration that double standards are applied in such cases. He blamed the European leaders for not condemning the missile attacks on Israel and the Palestinian radicals who instigated to violence. Federica Mogherini herself has criticised Trumps decision to recognize Jerusalem as capital of Israel. Also, the USs European allies have adopted a joint statement in which they criticise the announcement made by the White House. The Arab League Foreign Ministers have called on Washington, in a resolution made public after a meeting in Cairo on Sunday, to cancel the decision. They have urged the international community to recognize a Palestinian state having east Jerusalem as capital. We recall that this part of the city was annexed by Israel in 1967.



    HANDBALL The first matches in the round of 16 of the World Womens Handball Championship are taking place today in Germany. The Romanian national team, which has qualified from the first position in Group A, will take on the Czech squad on Monday. If it wins, Romanian will play against the winner of the game pitching the Netherlands against Japan. From the previous edition of the world championship, in 2015, Romania came home with bronze. Romania is the only side that has participated in all the 22 editions of the championship held so far.




  • Mai multă apropiere între Uniunea Africană şi Uniunea Europeană

    Mai multă apropiere între Uniunea Africană şi Uniunea Europeană

    Investiţia în tineret pentru un viitor durabil a fost tema principală a celui de al 5-lea summit Uniunea Africană-Uniunea Europeană, desfăşurat la Abidjan – capitala Coastei de Fildeş – la sfârşitul săptămânii trecute.

    Summitul a reunit lideri din cele 55 de state membre ale Uniunii Africane și cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. În declarația lor politică, liderii europeni și cei africani au subliniat angajamentul lor comun de a investi în tineret pentru un viitor durabil. În mod concret, ei s-au angajat să își axeze activitatea pe patru priorități strategice. Pe această bază, în termen de trei luni, Comisia Europeană și Comisia Uniunii Africane vor avansa proiecte și programe concrete.

    De exemplu, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a promis că blocul comunitar va investi în educație, în infrastructură, în pace și securitate, precum și în buna guvernanță. Iar toate acestea vor genera medii de afaceri prietenoase și vor crea atât de necesarele locuri de muncă și creștere economică – a explicat şeful Executivului de la Bruxelles.

    Liderii europeni au prezentat Planul european inovator de investiții externe, pe care partenerii africani l-au salutat, şi prin care 44 de miliarde de euro din investiții private vor fi mobilizate pentru dezvoltare durabilă și crearea de locuri de muncă. O atenție specială se va acorda susținerii inițiativelor antreprenoriale ale femeilor și ale tinerilor.

    Liderii europeni şi africani au convenit, totodată, să intensifice mobilitatea studenților, a personalului și a cadrelor universitare pe întreg continentul african, precum și să sprijine programele de schimburi dintre Africa și Europa, precum Erasmus +.

    Consolidarea păcii, a securității și a guvernanței, dar şi gestionarea migraţiei au fost teme importante de discuţie, despre care a vorbit şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini: Africa şi Europa nu au fost niciodată mai apropiate decât acum. Ne despart doar 14 kilometri, iar acum, în sfârşit, acest lucru se reflectă şi în modul în care luăm în serios, reciproc, parteneriatul nostru politic. Cred că şi în Africa, dar şi în Europa, este absolut evident acum că – indiferent dacă vorbim despre securitate, economie, probleme climatice ori migraţie – parteneriatul nostru poate aduce rezultate concrete într-un singur fel; altminteri, separat, acestea nu ar putea să apară nici în Europa, nici în Africa.

    Liderii europeni și africani au pus în evidență necesitatea imperativă de a ameliora condițiile de viață ale migranților și refugiaților în Libia. Mai mult, în vederea abordării în comun a situației dramatice a celor care sunt victime ale rețelelor criminale, în special pe teritoriul Libiei, s-a convenit să instituie o forță de intervenție comună Uniunea Europeană-Uniunea Africană-ONU, pentru a salva și a proteja viețile migranților și ale refugiaților de-a lungul rutelor migratorii, în special, pe teritoriul Libiei.