Radio România Internațional

Tag: reteta

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Mâncăruri cu prune afumate

    Mâncăruri cu prune afumate

    Până
    la apariția primelor verdețuri folosite la mâncărurile pregătite la început de
    primăvară, în gospodăria tradițională erau și încă sunt folosite alimentele
    păstrate în beci, precum carnea afumată sau carnea conservată în untură și
    legume rădăcinoase, precum cartofi, ceapă, morcovi sau varză murată. O altă
    resursă pentru perioadele cu mai puține
    legume proaspete ar putea fi prunele afumate, combinate cu carne sau cu cereale
    și legume.


    În
    zona Făgărașului se pregătește o tocană cu carne de porc
    și cu prune afumate. Se folosește carne de porc cu puțină grăsime și prune
    afumate, în cantități egale. Modul de preparare este simplu. Carnea de porc se
    taie în cubulețe care, înainte de a fi rumenite în ulei sau în untură, trebuie
    tăvălite prin făină, conform rețetei tradiționale din Făgăraș. După ce se
    rumenesc ușor, bucățile de carne se sting cu apă, se dă puțină sare și se lasă
    la fiert, la foc mic, timp de jumătate de oră. Se adaugă prunele care vor
    adăuga aroma de afumătură, se amestecă cu bucățile de carne, după care vasul
    este pus în cuptor, la foc mic, pentru încă jumătate de oră astfel încât
    aromele să se întrepătrundă, iar mâncarea să capete un gust dulce – acrișor.


    Putem
    combina prunele afumate și cu carne de pui, iar un exemplu este puiul umplut cu
    prune. Avem nevoie de un pui, de circa un sfert de kg de prune afumate, cărora
    le scoatem sâmburii, de câteva ciuperci, de un morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper
    şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile
    tăiate în felii subţiri, ardeiul gras tăiat în suvițe subțiri şi morcovul dat
    prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm
    şi prunele uscate pentru câteva minute.


    Condimentăm
    puiul şi pe interior, şi pe exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite
    și de prune afumate. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de legume călite într-o
    tavă, în care punem şi puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi ținem tava în
    cuptor, circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Din
    când în când, puiul trebuie stropit cu zeama din tavă. Puiul poate fi prezentat
    pe un platou, după care este porţionat, amestecul de legume călite și prune
    afumate constituind garnitura.



  • Mâncăruri cu prune afumate

    Mâncăruri cu prune afumate

    Până
    la apariția primelor verdețuri folosite la mâncărurile pregătite la început de
    primăvară, în gospodăria tradițională erau și încă sunt folosite alimentele
    păstrate în beci, precum carnea afumată sau carnea conservată în untură și
    legume rădăcinoase, precum cartofi, ceapă, morcovi sau varză murată. O altă
    resursă pentru perioadele cu mai puține
    legume proaspete ar putea fi prunele afumate, combinate cu carne sau cu cereale
    și legume.


    În
    zona Făgărașului se pregătește o tocană cu carne de porc
    și cu prune afumate. Se folosește carne de porc cu puțină grăsime și prune
    afumate, în cantități egale. Modul de preparare este simplu. Carnea de porc se
    taie în cubulețe care, înainte de a fi rumenite în ulei sau în untură, trebuie
    tăvălite prin făină, conform rețetei tradiționale din Făgăraș. După ce se
    rumenesc ușor, bucățile de carne se sting cu apă, se dă puțină sare și se lasă
    la fiert, la foc mic, timp de jumătate de oră. Se adaugă prunele care vor
    adăuga aroma de afumătură, se amestecă cu bucățile de carne, după care vasul
    este pus în cuptor, la foc mic, pentru încă jumătate de oră astfel încât
    aromele să se întrepătrundă, iar mâncarea să capete un gust dulce – acrișor.


    Putem
    combina prunele afumate și cu carne de pui, iar un exemplu este puiul umplut cu
    prune. Avem nevoie de un pui, de circa un sfert de kg de prune afumate, cărora
    le scoatem sâmburii, de câteva ciuperci, de un morcov, un ardei gras şi de o
    ceapă. Ne mai trebuie câtiva căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, piper
    şi sare. Călim ceapa, tăiată solzişori, în puţin ulei, adăugăm ciupercile
    tăiate în felii subţiri, ardeiul gras tăiat în suvițe subțiri şi morcovul dat
    prin răzătoare. Lăsăm acest amestec la foc mic pentru 10 minute, apoi adăugăm
    şi prunele uscate pentru câteva minute.


    Condimentăm
    puiul şi pe interior, şi pe exterior şi îl umplem cu amestecul de legume călite
    și de prune afumate. Dacă mai rămâne ceva, punem restul de legume călite într-o
    tavă, în care punem şi puiul umplut. Adăugăm o cană cu apă şi ținem tava în
    cuptor, circa 45 de minute, la foc potrivit, până când puiul se rumeneşte. Din
    când în când, puiul trebuie stropit cu zeama din tavă. Puiul poate fi prezentat
    pe un platou, după care este porţionat, amestecul de legume călite și prune
    afumate constituind garnitura.



  • Dovleac la cuptor

    Dovleac la cuptor

    La
    sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce este pus în
    vitrinele și rafturile unor magazine din România cus scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import Halloween-ul, marcată în noaptea de 31 octombrie.
    În acest an, pandemia este un motiv mult mai serios pentru a ne speria
    comparativ cu dovlecii, costumaţiile şi accesoriile înfricoşătoare, care
    creează ambianţa de Halloween. Putem pregăti, în condiții de distanțare,
    dovleac la cuptor, urmând pașii unor rețete găsite prin caiete din bucătăria
    românească.


    Cel mai simplă variantă
    este dovleacul copt în cuptor, după ce a fost tăiat în felii şi curăţat de
    seminţe. Dovleacul este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului.
    Este dulce, nu are grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. O altă variantă
    de desert, este dovleacul cupt cu miere. Dovleacul trebuie tăiat în cubulețe
    care se tăvălesc prin zahăr, după care le punem într-un vas pe care îl
    introducem în cuptorul dat la foc mediu. După ce miezul se înmoaie, iar
    marginile încep să se înnegrească, cuburile de dovleac se pun în castroane, iar
    deasupra lor se toarnă miere înainte de fi servit. Dovleacul dat pe răzătoare
    poate fi folosit ca umplutură pentru plăcintă sau pentru o tartă.


    Dovleacul poate fi
    consumat și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l
    tăia în jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit.


    Tăiat în cuburi mai mari,
    dovleacul poate fi pregătit, de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau
    cu o brânză rasă de tip parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu
    puțină sare timp de câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de
    dovleac trebuie mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt.
    Peste ele se pune fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce
    tava la cuptor, la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Mămăligă cu dovleac la
    cuptor este un preparat pe care probabil nu îl veți întâlni în alte țări. Avem
    nevoie de jumătate de kg de mălai, de 100 de grame de făină, de două ouă, de un
    litru de lapte, unt, ulei și drojdie. Punem mălaiul într-un vas, turnăm peste
    el lapte fiert și omogenizăm. Adăugăm ouăle, untul, o linguriță de zahăr,
    drojdia de bere, puțină sare și făină, astfel încât amestecul să aibă
    consistența smântânii. Acest amestec este turnat apoi într-o tavă, după care se
    adaugă cuburi de dovleac, aproximativ jumătate de kg. Tava se ține în cuptor,
    la foc potrivit, circa jumătate de oră, după care se servește fierbinte, în
    farfurii adânci, cu puțină smântână deasupra.



  • Dovleac la cuptor

    Dovleac la cuptor

    La
    sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce este pus în
    vitrinele și rafturile unor magazine din România cus scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import Halloween-ul, marcată în noaptea de 31 octombrie.
    În acest an, pandemia este un motiv mult mai serios pentru a ne speria
    comparativ cu dovlecii, costumaţiile şi accesoriile înfricoşătoare, care
    creează ambianţa de Halloween. Putem pregăti, în condiții de distanțare,
    dovleac la cuptor, urmând pașii unor rețete găsite prin caiete din bucătăria
    românească.


    Cel mai simplă variantă
    este dovleacul copt în cuptor, după ce a fost tăiat în felii şi curăţat de
    seminţe. Dovleacul este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului.
    Este dulce, nu are grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. O altă variantă
    de desert, este dovleacul cupt cu miere. Dovleacul trebuie tăiat în cubulețe
    care se tăvălesc prin zahăr, după care le punem într-un vas pe care îl
    introducem în cuptorul dat la foc mediu. După ce miezul se înmoaie, iar
    marginile încep să se înnegrească, cuburile de dovleac se pun în castroane, iar
    deasupra lor se toarnă miere înainte de fi servit. Dovleacul dat pe răzătoare
    poate fi folosit ca umplutură pentru plăcintă sau pentru o tartă.


    Dovleacul poate fi
    consumat și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l
    tăia în jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit.


    Tăiat în cuburi mai mari,
    dovleacul poate fi pregătit, de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau
    cu o brânză rasă de tip parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu
    puțină sare timp de câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de
    dovleac trebuie mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt.
    Peste ele se pune fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce
    tava la cuptor, la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Mămăligă cu dovleac la
    cuptor este un preparat pe care probabil nu îl veți întâlni în alte țări. Avem
    nevoie de jumătate de kg de mălai, de 100 de grame de făină, de două ouă, de un
    litru de lapte, unt, ulei și drojdie. Punem mălaiul într-un vas, turnăm peste
    el lapte fiert și omogenizăm. Adăugăm ouăle, untul, o linguriță de zahăr,
    drojdia de bere, puțină sare și făină, astfel încât amestecul să aibă
    consistența smântânii. Acest amestec este turnat apoi într-o tavă, după care se
    adaugă cuburi de dovleac, aproximativ jumătate de kg. Tava se ține în cuptor,
    la foc potrivit, circa jumătate de oră, după care se servește fierbinte, în
    farfurii adânci, cu puțină smântână deasupra.



  • Zacusca şi variantele ei din Balcani

    Zacusca şi variantele ei din Balcani

    Zacusca este similară
    altor gustări pe bază de vinete pe care le întâlnim în zona Balcanilor. În
    Macedonia de Nord şi în Serbia există un preparat numit ajvar obţinut din vinete
    şi ardei roşii şi alungiţi, legumele fiind coapte şi tocate. În Bulgaria
    întâlnim un preparat din vinete, ardei kapia, roşii şi usturoi numit kiopolou,
    legumele fiind coapte şi mărunţite.


    În România, zacusca se
    obţine din diferite legume precum vinete, gogoşari, ardei capia, ardei gras, ceapă,
    ba chiar şi din fasole verde sau fasole boabe, fiind condimentă cu piper şi
    frunze de dafin. Zacusca este pregătită în mod tradiţional acasă, la început de
    toamnă, atunci când se găsesc toate legumele. Există mai multe variante de zacuscă, din a căror
    reţete pot lipsi vinetele sau în care figurează ciupercile sau chiar peştele.
    Preparate asemănătoare, fără vinete, dar pe bază de ardei gras copt, roşii şi
    usturoi le întâlnim în ţările din Blacani sub denumirea de pindjur şi
    lyutenitsa.


    Avem nevoie de 10 kg de
    vinete, de 5 kg de gogoşari şi de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă
    cu suc de roşii, de două kg de ceapă, de un litru de ulei, de piper negru boabe,
    de câteva foi de dafin şi de sare. Vinetele, gogoşarii şi ardeii capia trebuie
    puşi la copt pe plită sau pe tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate
    cotoarele şi pieliţele, iar în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la
    scurs. Tăiată mărunt, ceapa este călită uşor în ulei într-un vas după care turnăm
    sucul de roşii. Adăugăm pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată
    mărunt, boabele de piper, cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul
    de ulei şi omogenizăm.

    Conform unor reţete, se poate pune şi cimbru uscat şi
    mărunţit, precum şi măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă
    zacusca este suficient de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc
    mic. Se consideră că zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să
    iasă la suprafaţă. În continuare, zacusca este turnată în borcane cu capac, pe
    care le lăsăm să se răcească lent. Cu aceste cantităţi de legume se pot umple
    între 20 şi 25 de borcane de standard de 370 de mililitri. Pentru o mai bună
    conservare, aceste borcane trebuie puse într-un vas cu apă care va fi pus la
    fiert pentru un sfert de oră sau în tavă, în cuptorul rece, pe care îl încălzim
    uşor până când zacusca se încinge şi începe să se ridice în borcane. Borcanele
    cu zacuscă sunt lăsate la răcit în cuptor, după care sunt depozitate într-un
    spatiu răcoros şi fără lumină. Zacusca se consumă întinsă pe felii de pâine, dar
    poate fi folosită şi la gătit, la mâncărurile cu sos.


    O altă variantă de zacuscă
    este cea cu ciuperci. Modul de preparare este asemănător. Ciupercile trebuie
    mărunţite şi călite uşor împreună cu ceapa, după care se amestecă cu celelalte
    legume coapte şi tocate. Pot fi folosite ciuperci de tip champignon, ghebe,
    hribi sau alte specii de ciuperci, desigur, comestibile, care cresc spontan în
    pădure sau pe fâneţe.

  • Zacusca şi variantele ei din Balcani

    Zacusca şi variantele ei din Balcani

    Zacusca este similară
    altor gustări pe bază de vinete pe care le întâlnim în zona Balcanilor. În
    Macedonia de Nord şi în Serbia există un preparat numit ajvar obţinut din vinete
    şi ardei roşii şi alungiţi, legumele fiind coapte şi tocate. În Bulgaria
    întâlnim un preparat din vinete, ardei kapia, roşii şi usturoi numit kiopolou,
    legumele fiind coapte şi mărunţite.


    În România, zacusca se
    obţine din diferite legume precum vinete, gogoşari, ardei capia, ardei gras, ceapă,
    ba chiar şi din fasole verde sau fasole boabe, fiind condimentă cu piper şi
    frunze de dafin. Zacusca este pregătită în mod tradiţional acasă, la început de
    toamnă, atunci când se găsesc toate legumele. Există mai multe variante de zacuscă, din a căror
    reţete pot lipsi vinetele sau în care figurează ciupercile sau chiar peştele.
    Preparate asemănătoare, fără vinete, dar pe bază de ardei gras copt, roşii şi
    usturoi le întâlnim în ţările din Blacani sub denumirea de pindjur şi
    lyutenitsa.


    Avem nevoie de 10 kg de
    vinete, de 5 kg de gogoşari şi de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă
    cu suc de roşii, de două kg de ceapă, de un litru de ulei, de piper negru boabe,
    de câteva foi de dafin şi de sare. Vinetele, gogoşarii şi ardeii capia trebuie
    puşi la copt pe plită sau pe tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate
    cotoarele şi pieliţele, iar în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la
    scurs. Tăiată mărunt, ceapa este călită uşor în ulei într-un vas după care turnăm
    sucul de roşii. Adăugăm pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată
    mărunt, boabele de piper, cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul
    de ulei şi omogenizăm.

    Conform unor reţete, se poate pune şi cimbru uscat şi
    mărunţit, precum şi măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă
    zacusca este suficient de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc
    mic. Se consideră că zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să
    iasă la suprafaţă. În continuare, zacusca este turnată în borcane cu capac, pe
    care le lăsăm să se răcească lent. Cu aceste cantităţi de legume se pot umple
    între 20 şi 25 de borcane de standard de 370 de mililitri. Pentru o mai bună
    conservare, aceste borcane trebuie puse într-un vas cu apă care va fi pus la
    fiert pentru un sfert de oră sau în tavă, în cuptorul rece, pe care îl încălzim
    uşor până când zacusca se încinge şi începe să se ridice în borcane. Borcanele
    cu zacuscă sunt lăsate la răcit în cuptor, după care sunt depozitate într-un
    spatiu răcoros şi fără lumină. Zacusca se consumă întinsă pe felii de pâine, dar
    poate fi folosită şi la gătit, la mâncărurile cu sos.


    O altă variantă de zacuscă
    este cea cu ciuperci. Modul de preparare este asemănător. Ciupercile trebuie
    mărunţite şi călite uşor împreună cu ceapa, după care se amestecă cu celelalte
    legume coapte şi tocate. Pot fi folosite ciuperci de tip champignon, ghebe,
    hribi sau alte specii de ciuperci, desigur, comestibile, care cresc spontan în
    pădure sau pe fâneţe.

  • Merele, de la mâncare la desert

    Merele, de la mâncare la desert

    Dacă veţi călători în partea sudică a
    Transilvaniei, în partea unde se află satele săseşti şi bisericile fortificate
    săseşti şi dacă veţi parcurge meniurile restaurantelor şi ale pensiunilor, veţi
    sesiza existenţa unor preparate care ţin de cultura gastronomică a saşilor,
    etnici germani care s-au stabilit aici în urmă cu un mileniu. Unul dintre ele
    este supa de mere, care, la fel ca și cea de vișine, este ceva diferit față de
    gastronomia românească.

    Supa de mere se prepară de obicei în timpul verii când
    merele sunt încă acrișoare. Pentru a prepara o supă de mere avem nevoie de 8
    … 10 mere acrişoare, 2 linguri de făină, 2 linguri de zahăr, 100 de mililitri
    de smântână. Se mai poate adăuga puţină scorţişoară. Merele trebuie curăţate de
    coajă şi de seminţe, apoi tăiate în cubuleţe şi puse la fiert în 2 litri de
    apă, împreună cu zahărul şi cu puţină sare. După ce au fiert, cam intr-un sfert
    de oră, merele trebuie pasate. Separat facem un amestec dintr-un gălbenuş de
    ou, făină şi smântână pe care îl turnăm în zeama în care se află merele pasate
    şi, pentru puţin timp, se lasă la foc mic, amestecându-se în vederea
    omogenizării compoziţiei. La sfârşit se poate adăuga puţin vin alb. Există şi
    variante ale supei de mere în care se adaugă costiţă afumată de porc sau carne
    de pui. Se folosesc, de exemplu, măruntaie de pui (ficat, pipote şi inimi) care
    se pun la fiert în oală înaintea merelor. După ce carnea a fiert, introducem în
    oală, merele curăţate de coajă şi tăiate felii. La sfârşit, dregem cu smântână
    şi cu un gălbenuş de ou această supă de mere cu carne, peste care putem presăra
    frunze tocate de pătrunjel.


    Unele soiuri de mere pot
    fi folosite împreună cu preparate la grătar. Tăiate în rondele cu grosimea de
    un deget și curățate de cotor și de sâmburi, merele pot fi puse puțin pe grătar
    și pot fi prezentate pe farfurie sub o felie de carne, mușchi sau cotlet
    dezosat, pregătită de asemenea pe grătar.


    Sunt multe deserturi la care folosim mere, cea mai
    populară fiind plăcinta cu mere. Avem nevoie de două kg de mere, un sfert de kg
    de zahăr, un sfert de kg de făină, un pachet de 200 de grame de margarină şi
    praf de copt. Margarina trebuie amestecată cu făina, cu praful de copt şi, dacă
    este cazul, cu puţină apă pentru omogenizarea aluatului care trebuie să aibă o
    anumită consistenţă şi care trebuie lăsat în frigider circa o oră.

    Separat se
    face umplutura. Merele se dau pe răzătoare, se storc de zeamă şi se amestecă cu
    zahărul şi, eventual, cu puţină scorţişoară. Aluatul se împarte în două părţi
    astfel încât să obţinem două foi care se vor întinde într-o tavă de cuptor.
    Punem umplutura peste prima foaie, apoi peste umplutură întindem cea de a doua
    foaie, presând pe margini pentru ca umplutura de mere să nu iasă la suprafaţă.
    De asemenea, înainte de a introduce tava în cuptor, aluatul trebuie înţepat des
    cu o scobitoare sau cu o furculiţă. Tava trebuie ţinută în cuptor la foc mic
    până când aluatul începe să se rumenească. După ce s-a răcit, se presară zahăr
    pudră şi se porţionează.

  • Merele, de la mâncare la desert

    Merele, de la mâncare la desert

    Dacă veţi călători în partea sudică a
    Transilvaniei, în partea unde se află satele săseşti şi bisericile fortificate
    săseşti şi dacă veţi parcurge meniurile restaurantelor şi ale pensiunilor, veţi
    sesiza existenţa unor preparate care ţin de cultura gastronomică a saşilor,
    etnici germani care s-au stabilit aici în urmă cu un mileniu. Unul dintre ele
    este supa de mere, care, la fel ca și cea de vișine, este ceva diferit față de
    gastronomia românească.

    Supa de mere se prepară de obicei în timpul verii când
    merele sunt încă acrișoare. Pentru a prepara o supă de mere avem nevoie de 8
    … 10 mere acrişoare, 2 linguri de făină, 2 linguri de zahăr, 100 de mililitri
    de smântână. Se mai poate adăuga puţină scorţişoară. Merele trebuie curăţate de
    coajă şi de seminţe, apoi tăiate în cubuleţe şi puse la fiert în 2 litri de
    apă, împreună cu zahărul şi cu puţină sare. După ce au fiert, cam intr-un sfert
    de oră, merele trebuie pasate. Separat facem un amestec dintr-un gălbenuş de
    ou, făină şi smântână pe care îl turnăm în zeama în care se află merele pasate
    şi, pentru puţin timp, se lasă la foc mic, amestecându-se în vederea
    omogenizării compoziţiei. La sfârşit se poate adăuga puţin vin alb. Există şi
    variante ale supei de mere în care se adaugă costiţă afumată de porc sau carne
    de pui. Se folosesc, de exemplu, măruntaie de pui (ficat, pipote şi inimi) care
    se pun la fiert în oală înaintea merelor. După ce carnea a fiert, introducem în
    oală, merele curăţate de coajă şi tăiate felii. La sfârşit, dregem cu smântână
    şi cu un gălbenuş de ou această supă de mere cu carne, peste care putem presăra
    frunze tocate de pătrunjel.


    Unele soiuri de mere pot
    fi folosite împreună cu preparate la grătar. Tăiate în rondele cu grosimea de
    un deget și curățate de cotor și de sâmburi, merele pot fi puse puțin pe grătar
    și pot fi prezentate pe farfurie sub o felie de carne, mușchi sau cotlet
    dezosat, pregătită de asemenea pe grătar.


    Sunt multe deserturi la care folosim mere, cea mai
    populară fiind plăcinta cu mere. Avem nevoie de două kg de mere, un sfert de kg
    de zahăr, un sfert de kg de făină, un pachet de 200 de grame de margarină şi
    praf de copt. Margarina trebuie amestecată cu făina, cu praful de copt şi, dacă
    este cazul, cu puţină apă pentru omogenizarea aluatului care trebuie să aibă o
    anumită consistenţă şi care trebuie lăsat în frigider circa o oră.

    Separat se
    face umplutura. Merele se dau pe răzătoare, se storc de zeamă şi se amestecă cu
    zahărul şi, eventual, cu puţină scorţişoară. Aluatul se împarte în două părţi
    astfel încât să obţinem două foi care se vor întinde într-o tavă de cuptor.
    Punem umplutura peste prima foaie, apoi peste umplutură întindem cea de a doua
    foaie, presând pe margini pentru ca umplutura de mere să nu iasă la suprafaţă.
    De asemenea, înainte de a introduce tava în cuptor, aluatul trebuie înţepat des
    cu o scobitoare sau cu o furculiţă. Tava trebuie ţinută în cuptor la foc mic
    până când aluatul începe să se rumenească. După ce s-a răcit, se presară zahăr
    pudră şi se porţionează.

  • Mâncăruri cu bame

    Mâncăruri cu bame

    Cultivate
    încă din secolul 12 înainte de Hristos în Egiptul antic, bamele (în latină Abelmoschus esculentus sau Hibiscus esculentus, în engleză – Okra) sunt prezente astăzi în bucătăria
    meridională, în special în Grecia şi Turcia. Ele s-au răspândit în Orientul
    Mijlociu, în Africa de Nord, mai târziu în America şi în India. Fructele
    acestei plante care se prezintă sub forma unei tufe de circa 1,5 metri
    înălţime, cu multe ramificaţii, sunt consumate atunci când sunt tinere.

    Pentru
    cei care nu le cunosc, să spunem că bamele sunt legume de culoare verde şi au
    forma unei capsule alungite, cu 5 muchii. În interiorul capsulei se află
    seminţele, dispuse pe 5 rânduri. Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai
    gustoase şi mai fragede. Din acest motiv, bamele trebuie culese înainte ca ele
    să ajungă la maturitate, atunci când capsula devine fibroasă, iar seminţele din
    interior devin din ce în ce mai tari. Având un conţinut
    ridicat de substanţe proteice şi de grăsimi, seminţele de bame ajunse la
    maturitate sunt folosite, totuşi, în bucătăriile orientale, la diferite
    preparate culinare. Mai mult decât atât, prin prăjirea şi măcinarea seminţelor
    de bame se obţine un înlocuitor al cafelei, cunoscut din perioada Egiptului
    antic.


    Bamele
    pot fi folosite la mâncăruri în combinaţie cu alte legume şi cu carne. De
    exemplu, foarte uşor de preparat sunt bamele cu roşii. Capsulele trebuie
    curăţate uşor la codiţă şi spălate. La fierbere, bamele elimină un suc cu
    aspect mucilaginos şi, pentru a evita acest lucru, trebuie opărite timp de
    câteva minute în borş îndoit cu apă sau în apă cu puţin oţet. Apoi trebuie
    clătite de mai multe ori în apă rece până dispare acel suc mucilaginos, moment
    în care ele sunt pregătite pentru a fi gătite. Avem nevoie de un kg de bame
    astfel pregătite, de un kg de roşii, de 3 cepe de mărime medie şi de câţiva
    căţei de usturoi. Călim ceapa, tăiată solzişori, adăugăm bamele şi, după câteva
    minute, roşiile tăiate în cubuleţe. Amestecăm şi adăugăm puţină apă astfel
    încât să fiarbă înăbuşit.

    Putem pune şi carne în această mâncare, de exemplu,
    un piept de pui, tăiat în cubuleţe. Spre final adăugăm câţiva căţei de usturoi,
    tăiaţi mărunt, câteva boabe de piper negru şi sare după gust. După ce am luat
    vasul de pe foc presărăm frunze de pătrunjel, tocate mărunt.

  • Mâncăruri cu bame

    Mâncăruri cu bame

    Cultivate
    încă din secolul 12 înainte de Hristos în Egiptul antic, bamele (în latină Abelmoschus esculentus sau Hibiscus esculentus, în engleză – Okra) sunt prezente astăzi în bucătăria
    meridională, în special în Grecia şi Turcia. Ele s-au răspândit în Orientul
    Mijlociu, în Africa de Nord, mai târziu în America şi în India. Fructele
    acestei plante care se prezintă sub forma unei tufe de circa 1,5 metri
    înălţime, cu multe ramificaţii, sunt consumate atunci când sunt tinere.

    Pentru
    cei care nu le cunosc, să spunem că bamele sunt legume de culoare verde şi au
    forma unei capsule alungite, cu 5 muchii. În interiorul capsulei se află
    seminţele, dispuse pe 5 rânduri. Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai
    gustoase şi mai fragede. Din acest motiv, bamele trebuie culese înainte ca ele
    să ajungă la maturitate, atunci când capsula devine fibroasă, iar seminţele din
    interior devin din ce în ce mai tari. Având un conţinut
    ridicat de substanţe proteice şi de grăsimi, seminţele de bame ajunse la
    maturitate sunt folosite, totuşi, în bucătăriile orientale, la diferite
    preparate culinare. Mai mult decât atât, prin prăjirea şi măcinarea seminţelor
    de bame se obţine un înlocuitor al cafelei, cunoscut din perioada Egiptului
    antic.


    Bamele
    pot fi folosite la mâncăruri în combinaţie cu alte legume şi cu carne. De
    exemplu, foarte uşor de preparat sunt bamele cu roşii. Capsulele trebuie
    curăţate uşor la codiţă şi spălate. La fierbere, bamele elimină un suc cu
    aspect mucilaginos şi, pentru a evita acest lucru, trebuie opărite timp de
    câteva minute în borş îndoit cu apă sau în apă cu puţin oţet. Apoi trebuie
    clătite de mai multe ori în apă rece până dispare acel suc mucilaginos, moment
    în care ele sunt pregătite pentru a fi gătite. Avem nevoie de un kg de bame
    astfel pregătite, de un kg de roşii, de 3 cepe de mărime medie şi de câţiva
    căţei de usturoi. Călim ceapa, tăiată solzişori, adăugăm bamele şi, după câteva
    minute, roşiile tăiate în cubuleţe. Amestecăm şi adăugăm puţină apă astfel
    încât să fiarbă înăbuşit.

    Putem pune şi carne în această mâncare, de exemplu,
    un piept de pui, tăiat în cubuleţe. Spre final adăugăm câţiva căţei de usturoi,
    tăiaţi mărunt, câteva boabe de piper negru şi sare după gust. După ce am luat
    vasul de pe foc presărăm frunze de pătrunjel, tocate mărunt.

  • Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Dovleceii
    pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru
    ciorbe sau alte mâncăruri gătite. În
    funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane
    sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.


    Dovleceii pane sunt foarte uşor de pregătit. Avem
    nevoie de 3 dovlecei de dimensiune medie, cei mari fiind de evitat din cauza
    seminţelor. Îi spălăm, le îndepărtăm capetele, după care îi tăiem
    transversal în rondele cu o grosime de jumătate de cm. Presărăm puţin sare
    peste ei şi îi lăsăm puţin la scurs. Trecem rondelele prin făină şi le scuturăm
    puţin pentru a îndepărta făina în exces. Spargem un ou într-o farfurie, îl
    batem, îl amestecăm cu puţin piper şi trecem apoi dovleceii prin ou. În
    continuare, prăjim rondelele de dovlecei în ulei încins, într-o tigaie, la foc
    mediu. Îi lăsăm să se scurgă de ulei sau folosim, eventual, un prosop de hârtie
    pentru îndepărtarea uleiului şi apoi sunt tocmai buni pentru a fi serviţi,
    calzi sau reci, după ce am presărat câţiva căţei de usturoi pe care i-am tocat
    mărunt.


    Din dovleci se pot obţine şi
    chifteluţe. După ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi transversal, dovlecii se
    pun la fiert în apă cu puţină sare. Se scurg, se pasează şi se amestecă într-un
    caston cu puţină făină şi cu frunze tocate de pătrunjel. După ce capătă
    consistenţă, din compoziţie se ia cu lingura şi se fac chiftele care se mai dau
    prin puţină făină după care se prăjesc în ulei încins.


    Tăiaţi rondele, pot fi pregătiţi în cuptor
    într-un vas termorezistent, în care se pun în straturi, alternativ cu o cremă
    de brânză amestecată cu mărar. Tăiaţi în cubuleţe, dovleceii pot fi folosiţi la
    ciorbe. Fierţi şi pasaţi, în combinaţie cu cartofi, ţelină şi ceapă, se
    transformă în supă crema de dovlecei. Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au
    fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu
    vinete coapte pentru a obţine salata de vinete sau pot fi amestecaţi cu puţină
    brânză pentru a face perişoare pentru ciorbă.


    Dovleceii umpluţi cu carne pot fi serviţi ca
    fel principal. Avem nevoie de 6 … 8 dovlecei, de jumătate de kg de carne de
    porc tocată, de o ceaşcă de orez, de 2 cepe, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii, sare şi piper. Curăţăm
    dovleceii de coajă, dar cât mai fin şi îi tăiem transversal în jumătate. Cu o
    linguriţă le scoatem miezul cu seminţe, încercând să lăsăm totuşi un înveliş cât mai gros. Pregătim şi umplutura,
    amestecând carnea tocată cu orezul şi cu ceapa tăiată mărunt, adăugăm frunze de pătrunjel tocate mărunt, piper şi sare după
    gust. Umplem dovleceii şi îi aşezăm orizontal în vas, turnăm apă şi suc de roşii în proporţii egale astfel
    încât să îi
    acopere şi lăsăm vasul să fiarbă la foc mic vreo 20 de minute. Apoi băgăm vasul
    în
    cuptor şi îl
    lăsăm la foc potrivit până când sosul scade suficient de mult. Se servesc imediat, după ce am turnat peste ei în farfurie puţin iaurt sau smântână.

  • Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Mâncăruri şi preparate din dovlecei

    Dovleceii
    pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru
    ciorbe sau alte mâncăruri gătite. În
    funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane
    sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.


    Dovleceii pane sunt foarte uşor de pregătit. Avem
    nevoie de 3 dovlecei de dimensiune medie, cei mari fiind de evitat din cauza
    seminţelor. Îi spălăm, le îndepărtăm capetele, după care îi tăiem
    transversal în rondele cu o grosime de jumătate de cm. Presărăm puţin sare
    peste ei şi îi lăsăm puţin la scurs. Trecem rondelele prin făină şi le scuturăm
    puţin pentru a îndepărta făina în exces. Spargem un ou într-o farfurie, îl
    batem, îl amestecăm cu puţin piper şi trecem apoi dovleceii prin ou. În
    continuare, prăjim rondelele de dovlecei în ulei încins, într-o tigaie, la foc
    mediu. Îi lăsăm să se scurgă de ulei sau folosim, eventual, un prosop de hârtie
    pentru îndepărtarea uleiului şi apoi sunt tocmai buni pentru a fi serviţi,
    calzi sau reci, după ce am presărat câţiva căţei de usturoi pe care i-am tocat
    mărunt.


    Din dovleci se pot obţine şi
    chifteluţe. După ce au fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi transversal, dovlecii se
    pun la fiert în apă cu puţină sare. Se scurg, se pasează şi se amestecă într-un
    caston cu puţină făină şi cu frunze tocate de pătrunjel. După ce capătă
    consistenţă, din compoziţie se ia cu lingura şi se fac chiftele care se mai dau
    prin puţină făină după care se prăjesc în ulei încins.


    Tăiaţi rondele, pot fi pregătiţi în cuptor
    într-un vas termorezistent, în care se pun în straturi, alternativ cu o cremă
    de brânză amestecată cu mărar. Tăiaţi în cubuleţe, dovleceii pot fi folosiţi la
    ciorbe. Fierţi şi pasaţi, în combinaţie cu cartofi, ţelină şi ceapă, se
    transformă în supă crema de dovlecei. Fierţi în apă cu puţină sare, după ce au
    fost curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii pot fi amestecaţi cu
    vinete coapte pentru a obţine salata de vinete sau pot fi amestecaţi cu puţină
    brânză pentru a face perişoare pentru ciorbă.


    Dovleceii umpluţi cu carne pot fi serviţi ca
    fel principal. Avem nevoie de 6 … 8 dovlecei, de jumătate de kg de carne de
    porc tocată, de o ceaşcă de orez, de 2 cepe, de o legătură de pătrunjel, de suc de roşii, sare şi piper. Curăţăm
    dovleceii de coajă, dar cât mai fin şi îi tăiem transversal în jumătate. Cu o
    linguriţă le scoatem miezul cu seminţe, încercând să lăsăm totuşi un înveliş cât mai gros. Pregătim şi umplutura,
    amestecând carnea tocată cu orezul şi cu ceapa tăiată mărunt, adăugăm frunze de pătrunjel tocate mărunt, piper şi sare după
    gust. Umplem dovleceii şi îi aşezăm orizontal în vas, turnăm apă şi suc de roşii în proporţii egale astfel
    încât să îi
    acopere şi lăsăm vasul să fiarbă la foc mic vreo 20 de minute. Apoi băgăm vasul
    în
    cuptor şi îl
    lăsăm la foc potrivit până când sosul scade suficient de mult. Se servesc imediat, după ce am turnat peste ei în farfurie puţin iaurt sau smântână.

  • Tradiţii gastronomice de Ziua Naţională

    Tradiţii gastronomice de Ziua Naţională

    Ziua
    Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele
    bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la
    festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de
    fasole cu ciolan afumat de porc, cu
    costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este
    una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este
    servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul
    afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea
    boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care
    o întâlnim în multe ţări din
    Europa sub diferite denumiri, precum ham hocks sau Eisbein în ţările
    anglo-saxone sau golonka în Polonia,
    acolo unde este considerată o mâncare naţională.


    Modul de preparare nu este
    complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o seară înainte, atunci când boabele de
    fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită
    la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare
    gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole
    boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai
    trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper
    boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte
    vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După
    ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute,
    apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este
    tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în
    care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt,
    puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când
    boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.


    În mâncarea de fasole pot
    fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate
    fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care
    trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde
    carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am
    îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.


    Ciolanul afumat de porc cu fasole boabe este
    servit cald, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec,
    la temperatura camerei sau de o cană de vin fiert. Poftă bună!

  • Tradiţii gastronomice de Ziua Naţională

    Tradiţii gastronomice de Ziua Naţională

    Ziua
    Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele
    bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la
    festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de
    fasole cu ciolan afumat de porc, cu
    costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este
    una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este
    servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul
    afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea
    boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care
    o întâlnim în multe ţări din
    Europa sub diferite denumiri, precum ham hocks sau Eisbein în ţările
    anglo-saxone sau golonka în Polonia,
    acolo unde este considerată o mâncare naţională.


    Modul de preparare nu este
    complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o seară înainte, atunci când boabele de
    fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită
    la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare
    gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole
    boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai
    trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper
    boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte
    vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După
    ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute,
    apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este
    tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în
    care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt,
    puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când
    boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.


    În mâncarea de fasole pot
    fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate
    fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care
    trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde
    carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am
    îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.


    Ciolanul afumat de porc cu fasole boabe este
    servit cald, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec,
    la temperatura camerei sau de o cană de vin fiert. Poftă bună!