Tag: TIFF

  • Pauza Mare 20.04.2022

    Pauza Mare 20.04.2022

    Ioana Bugarin și Oana Bujgoi Giurgiu sunt invitatele Corinei Sabău la “Pauza Mare”. Ioana Bugarin, una dintre cele mai talentate actrițe ale noii generații, este nominalizată la două categorii ale premiilor Gopo, care se vor decerna pe 3 mai: Cea mai bună actriță într-un rol principal (pentru rolul Mia din “Mia își ratează răzbunarea”) și Cea mai bună actriță în rol secundar (pentru rolul Laura din filmul “Otto barbarul”). Documentarul Spioni de ocazie”, în regia Oanei Bujgoi Giurgiu, bazat pe fapte și mărturii reale care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-al Doilea Război Mondial, prezentat în premieră la TIFF 2021 și premiat cu Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021, intră în cinema pe 29 aprilie.



  • Pauza Mare 05.04.2022

    Pauza Mare 05.04.2022

    Programe extrașcolare pentru copii și adolescenți: Lets Go Digital (interviu cu Maria Dobre, reprezentanta TIFF sub egida căruia se desfășoară programul), Incubatorul de lectură – ateliere de scris pentru cei mici (interviu cu scriitoarea Svetlana Cârstean), Clubul de filosofie pentru copii (interviu cu Mihaela Frunză, organizatoarea proiectului) și prezentarea KIT-ului pentru copii realizat de Fundația Pro Patrimonio (interviu cu Andreea Machidon, coordonatoarea programelor pentru copii).



  • “Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric”, la Festivalul de Film de la Tallinn

    “Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric”, la Festivalul de Film de la Tallinn


    Filmul Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric/Snowing Darkness semnat de Gabriel de Achim a avut premiera mondială în selecția competițională Rebels With A Cause din cadrul celei de-a 25-a ediții a PÖFF – Tallinn Black Nights Film Festival, care s-a desășurat la sfârșitul lunii noiembrie. Festivalul a cărui primă ediție a avut loc în 1997 în capitala estoniană este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinema-ului din Europa, cu una dintre cele mai vizibile secțiuni competiționale din regiune. Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric este produs de Mandragora, iar lansarea sa în cinematografele din țară este programată pentru prima parte a anului.



    Am vorbit cu Gabriel Achim despre traseul complicat al celui de-al treilea lungmetraj al său, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric: “Din păcate, trăim vremuri care ar trebui să ne întoarcă spre lucrurile esențiale, să ne ajute să prețuim mai mult timpul, să căutăm mai mult calitatea. Însă nu s-a întâmplat asta, s-a produs o diluare a valorilor, iar artele par să devină tot mai inutile, pentru că oamenii se îndepărtează ușor ușor de ele.


    Aș putea spune că “Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” este un film realizat aproape independent, finanțarea foarte mică nu ne-a permis nici echipă mare, nici foarte mulți actori. Dar sunt obișnuit cu acest lucru și până la urmă lucrurile s-au legat pentru că am reușit să fac un film care îmi place foarte mult.


    Înainte de a începe lucrul la filmul ăsta aveam un proiect care primise finanțare prin programul Media al UE, avea coproducător francez, luase câteva premii internaționale de dezvoltare prin circuitul festivalier. Era un proiect care părea să fie cel de-al treilea lungmetraj făcut de mine.


    Din păcate, n-am reușit să obțin finanțare din România și mi-am dat seama că n-are sens să mai aplic la Centrul Național al Cinematografiei. Am avut atunci o discuție cu regizorul Cristi Puiu, care, văzându-mă destul de disperat din cauză că nu reușesc să merg mai departe cu proiectul respectiv, m-a sfătuit să scriu un scenariu pornind de la situația asta în care mă aflam. Mai erau două săptămâni până la momentul în care trebuia să aplic, dar m-am mobilizat și am scris scenariul respectiv împreună cu Cosmin Manolache, cu care colaborez de obicei. Când am montat filmul am mai renunțat la niște lucruri pe care le aveam în scenariul inițial, pentru că ar fi ieșit prea complex, prea setat pe ideea asta de a-l provoca pe spectator, de a-l face să iasă din starea lui de confort. Cred că dacă îl lăsam în forma respectivă aș fi îndepărtat prea mulți spectatori. Și atunci m-am repoziționat.


    A ieșit un film tot o structură complexă, dar una mai prietenoasă și mai aproape de intențiile mele, care chiar dacă îi va solicita pe spectatori, va împărtăși ce mi-am propus să transmit. Pot spune că am suplinit lipsa banilor prin entuziasmul echipei. Am avut și o scenografă excepțională, Ana Gabriela Lemnaru, de asemenea, o echipă foarte profesionistă cu care lucrez și la serialul Las Fierbinți.”



    “Snowing Darkness” / “Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” relatează întâmplările prin care trece Teo, un regizor care repetă cu actorii pentru un nou proiect. Subiectul, autobiografic, este derutant încă de la început: frământările unui regizor care pune în scenă o piesă de teatru despre drama pe care o trăiește după moartea fetiței lui, în urma unei boli incurabile. Pe măsură ce înaintează, povestea compusă din cinci variante de lucru, scoate la suprafață episoade incerte, la limita dintre viață și ficțiune, accentuând dilemele.


    Gabriel Achim: “Este o poveste foare complexă. De fapt, este un film făcut din 5 povești, sunt 5 actori care joacă roluri diferite, iar singurii care ne însoțesc permanent pe toată durata poveștii sunt personajul principal și fetița lui. Ceilalți actori joacă mai multe roluri, cum spuneam este o poveste complexă, pe care este dificil să o rezumi în câteva cuvinte. Înăuntrul nostru este mereu întuneric, iar în întuneric ai mereu surprize. Și așa este și filmul ăsta, cu multe surprize, uneori te poate face să-ți fie teamă, alteori te poate face să râzi.”



    Alături de Bogdan Dumitrache, interpretul rolului principal, din distribuția filmului mai fac parte actorii Anca Androne, Luiza Gherghinescu, Gheorghe Ifrim, Rolando Matsangos și Silvana Mihai. Scenariul este semnat de Gabriel de Achim și Cosmin Manolache, imaginea de Adrian Iurchevici iar producătorii filmului sunt Anca Puiu și Smaranda Zărnoianu. Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dacin Sara și al Societății Române de Televiziune, filmul este distribuit în România de Iadasarecasa. Gabriel Achim este cunoscut pentru lungmetrajele Ultima zi (Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, TIFF), Visul lui Adalbert (Premiul Gopo) și pentru popularul serial de televiziune Las Fierbinți..






  • “Născăntiori cadu peani di neauă, altiori yini scutidea”, la Festivalu

    “Născăntiori cadu peani di neauă, altiori yini scutidea”, la Festivalu

    Filmul Născăntiori cadu peani di neauă, altiori yini scutidea/Snowing Darkness simnat di Gabriel di Achim avu premiera mondială tru selecția competițională Rebels With A Cause ditu cadrul a aţillei di-a 25-a ediții a PÖFF – Tallinn Black Nights Film Festival, cari s-disvărti tu bitisita a meslui brumaru. Festivalu a curi primă ediție s’ţănu tru 1997 tru capitala estoniană easti unu ditu nai ma importante evenimente dedicate a cinema-ului ditu Europa, cu una ditu nai ma vizibile secțiuni competiționale ditu regiune. Născăntiori cadu peani di neauă, altiori da cu scutidi easti produs di Mandragora, iara lansarea a lui tru cinematografili ditu văsilie easti programată tră prima parte a anlui.



    Zburămu cu Gabriel Achim ti traseulu ndilicatu a treilui lungmetraj a lui, Născăntiori cadu peani di neauă, alteori yini scutidea: “Ti amărtie, bănămu un kiro cari lipseaşti s’nă tornă cătă lucărli esențiale, s’nă agiută s’tiñisimu ma multu timpul, s’căftăm ma multu calitatea. Ama nu s’feaţi aesta, s-feaţi ună diluari a valorlor, iara artili canda suntu tut ma inutile, tră aţea că oamiñilli s’dipărteadză lişoru, lişoru di eali.


    Potu să spun că “Născăntiori cadu peani di neauă, altiori yini scutidea” easti un film adratu aproapea independentu, finanțarea multu ñică nu nă deadi di mănă s’avemu niţi echipă mari, niţi mulţă actori. Ama escu nviţatu cu aestu lucru și până tu soni lucărli s’ligară tră aţea că putui s’adaru unu filmu cari ñi-ariseaşti multu di multu.


    Ninti ta s’ahurhescu lucărlu la filmul aestu aveam unu proiectu cari avea amintată finanțari pritu programlu Media ali UE, avea coproducătoru francezu, avea loată ndauă premii internaționale di dizvultare pritu circuitlu festivalier. Eara unu proiectu cari părea s’hibă treilu lungmetraju adratu di mine.


    Ti amărtie, nu putui s’amintu finanțari ditu România și dukiiu că numata ari noimă s’facu aplicaţie la Centrul Național ali Cinematografie. Avui atumţea ună muabeti cu regizorlu Cristi Puiu, cari, ma mi vidzu multu lăhtărsitu di itia că nu pot s’negu ma largu cu proiectul respectiv, mi căndăsi să scriu un scenariu nkisinda di la catandisea aesta tru cari earamu. Aveamu nica dauă stămâni până tu oara anda lipsea s’facu aplicaţia, ama mi ascumbusiiu și scenariul respectiv deadunu cu Cosmin Manolache, cu cari colaboredzu di arada. Cându feciu montajlu a filmului trapşu mănă di la niscănti lucri pi cari li aveam tru scenariul inițial, tră aţea că vrea s’işea multu complexu, dipu multu setat pi idheea aesta ti s-lu provoca pi spectator, ta s-lu facă s-iasă ditu catandisea a lui di tinihae. Minduescu că ma s-lu alăsamu tu turlia respectivă vrea-lli dipărtamu dipu multu spectatorlli. Și atumţea minduiiu diznău.


    Işi un filmu tuot ună structură complexă, ama ună cama di suţată și ma aproapea di naeţli a meali, cari acă va-lli solicită spectatorlli, va s’mbărţiteadză aţea ţi ñi pripuşu s’lă dimăndu. Pot să spunu că u supliniiu ixikea-a păradzloru pritu entuziasmul a echipăllei. Avui şi ună scenografă excepțională, Ana Gabriela Lemnaru, deapoa, ună echipă multu di multu profesionistă cu cari lucredzu și la serialu Las Fierbinți.”



    “Snowing Darkness” / ” Născăntiori cadu peani di neauă, altiori yini scutidea “relateadză catandisili pritu cari trezţi Teo, un regizor cari repetă cu actorlli tră un nău proiectu. Subiectul, autobiografic, easti derutantu nica ditu ahurhită: frimtărli a unui regizor cari bagă tu scenă ună piesă di teatru ti drama ţi u băneadză după moartea-a fiticăllei a lui, dupu ună lăngoari incurabilă. Tu kirolu anda niinteadză, pirmitusearea compusă ditu ţinţi variante di lucru, scoati tu videală episoadi incerti, la limita anamisa di bană ficțiune, accentuânda dilemili.


    Gabriel Achim: “Easti ună pirmituseari multu complexă. Dimi, easti unu filmu adratu ditu ţinţi pirmituseri, suntu 5 actori cari gioacă roluri diferite, iara singurllii cari suntu deadunu cu noi tru tutu kirolu a pirmitusearillei easti personajlu principal și fitica a lui. Alanţă actori gioacă ma multi roluri, cum spuneam easti ună pirmituseari complexă, pi cari easti zori să u spuñi tu ndauă zboară. Nuntrulu a nostru easti daima scutitdi, iar tru scutidi ai totna surprize. Și ași easti și filmul aestu, cu multe surprize, născăntiori ti faţi s’tă hibă frixi, altiori ti faţi s’arădz.”



    Dedunu cu Bogdan Dumitrache, interpretlu a rolu principal, ditu distribuția a filmului nica fac parte actorllii Anca Androne, Luiza Gherghinescu, Gheorghe Ifrim, Rolando Matsangos și Silvana Mihai. Scenariul easti simnatu di Gabriel di Achim și Cosmin Manolache, imaginea di Adrian Iurchevici iara producătorlli a filmului sunt Anca Puiu și Smaranda Zărnoianu. Realizat cu agiutorlu a Centrului Național ali Cinematografie, Dacin Sara și a Societatillei Române di Televiziune, filmul easti distribuit tru România di Iadasarecasa. Gabriel Achim easti cunuscutu tră lungmetrajili Ultima zi/ Dzuua ditu soni (Premiul la Dzălili a Filmului Românescu tră secțiunea Lungmetraju, TIFF), Yislu al Adalbert (Premiul Gopo) și tră popularlu serialu di televiziune Las Fierbinți..



    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearia: Taşcu Lala











  • Festivaluri de film în 2021

    Festivaluri de film în 2021

    Dacă 2020 a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru cinematografia monadială, marcând o pauză și în istoria Festivalului de Cannes, în 2021 festivalurile de film și-au reluat activitatea, cele mai multe fiind organizate în formă hibrid și au inclus în programul lor și premiere foarte așteptate.



    Ediția aniversară, de 20 de ani, a celui mai mare festival de film din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie (23 iulie – 1 august). Au fost zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din 2021 în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei. Peste 93.000 de plătitori de bilete au urmărit, în cele 17 locații în aer liber și în interior, selecția de 179 de filme venite din 47 de țări. Lor li s-au alăturat spectatorii prezenți la concertele, masterclass-urile, și întâlnirile cu profesioniștii din industrie, organizate cu intrare liberă – în total, peste 100.000 de participanți. Întâlnirea cu dansatorul de origine ucraineană Sergei Polunin, invitatul special TIFF 2021, s-a aflat în topul celor mai atractive evenimente. România sălbatică (regia Dan Dinu, Cosmin Dumitrache), documentarul românesc prezentat în premieră absolută la TIFF 2021, este filmul care a obținut Premiul publicului și a înregistrat cel mai mare număr de spectatori la această ediție.



    Astra Film Festival s-a desfășurat în aer liber, în săli de cinema și online, în perioada 5-12 septembrie. Temele principale ale #AFF2021, Alerta de colaps climatic, Cupluri în ape tulburi, Procreare în noile coordonate, Moarte indecentă și Granițe, au avut în vedere unele dintre cele mai importante și mai profunde subiecte ale momentului. Festivalul Astra Film Sibiu, ajuns la cea de a 28-a ediție, a prezentat 200 de evenimente cinematografice, inclusiv programul special de vizionare de filme din bărci care plutesc pe lac, Bărcile de Salvare, care a prezentat proiecțiile unor filme realizate de jurnaliști de la Recorder. Pasionații de film documentar au avut ocazia să întâlnească un invitat foarte special, Gary Clarke, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din Marea Britanie, nominalizat la Premiile Emmy, care a susținut masterclass-ul, În Căutarea Realului: Etica Documetarului Dramatizat.



    Cel mai bun film al Secțiunii România a fost considerat Noi împotriva noastră, regia Andra Tarara, absolventă a programului de masterat Studii Vizuale și Societate, de la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA (promoția 2018). Juriul a apreciat colaborarea dintre doi cineaști – Andra Tarara și Ion Tarara – aparținând unor generații diferite și modul în care cei doi au găsit calea comună de comunicare prin intermediul limbajului cinematografic. A fost apreciată de membrii juriului analiza emoționantă și onestă a relației autoarei cu tatăl ei și autenticitatea dialogului lor referitor la maladia care a afectat viețile amândurora.



    Cea de-a 14-a ediție a Festivalului de Film Documentar One World Romania (11-27 iunie) a abordat poziționarea femeii în fața și în spatele aparatului care i-a modelat și i-a deformat imaginea în mod dramatic, dar care i-a și folosit deseori drept instrument de eliberare: camera de filmat. Femeile au fost întotdeauna foarte prezente în selecțiile anilor precedenți, dar în 2021 organizatorii One World Romania au subliniat modul în care acestea au depășit statutul schematic în care le închid adesea narațiunile tradiționale și au reușit să-și formuleze propriile versiuni despre aceste subiecte, inspirate din experiența lor directă a inechității, marginalizării și subreprezentării. Ca în fiecare an, One World Romania și-a propus să facă și un tur de orizont al celor mai remarcabile eforturi din domeniul filmului documentar contemporan. Festivalul a inclus,de asemenea, secțiunile clasice dedicate justiției, imigranților și refugiaților din întreaga lume.


  • Filmele românești ale anului 2021

    Filmele românești ale anului 2021

    Multe dintre filmele a căror premieră era programată
    pentru 2020- an extrem de dificil pentru cinematografia monadială- au putut fi
    văzute în 2021, iar festivalurile, unele dintre ele suspendate sau organizate
    online în 2020, și-au reluat activitatea anul trecut, numeroase evenimente
    fiind organizate în formă hibrid. Criticul Andrei Gorzo este de părere că în
    România, filmul anului 2021 este
    Babardeală cu bucluc sau porno
    balamuc (premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin), pe care îl
    consideră unul dintre cele mai bune filme ale lui Radu Jude – agresiv,
    experimental, debordând de idei și mai ales de un simț superincisiv al
    contemporanului.

    Dacă Academia vrea să demonstreze cu adevărat buna credință
    față de cinema, ar trebui să parieze pe această peliculă vizionară
    , a scris
    despre filmul lui Radu Jude IndieWire, unul dintre cele mai cunoscute site-uri
    dedicate recenziilor cinematografice, făcând referire la faptul că filmul lui
    Jude se numără și printre favoritele criticilor străini pentru nominalizările
    la Oscar 2022. Actriţa Katia Pascariu, interpreta rolului principal în film, a
    fost inclusă pe lista celor mai buni actori ai anului 2021 alcătuită de cotidianul
    New York Times, pe lista întocmită de celebrul cotidian aflându-se actori ca
    Denzel Washington, Joaquin Phoenix, Benedict Cumberbatch și Kristen Stewart.


    Un alt film românesc foarte apreciat și multipremiat din
    2021 este Câmp de maci. Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, Câmp de
    maci a fost prezentat în premieră mondială la cea de-a 24-a ediție a
    Festivalului Internațional Tallinn Black Nights (PÖFF). Filmul a fost prezent
    în peste 40 selecții oficiale la festivaluri din Europa, Statele Unite ale
    Americii și Asia. Câmp de maci are în palmares șase premii internaționale,
    două dintre acestea fiind acordate pentru cea mai bună interpretare actorului
    Conrad Mericoffer (la Festivalul Internațional de Film Gijón și Festivalul
    Internațional de Film de la Torino). În România, filmul a fost prezentat în
    premieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost
    recompensat cu două premii: Premiul pentru Cea mai bună regie și Premiul
    Publicului. Inspirat din fapte reale, Câmp de maci prezintă o zi din viața
    lui Cristi (interpretat de Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București.


    Recompensată cu Premiul pentru cel mai bun lungmetraj
    românesc la TIFF 2021, pelicula regizată de Ruxandra Ghițescu reușește aproape
    imposibilul și ar trebui văzută de adolescenți și de maturi, și discutată cu
    psihologii, scrie criticul Iulia Blaga despre
    Otto Barbarul, lungmetrajul de debut al regizoarei.

    Este primul film
    românesc care te face să înțelegi ce simte un adolescent de azi
    , consideră
    Iulia Blaga în cronica sa din publicația Libertatea. Câștigător al Premiului
    pentru cel mai bun lungmetraj românesc la Festivalul Internațional Transilvania
    TIFF, filmul surprinde momentul din viața unui adolescent punk în vârstă de 17
    ani, în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale. Băiatul devine
    captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și
    ancheta derulată de serviciile sociale.


    Întregalde, cel mai nou lungmetraj al lui Radu Muntean, a
    avut premiera mondială în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes.
    Cu un scenariu semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu,
    filmul spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară.
    Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului
    Întregalde, ei întîlnesc un bătrîn singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă
    la gaterul unde pretinde că lucrează.
    Alături de actorii Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu şi Alex Bogdan,
    actorul neprofesionist Luca Sabin este o adevărată revelație, consideră
    criticii.

    Eu cred că pot spune adevărul despre o parte din noi, de care ori nu
    sîntem conștienți, ori nu prea vrem să fim. De asta încerc în filmele pe care
    le fac să pun personajele într-o postură inconfortabilă. Cred că în felul ăsta
    ajungi să-ți chestionezi acțiunile. Și mă refer aici mai degrabă la spectatori
    decît la personaje
    , spune regizorul Radu Muntean.




  • „Noi contra noastră”, nai ma bunu filmu a Secţiunillei România la Astra Fil

    „Noi contra noastră”, nai ma bunu filmu a Secţiunillei România la Astra Fil

    Documentarlu regizat di Andra Tarara, “Noi contra-a noastră” amintă marli premiu a secțiunillei românești a aţillei di-a 28-a ediție a Astra Film Festival (5 – 12 yismăciuni) . Motivația-a juriului: Tră ună analiză emoționantă și tiñisită a ligăturăllei a autoarăllei cu tatăl a llei și tră autenticitatea a dialoglui a loru ti lăngoarea cari zñiipsi bana a dolliloru. Juriul tiñisi colaborarea anamisa di doi cineaști ţi tănu di dauă bărnuri ahoryea și turlia tru cari aţelli doi aflară idyea cali di comunicari pritu limbajlu cinematografic”.



    Lungmetrajul di dibut al tinirăllei cineaste Andra Tarara, “Noi contra-a noastră”, easti constituit ditu unu şingiru di dialoguri ţi zuyăpsescu ligătura tată – hille, marcată di ună pasiune comună și di ună cutulburare psihică. Muabeatea a aţiloru dauă personaje agudeaşti subiecte catacum niaxizearea di comunicari, educația și dizvoltarea personală ică stigma a lăngorloru mintale. Cathi unu şi spuni pirmitusearea işişi — pănu tu soni perspectiva işiş ti idyili evenimente — emu cu agiutorlu a zboarăloru, emu cu agiutorlu a camerăllei di filmat. “Noi contra noastră” avu premieara mondială la Festivalul Internaţional di Filmu Documentar Jihlava 2020, Cehia, și fu prezentu la Les Films di Cannes à Bucarest 2020. Tru aestă veară fu aleptu tru arada a ma multiloru festivaluri, ntră cari Moldova Film Festival și Moscow International Documentary Film Festival DOKer, feaţi parte ditu competiția Festivalului Ceau Cinema! di Timișoara și lo parti tru secțiunea “Dzălili a Filmului Românesc” a Festivalui Internațional di Film Transilvania (TIFF). Tu kirolu anda s’documenta tră “Ună moarte tru familia mea”, primlu filmu realizat tru harea di regizoare, nominalizat tru 2019 la Premiile Gopo, categoria Tiniră speranță, Andra află tru arhiva a familiillei ma multe casete video cu filmări fapti di afendilu a llei, Ion Tarara. Ași s-amintă “Noi contra-a noastră”.



    Andra Tarara: “Ași agiumşu la pirmitusearea aesta, anda mutriiu pritu arhiva di film a familiillei. Anda aflaiu aesti casete VHS, dukiiu că tata feaţi lucărlu aestu ti nipistipseari di arhivari a pirmitusearillei a noastră di familie și că io iesu tu migdani dipu multu tru eali. Ti atea, subiectul principal cari transpare ditu tuti aesti imagini și filmări easti ligătura a noastră și minduiiuva s’hibău di sinferu s’acăţămu tu debate aestu lucru, turlia tu cari lucreadză tră tata exprimarea pritu film și cum u loai mini mirakea aesta di la elu. Ași ahurhi filmul, ca un exercițiu di conectare anamisa di noi și di explorare a ligăturăllei a noastre pritu filmu. Și pirmitusearea agiundzi s’hibă tutu ma complexă, tră aţea că tata avu mari miraki ti film, avu șansa slucreadză tru film și, ti amărtie, nu putu s’ducă lucărlu ma largu di itia că nu avu resurse și părințăllii a lui nu eara simfunu cu aesta. Di altă parte, io avui parti di ună ndrupari pănu di mardzină, ca ună turlie di compensare, di revanșă andicra di imposibilitatea alu afendi a meu ta ş’ducă mirakea ma largu. Ași că pirmituserli ţi amintară cu filmulu eara tru familie, tata eara hăzări să zburască ti eali.”



    Prin documentarlu “Noi contra noastră” Andra Tarara aprăftăseaşti s’hibă avdzătă şi boatea a aţiloru pi cari societatea îlli stigmatizeadză di itia a problemelor di sănătate mintală și s’aducă tru menga publică ună lăngoari ti cari să zburaşti dipu pțănu.



    Andra Tarara: “Tata feaţi s’hibă multu ma prezentă tru filmu lăngoarea. Multu di multu vru ta şi spună pirmitusearea și, ună turlie, miza a lui ligată di aestu filmu fu că pirmitusearea-a a lui s’hibă avdzătă tru idhea ta s’agiută și alță oami cari trec prin idyiulu lucru. Filmul s-amintţ până tu soni ditu aestă negociere, dimi io yineamu cu agenda mea, avem naetea ta s’adaru ună tadi turlie di filmu, iar el avea vreara ta şi spună pirmitusearea. Eu ălli spuşu cata cari easti minduita a mea ligată di film, ama și el s-ndreapsi multu ghini ninti di filmare, ș-feaţi planuri, s-mindui ti atea ţi avea ti spuneari. Așa că mini ca autor vui cătivărăoară sentimentul că-ñi ascapă didipu lucărli di sum control și născănti ori reacțiile a meali ditu film născănti ori suntu fuviroasi. Tu soni, aşi s’amintă “Noi contra-a noastră. Ditu tensiunea anamisa di aesti dauă perspective, a mea și a lui, anamisa di aesti dauă agendi, ditu turlia tru cari cathi unu di noi bănă ahoryea, ama deadunu idyea catandisi și u spusimu pritu zborlu a nostru. Tatăl meu zburaşti dipu multi ti stigma ţi u duki, pirmitusi multu ti aesta, că oamiñilli ălli stigmatizeadză pi aţelli lăndzidz și tră atea că nu cunoscu persoani tu catandisea aesta.”



    “Pritu ună pirmituseari intimă, documentarlu “Noi contra-a noastră” dişcllidi, dimecu, ună muabeti ţi easti ananghi ti sănătatea mintală, ti problemele pi cari di nai ma multi ori nu li pricunuştemu ică nu le scutemu tu videală di cu kiro, ti turlia tru cari putem s’avemu ligătură cu aprukeaţlli diagnosticaț, cum și ti existența ică ananghea a ma multiloru platforme di suport. Vremu s’yinimu dinitea a aţiloru cari va s’veadă filmul (și nu maş), ta s’acătămu ma lişoru tu isapi aesti subiecte, emu pritu experiența personală ali Andră și a tatălui a llei, ama și cu agiutorlu a unei parei di psihologi și psihiatri, cari viniră deadunu cu noi tru etapa di distribuție a filmului” – declară Anda Ionescu, producătoari, Tangaj Production.



    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearea: Taşcu Lala

  • “Otto the Barbarian”, the best Romanian feature film in TIFF, now in theaters

    “Otto the Barbarian”, the best Romanian feature film in TIFF, now in theaters


    Otto the Barbarian, filmmaker Ruxandra Ghitescu’s
    debut feature film, is in theaters across Romania as of September 24. Otto the
    Barbarian saw its world premiere in the official competition as part of the
    Sarajevo International Film Festival’s 26th edition, and it was
    selected as the best feature film in the TIFF Transylvania International Film Festival’s
    section Romanian Film Days.


    The plot revolves around a 17-year-old punk teenager
    who grapples with the death of his girlfriend. The boy ends up captive in a
    vicious circle created by his parents, his grandfather, his former lover’s
    mother and the investigation carried out by the social services. In order to survive,
    Otto will have to confront his feelings and his guilt.


    According to the film critic Victor Morozov, Otto is
    the most engaging Romanian film character in recent years, all the more so as
    he is guided by Ruxandra Ghitescu’s lenient gaze, which is everything a film character
    may wish for, when in a tight corner. As for Ruxandra Ghitescu, she hopes for Otto
    the Barbarian to be a film that will reward us all emotionally.


    The film started off from an article she came across a
    couple of years ago and which focused on Octavian Albu, the film’s musical
    director and the author of the original movie soundtrack, jointly with Cardinal
    rock group. With details on that, here is Ruxandra Ghitescu herself.


    Ruxandra Ghitescu: Yes, well, I was trying to find a
    contact point with adolescence, and I came across an article about Octavian Albu,
    who had been nicknamed Otto the Barbarian and to me, this encounter seemed a
    very fortunate one. As the frontman of a punk-rock group, with the entire
    outward architecture of punk culture, it seemed to me that Octavian embodied
    the marginality of an age that is pretty much ignored in social interaction, in
    film and also in literature. Octavian Albu was, from the very beginning, the
    adviser for the soundtrack, he joined our team as a musical director, he and
    Cardinal group wrote most of the soundtrack, and together we picked up the
    songs on the soundtrack that belonged to other punk groups. I can say that, of
    the article that inspired the plot, only the name, the hairstyle and the jacket
    survived. It is a fictionalisation with no connection whatsoever with Octavian’s
    life. In fact, we two met a couple of years after I had found the article, when
    Otto was 23 already and a student in London, and he gave me the go-ahead to use
    the article as a source of inspiration. I got the impression he was very happy
    that we managed to make this film, he is a positive person and helped me a lot,
    including with on the screenplay.


    Ruxandra Ghiţescu set out to make a movie about adolescence
    as an age of emotional turmoil and loneliness, an age when music plays an
    essential part. At the same time, Otto the Barbarian speaks to teenagers and
    parents alike, it is an invitation to dialogue about depression and its consequences.




    Ruxandra Ghițescu: From the very beginning our goal was to make a film that relies
    on emotion rather than on intelligence, especially because it focuses on this
    age when emotion trumps reason. Otto is a very critical character, he is an
    introvert, he speaks very little, so his interactions with the others are a
    result of his emotions and feelings. We brought out the character’s entire
    emotional journey in his various relationships-with his parents, with his
    girlfriend’s mother, with the videos left behind by his girlfriend, and above
    all with music. I’m very happy to have caught a period when Otto the
    Barbarian is screened in theatres and has contact with the audience, it is
    only now that I really feel I have made a movie. The entire year 2020, with the
    restrictions entailed by the pandemic, with the film-going experience abandoned
    so easily, was very painful for me, and I imagine it was the same for others as
    well. so I enjoyed the experience of these festivals, the contact with the
    public and the experience of watching a film on screen in a cinema hall.



    Ruxandra Ghițescu paints a loving portrait, not
    without its surprises and some spectacular acting, writes critic Georgiana
    Mușat about the film produced by Alien Film jointly with Polar Bear and Alien
    Films Entertainment.The cast
    includes Marc Titieni, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Mihaela
    Sîrbu, Iulian Postelnicu, Ana Radu, and the late Constantin Drăgănescu. Ana
    Drăghici was the director of photography and Dana Bunescu was in charge with
    the editing.

  • „Noi împotriva noastră”, cel mai bun film al Secţiunii România la Astra Film Festival

    „Noi împotriva noastră”, cel mai bun film al Secţiunii România la Astra Film Festival

    Documentarul regizat de Andra Tarara, Noi împotriva noastră a câștigat
    marele premiu al secțiunii românești a celei de-a 28-a ediție a Astra Film
    Festival (5 – 12 septembrie) . Motivația juriului: Pentru o analiză
    emoționantă și onestă a relației autoarei cu tatăl ei și pentru autenticitatea
    dialogului lor despre maladia care a afectat viețile amândurora. Juriul a
    apreciat colaborarea dintre doi cineaști aparținând unor generații diferite și
    modul în care cei doi au găsit calea comună de comunicare prin intermediul
    limbajului cinematografic.

    Lungmetrajul
    de debut al tinerei cineaste Andra Tarara, Noi împotriva noastră, este
    constituit dintr-o serie de dialoguri ce conturează relația tată – fiică,
    marcată de o pasiune comună și de o tulburare psihică. Discuția celor două
    personaje atinge subiecte precum incapacitatea de comunicare, educația și
    dezvoltarea personală sau stigma bolilor mintale. Fiecare își expune propria
    poveste – de fapt propria perspectivă asupra acelorași evenimente – atât prin
    intermediul cuvintelor, cât și prin intermediul camerei de filmat. Noi
    împotriva noastră a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film
    Documentar Jihlava 2020, Cehia, și a fost prezent la Les Films de Cannes à
    Bucarest 2020. În această vară a fost selectat în cadrul mai multor
    festivaluri, printre care Moldova Film Festival și Moscow International
    Documentary Film Festival DOKer, a făcut parte din competiția Festivalului Ceau
    Cinema! de la Timișoara și a participat în secțiunea Zilele Filmului Românesc
    a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). În timp ce se documenta pentru O moarte în
    familia mea, primul film realizat în
    calitate de regizoare, nominalizat în 2019 la Premiile Gopo, categoria Tânără
    speranță, Andra a descoperit în arhiva familiei mai multe casete video cu
    filmări făcute de către tatăl ei, Ion Tarara. Așa s-a născut Noi împotriva noastră.

    Andra Tarara: Așa am ajuns la povestea asta, scotocind
    prin arhiva de film a familiei. Găsind aceste casete VHS, mi-am dat seama că
    tata a făcut munca asta incredibilă de arhivare a poveștii noastre de familie
    și că eu apar foarte mult în ele. De aceea, subiectul principal care transpare
    din toate aceste imagini și filmări este relația noastră și m-am gândit că ar
    fi interesant să dezbatem acest aspect, felul în care funcționează pentru tata exprimarea
    prin film și cum am preluat eu pasiunea asta de la el. Așa a început filmul, ca
    un exercițiu de conectare între noi și de explorare a relației noastre prin
    film. Și povestea devine tot mai complexă, pentru că tata a fost foarte
    pasionat de film, a avut șansa să lucreze în film și, din păcate, nu a putut să
    continue din cauză că nu a avut resurse și părinții lui nu erau de acord cu
    asta. Pe de altă parte, eu am avut parte de o susținere totală, ca un fel de
    compensare, de revanșă față de imposibilitatea tatălui meu de a-și duce
    pasiunea mai departe. Așa că poveștile care au dat naștere filmului existau în
    familie, tata era dispus să vorbească despre ele.



    Prin documentarulNoi împotriva
    noastră Andra Tarara reușește să facă auzită și vocea celor pe care societatea
    îi stigmatizează din cauza problemelor de sănătate mintală și să aducă în
    atenția publică o boală despre care se discută prea puțin.

    Andra Tarara: Tata a făcut să fie mult mai prezentă în film boala. A ținut să-și
    spună povestea și, într-un fel, miza lui legată de acest film a fost ca
    povestea lui să fie auzită în ideea de a ajuta și alți oameni care trec prin
    același lucru. Filmul s-a născut până la urmă din această negociere, adică eu venisem
    cu agenda mea, avem intenția de a face un anume tip de film, iar el avea
    dorința de a-și spune povestea. Eu i-am spus cam care ar fi viziunea mea legată
    de film, dar și el s-a pregătit foarte bine înainte de filmare, și-a făcut
    planuri, s-a gândit la ce are de spus. Așa că eu ca autor am avut câteodată sentimentul
    că-mi scapă total lucrurile de sub control și uneori reacțiile mele din film
    uneori sunt aproape agresive. Până la urmă, așa s-a născut Noi împotriva
    noastră. Din tensiunea între aceste două perspective, a mea și a lui, între
    aceste două agende, din felul în care fiecare dintre noi a trăit separat, dar
    împreună aceeași situație și am rezumat-o în cuvinte. Tatăl meu vorbește foarte
    mult despre stigma pe care a simțit-o, a povestit foarte mult despre asta, că
    oamenii îi stigmatizează pe cei bolnavi și pentru că nu cunosc persoane în situația
    asta.



    Printr-o poveste intimă, documentarul Noi împotriva noastră deschide, în
    fapt, o conversație necesară despre sănătatea mintală, despre problemele pe
    care de cele mai multe ori nu le recunoaștem sau nu le identificăm din timp,
    despre modul în care putem relaționa cu apropiații diagnosticați, precum și
    despre existența sau nevoia mai multor platforme de suport. Ne dorim să venim
    în întâmpinarea celor care vor vedea filmul (și nu numai), prentru a aborda mai
    ușor aceste subiecte, atât prin experiența personală a Andrei și a tatălui ei,
    cât și cu sprijinul unei echipe de psihologi și psihiatri, care ni s-au
    alăturat în etapa de distribuție a filmului – a declarat Anda Ionescu,
    producătoare, Tangaj Production.

  • Sortie en salle de « Otto le Barbare », meilleur long-métrage roumain au TIFF

    Sortie en salle de « Otto le Barbare », meilleur long-métrage roumain au TIFF

    « Otto le Barbare », le premier long-métrage de la réalisatrice roumaine Ruxandra Ghiţescu, sera diffusé dans les salles de cinéma en Roumanie le 24 septembre prochain. Le film, qui a été présenté en première mondiale à la 26e édition du Festival international Sarajevo, a été désigné « meilleure production » dans la section « Les journée du cinéma roumain », au Festival international du film Transilvania (TIFF). Le film raconte l’histoire d’Otto, un adolescent punk de 17 ans, qui fait face à la mort de sa petite amie et qui devient prisonnier d’un cercle vicieux créé par ses parents, son grand-père, la mère de sa petite amie et l’enquête déroulée par les services sociaux. Pour survivre, Otto doit affronter ses sentiments, surtout celui de culpabilité. « Sous l’œil bienveillant de Ruxandrei Ghițescu (tout ce qu’un personnage en détresse souhaite le plus), Otto est le protagoniste le plus attachant des films roumains des dernières années. », écrit le critique de cinéma Victor Morozov, alors que la réalisatrice elle-même espère que « Otto le Barbare » soit une récompense émotionnelle pour le public.

    Le film est né d’un article publié il y a quelques années, qui racontait l’histoire d’Octavian Albu, superviseur musical et compositeur, avec la troupe Cardinal, de la musique du film. Ruxandra Ghițescu explique : « Oui, dans mes recherches pour trouver un point de contact dramaturgique avec l’âge de l’adolescence, je suis tombée sur un article qui parlait d’Octavian Albu, surnommé Otto le Barbare, ce qui fut un heureux hasard pour moi. En tant que soliste d’une troupe de musique punk, avec toute l’architecture extérieure de la culture punk, Octavian m’a paru incarner la marginalité d’une tranche d’âge dont les rapports sociaux, le film, la littérature évitent plutôt d’aborder. Dès le début, Octavian Albu a été notre conseiller musical, ensuite notre superviseur musical, il a composé, avec la troupe Cardinal, une grande partie de la musique du film et nous avons choisi ensemble les chansons d’autres troupes punk que nous avons reprises dans le film. De l’article que j’ai mentionné, nous avons gardé le nom, la coupe de cheveux, avec la crête iroquoise, et le blouson. Le reste est une fiction sans aucun rapport avec la vie d’Octavian. En fait, nous nous somme rencontrés plusieurs années après la publication de l’article, quand Otto avait déjà 23 ans ; il faisait des études à Londres et il m’a autorisée à faire de cet article une source d’inspiration. J’ai eu le sentiment qu’il était très content de l’idée de réaliser ce film. Il est quelqu’un de positif et sa contribution, y compris les retours sur le scénario, m’a beaucoup aidée. »

    Ruxandra Ghiţescu a voulu faire un film sur l’adolescence comme âge d’un tourbillon d’émotions et de la solitude, où la musique joue un rôle essentiel. « Otto le Barbare » est en même temps un film qui parle aussi bien aux adolescents qu’aux parents, une invitation à parler et à débattre de la dépression et ses conséquences. Ruxandra Ghițescu : « Dès le début, nous avons voulu construire un film qui interpelle sur un plan plutôt affectif qu’intellectuel, surtout qu’il se penche sur cet âge porté davantage par les émotions que par une construction rationnelle. Ça a été surtout une expression de vécu intérieur. Otto est un personnage très critique, introverti, qui parle à peine et dont les interactions avec les autres sont le résultat de ses émotions et de ses états d’âme. J’ai exprimé le parcours émotionnel du personnage à travers ses relations avec les autres: ses parents, la mère de sa petite amie, avec les enregistrements vidéo de sa petite amie, et surtout la musique. J’ai beaucoup développé cette relation avec la musique durant le montage et le travail sur la bande-son, car nous avons voulu que le rythme rappelle celui de la musique punk. Je suis très contente de cette sortie en salle et de la rencontre avec le public, parce que c’est à peine maintenant que j’ai la confirmation d’avoir fait un film qui a atteint son but. L’année dernière, avec toutes les restrictions liées à la pandémie, avec des salles de cinéma tellement facilement fermées et l’expérience cinématographique si facilement abandonnée, m’a fait vivre une expérience très douloureuse, partagée aussi par d’autres, je suppose. J’ai donc profité au maximum de la participation à des festivals récents, de la rencontre avec le public et du retour devant l’écran d’une salle de cinéma. »

    « Ruxandra Ghițescu dessine avec tendresse un portrait qui ne manque pas de surprises et moments d’interprétation spectaculaires. », écrit la critique de cinéma Georgiana Mușat dans la revue « Acoperișul de sticlă/Le toit de verre » au sujet du film « Otto le Barbare », une coproduction de Alien Film, Polar Bear et Alien Films Entertainment. (Trad. Ileana Ţăroi)

  • Otto Barbarlu, nai ma bunu lungmetraju românescu la TIFF, tru cinematografi

    Otto Barbarlu, nai ma bunu lungmetraju românescu la TIFF, tru cinematografi

    “Otto Barbarlu”, debutlu tru lungmetraju al regizoarăllei Ruxandra Ghiţescu, poati s’hibă vidzutu tru cinematografili ditu văsilie ditu 24 di yismăciuni. “Otto Barbarlu” avu premiera mondială tru competiţia ufiţială a aţillei di a 26-ţa ediţii a Festivalului Internaţional di Film di Sarajevo și fu aleptu nai ma bunu lungmetraj ditu secţiunea Dzălili a Filmului Românescu la TIFF (Festivalu Internațional di Filmu Transilvania).


    Filmul ari tru ţentru un adolescentu punk tru ilikia di 17 ani cari s’ampuliseaşti cu moartea a vrutăllei. Fciciorlu agiundzi captiv tru ună parei slabă pseftă adrată di părinţă, pap, mama a vrutăllei a lui şi ancheta dizvărtită di serviţiili suţiali. Ta s’armănă tru bană, Otto lipseasti s’alumtă cu sentimentele şi căbatea.


    “Andrupătu di mutrita străxită ali Ruxandra Ghițescu (tut ţi-și va mai multu un personaj aflat tru ananghie), Otto easti nai ma atașant protagonist di film românesc a añiloru ditu soni” scrie criticul di filmu Victor Morozov, iara Ruxandra Ghițescu ari nădie că “Otto Barbarul” easti un filmu cari van a haristusească emoțional. Filmul nkisi di la un articol di aoa şi ndoi ani cari spunea pirmitusearea al Octavian Albu, regizorlu muzical a filmului și autorlu a coloan4llei sonoră deadunu cu trupa Cardinal.



    Ruxandra Ghițescu: “E, ună turlie tru cftărli a meali ta s’aflu ună ligătură dramaturgică cu ilikia adolescențăllei, aflaiu un articol ti Octavian Albu, cari fu spusu cu părnoañea Otto Barbarul și ñ si s-păru un4 andamusi multu hărăcoapă. Hiinda solistu tru ună formație punk, cu tută arhitectura exterioară a culturăllei punk, ñi si păru că Octavian antrupeadză marginalitatea a unei ilikie multu anvărligată și tru raporturile sociale, și tru film, și tru literatură. Octavian Albu fu consilier ditu ahurhită pi partea di muzică, andrupa echipa a noastre ca regizor muzical și compusimu deadunu cu trupa Cardinal mari parti ditu coloana sonoră, iara deadunu aleapsimu și melodiile ditu film cari sunt priloati di la alti trupi punk. Pot să spun că ditu articolul cari inspiră pirmitlu a filmului armasi numa, creasta și geaca. Easti una ficționalizare fără niţi ună turlie di legătură cu bana al Octavian. Dimecu, noi nă and4musimu dupu ndoi añi după ţi aflămu articolu, cându Otto avea umplută 23 di ani, era studentu Londra, și el fu simfunu s’ufilisescu articolu ca izvuru di inspirație. Añi si s’păru că s-hărsi multu di multu că agiumsimu s’adrămu aestu film, easti ună persoană pozitivă și contribuția lui mi agiută multu di multu, nica şi cu feedback pi scenariu.”



    Ruxandra Ghiţescu ș-pripusi s’facă un filmu ti adolescență ca ilikie a tumultului emoțional și a singuramillei, ilikie tru cari muzica gioacă un rol esențial. Tru idyiulu kiro, Otto Barbarul easti un film cari lă zburaşti emu a adolescenților emu a părinților, ună căliseari tu dialog și debate ti depresie și consecințili aliştei.



    Ruxandra Ghițescu: “Ditu ahurhită vrum s’adramu un filmu mizânda ma multu pi afectu andicra di intelect, maxusu că ari ligătura cu ilikia aesta iu tu amprotusa suntu emoțiile și mai puțin calea multu ndreaptă a raționalui, la cari apelăm ma amanatu tu bana. Nu știu cât di multu fu ună construcție, fu ma multu una exteriorizare a bănaticlui interioru. Otto easti un personaj multu critic, introvertitu, cari zburaşti multu puțănu, și atuţea interacțiunile cu alanţă suntu rezultatlu a emoțiilor și a bănărloru a lui interioare. U externalizaiu tut imnaticlu emoțional interior a personajlui tru a lui len turlii di relații: relația cu părinţăllii, cu mama a vrutăllei, cu materialili video alăsati di vrută, ama maxusu cu muzica. Iara aestă ligătură cu muzica u dizvultămu multu di multu tru kirolu a montajului și cu pregătirea a coloanăllei sonoră, căţe vrumu multu di multu s’aibă un ritmo idyealui cumu punk-ulu. Mi hărsescu multu că acăţămu unu kiro tru cari Otto va s’hibă tru cinematografe și va s’avemu ligătura cu publiclu, tăş tora dukescu că adrămu un filmu și că fimul aestu și-agiumsi scupolu. Tutu anlu ţi tricu, cu tuti restricțiile di itia a pandemiillei, tru cari cinematografili ahătu lişoru ncllisi şi tru cari experiența aesta cinematografică fu abandonată ahât di lişor, fu multu durerosu tră mine și minduescu că și tră mulță alțăllii. Ași că mi hărsi experiența a aţiloru ditu soni festivaluri, di contactul cu publiclu și di experiența tru sala di cinema, dinintea a unui ecran.”



    “Ruxandra Ghițescu adara ună masti tandră, cari nu easti cu axiili di surprizi și cumăţ spectaculoase di actorie” scrie Georgiana Mușat tru revista Acoperișul di sticlă dispre filmul produs di Alien Film tru coproducție cu Polar Bear și Alien Films Entertainment. Filmul cari llia pi napandica sticlu di bana a unlui adolescent punk tru ilikia di 17 ani, tru cari aestu s’ampuliseaşti cu chirearea a vrutăllei a lui ălu ari tu distribuție pi Marc Titieni, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Mihaela Sîrbu, Iulian Postelnicu, Ana Radu, deadunu cu llirtatlu Constantin Drăgănescu. Ana Drăghici simneadză imaginea iara Dana Bunescu montajlu. Producătorllii a filmului sunt Iuliana Tarnovețchi și Oana Prața, iara Anda Ionescu easti producător delegatu.



    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearea: Taşcu Lala

  • Otto Barbarul, cel mai bun lungmetraj românesc la TIFF, în cinematografe

    Otto Barbarul, cel mai bun lungmetraj românesc la TIFF, în cinematografe

    Otto Barbarul,
    debutul în lungmetraj al regizoarei Ruxandra Ghiţescu, poate fi văzut în
    cinematografele din ţară din 24 septembrie. Otto Barbarul a avut premiera mondială în competiţia oficială a celei
    de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo și a fost ales
    cel mai bun lungmetraj din secţiunea Zilele Filmului Românesc la TIFF
    (Festivalul Internațional de Film Transilvania).

    Filmul are în centru un
    adolescent punk în vârstă de 17 ani care se confruntă cu moartea iubitei.
    Băiatul devine captiv într-un cerc vicios creat de părinţi, bunic, mama iubitei
    lui şi ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supravieţui, Otto
    trebuie să-şi înfrunte sentimentele şi vinovăţia.

    Susținut de privirea
    îngăduitoare a Ruxandrei Ghițescu (tot ce-și poate dori mai mult un personaj
    aflat la ananghie), Otto e cel mai atașant protagonist de film românesc al
    ultimilor ani
    scrie criticul de fim Victor Morozov, iar Ruxandra Ghițescu speră
    că Otto Barbarul este un film care o să ne răsplătească emoțional. Filmul a
    pornit de la un articol de acum câțiva ani care spunea povestea lui Octavian
    Albu, regizorul muzical al filmului și autorul coloanei sonore alături de trupa
    Cardinal.

    Ruxandra Ghițescu: Da,
    cumva în căutările mele de a găsi un punct de contact dramaturgic cu vârsta
    adolescenței, am găsit un articol despre Octavian Albu, care fusese poreclit
    Otto Barbarul și mi s-a părut o întâlnire foarte fericită. Fiind solist într-o
    formație punk, cu toată arhitectura exterioară a culturii punk, mi s-a părut că
    Octavian întrupează marginalitatea unei vârste destul de ocolite și în
    raporturile sociale, și în film, și în literatură. Octavian Albu a fost
    consilier de la început pe partea de muzică, s-a alăturat echipei noastre ca
    regizor muzical și a compus împreună cu trupa Cardinal mare parte din coloana
    sonoră, iar împreună am ales și melodiile din film care sunt preluate de la alte
    trupe punk. Pot să spun că din
    articolul care a inspirat povestea filmului au rămas numele, creasta și geaca. Este o ficționalizare
    fără nici un fel de legătură cu viața lui Octavian. De fapt, noi ne-am întâlnit
    la câțiva ani după ce am găsit articolul, când Otto avea deja 23 de ani, era
    student la Londra, și el a fost de acord să folosesc articolul ca sursă de
    inspirație. Mi-a făcut impresia că s-a bucurat foarte mult că am ajuns să
    realizăm acest film, este o persoană pozitivă și contribuția lui m-a ajutat foarte
    mult, inclusiv cu feedback pe scenariu.



    Ruxandra Ghiţescu și-a propus să facă un fim despre adolescență ca vârstă a
    tumultului emoțional și a singurătătii, vârstă în care muzica joacă un rol
    esențial. În același timp, Otto Barbarul este un film care le vorbește
    deopotrivă adolescenților și părinților, o invitație spre dialog și dezbatere
    despre depresie și consecințele acesteia.

    Ruxandra
    Ghițescu: De la început ne-am dorit
    să construim un film mizând mai mult pe afect decât pe intelect, mai ales că
    are de a face cu vârsta asta unde primează emoțiile și mai puțin drumul foarte
    construit al raționalului, la care apelăm ulterior în viață. Nu știu cât de
    mult a fost o construcție, a fost mai mult o exteriorizare a trăirilor interioare.
    Otto e un personaj foarte critic, introvertit, care vorbește foarte puțin, și
    atunci interacțiunile cu ceilalți sunt rezultatul emoțiilor și trăirilor lui
    interioare. Am externalizat tot parcursul emoțional interior al personajului în
    diversele lui relații: relația cu părinții, cu mama iubitei, cu materialele
    video lăsate de iubită, dar mai ales cu muzica. Iar această relație cu muzica
    am dezvoltat-o foarte mult în timpul montajului și pregătirii coloanei sonore,
    pentru că ne-am dorit foarte mult să aibă un ritm asemănător punk-ului. Mă
    bucur foarte mult că am prins o perioadă în care Otto va fi în cinematografe și
    vom avea contact cu publicul, abia acum simt că am făcut un film și că fimul
    ăsta și-a atins scopul. Întreg anul trecut, cu toate restricțiile cauzate de
    pandemie, în care cinematografele au fost atât de lesne închise și în care
    experiența asta cinematografică a fost abandonată atât de ușor, a fost foarte
    dureros pentru mine și presupun că și pentru mulți alții. Așa că m-am bucurat
    de experiența ultimelor festivaluri, de contactul cu publicul și de experiența
    în sala de cinema,în fața unui ecran.



    Ruxandra Ghițescu realizează un portret tandru, care nu e lipsit de
    surprize și bucăți spectaculoase de actorie
    scrie Georgiana Mușat în revista
    Acoperișul de sticlă despre filmul produs de Alien Film în coproducție cu Polar
    Bear și Alien Films Entertainment. Filmul
    care surprinde momentul din viața unui adolescent punk în vârstă de 17 ani, în
    care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale îi are în distribuție pe
    Marc Titieni, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Mihaela Sîrbu, Iulian
    Postelnicu, Ana Radu, alături de regretatul Constantin Drăgănescu. Ana Drăghici
    semnează imaginea iar Dana Bunescu montajul. Producătorii filmului sunt Iuliana
    Tarnovețchi și Oana Prața, iar Anda Ionescu este producător delegat.

  • România sălbatică, în cinematografele din întreaga țară

    România sălbatică, în cinematografele din întreaga țară

    Din 17 septembrie intră în
    cinematografe documentarul România sălbatică, care a avut premiera mondială în cadrul
    Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) unde a fost laureat cu
    Premiul publicului. Documentarul realizat de Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache a
    înregistrat cel mai mare număr de spectatori, la cele patru proiecţii incluse
    în programul TIFF participând peste 3.500 de spectatori. România sălbatică, cel
    mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara
    noastră, a însemnat mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani
    de pre-producție. Dan Dinu fotografiază natura de mai bine de 20 de ani, jumătate
    din această perioadă dedicând-o proiectului România Sălbatică. Este membru
    fondator și președinte Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România)
    și a colaborat cu multe ONG-uri de mediu în proiecte de conservare a naturii.
    Din 2013 a început să lucreze în domeniul filmului documentar, fiind parte atât
    din producții locale, cât și din proiecte de anvergură pentru NatGeo Wild sau
    BBC. Am vorbit cu el despre începuturile proiectului România sălbatică.

    Era această necesitate,
    ca parcurile să fie mai bine protejate, să fie promovate cu imagini de mai bună
    calitate și inclusiv ONG-urile din țară sau administrațiie parcurilor să aibă
    mai multe resurse și fotografii pentru promovare. Astfel că proiectul a început
    cu fotografie, dar pe parcurs am început să ne dăm seama că și filmul ar fi o
    componentă importantă. Iar pe măsură ce am înaintat în proiect, după 3, 4 ani,
    când s-a alăturat proiectului și colegul meu Cosmin Dumitrache, ne-am dus mult
    mai mult către zona de film pentru că ne-am dat seama că filmul poate spune o
    poveste într-un mod mai complex decât o poate face fotografia. Asta este partea
    care diferențiază proiectul de altele de gen, faptul că nu ne-am rezumat doar
    la a prezenta imagini și peisaje, ci am încercat să conturăm niște povești.
    Este vorba mai ales de povești legate de animale. Am stat mult pe teren, am
    observat comportamentul acelor animale, am colaborat cu biologi și specialiști.
    Și am încercat să surprindem aspecte mai puțin cunoscute. Este multă dramă în
    comportamentul diferitelor animale, dar este și umor, și suspans, și pot să
    spun că toate poveștile astea ne-au luat și pe noi prin suprindere.


    Cosmin Dumitrache, videograf
    cu peste 15 ani de experiență, s-a alăturat proiectului în 2014 și alături de
    Dan Dinu a fondat NTD Film, sub tutela căruia a produs mai multe filme, unele
    dintre acestea selectate sau premiate la festivaluri de film din întreaga lume.
    De-a lungul timpului a filmat și pentru producții de anvergură difuzate de
    NatGeo Wild. Este un colaborator frecvent al ONG-urilor de mediu, alături de
    care a lucrat la diferite proiecte de conservare și educare. Cosmin Dumitrache În 2014, când m-am alăturat proiectului,
    eram student și îmi doream să mă implic în proiecte care promovează natura
    României. Așa am găsit acest proiect, de altfel și singurul din țară care se
    realiza la acel moment. Așa l-am cunoscut pe Dan și am pus bazele filmului
    documentar la care am tot lucrat în ultimii ani. Totul a fost ca o luptă
    continuă pentru a ne duce pasiunea la bun sfârșit. Albumul și filmul România
    sălbatică vor fi distribuite gratuit în mai multe școli, acest aspect educativ
    este foarte important pentru noi. Ne dorim ca albumul și filmul să ajungă la
    cât mai mulți oameni, la foarte mulți copii, pentru că
    toate aceste bogății naturale trebuie păstrate de generațiile următoare. După
    precomenzile de la albumul România Sălbatică am mai scos aproximativ 800 de
    albume, pe care le vom dona școlilor prin mai multe ONG-uri partenere.


    Povestea celui mai amplu,
    complex şi original proiect de film documentar despre România este narată de
    cunoscutul actor Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul
    Alexei Ţurcan.


  • Cultura română, acasă şi în lume 02.09.2021

    Cultura română, acasă şi în lume 02.09.2021

    Otto Barbarul” (regia Ruxandra Ghițescu) a avut premiera mondială în competiţia oficială a celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo și a fost ales cel mai bun lungmetraj din secţiunea Zilele Filmului Românesc. “România sălbatică” (realizatori Dan Dinu și Cosmin Dumitrache) a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) unde a fost laureat cu Premiul publicului. Ambele filme se pregătesc de întâlnirea cu publicul din România, așa că la “Cultura română, acasă și în lume” vorbim cu regizoarea Ruxandra Ghiţescu, fotograful Dan Dinu, inițiatorul proiectului “România Sălbatică”, și videograful Cosmin Dumitrache.



  • Neidentificat, câștigătorul Trofeului Anonimul și al Premiului FIPRESCI la TIFF

    Neidentificat, câștigătorul Trofeului Anonimul și al Premiului FIPRESCI la TIFF

    Neidentificat, în regia lui
    Bogdan Apetri a fost votat cel mai bun lungmetraj de către publicul
    Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, aflat la cea de-a 18-a
    ediție și desfășurat în Delta Dunării (9-15 august). Înainte de a câștiga
    Trofelul Anonimul 2021, filmul regizat de Bogdan Apetri a primit, la Festivalul
    Internațional de Film TRansilvania TIFF, Premiul FIPRESCI, oferit de juriul
    Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele
    Filmului Românesc. Neidentificat, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului,
    co-producţie România-Cehia-Letonia, este un policier cu atmosferă de film noir,
    care explorează peisajul interior al minţii şi sufletului uman. Deși trăiește
    de 20 de ani la New York, unde predă cinematografia la Universitatea Columbia,
    Bogdan George Apetri spune că se simte foarte apropiat de România, de aceea a
    ales o poveste românească.

    Nici mie nu-mi vine să cred că de 20 de ani
    locuiesc la New York. Pot spune că am rămas român ca suflet, când sunt în
    America mă gândesc tot timpul la România, chiar vorbeam despre asta cu un
    taximetrist român, care lucrează, la fel ca mine, la New York. Și amândoi am
    avut același gând, că dacă n-am putea să ne mai întoarcem în România, ar fi un
    dezastru. Referitor la Neidentificat, eu n-am pornit cu ideea de a face un film
    noir sau un film polițist. Pentru mine, Neidentificat este un film de personaj.
    Și sper că cine va vedea filmul, își va da seama de asta. Este un film foarte
    subiectiv ca abordare cinematografică, asta înseamnă că focusul este atât de
    puternic pe personaj încât, în orice scenă, ori vezi personajul, ori vezi ce
    vede el, niciodată nu afli lucruri pe care personajul nu le știe. Iar ca
    spectator, sper eu, te identifici cu traiectoria personajului.


    Neidentificat a avut premiera mondială în cadrul celei de-a
    36-a ediții a Festivalului de Film de la Varșovia unde actorii principali,
    Bogdan Farcaș și Dragoș Dumitru, au primit Premiul Special al Juriului, și a
    intrat în cinematografe în luna august.
    Bogdan Farcaș. joacă rolul unui polițist, Florin, care sfidează limitele
    legii în încercarea de convinge că Bănel (interpretat de Dragoș Dumitru), un
    tânăr de etnie romă, este vinovat.

    Am vorbit cu Bogdan Farcaș, actor la
    Teatrul Toma Caragiu din Ploiești,
    despre cel mai complex rol al lui din cinema:

    Au fost mai mult de
    două luni în care m-am pregătit pentru film, m-am întâlnit cu Bogdan de foarte
    multe ori pentru a-mi explica cum îl vede pe Florin. M-am dus la sală, am
    slăbit 11 kilograme într-o lună și trei săptămâni, personajul ăsta m-a
    solicitat atât fizic, cât și emoțional și fără Bogdan n-aș fi reușit. În film, cea mai mare muncă este să fii omul
    ăla, nu să-l joci. De aceea filmele au întotdeauna nevoie de o etapă
    pregătitoare, iar eu pot să spun că în primul rând am terorizat-o pe
    nevastă-mea și îi mulțumesc cu ocazia asta Ioanei Farcaș pentru că mi-a suportat,
    timp de două luni, repetițiile din fiecare dimineață. Au fost două luni în care nu prea am
    comunicat și m-am concentrat doar pe filmul lui Bogdan Apetri.. Ca să ajung la
    Florin, cumva am întrerupt comunicarea cu toată lumea. Dar am avut noroc, pentru
    că soția mea este tot actriță și mă înțelege.

    Am vorbit cu Bogdan Farcaș și despre colaborarea cu echipa și
    cu Bogdan Apetri, pe care-l consideră cel mai bun regizor cu care a lucrat.

    Mi-a plăcut enorm. În meseria asta a noastră ai tendința să cauți
    câteva secunde perfecte, să încerci să devii un meseriaș bun. Iar Neidentificat
    mi-a oferit genul acela de rol care îți dă posibilitatea să descarci acolo
    toate bănuielile, incertitudinile, psihozele tale personale. Lucrul cu Bogdan a
    fost minunat, la fel și cu Oleg Mutu, director de imagine al filmului.. Bogdan
    e un tip foarte calm și mie îmi place să lucrez cu energie pozitivă. Spun asta
    că există regizori care au altă metodă, te distrug emoțional înainte de
    filmare, crezând că în felul ăsta vei da tot. Or, Bogdan lucrează folosind
    energia pozitivă, lucrează cu calm și cu căldură. Sunt actori cărora nu le
    place să-și vadă dublele, iar eu sunt unul dintre acei actori. Doar că Bogdan
    mă lua de mână, mă ducea la cadru și-mi spuneai uite, în fracțiunea asta de
    secundă -și chiar se referea la o fracțiune de secundă- poate facem altfel.
    Asta m-a fascinat la el. Adică vorbim de un perfectionist adorabil iar
    perfecționismul lui m-a ajutat mult. Observa chestii de o finețe
    extraordinară.