Situat pe drumul
care, traversând Carpații, leagă Transilvania de Muntenia, Câmpina are o
istorie de 500 de ani. Leagăn al
culturii și artei românești (Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Nicolae Grigorescu), el
este, deopotrivă, oraș de pionierat al extracției și prelucrării mondiale a
petrolului. Despre trecut și prezent la Câmpina, stăm de vorbă cu Mădălin
Focșa, istoric al urbei.
Tu giumitatea-a secolui al XIX-lea, românii băna ampărţăţ tru trei prinţipate, pisti cari triţea mărli imperii europeane. Transilvania eara ună provinţie sumu control ică a cărunăllei maghiară, ică a Curtillei di Viena. Românilli, acă majoritari, nu avea ndrepturi. Moldova și Muntenia eara prinţipate autonome sumu suzearanitate otomană, cu niheamă controu di partea ali Rusie. Di sute di ani, polimili anamisa di aruși și turţă s’dădea pi teritoriul a lor, pi cari dauli imperii ș-lu vrea. Austria intervenea și ea tru niakicăseri, di avea di multu kiro tu planu stăpuirea a zonăllei. Polimlu a Crimeillei, nkisitu tru 1853, aduţi tru muabeti și problema a Prinţipatelor Dunărene, cum eara spusi cu aestă numă Moldova și Muntenia. Rusia fu azvimtă, tru aestu primu polimu modernu, di occidentalii cari s-adunară stogu ma multu contra ali Rusiei dicât s’ndrupască otomañilli.
Tutunăoară, Tratatlu di Paris, cari curmă polimlu ali Crimei, tru 1856, ari multi pruvideri importante. Tră Moldova și Valahia, aestea suntu esențiale. Ateali dauă principate ies ditu sfera di influență ali Rusie, ama arămân sumu suzeranitatea a turţălor. Basarabia, loată di la Moldova tru 1812, armâne la Rusia, cu excepția a sudlui, cari s’toarnă la prinţipat. Tru problema unirillei Muntenia și Moldova, părerli eara ampărțăte, tru arada-a puterlor garante di atumţea. Până tu soni, s-apufusi ca yinitorlu a românilor s’hibă apufusitu tamamu di elli, tru cadrul ași-număsitelor “divanuri ad-hoc”. Cu participarea reprezentanțălor aţilor ţinţi clasi suţiale di atumţea, divanurli aleapsiră unirea tru un singuru stat, cu un prinţipe xenu. Tu ahuhrita-a anlui 1859 s’agiundzi la alidzeri tră domnitor succesivi, la Iași și București. Ași căfta Tratatlu di Paris, ditu 1856. Moldova lu aleapsi, la 5 di yinaru, Alexandru Ioan Cuza.
La 24 di yinaru 1859, la alidzerli di București, tră tronlu ali Valahie, amintă tutu Alexandru Ioan Cuza. Surpriza easti maş nafoara a Prinţipatelor, tru Moldova și Muntenia videmu haraua tră unirea di facto apufusită tu aestă turlie. Mărli puteri căfta câti un domnitor, la Iași și la București, ama vărnu nu s’mindui să spună maxutarcu, că nu poati s’hibă zborlu di idyea persoană. Până tu soni, formula fu aprukeată, cu nădia că domnitorlu aleptu di dauă ori, Alexandru Ioan Cuza, va s’hibă alăxitu, la un momentu spus, di un prințu xenu, ditu ună mari casă văsilikească europeană. Aestu moment vini după tamamu șapti ani, tru 1866. Tru tută dumnillea a lui, Cuza feaţi gaereţ s’anvărtuşeadză unirea pi cari u reprezenta.
Preayalea, ayalea, Prinţipatele Unite amintă conținutlu a unui stat unitar și centralizat, cu un singur domnitor, un singur guvernu, un singuru parlamentu, ună singură armată și ună singură capitală, Bucureștiul. Multi nomuri, ama și practiţ a banăllei politică fură thimilliusiti atumţea. Nomurli pruvidzură maxusu reforme sociale și economice, cari deadiră silă mari ti dizvultarea a statlui unitu a românilor. Statlu a Prinţipatelor Unite Române fu unu andrupămintu ş-ti româñilli ditu Transilvania, și tră aţelli ditu Bucovina și Basarabia, cari băna sumu ocupație xeană, până la Marea Unire ditu 1918. Cuza fu pi scamnulu di domnille tamamu șapti ani. Tru 1866, el fu avinatu di la domnille, dupu ună goadă di statu iriñeatică. Fudzi ditu văsilie tră totna iara politicieñilli lu-aducu pi tronlu a Româniillei prințul Carol, ditu casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Unirea faptă pritu ciudioasa diplo alidzeari di la 24 di yinaru 1859 eara ascăpată. Sumu Carol s’faţi ma largu modernizarea a Româniillei, tru ună domnille ţi s’bitisea natural tru anlu 1914, cându lumea s’arca tru Primlu Polimu Mondialu. Tru 1877, Carol cumănduseaşti România tru Polimlu di independență, contra a turţăloru. S’bitiseaşti, eroic, ună dipu lungă perioadă di dominație a Imperiului otoman contra a românilor. Tru 1881, România agiundzi regat și Carol I, văsille a românilor. Easti un rezultat, ună continuari a anămusitlui, dimi cu anami momentu ditu 1859, cându, la 24 di yinaru, româñilli spusiră şteari şi hăirlătică ta s’adună stogu, tru acțiunea-a lor politică și democratică.
Autoru: Marius Tiţa
Armânipsearea: Taşcu Lala
La mijlocul secolului al XIX-lea, românii
trăiau împărțiți în trei principate, peste care treceau marile imperii
europene. Transilvania era o provincie sub controlul fie al coroanei maghiare,
fie al Curții de la Viena. Românii, deși majoritari, nu aveau drepturi. Moldova
și Muntenia erau principate autonome sub suzeranitate otomană, cu un oarecare control
din partea Rusiei. De sute de ani, războaiele între ruși și turci se dădeau pe
teritoriul lor, pe care ambele imperii și-l doreau. Austria intervenea și ea în
dispute, nutrind de și mai mult timp speranțe la stăpânirea zonei. Războiul
Crimeii, izbucnit în 1853, aduce în discuție și problema Principatelor
Dunărene, cum mai erau numite Moldova și Muntenia. Rusia a fost înfrântă, în
acest prim război modern, de occidentalii care s-au unit mai mult împotriva
Rusiei decât în sprijinul otomanilor.
De asemenea, Tratatul de la Paris, care
pune capăt războiului Crimeii, în 1856, are multe prevederi importante. Pentru
Moldova și Valahia, acestea sunt esențiale. Cele două principate ies din sfera
de influență a Rusiei, dar rămân sub suzeranitatea turcilor. Basarabia, luată
de la Moldova în 1812, rămâne la Rusia, cu excepția sudului, care revine la
principat. În problema unirii Muntenia și Moldovei, părerile erau împărțite, în
rândul puterilor garante de atunci. Până la urmă, s-a decis ca viitorul
românilor să fie decis chiar de ei, în cadrul așa-numitelor divanuri ad-hoc.
Cu participarea reprezentanților celor cinci clase sociale de atunci,
divanurile au ales unirea într-un singur stat, cu un principe străin. La
începutul anului 1859 se ajunge la alegeri pentru domnitor succesive, la Iași
și București. Așa cerea Tratatul de la Paris, din 1856. Moldova l-a ales, la 5
ianuarie, pe Alexandru Ioan Cuza.
La 24 ianuarie 1859, la alegerile de la București,
pentru tronul Valahiei, iese câștigător tot Alexandru Ioan Cuza. Surpriza se
poate întâlni numai în afara Principatelor, în Moldova și Muntenia găsim
bucuria pentru unirea de facto înfăptuită în acest fel. Marile puteri
cereau câte un domnitor, la Iași și la București, dar nimeni nu s-a gândit să
menționeze, explicit, că nu poate fi vorba de aceeași persoană. Până la urmă,
formula a fost acceptată, sperându-se că domnitorul ales de două ori, Alexandru
Ioan Cuza, va fi înlocuit, la un moment dat, de un prinț străin, dintr-o mare
casă regală europeană. Acest moment a venit după fix șapte ani, în 1866. În
întreaga sa domnie, Cuza a făcut eforturi să consolideze unirea pe care o
reprezenta.
Treptat, Principatele Unite capătă conținutul unui stat unitar și
centralizat, cu un singur domnitor, un singur guvern, un singur parlament, o
singură armată și o singură capitală, Bucureștiul. Multe legi dar și practici
ale vieții politice au fost create atunci. Legile au prevăzut mai ales reforme
sociale și economice, care au dat un mare avânt dezvoltării statului unit al românilor.
Statul Principatelor Unite Române a fost un sprijin și pentru românii din
Transilvania, și pentru cei din Bucovina și Basarabia, care trăiau sub ocupație
străină, până la Marea Unire din 1918. Cuza a domnit fix șapte ani. În 1866, el
a fost înlăturat de la domnie, în urma unei lovituri de stat pașnice. Părăsește
țara pentru totdeauna iar politicienii reușesc să îl aducă pe tronul României
pe prințul Carol, din casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Unirea realizată prin
surprinzătoarea dublă alegere de la 24 ianuarie 1859 era salvată. Sub Carol continuă
modernizarea României, într-o domnie ce se încheie natural în anul 1914, când
lumea se arunca în Primul Război Mondial. În 1877, Carol conduce România în
Războiul de independență, împotriva turcilor. Se încheie, eroic, o prea lungă
perioadă de dominație a Imperiului otoman asupra românilor. În 1881, România
devine regat și Carol I, rege al românilor. Este un rezultat, o continuare a
mirabilului moment din 1859, când, la 24 ianuarie, românii au știut să fie
uniți și eficienți, în acțiunea lor politică și democratică.
După
sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era
consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi
şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel
încât să poată fi consumate până spre primăvară.
Slănina
este un preparat tradiţional nu
numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum
Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este
identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din
grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma
imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate
fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina maturată se obține după aproape o lună
din momentul sacrificării porcului. După ce a fost tăiată în fâșii, slănina de
pe spate trebuie frecată cu sare de
bucătărie după care se așează într-un butoi, unele lângă altele, pentru a nu
prinde aer. Recipientul cu slănină se păstrează la rece timp de două săptămâni,
după care bucățile se scot, se freacă din nou cu sare și se așează în recipient
în ordine inversă. După alte două săptămâni, slănina este maturată și poate fi
consumată.
Slănina poate fi
conservată prin afumare după ce a fost ținută în saramură, un amestec de apă cu
sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După
dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi
piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o
oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează
astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin
afumare.
În Transilvania se
obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente
sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de
piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa
intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două
funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de
usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se
păstrează într-un loc răcoros. Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele
afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea
focul.
În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în
incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în
fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al
Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi
atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe
săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată
de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri
de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.
După
sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era
consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi
şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel
încât să poată fi consumate până spre primăvară.
Slănina
este un preparat tradiţional nu
numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum
Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este
identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din
grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma
imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate
fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina maturată se obține după aproape o lună
din momentul sacrificării porcului. După ce a fost tăiată în fâșii, slănina de
pe spate trebuie frecată cu sare de
bucătărie după care se așează într-un butoi, unele lângă altele, pentru a nu
prinde aer. Recipientul cu slănină se păstrează la rece timp de două săptămâni,
după care bucățile se scot, se freacă din nou cu sare și se așează în recipient
în ordine inversă. După alte două săptămâni, slănina este maturată și poate fi
consumată.
Slănina poate fi
conservată prin afumare după ce a fost ținută în saramură, un amestec de apă cu
sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După
dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi
piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o
oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează
astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin
afumare.
În Transilvania se
obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente
sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de
piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa
intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două
funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de
usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se
păstrează într-un loc răcoros. Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele
afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea
focul.
În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în
incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în
fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al
Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi
atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe
săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată
de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri
de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.
Aprindu sărbătorli di iarnă, agiundzemu Transilvania, tru giudețlu Sibiu. Va s’videmu adză muşeatlu pănăyiru di Crăciun cari atradzi turiști, mări și ñiţ, tu idyiulu kiro. Di altă parte, tru Păltiniș, atelli cu miraki ti sporturli di iarnă va s’află pârtii di schi, ti dari cu sanca, ama și școli di schi tră aţelli mări și niţ tu idyiulu kiro. Iara horli ș’așteaptă turiștilli cu obiceiuri și adeţ inedite, un spectacol fascinantu cari umpli oferta di vacanță a Sibilui. Nă dănăsimu, ama, tru misuhorea a căsăbălui, deadunu cu Andrei Drăgan Răduleț, organizatorlu a Pănăyirlui di Crăciun, di la cari nviţămu istoria a unlui succesu.
“Pănăyirlu di Crăciun, tru forma di adză, cari ş-aduţi cu alte pânăyiruri di Crăciun ditu vestul ali Europă, s’amintă tru anlu 2007, când Sibiulu fu și capitală culturală europeană. Di atumţea, ari criscută multu di multu. Tu aţelu kiro eara pănăyirlu golu di aestă turlie ditu România. Tru aestu kiro, alănciră și altili și nă hărseaşti aestu lucru. Agiumsimu di la 30 di căsiki tru 2007, la ediția nai cama mari ditu 2019, cu 120 di căsiki. Anlu aestu tuti suntu niheamă ma adunati I ñicurati di itia a pandemiillei și avem 80 di căsiki. Easti ună evoluție interesantă și easti multu interesantu că agiumsi ună atracție turistică. Cara tru ahurhită eara multu interesant tră turiști, tora agiumsi multu ma căftată di turiști.”
Pănăyirlu di Crăciun di Sibiu easti dişcllisu până tru data di 2 di yinaru 2022, iara intrarea s’faţi simfunu cu normili la nivel național tră prevenirea arăspândearillei viruslu Covid-19. Tora easti ananghi prezentarea-a certificatlui veardi cari atestă vaccinarea ică triţearea pritu lăngoari. După ţi intraț, acă nu mata s’dizvărtescu ahăti activităț ca tru 2019, oferta armâne avută. Andrei Drăgan Răduleț.
“Anlu aestu nu putum s’li dizvărtimu. Di arada, avemu ateliere tră cilimeañi și pot s’adară ţeri, biscuiți. Anlu aestu inrarea la activități easti restricționată maş ti parei organizate, cari yinu ditu școli. Ma largu, aproximativ 4.000 di cilimeañi au activităț, maş că easti niheamă ma ndilicatu și lipseaşti s’hibă planificat. Anlu aestu, nă dănăsimu la experiența di bază a pănăyirlui, aţea ta s’ti priimñi pritu aţeali 80 di căsiki tră s’aflli dhoara ideală tră tini işiş ică ti duruţlli a tăi. Tutunăoară, nica poati s’hibă gustati ditu lenu turlii di măcări. Avem standuri gastronomiţi multu variate, di la un expozant ditu Ungaria, a curi participare la Sibiu agiumsi s’hibă ună adeti, până la produsili românești: mezeluri, caşu, cuzunaţ, dulţeñi fără zahări. Dimecu, anlu aestu nă dănăsimu la esențial, ama ditu ţi easti esențial ţiva nu armăni nanăparti.”
Cari easti impresia a turiștilor? Andrei Drăgan Răduleț, organizatorlu a Pănăyirlui di Cărciun ditu Sibiu. “prota ş-prota, vidzumu că turiștilli ditu xeani, mulță di elli ma yin ti prota oară tru România la pănăyirlu di Cărciun, spun că aflară un pănăyiru ași cum vrea s’află și tru Germania sau Austria. Un pănăyiru cu ună mulţami di produsi cari sunt reprezentativi tră tută România. Expozanțălli a noștri sunt ditu 22 di giudeți, dimecu easti ună Românie tru miniatură, nu easti maş ţiva speţificu ti Sibiu. Deapoa, suntu impresionaț di uspiţăllea a căsăbălui. Sibiul easti, vără turlie, un ăsăbă cu uspitlăki ti turiștii, iara expozanțăllii ditu pănăyiru sunt nviţaţ și știu să zburască ma luti limbi xeani. Știu s’facă aţea turlie ta s’lă asiguripsească a tutăloru ună vizită ti miraki. Ai ţi s’adari tru Sibiu. Și tru pănăyiru, ndauă săhăţ ndzuuă, ama aestu hiinda tamamu tu misuhorea, oferta easti adăvgată cu niscănti muzee, restaurante. Easti ună destinație completă.”
Sibiulu easti un loc cari s’dukeaşti, cathi unu poati s’află aoa ţiva pi gustulu a lui, ică va s’facă priimnari, s’veadă muzee ili istorie, spuni Mirela Gligore, purtător di zboru ali Primărie.
“Ti iţi turistu făţemu uminia prota ş-prota ti s’veadă ţentrulu istoric. Easti un ansamblu di patrimoniu multu avutu, ţi adună păzărli ţentrali și geadeili ditu ţentrulu istoric, emu ditu căsăbălu di nsus emu ditu căsăbălu di nghiosu. Sunt casi istoriţi, multu valoroase, tru cari Primăria Sibiu ma largu faţi inveastiţii tră s’li scoată tru videală. Ti exemplu, maş anlu tricut bitisimu znuearea-a piryurloru cari fac parti ditu una ditu ţenturile di fortificație a veclliului burgu: piryurli di pi geadeia Valea a Titatillei. Aestea năpoi intrară tru circuitul turistic după dekenii tru cari şidzură ncllisi. Deftura, voi să’lli călisescu turiștilli s’veadă muzeele a Sibiului. Complexul muzeal național Brukenthal easti multu cunuscut emu tru zonă emu și tru Europa. Easti primlumuzeu dişcllisu tru sud-estul a Europăllei. Ama, nu ascăpaţ ună vizită niţi la Muzeulu Astra. Vahi nai ma cunuscut easti muzeul tru aer liber, cari aduţi căbilea ti ună priimnari tu un cadru multu muşeatu, ama și pritu istoria a ţivilizațiillei tradiționale românești. Nica fac urminie ti Muzeulu a Farmaciillei, Muzeul di Istorie, Casa Artelor. Tuti sunt importante, ma s’vreţ s’cunuşteţ Sibiulu și cultura cari-lu faţi ti miraki cu videarea.”
Tutie aeastea suntu multu aproape di Pănăyirlu di Cărciun, la cari puteț s’vă turnaţ căndu aveţ miraki tră hăvaie, spune Andrei Drăgan Răduleț. “Easti ună hăvaie cari ti duţi misuhorea a Cărciunului. Acă easti un an ma ndilicatu, acă, pi hiotea a kirolui, tricum pritu lenu turlii di ani ndilicaț tru diversi turlii, tru oara anda inţră tru Piața Mare, tuti suntu mplini di videlliuri. Casili suntu luñinati, sunt proiecții, ari ună plasă di videlliuri, easti mplinu di căsiki cu omiñi tiñisiţ și muzică di sezon, aţea ţi faţi ca hăvaia s’hibă autentică. Di altă parte, easti multu interesant s’vedz un pănăyiru cari easti nica tu ahurhit, andicra di alti pănăyiruri europene cu tradiție, iu ari călbălăki și vidzuta turistică easti mult ma pregnantă. Noi avem, ma largu, un pănăyiru sincer, muşeati, tru cari poț s’ti priimñi fără s’ti agudeşţă di vărnu, poț s’ti dănăseşţă pi ritmolu a tău. Easti ună surpriză tră mulță s’veadă Româna tru aestu sezon. Pi nigă schi, România nu para işi tu migdani cu multe lucri iarna, iara, pi ningă aspectele tradiționale, Pănăyirlu di Cărciun di Sibiu easti tru simfunie cu aţea ţi caftă mulță.”
Călisearea ti Sibiu fu faptă. Până stămâna alantă, cându va s’aflămu ună altă destinație, vă urămu cali bună și s’aveţ kiro muşeatu!
Autoru: Daniel Onea
Armânipsearea: Taşcu Lala
În preajma
sărbătorilor de iarnă, ajungem în Transilvania, în județul Sibiu. Descoperim
azi frumosul târg de Crăciun care atrage turiști, mari și mici, deopotrivă. Pe
de altă parte, în Păltiniș, iubitorii sporturilor de iarnă vor găsi pârtii de
schi, de săniuș, dar și școli de schi pentru cei mari și mici deopotrivă. Iar
mediul rural își așteaptă turiștii cu obiceiuri și tradiții inedite, un
spectacol fascinant care întregește oferta de vacanță a Sibiului. Ne oprim,
însă, în centrul orașului, alături de Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul
Târgului de Crăciun, de la care aflăm istoria unui succes.
Târgul
de Crăciun, în forma actuală, care seamănă cu alte târguri de Crăciun din
vestul Europei, a luat naștere în anul 2007, când Sibiul a fost și capitală
culturală europeană. De atunci, a tot crescut. La vremea aceea era singurul
târg de acest fel din România. Între timp, au apărut și altele și ne bucură
acest lucru. Am ajuns de la 30 de căsuțe în 2007, la ediția cea mai mare din
2019, cu 120 de căsuțe. Anul acesta e totul un pic mai restrâns din cauza
pandemiei și avem 80 de căsuțe. Este o evoluție interesantă și e foarte
interesant că a devenit o atracție turistică. Dacă la început era foarte
interesant pentru turiști, acum a devenit mult mai căutat de către turiști.
Târgul de Crăciun
de la Sibiu este deschis până în data de 2 ianuarie 2022, iar accesul se face
în conformitate cu normele la nivel național pentru prevenirea răspândirii
virusului Covid-19. Acum este necesară prezentarea certificatului verde care
atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. După ce intrați, chiar dacă nu se
mai desfășoară atâtea activități ca în
2019, oferta rămâne bogată. Andrei Drăgan Răduleț.
Anul acesta
nu le-am putut desfășura. În mod normal, avem ateliere pentru copii și se pot
face lumânări, biscuiți. Anul acesta accesul la activități e restricționat doar
pentru grupuri organizate, care vin din școli. În continuare, aproximativ 4.000
de copii au activități, numai că e un pic mai complicat și trebuie planificat.
Anul acesta, ne-am rezumat la experiența de bază a târgului, aceea de a te
plimba pe la cele 80 de căsuțe pentru a găsi cadoul ideal pentru tine sau
pentru cei dragi. De asemenea, se mai poate gusta din diversele mâncăruri. Avem
standuri gastronomice foarte variate, de la un expozant din Ungaria, a cărui
participare la Sibiu e deja o tradiție, până la produsele românești: mezeluri,
brânzeturi, cozonaci, dulciuri fără zahăr. Așadar, anul acesta ne-am rezumat la
esențial, dar din ce e esențial nu lipsește nimic.
Care este impresia
turiștilor? Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu. În primul rând, am observat că turiștii din străinătate, mulți
dintre ei venind pentru prima dată în România la târgul de Crăciun, spun că au
găsit un târg așa cum ar fi găsit și în Germania sau Austria. Un târg cu o
sumedenie de produse care sunt reprezentative pentru toată România. Expozanții
noștri sunt din 22 de județe, așadar e o Românie în miniatură, nu e doar ceva
specific Sibiului. Apoi, sunt impresionați de prietenia orașului. Sibiul e,
oricum, un oraș foarte prietenos cu turiștii, iar expozanții din târg sunt
obișnuiți și știu să vorbească diferite limbi străine. Știu să facă astfel
încât să le asigure tuturor o vizită plăcută. Ai ce face în Sibiu. Și în târg,
câteva ore pe zi, dar acesta fiind chiar în centru, oferta e completată de
diferite muzee, restaurante. E o destinație completă.
Sibiul este un
loc care se simte, fiecare putând găsi aici ceva pe gustul său, indiferent că
dorește să facă o plimbare, să descopere muzee sau istorie, spune Mirela
Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei.
Oricărui turist îi recomandăm în primul
rând vizitarea centrului istoric. Este un ansamblu de patrimoniu extrem de
valoros, alcătuit din piețele centrale și din străzile din centrul istoric,
atât din orașul de sus cât și din orașul de jos. Sunt imobile istorice, extrem
de valoroase, în care Primăria Sibiu continuă să investească pentru a le pune
în valoare. Spre exemplu, doar anul trecut am finalizat reabilitarea turnurilor
care fac parte dintr-una dintre centurile de fortificație ale vechiului burg:
turnurile de pe strada Valea Cetății. Acestea au fost reintrat în circuitul
turistic după decenii în care au stat închise. În al doilea rând, aș dori să-i
invit pe turiști să viziteze muzeele Sibiului. Complexul muzeal național
Brukenthal este foarte cunoscut atât în zonă cât și în Europa. Este primul
muzeu deschis în sud-estul Europei. Însă, nu ratați o vizită nici la Muzeul
Astra. Poate cel mai cunoscut este muzeul în aer liber, care oferă
posibilitatea unei plimbări într-un cadru extrem de frumos, dar și prin istoria
civilizației tradiționale românești. Mai recomand Muzeul Farmaciei, Muzeul de
Istorie, Casa Artelor. Toate sunt importante, dacă doriți să cunoașteți Sibiul
și cultura care-l animă.
Toate acestea se
află foarte aproape de Târgul de Crăciun, la care vă puteți întoarce oricând
pentru atmosferă, spune Andrei Drăgan Răduleț. E o atmosferă
care te duce în mijlocul Crăciunului. Chiar dacă e un an mai complicat, chiar
dacă, de-a lungul timpului, am trecut prin tot felul de ani complicați în
diverse feluri, în momentul în care intri în Piața Mare, totul e plin de
lumină. Clădirile sunt luminate, sunt proiecții, există o plasă de lumini, e
plin de căsuțe cu oameni primitori și muzică de sezon, ceea ce face ca
atmosfera să fie autentică. Pe de altă parte, e foarte interesant să observi un
târg care e încă la început, față de alte târguri europene cu tradiție, unde
aglomerați și aspectul turistic e mult mai pregnant. Noi avem, în continuare,
un târg sincer, plăcut, în care te poți plimba fără să te lovești mereu de
cineva, te poți opri în ritmul tău. Este o surpriză pentru mulți să vadă Româna
în acest sezon. În afară de schi, România n-a prea ieșit în evidență cu multe
lucruri iarna, iar, pe lângă aspectele tradiționale, Târgul de Crăciun de la
Sibiu este în ton cu ceea ce caută mulți.
Invitația la Sibiu
a fost deja lansată. Până săptămâna viitoare, când vom descoperi o altă
destinație, drum bun și vreme frumoasă!
Peste
câteva
zile, mai precis luni, 15 noiembrie, se va intra în postul Crăciunului, iar acest lucru este marcat printr-o
reunire a familiei, la masa de Lăsata Secului. Conform
tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi. Există multe
obiceiuri, foarte multe superstiţii, dar şi o masă cu multe preparate.
Masa de Lăsata Secului trebuie să
fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
carne de porc. În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Un alt
obicei este acela de a pregăti o friptură de găină, la cuptor. Aceasta trebuie
adusă pe o tavă, dar şi în acest caz este o superstiţie. După ce este
porţionată, cei de la masă vor şti dacă va fi o iarnă grea sau o iarnă uşoară.
Astfel, dacă pieptul găinii este gras, atunci va urma o iarnă grea, iar dacă
pieptul nu are grăsime, atunci iarna va fi uşoară şi vara avea roade bigate.
Tot de Lăsata Secului sunt pregătite
plăcinte cu brânză. Plăcinta
cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această
săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză
de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, de zahăr şi zahăr vanilat, de
100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri
de ou. Făina trebuie amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi
cu puţin unt sau cu 2 … 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după
care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin
unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri
cu smântână, cu 3 … 4 linguri de zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu
stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care
deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul trebuie înţepat cu o
furculiţă, din loc în loc, după care tava se pune în cuptor pentru circa
jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară
zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.
La final de rubrică,
încă o superstiţie. Firimiturile de pâine şi de prăjituri de
la masa festivă nu se aruncă la gunoi, ci se dau păsărilor sălbatice, în
speranţa că acestea nu vor ciuguli recoltele anului viitor.
Peste
câteva
zile, mai precis luni, 15 noiembrie, se va intra în postul Crăciunului, iar acest lucru este marcat printr-o
reunire a familiei, la masa de Lăsata Secului. Conform
tradiţiei, copiii îşi vizitează părinţii sau rudele
mai în vârstă, iar finii trebuie săîi viziteze pe naşi. Există multe
obiceiuri, foarte multe superstiţii, dar şi o masă cu multe preparate.
Masa de Lăsata Secului trebuie să
fie bogată, cu aperitive, ciorbe, preparate din carne, sarmale, friptură de
pasăre, plăcinte cu bânză, dovleac şi mere. Şi pentru că mustul a fiert, iar vinul s-a limpezit
deja, în zona Bărăganului pe masa de Lăsata
Secului se pune o carafă cu vin nou, alături de friptură şi de sarmale. De asemenea, la început trebuie
servită ţuica din noua recoltă, dar nu înainte de a gusta din pâinea coaptă în
casă, ca simbol al ospitalităţii gazdei. Invitaţii trebuie să rupă din pâine şi să o guste după ce au dat-o prin sare. La alcătuirea
meniului se ţine cont de preferinţele invitaţilor şi de tradiţiile gastronomice
locale şi regionale. În Transilvania şi în Maramureş sunt multe preparate cu
carne de porc. În toate regiunile României, pe masa de Lăsata Secului ar trebui
să fie sarmale. În mod obişnuit se fac cu carne de porc însă, de Lăsata
Secului, mesenii ar trebui să consume şi carne de pasăre deoarece există
superstiţia că în acest fel pot fi evitate cheltuielile neprevăzute. Un alt
obicei este acela de a pregăti o friptură de găină, la cuptor. Aceasta trebuie
adusă pe o tavă, dar şi în acest caz este o superstiţie. După ce este
porţionată, cei de la masă vor şti dacă va fi o iarnă grea sau o iarnă uşoară.
Astfel, dacă pieptul găinii este gras, atunci va urma o iarnă grea, iar dacă
pieptul nu are grăsime, atunci iarna va fi uşoară şi vara avea roade bigate.
Tot de Lăsata Secului sunt pregătite
plăcinte cu brânză. Plăcinta
cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această
săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză
de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, de zahăr şi zahăr vanilat, de
100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri
de ou. Făina trebuie amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi
cu puţin unt sau cu 2 … 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după
care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin
unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri
cu smântână, cu 3 … 4 linguri de zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu
stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care
deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul trebuie înţepat cu o
furculiţă, din loc în loc, după care tava se pune în cuptor pentru circa
jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară
zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.
La final de rubrică,
încă o superstiţie. Firimiturile de pâine şi de prăjituri de
la masa festivă nu se aruncă la gunoi, ci se dau păsărilor sălbatice, în
speranţa că acestea nu vor ciuguli recoltele anului viitor.
Astăzi vă propunem o vizită într-o zonă mai puţin dezvoltată turistic: Oarba de Mureș, sat aflat la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș, ce aparține orașului Iernut din județul Mureș, Transilvania, în zona centrală a ţării.
De Oarba de Mureş se leagă un episod tragic din istoria românilor, aici armata română suferind una dintre cele mai mari tragedii din întreaga ei istorie. Bătălia de la Oarba de Mureș, din 1944, a fost unul din episoadele sângeroase pentru eliberarea Ardealului de Nord, 11.000 de soldați pierzându-şi viaţa. La 76 de ani de la acest moment, poate fi vizitat Cimitirul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, care este amplasat pe o amplă terasă din apropierea malului Mureșului. Acesta cuprinde 165 de însemne de căpătâi. Sunt înhumați aici cca 3.500 de eroi români, din care au fost identificați în arhive, până în prezent, 1.169 de militari. În centrul cimitirului se află un monument impunător, pe un soclu masiv, din beton în două trepte, se ridică o coloană cu o înălțime de 10 m. Soclul are, pe fațada principală, inscripționat textul: Glorie eroilor români căzuţi pentru apărarea patriei!
De o parte şi de alta a dealului pe care este amplasat monumentul se găseşte şi Tabăra de Sculptură, cel mai mare parc cu sculpturi din această zonă a țării, cu peste 100 de exponate.
Atrasă de traiul patriarhal, o familie de olandezi s-a stabilit aici de mai mulţi ani, a cumpărat o fermă unde creşte oi şi cai islandezi şi prin promovare personală a adus Oarba de Mureş în atenţia turiştilor străini.
Janneke Vos de Groot (56 ani) fostă jurnalistă de televiziune ne-a povestit:
Sunt şi grupuri de turişti care vin aici în sat şi mă duc cu ei prin toate părţile. Pentru că am scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona asta. Şi sunt mulţi care au rămas interesaţi. Adică au vrut să vină să vadă personal cum este viaţa aici la ţară şi asta e un lucru foarte interesant. Pentru că , de obicei, mergem cu ei şi până la Braşov, la Cluj, la oraş, unde e frumos, dar totdeauna când îi întrebi după aceea ce le-a plăcut cel mai mult, ei întotdeauna zic că la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat, pregătesc mâncare românească pentru un grup de musafiri şi asta crează o atmosferă atât de deosebită, că nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş.
Janneke a şi învăţat să gătească româneşte puţin, de la un vecin bătrân şi, cu siguranţă, se desfată cu toate mâncărurile noastre.
Enoturismul sau turismul viticol poate fi modalitatea perfectă de a descoperi diferite colțuri din România. Alături de castele, tradiții, monumente naturale, în fiecare viță de vie, la fiecare cramă puteți descoperi o adevărată poveste a locului, cu și despre oameni. Azi, ne oprim în Transilvania, unul dintre locurile în care putem descoperi o parte din sufletul Transilvaniei. Darius Pripon, director de producție și enolog:
Ne aflăm, practic, în piemontul munților Călimani, la baza lor, în satul Jelna. A fost o așezare romană în trecut. Există și un limes. Apoi, de prin secolul al XI-lea a apărut satul Jelna, ridicat de către coloniștii sași. Azi ne aflăm în Jelna, în județul Bistrița Năsăud, o zonă deluroasă, cu climat rece, din punct de vedere al clasificării viței de vie. E recunoscută ca o viță de vie europeană, montană, datorită proximității față de munte și a altitudinii de 700 de metri a viei. Se remarcă pământul nealterat, sustenabil, Transilvania fiind printre ultimele locuri care mai beneficiază de sustenabilitate naturală, neexistând prea multe intervenții antropice după revoluția industrială.”
De exemplu, una dintre ofertele propuse este o degustare de trei până la cinci vinuri gama Amprenta Transilvaniei, alături de un platou rece ce consistă din brânzeturi locale, legume locale de sezon și mezeluri artizanale locale. Însă cum se procedează pentru o vizită? Darius Pripon, director de producție și enolog la Crama Jelna: Cineva care ajunge aici este rugat să-și facă rezervare, ca să ne și putem ocupa de persoana respectivă. Aici poți vedea crama, locul în care facem vinul, vița de vie, întrucât păstorim 26 de hectare de viță de vie. Poate merge la pensiunea cramei noastre, unde servim vinurile noastre și preparatele. Încercăm ca acestea să fie locale. Satul este foarte bogat și chiar și pe vremea sașilor era unul dintre cele mai bogate sate din Transilvania. Și astăzi veți întâlni aici o bucătărie artizanală. Sunt producători de carne de porc, de carne de vită, astfel încât avem de unde alege. Avem mezeluri și brânzeturi artizanale. Ca atare, turistul se poate bucura de loc, în Jelna, în Transilvania, așa cum se face în Toscana, Burgundia, Bordeaux sau orice alt loc important al turismului enologic de pe planetă.”
Oaspeții ajung aici din toate colțurile pământului. Darius Pripon: Avem turiști străini mereu, de la coreeni, la americani, germani, austrieci. Toate vinurile le-au plăcut foarte mult, însă depinde de unde vin. Sunt unii care vibrează mai mult la vinurile noastre naționale: Fetească Albă, Fetească Regală. Alții sunt mai încântați de expresii mai aromate cum oferă un Sauvignon Blanc. Alții se bucură de catifelarea unui Pinot Noir, sunt cei care au un bagaj mai elevat de cunoștințe din lumea vinului.”
Vinul cultural. Iată un concept pe care vi-l propune Darius Pripon, enolog: Ceea ce facem noi este un demers în direcția culturii. Nu este un vin comercial, fiecare venind de pe o parcelă din via noastră. Vinul este făcut dinspre vie înspre consumator și nu invers. Nu este un demers comercial în care se face un studiu de piață și se face vinul în conformitate cu acesta. Se ia zona, se caută sufletul și esența ei, iar totul este metamorfozat, transmutată natural prin vița de vie. Vița de vie este capabilă să exprime cel mai bine aspectele care ne alcătuiesc și care ne definesc: de la zonă, la cultură, climă, artă, felul în care se mănâncă, aerul din zonă. Fiecare detaliu e imprimat în vița de vie și, ulterior, în vin.”
În speranța că v-am convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!
Satul românesc
este ideal pentru o vacanță în atmosferă arhaică, pentru tradiții străvechi,
peisaje uimitoare, mâncare preparată numai din producția locală și, mai ales, pentru
un cu totul alt ritm al vieții. Vă veți rupe de toată agitația urbană și veți
putea vedea meșteșugari lucrând, veți auzi legende ale locului și vă veți
reconecta cu natura. Un astfel de sat a ajuns celebru în toată lumea: Viscri. O
vizită în acest sat braşovean, situat chiar în centrul României, oferă oricui
posibilitatea de a se întoarce în timp. Casele sunt foarte vechi, vopsite în
culori palide, cu obloane la ferestre, unele având chiar de sute de ani.
Mijlocul de deplasare cel mai frecvent pe care îl veţi vedea pe drumul de ţară,
denivelat şi prăfuit, va fi tradiţionala căruţă.
Aici, Mihai
Grigore, a devenit acum mulți ani proprietarul unei case de oaspeți:
Viscri e un sat tipic săsesc. Sunt multe ca el în Transilvania.
Diferența constă că, în Viscri, întregul sat fiind sat UNESCO, a fost protejată
întreaga structură originală. Aici nu veți găsi case cu fațade modernizate. În
cazul unei renovări, se folosesc materiale tradiționale. Astfel, Viscri e un
exemplu de sat cum arătau ele acum 100 de ani. E un sat unitar. E ceva foarte
interesant pentru oaspeții care vin la noi, mai ales din străinătate, fiindcă
nu mai sunt multe sate păstrate așa.
Punctul central
de interes rămâne biserica fortificată, un exemplu impresionant de arhitectură
defensivă. Firește, atâtea biserici fortificate, pe o suprafaţă ca a
Transilvaniei, nu veți mai găsi. Nu se mai pot vizita toate, însă cele multe,
deschise publicului, au un caracter unic. Au fost construite pentru acelaşi
scop, însă fiecare are ceva aparte. Biserica din Viscri este una dintre cele
mai vechi. Prima dată a fost construită o bisericuţă şi, de atunci, localnicii
au trebuit să se gândească la o modalitate de apărare împotriva invadatorilor.
Biserica era punctul principal al comunităţii şi s-au gândit să ridice
fortificaţii în jurul ei pentru a fi în siguranţă. A fost fortificată în jurul
anului 1500. Zidul de incintă, înalt de şapte metri, a fost ridicat la început
de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu case
fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă care se mai păstrează şi
astăzi. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobila.
Tot în interior se remarcă și o orgă foarte mică, foarte simplă, construită în
1817 de un constructor transilvănean de orgi.
Mihai Grigore, proprietarul
unei case de oaspeți, spune că oferta culinară e la fel de atractivă.
Este un amestec interesant, fiindcă Viscri e un sat săsesc, cu
tradiție săsească, însă aici au trăit, ca pe întreg teritoriul Transilvaniei,
multe comunități. Avem și romi, români, maghiari și e un amestec foarte
interesant. Se mănâncă foarte bine în Viscri, cu produse locale. Majoritatea
caselor de oaspeți au grădina lor proprie cu legume netratate. Se face, de
asemenea, o palincă foarte bună.
Iar turiștii
revin mereu, continuă Mihai Grigore: Sunt
oameni care vin din Norvegia, de exemplu, an de an. Sunt grupuri care se întorc
mereu să vadă păsări, de exemplu. Avem foarte mulți turiști care vin din
Regatul Unit pentru traseele de bicicletă. Oaspeții noștri din Germania vin
pentru cultură și pentru moștenirea săsească din zonă. Un segment important e
reprezentat de francezi. Aceștia vin în familie, cu copiii. Viscri e o destinație
excelentă pentru copii, pentru adolescenți. Aici au parte de o libertate pe
care n-o găsesc în altă parte. În jurul satului sunt tot felul de animale
sălbatice: urși, lupi, cerbi. Aceste
animale nu mai pot fi văzute în libertate prin alte părți. Adolescenții, în
special, sunt foarte încântați. Deci, avem mulți oaspeți din Europa, iar ei
sunt segmentul nostru principal de turiști străini.
În speranța că
v-am convins, vă așteptăm și data viitoare. Până atunci, drum bun și vreme
frumoasă!
Deputatul PNL Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a reafirmat sprijinul deplin al Executivului pentru promovarea politicilor memoriei şi pentru ca evenimentele care recunosc şi promovează contribuţia minorităţilor noastre etnice sau religioase la devenirea noastră ca naţiune să fie cât mai bine susţinute şi mai vizibile.
El a participat la Săptămâna Haferland, un prilej de rememorare nu doar a contribuţiei şi civilizaţiei pe care saşii au avut-o la istoria României, ci şi a destinului lor. Începând cu 2012, acest festival a devenit un reper internaţional care a adus şi aduce mii de oameni aproape unii de alţii punând în valoare patrimoniul, cultura, educaţia, credinţa, meşteşugurile, gastronomia, adică inestimabila moştenire pe care au creat-o şi lăsat-o aici saşii, a spus Muraru.
Haferland ne aminteşte tuturor rolul şi destinul saşilor care au reuşit, în câteva sute de ani, să civilizeze o bună parte din Transilvania medievală, construind comunităţi, oraşe, şcoli, biserici. Prin ceea ce face, Haferland este o mărturie contemporană despre unitatea şi identitatea noastră, dar şi o lecţie despre cum România este mai demnă, mai europeană şi mai puternică cu cât vom adăuga mai multă valoare şi susţinere alterităţii şi minorităţilor noastre etnice sau religioase.
Cu sute de mii de saşi aici, cu familiile şi visele lor împlinite lângă noi, România ar fi progresat altfel în ultimele decenii. Dar consecinţele dictaturilor şi tragediile secolului XX nu au ocolit minoritatea germană. De aceea, păstrarea vie a tradiţiilor şi moştenirii unei minorităţi de aproape 900 de ani pe aceste meleaguri trebuie să fie astăzi un proiect îmbrăţişat constant de stat şi instituţii, mai afirmă deputautl Alexandru Muraru.
Centrul României
este încărcat de istorie, de legende și de povești. Peisajul rural
transilvănean a încântat dintotdeauna turiştii români şi străini deopotrivă. Dacă
Transilvania se promovează, de obicei, prin cele mai vechi și mai frumoase
biserici fortificate, în ultimii ani, gastronomia a început să joace un rol
important. Rețetele vechi, păstrate de la o generație la alta, reinterpretate
sau originale, au devenit o componentă tot mai apreciată a ofertei turistice.
Cristian Cizmaru este manager de proiect la Asociația My Transylvania.
Transilvania cuprinde o regiune foarte mare dintre Carpați, unde, de-a
lungul timpului, au trăit mai multe popoare. Faptul că am conviețuit în mai
multe etnii a dus la o foarte mare diversitate în ceea ce se numește cultura
gastronomică. De exemplu, în sudul Transilvaniei, unde suntem noi activi cel
mai mult, în județele Sibiu, Brașov și Mureș, avem 11 influențe culturale în
farfurie. În momentul în care mănânci, poți găsi influențe de la șapte popoare
existente, plus patru influențe care au venit din zonele din jurul
Transilvaniei. Pe unde mergem prin sate, facem același exercițiu. Gătim cu cei
din comunitate și pregătim o masă prin care dorim să le arătăm vizitatorilor ce
anume se poate mânca în satele din Transilvania.
Pentru a
exemplifica modul de desfășurare a unui astfel de eveniment, Cristian Cizmaru
ne vorbește despre cel mai recent eveniment. A fost un eveniment în
localitatea Râul Sadului, acolo unde avem o comunitate românească foarte mare,
care are o ocupație foarte mare, oieritul. Oieritul a dus la existența mai
multor tipuri de brânză, iar noi am vrut să celebrăm și să promovăm burduful de
munte. Este o zonă care se face numai în zona muntoasă, la stâne, la o
altitudine de peste 1600 de metri și doar între iunie și septembrie. Ca să
exemplificăm cât e de greu să urci și să cobori de fiecare dată de la stână, cu
laptele sau cu burdufii gata închegați, am avut o competiție sportivă care s-a
numit Burduf Challenge. Oamenii au alergat până la o colibă și s-au întors,
având în fața lor pregătită o masă mare, cu toate specialitățile locale.
Calendarul
evenimentelor este bogat. Aflăm de la Cristian Cizmaru, manager de proiect la
Asociația My Transylvania și câteva detalii practice. Începem cu o invitație. În 1 august, de data aceasta la o fermă de vaci, unde există o rasă
din Transilvania, numită sura de stepă. Sunt niște vaci albe, cu coarne foarte
mari. Este o rasă foarte puternic legată de cultura și de poporul maghiar. În
satul Cobor, la nord de Făgăraș, vom organiza un brunch transilvănean, la fel,
bazându-ne pe produsele din localitate, în care felurile principalele sunt
asigurate de aceste văcuțe. Noi ne promovăm mereu evenimentele pe o pagină de
internet care se numește eat-local.ro, în traducere mănâncă local. Având foarte
mulți vizitatori străini, este o pagină în limba engleză. Ei sunt bucuroși că pot
avea acces la această parte de cultură gastronomică. E foarte greu să ajungi
într-un sat și să găsești pregătite zeci de feluri de mâncare, cum avem noi, în
ideea de a degusta. Porțiile nu sunt mari și se poate gusta din toate câte un
pic. În al doilea rând, turiștii se bucură că au ocazia de a intra în contact
cu comunitatea locală. De regulă, când vin ei, vara, oamenii sunt foarte
ocupați la câmp, cu fânul sau cu animalele. Așa că, într-o duminică în care noi
îi așteptăm la aceste brunchuri, chiar cei din comunitatea locală stau în
spatele meselor și explică preparatele tradiționale.
În speranța că v-am convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă
destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!
Ne îndreptăm
către centrul României, într-o zonă încărcată de legende. Peisajul rural
transilvănean a încântat dintotdeauna turiştii români şi străini deopotrivă.
Descoperim azi, în Transilvania, câteva dintre cele mai vechi și mai frumoase
biserici fortificate. Așezate într-un cadru natural deosebit, în câteva dintre
acestea se mai organizează slujbe și diverse evenimente culturale.
Ar fi bine să
menționăm pentru început câteva instrumente pentru alcătuirea unei rute de
vizitare a bisericilor fortificate, spune Ramona Laczko, referent cultural la
Fundația Biserici Fortificate.
În primul rând avem site-ul fundației
noastre, kirchenburgen.org, care oferă o hartă interactivă cu toate bisericile
fortificate. Apoi, mai există o hartă a monumentelor, disponibilă și în
varianta digitală, care se poate descărca tot de pe site-ul fundației. Avem și
o broșură a bisericilor, disponibilă în
limbile română, germană și engleză. Aceasta conține o descriere a celor peste
150 de monumente, cu datele de contact ale fiecărui curator și ale
gospodăriilor în care se găsește cheia. Acestea sunt câteva instrumente
importante de reținut, întrucât, pentru a alcătui o rută de vizitare, este
importantă planificarea acesteia. Oamenii sunt, de cele mai multe ori, ocupați
în acest sezon. Sunt oameni din sat și, atunci, e foarte important să fie
anunțați din timp că se dorește vizitarea bisericii.
De asemenea, e
important să se stabilească de unde începe și unde se termină călătoria.
Ramona
Laczko: Putem adopta o rută urbană, în sensul în care putem conecta orașele:
Mediaș, Sighișoara, Sibiu, Brașov. Atunci, ar fi o rută care ne poartă prin
arhitectura cetăților fortificate din aceste orașe, care este, într-adevăr,
impozantă. Până și amplasamentul este într-un oraș medieval. În schimb, dacă ne
gândim la o rută rurală, avem parte de un peisaj extraordinar. Iar aici e
nevoie de acea planificare, fiindcă pe unele drumuri județene se fac reparații,
cum ar fi între Agnita și Sighișoara. De asemenea, toate bisericile sunt în
inima satului, nu sunt vizibile de pe marginea drumului.
Ramona Laczko,
referent cultural la Fundația Biserici Fortificate ne recomandă două cetăți
fortificate care nu sunt mereu în obiectivul turiștilor români sau străini.
Una dintre ele e biserica fortificată din Brădeni. Este în județul
Sibiu și este foarte interesantă fiindcă găzduiește 300 de lăzi săsești,
amplasate în podul bisericii. Studenții de la Construcții și Conservare ai
Universității pentru științe aplicate din Hildesheim, din Germania, au făcut un
studiu și au detaliat informații despre cufere. Sunt expuse panouri
informative, care prezintă aspecte interesante ale acestora. Este un mic muzeu
care, de multe ori, scapă din atenția turiștilor, fiindcă e amplasat într-o
comunitate mică, rurală. Și drumul, de exemplu, de la Sibiu către Brădeni trece
prin Valea Hârtibaciului și este un drum extraordinar de pitoresc. A doua pe
care aș vrea s-o prezint este biserica fortificată din Hosman. Într-adevăr, în
ultimul timp apare tot mai des în activitățile noastre. Este foarte interesant
fenomenul de acolo, fiindcă sunt foarte mulți sași care s-au întors și sunt
foarte activi mai ales în timpul verii. Există și o organizație locală de
tineret, CEPIT, care a organizat an de an, mai puțin în 2020, anul pandemiei,
un festival de muzică pentru tineri, Holzstock. Din acest punct de vedere, este
un exemplu de reutilizare a spațiului cetății fortificate.
Bineînțeles,
vizita la bisericile fortificate poate fi făcută cu mașina sau cu bicicleta.
Astfel, veți vizita obiective culturale și veți practica un turism activ.
Ramona Laczko: Aș vrea să pun accent pe Terra Saxonia.
Este un segment din Via Transilvanica. Are o lungime de 125 de km și include
bisericile fortificate din Biertan, Saschiz, Mediaș, Criș și Sighișoara. La
toate acestea se poate ajunge atât cu mașina cât și cu bicicleta. Alegând
bicicleta, călătoria trece prin păduri, peste colinele Transilvaniei. Este
chiar un traseu deosebit și ne bucurăm de această oportunitate pe care
proiectul Via Transilvania ne-a oferit-o, de a include specific obiceiurile
sașilor și cetățile fortificate, ca obiective turistice.
În momentul de
față, activitatea Fundației Biserici Fortificate se concentrează pe programul
de restaurare și de conservare. În schimb, pe lângă aceste programe, există și
un proiect de schimbare a funcțiunii pentru trei fortificații, spune Ramona
Laczko:
Se axează pe posibilitatea de cazare turistică în incinta fortificației.
Mai sunt câteva exemple, însă prin acest proiect asigurăm un echilibru între
conservare și valorizare. E o intervenție minimală asupra materialului istoric
și arhitecturii monumentelor. Intenția este de a pune accentul pe experiența pe
care un turist o are în cetatea respectivă și nu atât de mult pe conceptul de
cazare în sine. Organizăm și o serie de școli de vară, împreună cu European
Heritage Volunteers, la Movile și Brădeni, axate din nou pe procedeele de
restaurare și de conservare. Transilvania Card a fost un instrument pentru a
încuraja turismul cultural în regiune, însă ne gândim să trecem la o variantă
digitală, să realizăm o aplicație, care să poată fi descărcată și care să ofere
posibilitatea de a crea o rută după preferințele fiecărui turist. Sperăm să
lansăm acest proiect în toamna acestui an.
Am aflat că
atracția cea mai mare o reprezintă pentru turiști valoarea arhitecturală a
fiecărei biserici fortificate, fiecare dintre ele oferind ceva unic.
Ramona
Laczko, referent cultural la Fundația Biserici Fortificate: Nu te plictisești vizitând zece biserici fortificate la rând, fiindcă
sunt amplasate într-un cadru natural diferit. Cred că asta îl fascinează cel
mai mult pe fiecare turist. În plus, este incredibilă imaginea pe care o ai din
turnul unei cetăți asupra împrejurimilor. Este fascinant că poți merge la
mijlocul lui decembrie într-o cetate fortificată și să ai o experiență la fel
de plăcută și de valoroasă ca în mijlocul verii. Pandemia a afectat organizarea
unui calendar al evenimentelor culturale, însă ele se organizează, chiar dacă
relativ ad-hoc.
În cazul în care v-am
convins, puteți accesa oricând site-ul kirchenburgen.org pentru a vă alcătui un
traseu conform preferințelor.