Radio România Internațional

Tag: Transilvania

Les lauréats de TIFF 2020

Le film de début de la réalisatrice australienne Shannon Murphy, « Babyteeth » est le grand gagnant de cette année du Festival international de film Transilvania (TIFF). Elle sest vu décerner le Trophée Transilvania, de 10 000 €, mais aussi le Prix du public. Le film raconte lhistoire dune adolescente qui a des problèmes graves de santé et qui tombe amoureuse dun trafiquant. Ce premier amour véritable lui redonne goût à la vie et plus rien dautre ne compte. Le Prix de la réalisation a été attribué au Belge Tim Mielants, pour son film « Patrick », et à Xinyuan Zheng Lu, pour le film chinois « Le Nuage dans sa chambre ». Cest lactrice Evgeniya Gromova, par sa prestation dans le film russe « Fidélité », qui a convaincu le jury à lui accorder le Prix de la meilleure interprétation. Quant au Prix spécial du jury, il a été décerné au film bulgare indépendant « La Sœur », de Svetla Tsotsorkova, tandis que le Prix dexcellence a été adjugé par lactrice roumaine Maria Ploae. Le Prix FIPRESCI, conféré par la Fédération internationale des critiques de film à un titre de la section Journées du film roumain, a récompensé le documentaire « Tout n’ira pas bien », réalisé par Adrian Pîrvu et Helena Maksyom. Cest un road-movie qui suit les trajectoires de plusieurs vies influencées par laccident nucléaire de Tchernobyl. « Et alors… cest quoi, la liberté ? », se demande le réalisateur Andrei Zincă, qui donne ce titre à son film ; la réponse, cest quil sest vu décerner le Prix du public dans la section Journées du film roumain. Et cest toujours dans ce même cadre que le Prix du court-métrage a été attribué à « Sorrow », de Sarra Tsorakidis, alors que le film « A la maison », de Radu Ciorniciuc, a remporté celui du long-métrage.

Le président de TIFF, Tudor Giurgiu, a mis en garde que tout le secteur de la culture indépendante, et lensemble du secteur indépendant, dailleurs, avaient besoin daide et quil faut les aider. Présent au gala, le ministre de la Culture, Bogdan Gheorghiu, a déclaré quil discuterait avec des représentants des artistes après le 15 août. Il a également mentionné les efforts consentis pour créer un cadre afin dallouer 4% des bénéfices de la Loterie roumaine au secteur de la cinématographie.

Dans le contexte de la pandémie de coronavirus, les 140 projections de TIFF ont eu lieu exclusivement en plein air. Les spectateurs ont été soumis au tri épidémiologique, ils ont porté des masques et ont pris place à 1,5 m lun de lautre. Créé en 2002, à Cluj-Napoca, le Festival international de film Transilvania a accueilli sur le tapis rouge, dans ses 19 éditions, quelques-unes des personnalités les plus importantes du cinéma européen, telles que Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Annie Girardot, Jacqueline Bisset, Geraldine Chaplin, Sophia Loren, Alain Delon, Fanny Ardant, Julie Delpy, Michael Radford et Wim Wenders. Les principaux buts de TIFF restent de promouvoir le 7e art en présentant les films les plus provocateurs du moment, de soutenir les jeunes cinéastes et de sinvestir constamment dans le développement de lindustrie du cinéma.

(Trad. : Ligia)

10 August 2020
Retrospectiva săptămânii 02.08 – 08.08.2020

Trei scenarii pentru noul an școlar românesc

Soarta noului an școlar preuniveritar din România
era, până miercuri, incertă. Acasă din luna martie din cauza crizei generate de
noul coronavirus, copiii erau debusolați, iar părinții și profesorii
îngrijorați. Invitat în numeroase rânduri să anunțe ce viitor apropiat le
rezervă copiilor de la grădiniță până la ultima clasă de liceu, guvernul
minoritar liberal de la București lăsase să se înțeleagă că, în noul an școlar,
vor fi combinate prezența fizică la cursuri cu orele online. Mult așteptata
explicație oficială a venit miercuri, prin vocea președintelui țării, Klaus
Iohannis, care a precizat că grădinițele și școlile se vor deschide, conform
tradiției, pe 14 septembrie. Că orele de curs vor fi organizate după trei
scenarii – verde, galben și roșu – ce vor fi puse în practică zonal, în funcţie
de numărul de infecţii.

Mai precis, decizia privind o eventuală deschidere,
respectiv închidere totală sau parţială a unităţilor de învăţământ va fi luată
de autorităţile locale. Cei mai mulţi copii vor fi prezenţi fizic în sălile de
clasă. Acolo unde, însă, situaţia epidemiologică o va impune, orele se vor
desfășura online. Social-democraţii, în opoziție, au atras atenţia că, până
acum, copiii şi profesorii nu au primit tabletele şi calculatoarele promise de
guvern pentru învăţământul la distanță.

La rândul ei, organizaţia Salvaţi Copiii România a solicitat
autorităţilor să elaboreze un ghid care să ajute şcolile să decidă asupra soluţiilor
optime de începere a anului şcolar în funcţie de mai mulţi factori, nu numai de
Covid-19, adică și de spaţiile disponibile, de distanţa parcursă şi modul în
care elevii şi cadrele didactice ajung la şcoală sau de condiţiile igienice din
unităţile de învăţământ. ONG-ul a mai punctat că 47% dintre elevii români au
avut acces limitat la educaţie în timpul măsurilor de izolare impuse de
pandemie, neavând la dispoziţie o tabletă, un computer ori acces la internet.
Ministerul Educației spune, acum, că Guvernul a alocat banii necesari pentru
achiziţionarea a 250.000 de tablete și a 74.000 de laptopuri. În perioada
stării de urgență, același minister făcuse apel la Biserica Ortodoxă să
contribuie la dotarea copiilor care nu au un computer sau ai căror părinți nu
își permit să facă o astfel de investiție.

BNR, despre economia României

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a
României a decis să reducă,din 6 august, rata dobânzii de politică
monetară de la 1,75% la 1,50% pe an, dar şi să scadă
dobânzile pentru facilităţile de depozit şi de creditare de care pot beneficia
băncile comerciale în relaţia cu BNR. Totodată, Banca centrală a hotărât să
păstreze la nivelul actual acele sume pe care instituțiile bancare sunt
obligate să le păstreze în conturile BNR. Bancherii români sunt de părere că
economia globală şi cea europeană au început să se redreseze în luna mai pe
fondul relaxării treptate a restricţiilor de mobilitate fizică, dar sunt cu
mult sub nivelul anterior crizei sanitare. Revenirea economică rămâne incertă
pe termen scurt, fiind dependentă de evoluţia pandemiei şi a măsurilor
asociate, de măsurile fiscale ale autorităţilor și de politicile monetare ale
băncilor centrale din economiile avansate şi emergente.

În privința economiei românești,
BNR spune că, în trimestrul întâi al anului, aceasta a descrescut de la 4,3 la
2,4%, iar deficitul balanţei comerciale a crescut semnificativ, pe fondul
scăderii pronunţate a exporturilor de bunuri şi servicii. În trimestrul al
doilea, contracția a fost severă, în condiţiile unui declin puternic
înregistrat în aprilie – lună marcată integral de restricţiile impuse pentru
limitarea extinderii pandemiei. Declinul a început să fie ușor recuperat
începând din mai, odată cu înlocuirea stării de urgenţă cu cea de alertă.
Cursul de schimb leu/euro a rămas cvasi-stabil. Gramul de aur, în schimb, s-a
scumpit, atingând valori record, semn pentru unii analiști că economia este în
mare dificultate.

Prinţul Charles recomandă România

Prinţul Charles de Wales, moştenitorul coroanei
britanice, îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în țară şi să
descopere bogăţiile de necrezut ale acesteia, într-un film realizat recent şi
prezentat, marţi, la reşedinţa sa din localitatea Valea Zălanului, din centrul
României. Filmul de cinci minute a fost realizat de jurnalistul britanic
Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din
România.

Prinţul Charles, care narează acest film, spune că a venit pentru
prima dată în România acum 20 de ani şi că a descoperit o ţară uimitoare, care
ocupă un loc deosebit în inima sa. Moștenitorul coroanei britanice regretă că,
din cauza pandemiei, anul acesta nu a putut călători în România, dar spune că
va continua să pledeze pentru protejarea comorilor ei unice. Prinţul Charles
vorbește de Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei,
de colecţiile din muzeele Bucureştiului, de frumuseţea sălbatică a defileului
Porţile de Fier, de castelele, munţii sau de satele săseşti ale Transilvaniei.

Campioana României la fotbal

CFR Cluj a obţinut al treilea titlu
consecutiv de campioană a României la fotbal, după ce a învins-o, luni seară,
în deplasare, pe Universitatea Craiova, cu 3-1, într-un meci decisiv
pentru câştigarea Ligii I. Astfel, CFR îşi trece în palmares al şaselea titlu
de campioană. Cât despre Universitatea, aceasta a ratat şansa unui titlu după o
pauză de 29 de ani. A reuşit, însă, cea mai bună clasare a sa după revenirea în
Liga I, o performanţă mai mult decât onorabilă.

8 August 2020
03.08.2020 (mise à jour)

Coronavirus
– Plus de 54.000 cas de contamination au nouveau coronavirus ont été confirmés en
Roumanie dans les cinq mois écoulés depuis le début de la pandémie. Actuellement,
on compte plus 18.400 cas actifs de Covid-19, dont 419 personnes en soins
intensifs. Près de 2.500 personnes sont décédées des suites de l’infection.

Le ministère
de la Santé de Bucarest a annoncé lundi que la Roumanie recevra quelque 25.000
doses de Remdesivir, en trois tranches, pour le traitement des patients atteints de
la Covid-19. C’est la Commission européenne qui a conclu un contrat de 63
millions d’euros avec le producteur du médicament pour assurer le traitement d’environ
30.000 patients de l’espace européen qui présentent des symptômes graves. Par
ailleurs, lundi toujours, l’Institut roumain de santé publique a mis à jour la
liste des pays à risque. Les personnes qui entrent sur le territoire roumain en
provenance de ces pays seront mises en quarantaine pour 14 jours à une adresse
de leur choix ou dans un espace géré par les autorités.

Voici
la liste, qui comprend actuellement 41 Etats : Afrique du Sud, Arabie Saoudite,
Argentine, Arménie, Bahamas, Bahreïn, Bolivie, Bosnie et Herzégovine, Brésil,
Cap Vert, Chile, Colombie, Costa Rica, El Salvador, Eswatini, Etats-Unis d’Amérique,
Guinée Equatoriale, Honduras, Îles Turques-et-Caïques, Îles Vierges des
Etats-Unis, Irak, Israël, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macédoine
du Nord, Maldives, Monténégro, Oman, Palestine, Panama, Pérou, Porto Rico,
Qatar, République de Moldova, République Dominicaine, Singapore, Sint Maarten et
Suriname.

Sondage -
55% des salariés roumains sont très inquiets quant à l’augmentation du nombre de
contaminations au nouveau coronavirus dans le pays, mais ne considèrent pas pour
autant que l’état d’urgence devrait être instauré à nouveau, montre un sondage
réalisé par BestJobs, une importante plate-forme de recrutement roumaine. Près
de la moitié des personnes interviewées, soit 47%, sont d’avis qu’un nouvel
état d’urgence pourrait tout simplement détruire l’économie roumaine et 10%
affirment que la situation n’est pas encore tellement grave. Dans le même
temps, 36% des salariés roumains considèrent que des mesures plus sévères sont nécessaires
pour limiter la propagation du virus. L’augmentation du nombre de cas de Covid-19
ce dernier mois est provoquée par le non-respect des règles d’hygiène et de
distanciation sociale, affirment 58% des employés à avoir répondu à l’enquête
et seuls 15% affirment que les autorités en seraient responsables, faute d’avoir
imposé des règles plus strictes et faute, aussi, d’avoir assuré le respect des
règles en place.

Education – Toute une génération d’enfants a
arrêté d’aller à l’école en 2020, pour la première fois dans l’histoire de l’enseignement
moderne, et ce à cause de la Covid-19 – montre l’ONG Sauvez les enfants
Roumanie. Dans ce contexte, les enfants marginalisés ont été les plus
vulnérables, indique l’association. En Roumanie, près de la moitié des élèves, soit
47%, ont eu un accès limité à l’école en ligne, car ils n’avaient pas d’accès internet,
une tablette ou un ordinateur. La campagne « Je veux suivre les cours »
que l’ONG vient de lancer exige des
autorités centrales et locales des mesures concrètes pour qu’une situation
similaire ne se reproduise à la rentrée scolaire de la mi-septembre. Parmi
les mesures proposées par Sauvez les enfants Roumanie : assurer le
matériel nécessaire à l’apprentissage à distance pour tous les élèves qui en
manquent, former les enseignants aux leçons en ligne, mais aussi préparer les
écoles pour assurer un cadre correct et sûr pour les enfants.

Défense -
Environ 200 marins militaires roumains et alliés de Bulgarie et des Etats-Unis
sont en instruction dans la mer Noire, jusqu’au 7 août, pour la 11e
édition de l’exercice multinational Eurasian Partnership Mine Countermeasure
Dive 2020, accueilli par la Marine militaire roumaine. L’objectif est de
contrecarrer les menaces sous-marines, les entrainements se déroulant suivant
des scénarios de recherche, neutralisation et destruction des mines marines.

Cinéma -
Le film « Colectiv » sera la proposition de la Roumanie pour les
Oscars de l’année prochaine, a annoncé le président du Festival International
de Film Transilvania (TIFF), Tudor Giurgiu. C’est pour la première fois que la
Roumanie choisit un documentaire pour la représenter aux prestigieux prix
américains. La 19e édition du Festival Transilvania se poursuit à
Cluj, dans le centre-ouest de la Roumanie, avec plus de 130 films à l’affiche. Les
mesures de sécurité et de distanciation en place font que l’événement propose exclusivement
des projections en plein air, dans différents lieux à Cluj et dans les
alentours de la ville. Les organisateurs dédient l’édition de cette année au
grand réalisateur italien Federico Fellini et décerneront également un prix
d’excellence à l’actrice roumaine Maria Ploae. Le Festival, réputé comme le
plus important rendez-vous cinématographique de Roumanie, s’achèvera le 9 août.

Météo
– Dans les prochaines 24 heures, le temps restera chaud en Roumanie, notamment dans
les régions de plaine du sud et de l’ouest du pays. Mardi dans l’après-midi on
attend une dégradation des conditions atmosphériques sur l’ouest et le
nord-ouest du territoire, qui apportera des pluies torrentielles, des orages et
potentiellement de la grêle. Les températures maximales iront de 25° sur le littoral
de la mer Noire à 34° dans le sud-ouest et dans l’extrême-sud de la Roumanie.

3 August 2020
Rezervația naturală Bujorul de stepă Zău de Câmpie

Vă invităm astăzi
într-o călătorie în Transilvania. Ne oprim într-un mic sat din județul Mureș,
așezat între dealuri, numit Zău de Câmpie. Poate că satul e cel mai recunoscut
pentru un monument unic în România: Castelul Calendar sau Castelul Ugron. O
clădire impozantă cu 365 de ferestre, asemenea zilelor într-un an, cu patru
turnuri, la fel ca numărul anotimpurilor, 52 de camere, câte sunt săptămânile
dintr-un an, cu 7 terase, cât zilele săptămânii și cu 12 holuri, care
reprezintă lunile anului. Aici puteți găsi și o poveste de dragoste sub semnul
căreia a și fost construit castelul, o dragoste neîmplinită între proprietarul
castelului și o prințesă rusă.

Însă cei care au
vizitat renumitul castel au ajuns și în rezervația botanică, unică în Europa,
din apropiere. Aceasta funcționează tocmai din anul 1932 și, deși a prins
inclusiv al Doilea Război Mondial, nu a fost închisă publicului niciodată în
ultimii 88 de ani. Însă zilele acestea bujorii de stepă, Paeonia tenuifolia,
pot fi admirați online. De imagini se ocupă custodele rezervației de la Zău de
Câmpie, care este fotograf profesionist. Am aflat, astfel, că deși cunoscută
pentru bujori, în rezervație există multe plante care ne pot încânta privirea.

Ciprian Cenan: Pe lângă bujorul de stepă, rezervația include
și alte specii de plante. În rezervație sunt catalogate circa 270 de specii,
subspecii și varietăți de plante, dintre care unele foarte rare. Cel mai vestit
este, bineînțeles, bujorul de stepă. Din cauza instituirii stării de urgență,
am ales să închidem și noi rezervația pentru a evita aglomerările de
vizitatori. Fotograf fiind de meserie, m-am gândit cum să le alint dorul de
bujori vizitatorilor noștri. Pe pagina de Facebook a rezervației voi posta
zilele acestea cel puțin o fotografie bună. Astfel, ei vor vedea stadiul de
înflorire și cum sunt bujorii anul ăsta.

Ciprian Cenan, custodele
rezervației de bujori de la Zău de Câmpie, din județul Mureș, spune că, în
lipsa vizitatorilor, bujorii parcă s-au dezvoltat și mai armonios. Și, deși
anul acesta n-au fost turiști, anul viitor, cu siguranță, va fi un an al
recordurilor, dacă ar fi să ne uităm la evoluția vizitelor. Să revenim însă în
rezervație. Cele mai îndrăgite sunt Cambrele Tataria,
niște tufe mari, albe, cu un miros mieros, care abia sunt în creștere acum. Ele
vor înflori spre sfârșitul perioadei de înflorire a bujorului. Mai sunt însă și
altele. Primele au fost Rușcuțele de primăvară, Adonis Vernalis. Multora le
sunt cunoscute de pe câmpuri. Ele dau startul. Apoi, foarte admirat este și
irisul. Avem un sat foarte frumos, pe care, de câțiva ani, încerc să-l promovez
prin fotografie. În localitate avem și Castelul Calendar sau Castelul Ugron. În
plus, este o zonă de lacuri piscicole.

Anul trecut, pot spune că am bătut toate
recordurile la capitolul vizitatori. Ne-au călcat pragul câteva mii de turiști
din toate zonele din țară, dar și din afara țării. Au venit din Ungaria,
Polonia, Germania. Tuturor li s-a părut foarte interesant. Mulți nu mai
văzuseră așa ceva, alții au revenit. Ne-a impresionat o doamnă din Germania
care ne-a spus ca a venit de mai multe ori. Pe Facebook am creat o pagină
specială, Rezervația naturală Bujorul de stepă Zău de Câmpie. Avem în prezent
cam 5000 de urmăritori.

Iată, așadar, o destinație pe care n-ar trebui s-o
ratați. Anul acesta delectați-vă cu fotografiile bujorilor, urmând ca la anul
să vă creați propriul album pe potecile rezervației.

28 April 2020
Muzeul Naţional Brukenthal pe Google Cultural Institute

Ne continuăm şi
astăzi periplul virtual, descoperind un obiectiv turistic de top din România:
Muzeul Naţional Brukenthal, din Sibiu. Deschidem platforma Google Cultural
Institute – platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric şi
cultural din întreaga lume, pe care ţara noastră a intrat pentru început în
2014. La acel moment dincolo de Muzeul Naţional Brukenthal, se alăturaseră
iniţiativei Google Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), Complexul
Naţional Muzeal Astra, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR),
Fundaţia Pro Patrimoniu, Asociaţia Folclor Fără Frontiere şi Fundaţia
Wassertabahn, deschizând porţile consumatorilor virtuali de cultură către
valorile patrimoniale româneşti.

Fondatorul Muzeului
Naţional Brukenthal a fost Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al
Transilvaniei, între anii 1778 și 1787. El a început să achiziționeze primele opere, pentru colecția sa, din
aproximativ anul 1754, de la Viena. Prin testament, baronul Samuel von
Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său
înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit
în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele
instituții de acest gen din Europa.

De cum deschidem pagina muzeului pe
Google Cultural Institute, descoperim cinci vizite muzeale realizate în filmare
360 de grade. O ofertă este Muzeul de istorie naturală – vizitat într-o zi de vară, pornind din
exterior – unde descoperim dinozauri care ne invită să pătrundem în incinta
muzeului, tratată pe un link google separat. O altă vizită posibilă este a
Muzeului de Istorie Casa Altemberger – cel mai important ansamblu de
arhitectură gotică civilă din Transilvania, o casă ce a fost construită de primarul Sibiului Thomas
Altemberger în perioada 1470-1491. Aici descoperim de la omul primitiv cu
stilul de viaţă specific, până la colecţii de ceramică şi sticlărie medievale,
ornamente de poţi de lemn sau uşi, lăzi de zestre, butoaie din zonele viticole
şi prese şi jgheburi pentru scurgerea vinului, obiecte de îmbrăcăminte de epocă
şi veşminte preoţeşti, strane medievale şi câte şi mai câte.

Şi cum atracţia principală a Muzeului Brukenthal o reprezintă Galeriile de
Artă, vă putem spune că aici regăsim peste o mie de picturi ale principalelor
școli de artă europene din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea:
lucrări din perioada renascentistă flamandă, germană, austriacă, italiană,
spaniolă și franceză, a barocului și rococoului. Palatul în sine este cea mai
importantă clădire barocă din Transilvania. În saloane decorate potrivit epocii
putem admira picturile. Sunt două tablouri atribuite pictorului flamand Peter
Paul Rubens (respectiv atelierului său): Sf. Ignațiu de Loyola și Sf.
Franciscus Xaverius, dar şi piesele furate (pe 26 mai 1968) şi mai apoi
repatriate (din America, în 1998) Portret de bărbat cu craniu a
Maestrului Legendei Sfântului Augustin, Ecce Homo de Tizian;
Portret de femeie de Rosalba Carriera și Portret de bărbat cu
pipă în fereastră de Frans van Mieris cel Bătrân.

Ne putem opri asupra vreunui tablou şi privi
nestingheriţi. Putem afla povestea din
spatele creaţiilor, putem căuta tablouri de acelaşi autor din alte colecţii. O incursiune aproape mai satisfăcătoare decât vizita propriu-zisă.

7 April 2020
În județul Hunedoara

Ne îndreptăm spre
vestul României, către Cetatea Devei, considerată una dintre cele mai
importante fortificații medievale din Transilvania. Însă nu ne vom opri aici,
întrucât oferta turistică a județului Hunedoara este mult mai vastă și se
adresează atât iubitorilor de cultură, de istorie, cât și amatorilor de
drumeții și sport montan.

Camelia Bedea,
directoarea Agenției de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara:

Este un județ plin de istorie, de tradiții, de oameni frumoși. În
ajutorul turistului, român sau străin, am achiziționat de curând o aplicație
mobilă de turism Discover Hunedoara. Acolo, aceștia vor găsi toate
informațiile referitoare la obiective turistice, unități de cazare, produse
tradiționale, evenimente și altele. Sunt zece module complete. Putem porni din
municipiul Deva, unde se poate vizita cetatea orașului.

La poalele cetății avem
palatul Magna Curia. Acolo sunt expuse multe obiecte dacice, romane. Este un
muzeu care merită văzut. Cetatea se poate vizita cu telecabina sau pe jos. De
sus, din cetate, se pot vedea tot orașul și împrejurimile sale, dar chiar și
masivul Retezat. Apoi, există biserici de piatră celebre în comunele învecinate
Devei.

Deva, oraș
atestat în anul 1269, este municipiul de reședință al județului Hunedoara.
Orașul este recunoscut pentru cetatea sa medievală, situată în Rezervația
Naturală Dealul Cetății, din nordul orașului. Aceasta a fost stăpânită de
voievozi, de principi, de conți și de ducese. A fost dată în dar, moştenită,
vândută şi uneori bombardată. Toți nobilii au lăsat în urma sa câte ceva: un
zid de apărare, o încăpere, o sală de bal sau chiar o extindere a cetății cu un
etaj întreg.

Aceștia și-au dorit ca ea să nu fie utilizată doar pentru apărare
și întâlniri ocazionale, ci să fie și locuință. Nu oarecare, ci chiar de lux!
În prezent este restaurată în mare parte, iar telecabina care asigură accesul
în cetate e singurul ascensor înclinat din Romania. Din punct de vedere al
lungimii traseului și a diferenței de nivel este printre primele din Europa.

Dinspre
cetatea Devei, Camelia Bedea, directoarea Agenției de Dezvoltare
Economico-Socială a județului Hunedoara, ne propune să ne îndreptăm către un
castel:

Propun principalul obiectiv turistic din județul nostru, Castelul
Hunedoara. Este în reparații, dar poate fi vizitat pe tot parcursul anului. În
curtea interioară, se organizează diferite festivaluri, concerte. După Castelul
Hunedoarei, putem vizita stațiunea Geoagiu Băi, recunoscută pentru apele
termale. Acolo există o bază de tratament modern, într-un cadru liniștit.

Veți
găsi și o cascadă acolo. Apoi, turistul trebuie să vadă neapărat Sarmizegetusa
Regia. Este cetatea de suflet a strămoșilor noștri daci. Este o oază de liniște
de o frumusețe aparte, foarte accesibilă. Se ajunge foarte ușor la acest
edificiu. Lângă acest obiectiv, se află Ulpia Traian Sarmizegetusa, cu exponate
foarte vechi din vremea romanilor, întrucât a fost capitala romanilor.

Ca
monumente UNESCO, avem în județul nostru avem complexul cetăților dacice,
Parcul Național Retezat și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

În acest moment
în lume sunt 140 de situri UNESCO cu titulatura de geoparc, spune Adina Popa,
administrator patrimoniu în cadrul Geoparcului Dinozaurilor:

Este unul dintre locurile speciale din România, pentru că suntem sit
UNESCO, singurul teritoriu din Rețeaua Globală a Geoparcurilor și cuprins în
Programului Internațional UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Toți
vizitatorii pot descoperi un tărâm al poveștilor fantastice, dar și al poveștilor
adevărate, bazate pe cercetare științifică și explicate într-un limbaj
accesibil publicului larg.

spunem nu numai povestea dinozaurilor pitici
care trăiau pe timpuri pe fosta insulă a Hațegului, acum 70 de milioane de ani,
dar spunem și povestea pământului, povestea naturii și, mai ales, povestea
oamenilor. Am creat o rețea de mici puncte de vizitare, numite case.

În fiecare
dintre ele, spunem câte o poveste și invităm turiștii să parcurgă un traseu,
astfel încât, la final, să aibă o imagine cât mai completă despre Țara Hațegului
și despre Geoparc.

În orașul Hațeg există,
de exemplu, Casa Geoparcului, locul din care Adina Popa recomandă începerea
călătoriei:

Acolo avem o expoziție permanentă
intitulată Balauri, dragoni, dinozauri și o reproducere după un dinozaur pitic
descoperit în această zonă. E un balaur bondoc, o reproducere creată de unul
dintre cei mai celebri paleoartiști din lume, canadianul Brian Cooley.

Apoi
avem Casa Vulcanilor, în care povestim despre fenomenul de vulcanism, pentru că
pe vremea dinozaurilor, acea insulă a Hațegului era un teritoriu cu vulcani, cu
o climă tropicală, un mediu total diferit față de ceea ce găsim astăzi. Avem
apoi Casa tradițiilor, în care povestim despre tradițiile comunităților din
zonă. În Casa pentru știință și artă, avem deschise două expoziții.

Una e
dedicată cutremurelor, ca să înțelegem mai bine cum se formează ele, care este
însemnătatea lor și cum ne putem apăra de un asemenea fenomen. Alta e dedicată
descoperirilor paleontologice din Țara Hațegului. Avem apoi Casa dinozaurilor
pitici, în care turistul află ce se întâmplă într-un șantier paleontologic, cum
reușesc paleontologii să aducă la lumină fosilele de dinozauri sau de mamifere
mici care trăiau în același timp cu dinozaurii.

Toate aceste case sunt pe niște
trasee pe care vizitatorii pot descoperi și alte puncte de interes din Țara
Hațegului.

În județul
Hunedoara, veți întâlni însă și meșteri populari din mâna cărora ies obiecte
minunate de artizanat. Camelia Bedea, directoarea Agenției de Dezvoltare
Economico-Socială a județului Hunedoara:

Noi colaborăm cu Asociația
Producătorilor de produse tradiționale și ecologice din județ. Bineînțeles, din
această asociație fac parte și meșterii populari. În comuna Tomești, satul
Obârșa, încă mai trăiesc vechii olari care fac oale din lut. În zona Brad, avem
meșteri care împletesc coșuri de nuiele.

Avem și un domn care și-a deschis un
muzeu al pietrelor și are o colecție impresionantă. Noi le spunem popular
flori de mină. Din acestea, el chiar realizează și bijuterii. Mai avem și
femei care se ocupă de broderie și cos costume populare.

Tot în ceea ce
privește partea tradițională, vă pot spune că în Băița s-a deschis de curând un
muzeu al textilelor care cuprinde o colecție impresionantă de costume din toată
lumea.

Iată, aşadar,
motive destule pentru o vizită prelungită în județul Hunedoara, o destinație
pentru toate categoriile de turiști. Oferta de cazare este și ea generoasă și
foarte variată.

12 March 2020
Colinele Transilvaniei

Transilvania este
foarte cunoscută prin prisma peisajelor sale de revistă, a cetăţilor fortificate şi a tradiţiilor. Însă
cum ar fi să o puteţi cunoaşte altfel? Prin programe special concepute pentru
iubitorii de gastronomie, de exemplu. Aţi putea participa la un workshop de
gusturi şi tradiţii rurale. Sau prin ture fotografice. Este un turism
alternativ, îndreptat spre natură și tradiție. Mihai Moiceanu, fotograf
profesionist și producător de filme documentare turistice, promovează un astfel
de turism. Una dintre campaniile pe care le-a organizat anul trecut a fost
împreună cu Asociația de Ecoturism din România. Scopul parteneriatului a fost promovarea
destinațiilor de ecoturism din România. Unul dintre marile atuuri ale
Transilvaniei este faptul că încă există o viață rurală, cu o tradiție de
câteva sute de ani. Există monumente interesante, puțin cunoscute, dar foarte
valoroase și spectaculoase din punct de vedere al construcției al amplasărilor.
Există comunități rurale foarte interesante, în care s-au păstrat tradiții și
în mijlocul cărora pot avea o vacanță activă. Pe lângă vizitarea unor obiective
turistice, turiștii pot vedea cum se desfășoară viața la țară, care este ritmul
acesteia, care sunt preocupările oamenilor și cum arată gospodăria lor, pot
mânca bucate tradiționale foarte gustoase, în mare parte foarte sănătoase și
ecologice.

Filmul realizat
de Mihai Moiceanu este despre povestea unei familii din Germania, ai cărei membri au lucrat la multinaționale și
care au vizitat România prima oară acum 15 ani. Fiind fotografi
pasionați, i-am condus prin România, în câteva tururi fotografice, iar din tot
ce au văzut, de la Delta Dunării până la Maramureș, li s-a părut că cel mai
mult li se potrivește Transilvania, fiindcă e și o zonă în care se vorbește
limba germană. E vorba despre sașii care s-au stabilit în această parte a
României acum 800 de ani. Acolo s-au simțit foarte atrași de civilizația
locală, de peisaj, de vechile tradiții, o parte ale sașilor. Au cumpărat o
proprietate veche, au construit o pensiune foarte frumoasă și au rămas acolo
și-și duc traiul de zi cu zi în Transilvania. Transilvania poate exercita o
asemenea atracție, încât oamenii să-și părăsească locurile de muncă și stilul
de viață anterior, pentru o viață liniștită, dar de calitate, așa cum spune
unul dintre ei în film.

În principiu,
turiștii care vin în România nu sunt atrași de peisaje de o măreție extraordinară
cum ar fi în Alpi, ci de comuniunea între om și natură, spune Mihai Moiceanu,
fotograf profesionist și producător de filme. În Transilvania, natura se
împletește foarte frumos cu traiul oamenilor, foarte legat de resursele
pământului. Un alt aspect ar fi că aici se găsesc tradiții vechi. Impresionează
faptul că se poate regăsi civilizația dispărută din vestul Europei acum 50-70
de ani. Însă cum se desfășoară un tur fotografic?

Mihai Moiceanu. Programul presupune o preluare a turistului de la aeroport.
Transportul, cazarea și turele fotografice sunt incluse. Un astfel de tur, în
funcție de lungime, pornind de la o săptămână, poate costa între 1.000 și 2.000
de euro. Sunt acceptați și oameni care nu sunt fotografi profesioniști, oameni
care vor să aibă și un altfel de cunoaștere, fiindcă fotografia îți permite un
altfel de contact și un altfel de acces în spațiul intim al oamenilor, care sunt mult mai deschiși
spre comunicare. Sunt oameni care vor să cunoască locurile într-un ritm mai
lent, departe de viteza specifică turismului de masă. Așa cum e viața la țară,
mai lentă. În fotografie ai nevoie de timp ca să te obișnuiești cu locul, să
empatizezi, iar lucrurile se relevă altfel pentru fotograful turist.

Iată
așadar o alternativă la turismul clasic. În speranța că v-am trezit atenția, vă
așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme
frumoasă!

10 March 2020
În Munții Apuseni

Situați în
Transilvania, în vestul României, Apusenii nu se remarcă neapărat prin
altitudine, cel mai înalt vârf nedepășind 1849 de metri, ci prin multiplele
posibilități de petrecere a timpului liber. Ne începem călătoria chiar din zona
centrală, din Parcul Natural Apuseni, recunoscută ca una dintre cele mai
importante din punct de vedere al biodiversității și al experienței de vizitare.

Paul Iacobaș este
manager de destinație într-un program de ecoturism numit Pădurea Craiului și
reprezentant Apuseni Experience, o organizație care promovează turismul
responsabil.

În Parcul Natural Apuseni, poate cea mai
recomandată e drumeția, care te poartă prin platoul carstic Padiș, cu
nenumăratele sale atracții care țin de peisajul carstic, împădurit, extrem de
bine reprezentat în Parcul Natural Apuseni. Aș enumera Cetățile Ponorului,
Cheile Galbenei, Cheile Someșului Cald, Cetățile Rădesei, Poiana Ponor și Lumea
Pierdută, Groapa de la Barsa. Iată doar câteva atracții care fac orice
drumeție, indiferent de nivelul de pregătire sau de așteptare, o experiență
specială.

De asemenea, în zona Parcului Natural Apuseni putem să interacționăm
cu moții, aceștia formând o populație care locuiește permanent la o altitudine
de 1000-1200 de metri în zona centrală a Apusenilor, pe Valea Arieșului și pe
văile tributare Arieșului. Cele mai reprezentative comunități sunt cele din
zonele Ghețar, Albac-Mătișești, Casa de Piatră Arieșeni. Moții sunt niște
oameni foarte dârji. Până nu de mult, au fost extrem de legați de cultura
lemnului. În momentul de față, și-au schimbat perspectiva și sunt tot mai
deschiși să primească turiștii în zonă, fiindcă au ce arăta. Există o mulțime
de case vechi, dar și de șuri tradiționale, acoperite cu cetină, un specific al
Țării Moților. Mai există câțiva meșteri care practică văsăritul. Fac o mulțime
de obiecte din lemn, care, în vechime, erau folosite în gospodărie. În prezent,
sunt mai mult obiecte de decor. Mai există țesătoare, care lucrează la război
și care au o mulțime de povești de spus despre motivele folosite pe creațiile
lor.

Din Parcul
Natural Apuseni, ne îndreptăm spre zona de nord-vest, spre Pădurea Craiului.
Aici, altitudinea e mai mică, iar în loc de păduri de conifere, întâlnim multe
păduri de foioase. Însă elementul care se păstrează și aici este carstul. Paul
Iacobaș, manager de destinație:

În Pădurea Craiului avem cea mai lungă
peșteră din România, Peștera Vântului, cu peste 50 de km de galerii subterane.
Aceasta este în continuare explorată, iar lungimea ei se descoperă că e mai
mare. Avem în zonă o rețea de peșteri amenajate: Peștera Meziad, Peștera cu
Cristale din Mina Farcu. Avem și peșteri la cele mai înalte standarde din
punctul de vedere al amenajărilor turistice și de siguranță: Peștera Vadu
Crișului și Peștera Unguru Mare. Undeva la poalele Apusenilor, ne-am putea opri
și la faimoasa Peștera Urșilor.

Aș menționa și Ghețarul de la Scărișoara, cel
mai mare ghețar subteran din Europa, cu un depozit de peste 100.000 de metri
cubi de gheață fosilă. Aceasta e zona din Apuseni unde se pot practica cele mai
multe activități de aventură. Avem parcursuri de via Ferrata, sute de trasee de
escaladă și de alpinism, o rută de rafting și câteva peșteri speoturistice.
Acestea pot fi descoperite de vizitatori, dar cu echipament special și cu un
ghid specializat. La acestea, se adaugă o rețea de trasee de alergare montană,
ceea ce o face ca zonă una dintre cele mai reprezentative pe partea de
aventură.

Și familiile cu
copii se pot bucura de o gamă largă de activități în Munții Apuseni. Pentru
acestea, dar și pentru cicloturiști, Paul Iacobaș, manager de destinație la
padureacraiului.ro, recomandă zona Munților Trascău.

Este o zonă opusă
Pădurii Craiului, în sud-est, aproape de Aiud, Alba Iulia, Teiuș. Acolo avem
iar extraordinar de bine reprezentat carstul. Sunt foarte multe chei, platouri
carstice și câteva peșteri deosebite. Însă Trascăul este special fiindcă viața
parcă merge cu încetinitorul. Găsim în continuare comunități extrem de bine
păstrate, care au un stil tradițional de viață foarte bine conservat, ca acum
60-80 de ani. Dacă faceți fotografii acolo, imaginea te duce cu gândul la
albumele vechi de fotografii din perioada interbelică. Aproape nimic nu s-a
schimbat acolo. Oamenii au păstrat tradițiile, arhitectura și un mod de viață
tradițional, bazat pe agricultura de subzistență. Sunt gospodării mici, care
datorită modului sustenabil de agricultură sunt foarte bine integrate în
peisaje.

Poate cea mai
importantă experiență a turiștilor este să vadă și să interacționeze cu
localnicii, să cunoască îndeaproape stilul lor de viață.

Paul Iacobaș: Dacă reușim să-i cazăm la pensiuni ale localnicilor, sunt extrem de
încântați de oportunitatea de a interacționa, de a vedea cum trăiesc, de a
mânca la aceeași masă cu ei. În planul doi, ar veni componenta de natură foarte
bine păstrată, floră și faună. În Apuseni, încă există o populație bine
păstrată de carnivore mari. Pe lângă asta, florile sălbatice din Apuseni, mai
ales în perioada de primăvară. Avem câmpuri de arnică montană sau orhidee
sălbatică în Țara Moților. Avem rezervația Scărița Belioara, o zonă cu câteva
zeci de specii endemice de flori. Dintre acestea, Gențiana e chiar specială.
Menționez și Cheile Întregalde, cea mai joasă altitudine din România unde putem
întâlni flori de colț – 400 de metri altitudine.

Foarte interesantă în Apuseni este și partea de
istorie. Roșia Montană, un patrimoniu inestimabil, e cea mai veche localitate
atestată documentar din România. Alături de Țara Moților e o destinație
importantă din punct de vedere istoric și cultural.

20 February 2020
Cavalerii teutoni pe teritoriul Romaniei de azi

Ordinele monastic-militare medievale au fost înființate
atât pentru a răspândi mesajul creștinismului, cât și pentru a apăra ori
recuceri teritorii ocupate de musulmani. Cele mai cunoscute ordine monastic-militare
medievale au fost cavalerii teutoni, cavalerii templieri şi cavalerii ioaniţi
sau ospitalieri. Teutonii au venit în bazinul carpatic în cadrul unei strategii
de expansiune pe care Occidentul a creat-o, a susţinut-o şi a purtat-o în Răsărit.
Regele Ungariei, Andrei al II-lea, a încercat să fortifice frontiera de pe
Carpații Orientali și să răspândească învățăturile catolice către nord și est
și așa au apărut în zonă cavalerii teutoni. Austeri şi cu spirit războinic,
înființați în lumea germanică, ei converteau la catolicism popoare migratoare
păgâne și membri ai comunităților ortodoxe pentru a reface unitatea Bisericii
creștine. Austeritatea teutonilor se vedea și pe semnele lor exterioare: heraldica
teutonă combina scutul alb, culoarea purităţii credinţei religioase, cu crucea
neagră, simbolul sacrificiului în război pentru apărarea credinţei. În 1211 teutonii
soseau în interiorul arcului carpatic și formau o puternică marcă de apărare în
Carpații de curbură și către sud-est, în zona actualului județ Vrancea.

Academicianul
Ioan Aurel Pop, profesor de istorie medievală la Universitatea Babeş-Bolyai din
Cluj, a subliniat contribuţia valoroasă a teutonilor la civilizarea spaţiul
românesc, deşi ea a fost una de scurtă durată. Ei au construit
destul de mult şi mărturiile pe care le avem arată că cel puţin o cetate foarte
valoroasă, Cruceburg, a existat atunci. Au construit chiar şi alte cetăţi ultra
montes nivium, adică peste munţii înzăpeziţi, extinzându-se mai mult decât le-a
fost permis de către regele maghiar Andrei al II-lea, intrând în conflict cu
politica acestuia care visa mai mult să-şi atingă scopuri locale prin cavaleri
decât scopuri generale. Sfântul Scaun voia să creeze un stat care să intre în
patrimoniul papal, un fel de cap de pod. De ce avem date puţine despre teutoni?
Pentru că încă nu existau cancelariile, Transilvania abia atunci începea să
funcţioneze ca voievodat în cadrul Regatului Ungariei. Pe de altă parte, la sud
şi est de Carpaţi, teritorii cu care teutonii au avut raporturi, nu funcţionau
state centralizate şi atunci izvoarele sunt extrem de puţine, sunt izvoare
străine, multe dintre ele elaborate mai departe de locul faptelor.

Documentele papale care însoțesc
așezarea teutonilor în Țara Bârsei arată că, în momentul sosirii cavalerilor,
teritoriul era locuit de o populație locală mixtă, română, slavă și pecenegă.
Spirit războinic și misionar, ordinul teutonic însă trebuia să se întrețină și
astfel au primit privilegiul de a exploata mine de aur și argint din
Transilvania. Teutonii au fost și constructori, au ridicat în Țara Bârsei
numeroase cetăți de lemn fortificate între care cele de la Feldioara, Cetatea
Neagră, Cetatea Crucii. Alături de români și pecenegi, în Țara Bârsei au fost
colonizați țărani și meșteșugari germani care au contribuit la dezvoltarea
așezărilor Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer. Dar teutonii deveneau
concurenţi ai Ungariei deoarece susţineau puterea papală în detrimentul puterii
ungare. După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor din sud-estul
Transilvaniei, teutonii au ocupat teritoriile acestora punându-le sub
autoritatea politică a papei și nu a regatului Ungariei. În 1225, regele
Ungariei a alungat ordinul teuton din Țara Bârsei care s-a îndreptat către
nordul Europei, în nord-estul Poloniei de azi.

Apartenența la o asemenea congregație
de elită nu era ușoară. Ce condiţii trebuia să îndeplinească un aspirant pentru
a fi membru al ordinului teutonic? Ioan Aurel Pop spune că disciplina,
credinţa, instrucţia. Trebuia să fii un monah, pe de-o parte, să
accepţi regulile monahale ale vieţii care consta în castitate, rugăciune, dar
în acelaşi timp trebuia să fii un luptător. Ordinele călugăreşti militare aveau
ca vocaţie lupta cu arma în mână pentru apărarea credinţei şi pentru
răspândirea ei. Majoritatea membrilor erau fii de nobili, făceau parte dintr-o
categorie superioară şi se puneau în slujba creştinătăţii servind aceste
idealuri deosebite care, pe vremea aceea, erau poate printre cele mai
importante din punct de vedere moral şi religios, de extindere a
creştinismului. Omul medieval nu-şi putea imagina viaţa în afara credinţei şi
Bisericii în condiţiile unui ataşament neţărmurit faţă de viaţa religioasă. De
aceea, de pildă, excomunicările în Evul Mediu aveau un rol fatal, descompuneau
şi dezorganizau societăţile. Cei care se puneau direct în slujba Bisericii erau
monahi, iar monahii-cavaleri trebuiau să aibă calităţi în plus faţă de monahii
propriu-zişi, de forţă fizică, de determinare, de convingere, respectând strict
o ierarhie cu totul specială.

Ordinele
monastice medievale au avut şi o componentă etnică, ea evoluând, în opinia lui
Ioan Aurel Pop, în forme de manifestare a
viitoarei identităţi naţionale. A fost şi cazul teutonilor. A existat şi o componentă naţională, ordinul teuton fiind înfiinţat în
principal de germanici, de exemplu, ordinul templier fiind format din francezi.
Se ştie conflictul pe care templierii l-au avut cu regele Franţei Filip al
IV-lea cel Frumos, care le-a pecetluit destinul. Ordinele acestea au avut o
tentă etnică care apoi a devenit naţională deoarece aceşti cavaleri teutoni, pe
măsură ce înaintăm în Evul Mediu şi ajungem la Renaştere, se pun în slujba
Sfântului Imperiu Romano-German şi luptă contra polonezilor, care sunt tot
catolici.

După
plecarea lor, teutonii mai apar o dată în istoria românilor. În 1410,
domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun trimitea un corp de armată pentru a lupta
alături de alianța polono-lituaniană împoriva teutonilor în bătălia de la
Marienburg.

17 February 2020
Istoria… pe înţelesul tuturor, expoziţia “The Dracula Investigation”

Opt fraţi
olandezo-români iubitori ai istoriei ţării noastre şi crescuţi la Sighişoara
(renumit oraş medieval din judeţul Mureş, din centrul României) s-au gândit să
facă ceva pentru a îmbogăţi oferta oraşului. Şi asta pentru că, deşi Sighişoara
este unul dintre obiectivele care se bucură de atenţia celor care vizitează România,
niciodată nu strică să oferi mai mult şi mai variat. Aşa că au deschis o
expoziţie interactivă, ca o invitaţie în lumea fascinantă a lui Vlad Țepeș, ca
fiu al oraşului (Vlad Țepeș s-a născut în 1431, la Sighișoara, fiind fiul lui
Vlad Dracul. Vlad Ţepeş a
preluat de la tatăl lui şi numele Drăculea sau Dracula, nume dat de către
străini şi devenit celebru datorită romanului omonim al lui Bram Stoker. Vlad
Ţepeş , celebru după celebrul personaj al lui Bram Stoker – şi care a domnit în
Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476). Expoziţia se numeşte The
Dracula Investigation şi prezintă istoria domnitorului dincolo de legende. O
persoană cu sentimente, un copil traumatizat, Vlad Dracula – fiul, fratele,
războinicul.

Unul dintre fraţi, Timon, are 26 de ani şi a povestit pentru Radio România cum
au pornit pe acest drum:

De mult
timp vedem că o grămadă de tineri pleacă din Sighişoara, unde sunt puţine
oportunităţi. Şi foarte puţini oameni se implică să creeze proiecte noi sau
activităţi pentru turişti. Turiştii spun că în afară de 2-3 ore de plimbare
prin cetate nu prea au ce face. Şi noi ne-am gândit că trebuie să fie ceva ce
putem face. A fost un proces lung, am avut diferenţe de opinii şi le mai avem
câteodată, dar până acum am reuşit foarte bine. Şi acum, ne gândim la viitoare
proiecte avem diferenţe de opinie, dar ştim că nu trebuie să luăm nimic
personal. De exemplu, iniţial voiam să ne ocupăm şi de design. Şi aşa am ajuns
şi la Silvia, pentru că ştim că unele lucruri nu le putem face noi sau le ştiu
alţii mai bine.

Silvia este scenografa Silvia Ioana Horobeanu care ne-a povestit cum s-a
alăturat proiectului:

Iniţial Timor m-a contactat, mi-a pus despre ce e vorba, mi s-a părut foarte
interesant faptul că cineva vrea să pună într-un mod inovator istoria noastră.
Eu le-am propus o variantă mai modernă şi mai minimalistă, pentru că eu cred că
simplitatea este cel mai important lucru mai ales atunci când vrei să spui ceva
cu o încărcătură istorică mare. Iniţial m-am gândit la proiecţii, voiam să
facem şi animaţie în mai multe camere. Şi m-am gândit la umbră şi am ajuns la
transparenţe.

Şi astfel s-a ajuns la ceea ce oferă acum expoziţia: proiecţie, teatru de
umbre, mulaje. Vizitatorul este invitat să intre în cele 5 camere, în care Vlad
însuși spune povestea lui de viață. Puteţi vedea animații, sculpturi și efecte
de lumină şi umbră. O expoziţie inedită, ce îmbină tehnologia cu istoria.

Şi asta poate pentru că iniţiatorii proiectului sunt foarte tineri. Lemre,
fratele mai mic al lui Timon, ne-a explicat:

Îmi place chestia asta mai medievală, îmi place mai mult
istoria. Ce ne-am gândit noi a fost că avem potenţial, dar nu ştiam ce să
facem. Şi ne-am gândit la Sighişoara, fiindcă acolo am crescut, un oraş destul
de frumos şi UNESCO, în Transilvania. Iar lumea, când aude de Transilvania se
gândeşte mereu la Vlad Ţepeş, la Dracula. Dar de obicei, lumea care vine aici
nu se gândeşte la povestea lui adevărată, ci mai mult la vampiri. Noi ne-am
gândit să mergem pe adevăr, că şi ăsta e interesant, dar să o facem puţin mai
unic, mai interactiv pentru oamenii care vin.

Aici, la The Dracula Investigation, designul a fost creat de la zero. Silvia
Ioana Horobeanu ne-a şi povestit cum i-a venit una dintre idei: Voiam să creez o senzaţie. În
primul rând toată acţiunea (n.r. poveştii spuse în expoziţie) se petrece în
exterior şi am zis că trebuie să punem ceva în sală care să aducă a exterior.
Şi, fiind totul alb şi spaţiul închis, am zis să aducem un element de afară şi
să ne folosim de sunetul făcut de acesta. Să-l difuzăm în boxe nu era potrivit
şi ne-am zis să creăm o senzaţie oamenilor ca, atunci când păşesc, să simtă
ceva. Şi am zis să punem pietriş, băieţii m-au urât pentru asta, fiindcă au
cărat foarte multe găleţi. La sfârşit au fost şi ei mulţumiţi şi au văzut că se
potriveşte proiectului nostru.

Împreună cu ea și cu cei opt fraţi au lucrat mai mulţi tineri artiști
români, de la naratori la sculptori, care au creat acest traseu expoziţional de
20 de minute.

Organizatorii sunt deschişi criticilor, aşa că au pus două cutii la ieşirea
din expoziţie, în care vizitatorii sun invitaţi să lase un bilet cu ceea ce
cred despre expoziţie. Dacă le place vor pune impresia în cutia cu impresii
bune, iar dacă nu, în cea cu impresii proaste. De altfel, pe un panou este
scris: Nemulţumiţi, primiţi banii înapoi!.

Această expoziţie se adaugă fericit locurilor care pot fi vizitate într-un
traseu pe urmele lui Vlad Ţepeş, precum Curtea Veche din Bucureşti şi Curtea
Domnească din Târgovişte.

4 February 2020
Despre sobe, cu artă

Cu mai bine de 100 de ani în
urmă , mai precis în anul 1906, era înfiinţată Fabrica de teracotă din Mediaș, de
către sasul Gref Iulius. Timp de
aproape 80 de ani (1938 – 2015) aceasta a schimbat mai mulți proprietari,
printre aceștia numărându-se inclusiv Statul Român. După 111 ani și o mulțime
de schimbări sociale, politice si economice, Teracota Mediaș produce aceleași
cahle pictate, folosind cuptoarele vechi, rețeta originală de amestecuri de
pământ, același număr de manufacturieri și aceeași tehnologie de glazurare și
pictare manuală. Din 2015, fabrica este din nou în proprietatea unui
antreprenor sas, Uwe Draser.

Cahlele din teracotă sunt piese ceramice utilizate pentru zidirea părții
exterioare a sobelor de teracotă. Cele 5 elemente importante ce constituie
exteriorul unei sobe sunt: plăcile, colțurile, soclurile, cornișele si
burlanele. În afara acestor piese de bază, se pot manufactura componente
exclusiv ornamentale, specifice sobelor din orașe, conace și case boierești:
stâlpi, arcade, medalioane, etajere, borduri, frontoane etc.

Ne spune povestea acestui meşteşug de ieri şi de azi Radu George Stelian, directorul
fabricii din Mediaş Încercăm să ducem tradiţia mai departe,
lucrăm în momentul de faţă după aceeaşi reţetă de pământ, din 1906, folosim
aceleaşi cuptoare şi încercăm să explicăm tuturor clienţilor diferenţa dintre
acest meşteşug, pentru că noi facem manufactură, între cahle presate manual şi
cahle presate mecanic de către ceilalţi mari jucători de pe piaţă.

A fost un
pariu nebunesc! Pentru că este foarte greu să rezişti pe piaţă. Ca să vă faceţi
o idee asupra diferenţelor, un angajat al nostru care presează manual
realizează în jur de 800 de piese lunar, iar dacă fabrica ar fi fost tehnologizată
şi lucram doar presare mecanică, realizam undeva la 7 – 8 mii de piese zilnic.
O diferenţă enormă!

Meșteșugul fabricării manuale a cahlelor de teracotă a fost aproape uitat
la începutul sec XX, când sobele ajung considerate ca fiind demodate după
apariția sistemelor moderne de
încalzire. Cu toate beneficiile pe care le oferă noile sisteme de încălzire,
acestea nu au reușit să înlocuiască atât frumusețea sobelor sau șemineelor de
teracotă pictată, cât și atmosfera specială transmisă de acestea.

Astfel,
despre cuptorul de cahle se spune că este unul dintre cele mai reprezentative
artefacte din civilizația românească, un artefact capabil să redea evenimente
și schimbări petrecute la nivelul societății din punct de vedere etnic,
politic, social, economic. Radu George Stelian ne-a spus cum au rezistat pe
piaţă:

Am încercat să facem altceva: adică am avut clienţi care ne-au
solicitat să contribuie şi ei la realizarea unei sobe, să pună o părticică din
ei în cahle şi atunci le-am oferit posibilitatea de a presa cahlele ei înşişi,
de a le picta. Dacă vin mamă, tată şi trei copii şi vor să îşi facă o sobă mai
deosebită, noi putem presa soba respectivă, o glazurăm, iar ei o pot picta în
cadrul societăţii, iar după ce e construită pot să zică ce placă au făcut
fiecare. Avem foarte mulţi
oameni care aleg să facă aşa ceva.

Şi încă ceva deosebit de restul
producătorilor, dacă cineva a cumpărat o casă şi a găsit o sobă veche şi vrea
să o restaureze, putem face restaurare după piesele respective. Mai sunt oameni
care vin cu desenul unei cahle pe o foaie de hârtie, noi o transpunem în matriţe
de ipsos, iar când soba este gata, pot să ia soba şi matriţele respective, deci să fie o sobă
unicat. Asta e nişa pe care am încercat noi să mergem ca să rezistăm pe piaţă.
Nu-i uşor, dar am avut noroc de nişte colaborări foarte bune cu parteneri din
ţară, şi am făcut expoziţii la Bucureşti, la Viscri, la Muzeul Astra din
Sibiu, la Muzeul din oraşul Mediaş, acum avem expoziţie la Viscri la biserica
fortificată. Încercăm să arătăm oamenilor că teracota nu este doar o sobă,
poate să fie şi un obiect de artă.

În arhiva fabricii este adunată o colecție de cahle și mulaje de cahle
transilvănene, inclusiv reproduceri după sobe rare de la Muzeul Astra din
Sibiu. Revine cu detalii Radu George Stelian:

Noi avem în arhivă
peste 300 de modele, cahle noi. Avem o colegă masterand în pictură, Iulia
Costescu. Deci avem cahlele noastre şi facem replici după cahle vechi de la
Muzeul Astra sau de la diferite muzee din ţară. Şi atunci gama este foarte
variată. Clientul poate să aleagă în funcţie de zona unde locuieşte. Dacă avem
clienţi din Bucovina putem recomanda cahle vechi tradiţionale din acea zonă,
dacă vin din Transilvania, la fel, dacă vor cahle moderne putem să facem un
astfel de design pentru ei.

Trebuie să vă gândiţi că în, momentul de faţă, soba
de teracotă nu mai este o sobă clasică. Noi livrăm sobe la care se pot racorda
10-15 calorifere, un fel de microcentrală. Pe lângă faptul că arată foarte bine
şi este o sobă deosebită, îşi face şi rolul de microcentrală. În special în
zona de Transilvania mergem pe cahle albe pictate cu albastru. În partea de
Bucovina sunt un pic mai încărcate modelele şi pot să fie pictate cu verde,
roşu, chiar şi cu galben am găsit.

Am aflat că lunar, de aici sunt vândute în jur de 30 de sobe mari şi 100 de
sobe premontate. Fabrica lucrează cu 30 de angajaţi. Iar porţile sunt deschise
întotdeauna spre vizitare. Turiştii pot
luat parte la procesul de fabricare a
cahlelor, pot presa cahle în miniatură iar la plecare le pot lua cu ei. Şi asta
pentru ca oricine doreşte să poată să înţeleagă ce înseamnă acest meşteşug.

10 December 2019
Unirea Transilvaniei cu România, decisă prin vot

Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională a românilor din Transilvania era convocată la Alba Iulia, oraș în care fuseseră executați prin frângerea cu roata Horea și Cloșca, doi dintre cei trei capi ai răscoalei țărănești din 1784-1785. Marele Sfat Național Român, organism reprezentativ cu rol de putere legislativă, a convocat adunarea celor 1228 de delegați în orașul devenit simbol pentru a redacta rezoluția de alipire la Regatul României. Format din 8 episcopi, între care cel greco-catolic Iuliu Hossu și cel ortodox Miron Cristea, și din 200 de membri din toate clasele sociale, Marele Sfat Național și-a asumat misiunea consultării românilor cu privire la viitorul lor prin vot. Împreună cu Consiliul Național Român, care își asumase o funcție executivă și era format din 6 membri din partea Partidului Național Român și 6 membri din Partidul Social Democrat, Marele Sfat Național a decis că un nou început nu putea fi pus decât pe bazele votului universal, vot pentru care partidele românești și organizațiile naționale din Transilvania militaseră începând cu anul 1881.

Dificultățile organizării unui asemenea scrutin erau copleșitoare. Primul război mondial, cu marile sale distrugeri de vieți și destine umane, abia se încheiase. Transilvania era o provincie fără stat, Coroana maghiară era în stare de disoluție, într-o situație de imobilism, nu putea reacționa. Autoritatea statului maghiar reprezentată de sistemul juridic, parlament, guvern, magistrați, armată și funcționari civili, toți cei care asigurau ordinea publică și suveranitatea Ungariei Mari, nu mai exista. În Austro-Ungaria, primele alegeri pe baza votului universal aveau loc în 1907 însă numai în partea austriacă a imperiului. Cu un an înainte, în 1906, în timpul împăratului Franz Joseph, fusese adoptată o nouă lege electorală prin care toți bărbații de peste 24 de ani, fără deosebire de avere și origine socială, aveau drept la vot. Cum Transilvania și Banatul se aflau în partea maghiară a imperiului, românii nu au putut beneficia de reforma votului universal în afara românilor din provincia Bucovina, aflată în Austria. În 1907, cinci deputați români bucovineni mergeau în Parlamentul de la Viena, același număr de deputați fiind trimiși în legislativul vienez în alegerile din 1911, ultimele înaintea Marelui Război.

În situația de confuzie de la finele anului 1918, românii au reacționat pe bazele principiilor autoguvernării. Dar acțiunea a fost și politică. Românii care făceau politică pe atunci în două partide cu pondere relativ egală ca reprezentare în Parlamentul de la Budapesta, Partidul Național Român și Secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, au organizat acel proces electoral. Daniel Barbu este istoric și profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. El a descris ceea ce a denumit ca singurul proces electoral din epoca contemporană neorganizat de un guvern sau autoritate publică, organizat de societatea civilă. ”Datele de microistorie pe care le avem cu privire la alegerea delegaților în fiecare localitate ne arată că s-a folosit mai degrabă tot un soi de procedură de tip roman, și anume aclamația. De regulă, doi-trei-patru notabili din satul respectiv, adică preotul, proprietarul funciar, dacă era român, notarul, învățătorul sau un țăran mai bogat și așa mai departe erau, prin aclamație, prin consens, dotați cu autoritate, care reprezentau întreaga comunitate locală.”

Votul care i-a trimis pe cei 1228 de delegați la Alba Iulia să se pronunțe pentru unirea Transilvaniei cu România ar fi, după standardele de azi, o procedură mai puțin democratică. Însă vremurile erau tulburi, sfârșitul primului război mondial scosese la suprafață așteptări și reacții reprimate în anii predecenți. Daniel Barbu spune că întâlnirea dintre democrație și votul universal trebuie privită prin ochii celor de atunci care asistau la revoluțiile bolșevice și la anarhia care se profila, după 4 ani de război sângeros.

”Erau participanții la Adunarea de la Alba Iulia sau cel puțin cei care au redactat rezoluțiunea și au propus-o aclamației populare niște democrați? Erau evident patrioți români. Erau oameni care aveau experiențe parlamentare lungi, aveau știința și practica politicii. Bănuiala mea e că nu erau democrați și se va dovedi în următoarele luni. Ce se va întâmpla pe 6 decembrie? Armata română ocupa Ardealul. Ea a fost extraordinar de instrumentală în stabilirea granițelor și, mai ales, ea restabilea liniștea în țară. Avem mărturii foarte clare, Ion Lapedatu vorbește în memoriile lui, în paginile de jurnal redactate chiar în acele zile, unde scria că ”se mișcă satele”. Atunci când vorbim de comuna sovietică ne gândim numai la Budapesta și la Ungaria de dincolo de Tisa. Dar întreaga Europă, inclusiv Anglia, era prinsă de un fior revoluționar. Vreme de multe luni, orașe ca Torino, Munchen, Berlin au fost conduse sub steagul roșu de asociații de soldați și muncitori. Lucruri asemănătoare începuseră să se întâmple în Ardeal.”

Votul pentru unirea Transilvaniei cu România a fost un proces laborios, a durat aproape o lună la finalul căreia voința unui nou început a fost limpede. A fost efortul unei mari comunități umane care s-a organizat fără instituții și fără asistență, numai pe baza voinței de a instaura pacea și o nouă apartenență statală. Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia era centrul ideii românismului din Ardeal. Acel sfârșit de an a fost unul glorios, a fost sfârșitul unei epoci, dar a fost și începutul alteia în care oamenii își construiau alte așteptări.

2 December 2019
Adunarea Națională de la Alba Iulia

Pe 1 decembrie 1918, Adunarea
Națională de la Alba Iulia proclama unirea Transilvaniei cu România. Cei 1228
de delegați confirmau astfel alăturarea românilor din Austro-Ungaria
proiectului României Mari al regilor Ferdinand I și Maria.

1
decembrie 1918, o zi friguroasă de iarnă, a fost o zi a bucuriei. Chiar dacă
festivismul obișnuit de azi ne-ar face să credem că entuziasmul general era
unul moderat, sursele vremii ne arată că mulțimile de oameni se manifestau cu
bucurie deschisă în preajma acelei zile.
Era bucuria marcării unui sfârșit cutremurător, cel al războiului de tranșee,
contopit cu cel al sosirii păcii și al intrării într-o nouă țară, în România
Mare, pentru care milioane de oameni muriseră la fronturile de pe Carpați și
Dunăre.

Bucuria românilor din Austro-Ungaria era justificată și de faptul că
mulți făcuseră războiul în toți cei 4 ani grei, că luptaseră pe fronturi și că
văzuseră moartea în toate formele ei înfricoșătoare. Numai cele 12 bătălii date
pe râul Isonzo, la granița dintre Italia și Slovenia, după mărturiile românilor
ardeleni care luptaseră acolo, fuseseră tot atâtea motive ca oamenii sa salute
pacea din toată inima.

Presa
vremii, corespondențele, jurnalele și memoriile depun mărturie pentru atmosfera
entuziastă din preajma zilei de 1 decembrie 1918. Oamenii voiau să se
organizeze, să înlăture efectele războiului, să readucă pacea, prosperitatea
economică și siguranța personală înapoi. Începutul iernii coincidea și cu
venirea ninsorii și apropierea sărbătorilor de iarnă, iar revenirea la
normalitate făcea ca totul să fie privit cu mare optimism.

Clement Bolfă era din comuna Maieru,
județul Bistrița-Năsăud. În anul 2000, pe când Centrul de Istorie Orală din
Radiodifuziunea Română l-a intervievat, el avea 90 de ani. Își aducea aminte că
în 1918, pe când era un copil de 8 ani în clasa I, oamenii mari din jurul lui
erau stâpâniți de bucuria mobilizatoare.

Eram la şcoală şi aveam un învățător, Barnea Ionuc,
şi acela ne-a povestit că trebuia să se ducă la adunare la Alba Iulia, că acolo
era marea adunare, că se unea Ardealul cu Ţara Mamă. Şi apoi a venit şi ne-a
povestit cum a fost şi apoi ne-a învăţat să cântăm, Pe-al nostru steag e scris
Unire, Hora Mare, Hai să dăm mână cu mână, / Cei cu inimă română, că eram
copii. Îmi venea să plâng… Învățătorul ne-a povestit cum s-a unit
Transilvania, cum au strigat atunci să se unească. El când a venit de la Alba
Iulia a făcut serbare aici şi cântam şi mare bucurie a fost pe acele vremi!
Mare bucurie a fost!

Emil Wagner a fost membru al
Partidului Național Țărănesc, înainte de 1918 membru al Partidului Național
Român. L-a cunoscut foarte bine pe Iuliu Maniu, liderul PNȚ, și în anul 2000
avea 104 de ani când își amintea împrejurările care au premers ziua de 1
decembrie 1918. Wagner a făcut parte din delegația care urma să ia legătura cu
Partidul Național Român din Bucovina, trimis de Maniu împreună cu Ilie Lazăr,
un alt lider important al PNȚ. Euforia de atunci însă a fost însoțită și de
momente extrem de tensionate. Wagner își amintea cum în luna august 1918
Alexandru Vaida-Voevod, politician marcant al Partidului Național Român și
deputat în Parlamentul de la Pesta, fusese delegat să ceară independența
Transilvaniei în numele partidului:

În Parlamentul ungar, Vaida a luat cuvântul şi-a cerut independenţa.
Şi-atunci, contele Tisza, care era preşedintele guvernului, a spus că Vaida
este trădător. Atunci a luat cuvântul şi Iuliu Maniu şi a cerut acelaşi lucru. Şi atunci s-a sculat
în Parlament unul din familia Habsburgică, Ferdinand, și a spus nu-i putem învinui pe-aceşti oameni
că sunt trădători de patrie deoarece sânt deputaţii noştri, nu sunt trădători.
Că cer independenţa Transilvaniei este şi normal! Şi s-a cerut ca independența
Transilvaniei să fie supusă la vot. S-a votat, dar acel Habsburg n-a votat. Dar propunerea lui i-a scăpat pe
Iuliu Maniu şi pe Vaida și n-au fost executaţi, contele Tisza cerea executarea lor.

Prezența femeilor pe scena Marii Uniri
a fost una nu mai puțin importantă decât a bărbaților. Mamele, soțiile,
surorile, fiicele marilor bărbați români de la 1 decembrie 1918 nu au fost mai
prejos decât fiii, soții, frații și tații lor. Lucia Mihaly de Apșa, fiica unui
mare avocat român, își amintea că ea a cusut tricolorul pe care l-a arborat pe
balconul casei lor din Sighet, în Maramureș. Pe acel drapel, noii funcţionari
au jurat pentru statul român după 1 decembrie 1918.

În 1918 a venit fratele meu din Cluj și a adus un drapel de
la Iuliu Maniu, i l-a adus mamei. Şi eu l-am cusut cu mătasă colorată şi cu
asta mergeam cu fratele la piaţa în mijlocul oraşului. Şi acolo au fost
delegaţii, au venit din fiecare sat să plece la Alba Iulia şi pe fratele meu a
făcut jurământul şi a spus fiecare că nu se-ntoarce fără rezultat. Pe urmă ei
au plecat, care pe jos, care pe căruţă, sau călare pentru că ungurii n-a lăsat
la trenuri să meargă la Alba Iulia. Şi-a plecat şi fratele, şi ducea steagul,
cu Ilie Lazăr. Și când s-a întors fratele, am pus pe balcon drapelul, era 24
octombrie.

Ce bucurie mai mare poate fi atunci
când un război ucigător de 4 ani se termină? Mai ales atunci când se termină cu
o țară nouă.

1 December 2019
Zweiter Weltkrieg: Rumänische Handelsmarine erlitt schwere Verluste

Zwischen 1939 und 1941 wurde die Schifffahrt im Mittelmeer von der britischen Royal Navy kontrolliert, die sich im Krieg mit den deutschen und italienischen Marineverbänden befand. Neutrale Schiffe trugen eine Inschrift in riesigen Buchstaben, die von den kriegführenden Kräften leichter identifiziert werden konnte. Auf rumänischen Schiffen stand also das Wort Rumänien“ geschrieben. In den Häfen des Mittelmeers erhielten die neutralen Schiffe von den Briten Zertifikate für die geladene Ware, um sicherzustellen, dass sie nicht die Deutschen oder Italiener erreichten.

Der Marineoffizier Mircea Nicolau erinnerte sich 1998 in einem Gespräch beim Zentrum für Mündliche Geschichte des rumänischen Rundfunks, dass er sich bei Kriegsausbruch 1939 auf dem Schiff Alba Iulia“ in Istanbul befand, um Waren für Rumänien zu laden. Nicolau erinnerte sich, aus wie vielen Schiffen die Handelsflotte Rumäniens bestand und was mit jedem einzelnen geschah.

Das Schiff »Alba Iulia« stammte aus einer Vierer-Serie von je 12.500 Tonnen. Es gab also die »Alba Iulia«, die »Ardealul«, die »Peleş« und die »Suceava«, von denen bis Kriegsende nur die »Ardealul« übrig blieb. Es war das einzige, das die Russen zurückgaben, der Rest wurde versenkt. Zum Beispiel wurde die »Peleş« nahe der Krimküste versenkt. Als die »Ardealul« zurückgegeben wurde, befand sich fast kein Holz mehr auf dem Schiff — es gab keine Kabinen, keine elektrische Anlagen mehr. Diese Schiffe waren kleine Schiffe, hatten aber auch Passagierkabinen. In diesen Kabinen hatten die Russen Feuerstellen eingerichtet und das Holz von den Rettungsbooten oder der Vertäfelung der Kajüten verfeuert. Von den beiden anderen Passagierschiffen, dem Stolz der Flotte von 1938, haben sie nur die »Transilvania« zurückgegeben — im stark beschädigten Zustand. Die »Basarabia« blieb bei ihnen und wurde auf »Ukrajna« umgetauft.“

Nach dem Ende der Neutralität und dem Eintritt Rumäniens in den Krieg an der Seite Deutschlands gerieten die rumänischen Handelsschiffe 1941 unter die Autorität der italienischen Marine. Die Anwesenheit britischer und amerikanischer U-Boote in Mittelmeergewässern war eine echte Gefahr für die rumänischen Handelsschiffe, die die Achsenmächte versorgten. Mircea Nicolau erinnerte sich daran, was passierte, als die Anwesenheit eines feindlichen U-Bootes gemeldet wurde.

Bei U-Boot-Gefahr griffen die Begleitschiffe des Konvois, in der Regel Zerstörer, ein. Es waren maximal zwei Zerstörer in einem Konvoi. Die italienische Eskorte versuchte sich jedoch in Sicherheit zu bringen und machte schnelle Fahrt. Bei Alarm liefen wir in den nächsten Hafen ein. Wir blieben wochenlang dort, bis zur Entwarnung. Der Zielhafen für alle Waren, die nach Deutschland gingen, war Triest, egal ob die Schiffe in Istanbul oder in Piräus beladen wurden. Die Deutschen luden damals aus Griechenland gestohlene Kriegsbeute. Die Zufluchtshäfen waren Brindisi, Bari, Ancona, Venedig und Triest. Es gab eine gro‎ße Krise der Transportschiffe, soweit möglich bestanden die Konvois aus Schiffen mit ähnlicher Geschwindigkeit. Es gab keine Konvois mit mehr als 10 Knoten und unsere Konvois bestanden aus maximal 6 bis 7 Schiffen.“

Im Mai 1944 zwang die Evakuierung Sewastopols durch die deutschen und rumänischen Armeen die Sowjets, die Transportschiffe zu bombardieren. Mircea Nicolau erinnerte sich an einen Angriff auf das Schiff, auf dem er sich gerade befand.

Die Russen waren vorsichtig, die gesamte russische Flotte war auf See, die gesamte Luftwaffe war im Einsatz . Ab 9 Uhr morgens fingen sie an, uns zuzusetzen. Der erste Angriff wurde von Torpedoflugzeugen gestartet. Danach versuchte es ein U-Boot. Mit dem U-Boot-Alarm befassten sich die deutschen Schiffe. An einem Punkt erschienen 21 russische Flugzeuge, es waren in Amerika produzierte Aero-Cobra-Flugzeuge, die im 90-Grad-Sturzflug bombardierten. Aber sie griffen eins nach dem anderen an. Aus dem Geschwader löste sich immer ein Flugzeug, das dann abgeschossen wurde. Das zweite Flugzeug kam, wir drehten backbord bei — und so haben wir 19 Angriffe überlebt. Dann begannen sie, zu zweit anzugreifen. Schlie‎ßlich begann der Angriff zu zweit.“

Mircea Nicolau erinnerte sich auch an den stärksten Schlag, den die rumänische Handelsmarine im Krieg verdauen musste.

Die »Danubius«, ein altes Wrack, war randvoll mit Tausenden von Feldminen und wurde gerade in Constanţa beladen. Als sie schnell bei voller Ladung ablegen musste, wurde es von einem russischen Flugzeug getroffen und förmlich ausradiert. Er wurde vom Zerstörer »Ferdinand« begleitet, der von Konteradmiral Horia Măcelaru kommandiert wurde. Er musste vor Gericht aussagen, bevor die Sterbeurkunden der Besatzung ausgestellt werden konnten. Kein Stückchen blieb davon übrig.“

25 November 2019
Marina comercială română în timpul celui de-al doilea război mondial

La sfârşitul anilor ’30, norii negri ai războiului
se adunau asupra Europei. Războiul care urma avea să se poarte şi pe mare, iar
marina, cea militară şi cea civilă, căpăta un rol aparte. Marina civilă română aştepta, în acea stare
de confuzie de început, ordinul de acţiune.

Între 1939 și 1941,
navigația în Marea Mediterană era controlată de marina regală britanică, aflată
în război cu cea germană și italiană. Navele neutre aveau o inscripție pe
corpul vasului, cu litere enorme, pentru a fi identificate mai ușor de forţele
beligerante. Pe navele românești era scris cuvântul România. În porturile
Mediteranei, navele neutre primeau certificate din partea britanicilor pentru
mărfurile încărcate, pentru a se asigura că nu ajungeau la germani sau italieni.

Ofițerul de marină
Mircea Nicolau îşi amintea, într-o declaraţie din 1998, pentru Centrul de
Istorie Orală al Radiodifuziunii Române, că în 1939, la izbucnirea războiului,
se afla pe nava Alba Iulia, la Istanbul, încărcând mărfuri cu destinația
România. Nicolau își aducea aminte câte nave formau flota comercială a României
și ce s-a întâmplat cu fiecare în parte. Vasul Alba Iulia era dintr-o serie de nave
de 12.500 tone, ca și vasul Ardealul. Au fost Alba Iulia, Ardealul,
Peleș şi Suceava dintre care până la sfârşitul războiului nu a mai rămas decât
Ardealul. Acest vas a fost singurul restituit de ruşi, complet devastat, restul
fiind scufundate. De exemplu, Peleşul a fost scufundat pe coasta Crimeii.
Când a fost restituit, pe nava Ardealul nu mai exista lemn aproape deloc, nu
mai exista nici cabina, nici instalaţie electrică. Aceste vase erau vase mici dar
aveau şi cabine de pasageri. În aceste cabine, ruşii făcuseră vetre de foc, iar
pe post de combustibil întrebuinţaseră lemnul de la bărcile de salvare sau de
pe pereţii cabinelor. Din celelalte două nave-pasager, mândria flotei din 1938,
Transilvania şi Basarabia, ni l-au restituit doar pe Transilvania, foarte
distrus. Basarabia a rămas la ruşi şi a primit numele de Ucraina.

În 1941, după încetarea neutralității şi intrarea
României în război, alături de Germania,
vasele comerciale române au intrat sub autoritatea marinei italiene. Prezența
submarinelor britanice și americane în apele Mediteranei era un real pericol
pentru vasele comerciale românești care aprovizionau trupele Axei. Mircea
Nicolau își amintea ce se întâmpla când se semnala prezența unui submarin
inamic. În caz de pericol
de submarine, interveneau vasele de escortă, distrugătoare, care însoţeau
convoiul. Erau maxim 2 distrugătoare la un convoi. Escorta italiană, însă,
încerca să îşi păzească pielea şi mărea viteza. Când era alarmă, intram la
adăpost în primul port aflat în drumul nostru. Și rămâneam acolo săptămâni
întregi, până când înceta alarma. Portul de destinaţie pentru toate mărfurile
care mergeau în Germania era Trieste, fie că vasele
se încărcau la Istanbul,
fie la Pireu. Nemții încărcau de acum pradă de război furată din Grecia.
Porturile de refugiu erau Brindisi, Bari, Ancona, Veneţia şi Trieste. Era o criză mare
de nave de transport, pe cât era posibil convoaiele se compuneau din nave cu
viteză asemănătoare. Nu se constituiau convoaie cu mai mult de 10 mile pe oră,
iar convoaiele noastre erau formate din maxim 6-7 vase.

În mai 1944,
evacuarea Sevastopolului de către armatele germană și română a făcut ca
sovieticii să treacă la bombardarea vaselor de transport. Mircea Nicolau își
amintea de un episod al atacului împotriva navei pe care se afla. Ruşii scăpaseră de grijă, toată
flota rusească era pe mare, toată aviaţia era în aer. De la 9 dimineaţa am
început să avem treabă cu atacurile ruseşti. Primul atac a fost lansat de
avioanele torpiloare. Veneau în atac astfel încât aveam posibilitatea, în
momentul în care îşi lansau torpilele la apă, să manevrăm şi să evităm
torpilele. După aceea a fost o încercare de atac de submarine. Şi această
alarmă de submarine a fost lichidată de atacurile navelor germane. La un moment
dat, a apărut o formaţie de 21 de avioane rusești, erau avioane de producţie americană Aero Cobra,
care bombardau în picaj de 90 de grade. Însă atacau unul câte unul. Din
formaţie se desprindea un avion, care era doborât. Venea al doilea avion, viram
la stânga şi așa am evitat 19 atacuri. Până la urmă au început atacul câte două
deodată.

Mircea Nicolau și-a
adus aminte și de cea mai puternică lovitură primită de marina comercială
română în război. Vasul Danubius,
care era un vas vechi, complet uzat şi moral și fizic, plin până la refuz cu mii
de mine de câmp, era în curs de încărcare la Constanţa. Când s-a pus chestiunea
evacuării rapide, cu încărcătura la bord, a fost lovit de un avion rusesc şi pur
şi simplu s-a pulverizat. Era escortat de distrugătorul Ferdinand, comandat de
contraamiralul Horia Măcelaru. El a trebuit să depună la tribunal mărturie
pentru a putea fi eliberate certificatele de deces ale echipajului. Nu a rămas
nici o scândurică din acest vas.

Marina comercială română a luat parte și ea
la războiului mondial. Iar în vremurile de război, diferența dintre ce este
militar și civil se face cu greutate, pe front și în spatele acestuia.

18 November 2019