Radio România Internațional

Tag: Transilvania

  • Palatul Culturii din Târgu Mureş

    Palatul Culturii din Târgu Mureş

    Stilul
    arhitectonic Sezession     sau art nouveau a pătruns în Transilvania, spațiu
    multietnic din componența Austro-Ungariei, la confluența secolelor al 19-lea și
    al 20-lea. Expresie a rebeliunii unor artiști care voiau să iasă din canoanele
    academice, de unde li se trage și numele de secesioniști, noul curent apărut în
    Franța anilor 1890 propunea în principal elemente și decorațiuni bazate pe
    linii curbe și pe forme naturale precum plantele și florile, dar și ornamente
    multicolore. Exuberanța noului curent artistic se remarca și din titlul unor
    reviste, așa cum era cea austriacă Jugend (Tinerețe), mișcarea Sezession
    luând și numele de Jugendstil     în spațiul german. Dezinvoltura noilor artiști
    contrasta însă cu pesimismul din ce în ce mai accentuat al secolului al 19-lea,
    denumit fin de siecle, sintagmă care arăta încheierea unei epoci și nașterea
    alteia, sumbre, incerte. Sezession sau art nouveau a cuprins arhitectura și
    pictura mai ales, însă ea a contaminat toate domeniile artisticului ca desenul
    și grafica, artele decorative, moda, sticlăria, mozaicul, bnijuteriile, mobila.


    Aparițiile
    cele mai spectaculoase în arhitectura orașelor a Sezessionului s-au produs
    inițial în Franța, Italia, Spania, Germania, Belgia, Austro-Ungaria, pe măsură
    ce curentul se deplasa către estul Europei el nemafiind o prezență urbană
    pregnantă. Orașul Târgu Mureș deține în patrimoniul său urbanistic un
    impresionant monument de arhitectură Sezession. Este vorba despre Palatul
    Culturii,     care se constituie într-unul dintre reperele centrale ale orașului.
    Am discutat cu Timea Fulop, ghid la Palatul Culturii, care ne-a prezentat pe
    scurt istoria clădirii și în ce constă specificul ei:


    Palatul Culturii, construirea sa, a fost finalizat în 1912,
    când era gata și decorația bogată a Palatului. Cei doi arhitecți care au lucrat
    eraudeja faimoși la vremea lor, veneau de la Budapesta și se numeau Komor
    Marcell și Jakab Dezso. Tot ei au proiectat și clădirea care este vizavi de
    Palatul Culturii, tot în stilul Sezession sau art nouveau. Ambele clădiri sunt
    în acest stil și sunt foarte renumite, Palatul Culturii este probabil una
    dintre cele mai frumoase clădiri Sezession-art nouveau din România. Palatul
    Culturii a fost construit pentru a fi locaș al culturii și acum după 100 de ani
    are aceeași destinație. El găzduiește și un muzeu care se vizitează și mai
    multe instituții de cultură, Muzeul Județean Mureș, care șți administrează
    clădire. Aici își mai are sediul și Filarmonica de Stat din Târgu Mureș,
    Biblioteca Județeană. În fiecare joi, dar și în alte zile, în funcție de
    programul stagiunii, Filarmonica susține concerte în Sala Mare, o sală de
    concerte pentru peste 600 de spectatori. Palatul dispune și de o sală mică
    pentru conferințe și pentru concerte camerale. Chiar aici unde ne aflăm acum
    este cea mai faimoasă sală a Palatului Culturii, este vorba despre Sala
    Oglinzilor. Ea este renumită nu numai pentru cele două oglinzi care se văd în
    capetele sălii ci și pentru vitraliile pictate. Sunt douăsprezece vitralii
    foarte frumoase, inspirate din balade și din mitologie. Decorațiunile palatului
    se inspiră din motivele tradiționale secuiești, stilul arhitectonic se numește
    Sezession transilvănean. De aceea este unic.



    Cea mai
    importantă încăpere este așa-numita Sală a Oglinzilor care atrage și cei mai
    mulți vizitatori. Numele ei provine într-adevăr de la cele două mari oglinzi
    triptice venețiene din cele două margini ale sălii, dar și mesele sunt decorate
    cu oglinzi pentru a se integra în specificul sălii. Sala Oglinzilor însăși a
    avut patru arhitecți care i-au dat personalitate artistică: Sandor Nagy, Ede
    Thoroczai Wigand, Snador Muhics și Miksa Roth provenind de la școala artistică
    de la Godollo, localitate situată la 30 de kilometri nord de Budapesta. Acolo
    se văd originile decorațiunilor pe care le regăsim și la Palatul Culturii
    târgu-mureșean care nu este o simplă copie a unor alte clădiri.


    Palatul Culturii din Târgu Mureș este
    un obiect arhitectural Sezession adaptat formelor artistice locale secuiești.
    Din acest motiv, vitraliile din Sala Oglinzilor transmit mesajele culturii
    populare secuiești, în acest caz al unor baladele reprezentative imortalizate
    în pictarea ferestrelor. Una dintre aceste balade este Budai Ilona sau Mama
    neînduplecată care este vorba despre o mamă care se poartă mult prea aspru cu
    proprii copii, o temă care se regăsește și în alte culturi europene cum ar fi
    cea germană. Cea de-a doua balada figurată este Salamon Sara despre o fată
    amăgită de diavol. Al treilea vitraliu zugrăvește balada Kadar Kata (Două
    flori de paraclis), o narațiune în versuri despre o căsătorie interzisă. Iar
    ultima baladă figurată, cea de-a patra, este Julia, fata frumoasă dusă în rai
    în care o fată tânără moare și este bocită de mamă într-o poveste religioasă
    creștino-păgână.

  • Impresii ale câştigătorilor concursului “Alba Iulia-Orașul Unirii”

    Impresii ale câştigătorilor concursului “Alba Iulia-Orașul Unirii”

    Concursul “Alba Iulia-Orașul Unirii” i-a adus pe Jonas Sell și Sabrina Friesenborg în perioada 10-18 septembrie într-o regiune din România despre care nu știau prea multe, dar care le-a rezervat nenumărate surprize plăcute. Prima surpriză nu a venit totuși odată cu prima lor zi în România, ci atunci când au câștigat concursul organizat de Radio România International cu ocazia Centenarului. Cum a ajuns de fapt Jonas Sell să participe la concurs aflăm în următoarele minute chiar de la el: Jonas Sell: “Concursul a fost difuzat timp de mai multe săptămâni și a început să mă preocupe. La un moment dat am completat întrebările și am expediat răspunsurile. Mi-am zis: Să vedem ce-o să fie! După aceea am primit un e-mail în care mi s-a comunicat că am câștigat.”



    Jonas Sell și-a descoperit dragostea pentru radio de mult, cu un aparat mic pe care și l-a achiziționat pe E-Bay pentru a asculta posturile locale. Cum a ajuns să asculte Radio România International ne spune în cele ce urmează ascultătorul emisiunii în limba germană. Jonas Sell: “Am constatat că acel aparat poate mai mult de atât, am ascultat undele scurte și am rămas cândva pe RRI, deoarece semnalul de deschidere și închidere mi-a rămas în ureche. Astfel, încet, încet, am început să ascult tot mai mult acest post.”



    Concursul organizat de RRI le-a oferit lui Jonas Sell și Sabrinei Friesenborg șansa de a cunoaște România și dincolo de intermediul undelor radio. Au venit deschiși să exploreze locuri necunoscute, iar în Arieșeni i-a impresionat cel mai mult natura. Cu ce așteptări au dat curs invitației venite din partea Radio România International ne spune Sabrina Friesenborg: “Am venit aici fără așteptări. Am vrut să văd. Trebuie spus că este foarte frumos. Suntem înconjurați de natura, sunt munți, se pot face multe drumeții. Am vazut o cascadă mică, am facut fotografii superbe. Au fost zile foarte frumoase”.



    După cum au mărturisit oaspeții noștri, cel mai mult i-a impresionat Groapa Ruginoasa, o groapă mare, formata de natură, peșterile pe care le-au vizitat în zona Arieșeni, mina de aur din Roșia Montană. Jonas Sell: “Natura este impresionantă pentru că aici avem păduri și dealuri/munți fără sfârșit. Numai să mergi prin ele și rămâi impresionat! Oricât ai merge, nu te întâlnești cu altcineva. Sunt puțini oameni, nu sunt zone asa umblate ca altele. Am fost foarte puternic impresionați și de mina de aur din perioada romana. Nu mai văzusem pănă acum o mină de aur romană, am mai vazut mine de cărbuni și de minereuri. Nu m-am așteptat să găsesc aici mine din perioada romana”. Sabrina Friesenborg: “Trebuie să completez că noi venim din regiunea Ruhr, unde se găsesc multe mine. De la mine foarte vechi, până la una foarte profesională la Bochum, unde se coboară mult în adâncime. Și din acest punct de vedere a fost foarte interesant. Ceea ce am aflat s-a așezat peste cunoștințele noastre despre mine. A fost cu totul altceva”.



    Nu doar natura, ci și istoria i-a impresionat pe Jonas Sell și Sabrina Friesenborg în România. Îndeosebi vizita la casa memorială Avram Iancu, simbol al jertfei, unde au aflat despre o parte din istoria României necunoscută în Germania, revoluția românească din Transilvania anului 1848. Istoria i-a impresionat pe oaspeții noștri și în Alba Iulia, Orașul Unirii: Sabrina Friesenborg: “Cetatea este de-a dreptul impresionantă, este de altfel și emblema orașului, este foarte întinsă, de jur-împrejur sunt și parcuri și astfel este valorificată în adevăratul sens al cuvântului, de asemenea sunt tot felul de atracții turistice, ca schimbarea gărzii care este jucată de oameni costumați, care merg călare prin cetate și reconstituie o schimbare de gardă așa cum trebuie să fi fost în acele vremuri.”



    Peisaje care îți taie respirația, istorie, mâncare gustoasă…. toate acestea promit un sejur de care îți amintești cu plăcere mult timp după ce se încheie. Nu același lucru se poate spune despre infrastructura din România, lucru remarcat de oaspeții noștri, care au vorbit îndeosebi despre necesitatea unei legături mai bune între aeroportul din Cluj și orașele din împrejurimi. Jonas Sell: “Cel puțin atunci când nu mergi cu mașina proprie, trebuie să-ți calculezi timpul. Distanțele între localități nu sunt așa de mari, dar se merge destul, pentru că nu există drumuri rapide. Se merge pe drumuri de țară, care șerpuiesc peste dealuri/munți și nu poți conduce repede. Acest factor trebuie luat în calcul”.



    Acest aspect negativ nu a putut umbri totuși un sejur care pe Jonas Sell și Sabrina Friesenborg i-a făcut să-şi dorească să revină în România: Jonas Sell: “România este o țară foarte frumoasă din câte am cunoscut-o noi, oamenii sunt prietenoși, natura este foarte frumoasă, chiar și orașele mici și satele merită vizitate, deci pe scurt, plec cu o impresie frumoasă acasă. Cu siguranță România oferă o imagine cu mult mai bună decât cea bazată pe prejudecățile concetățenilor mei în Germania”.





    Excursia

  • Sibiu

    Sibiu

    Destinația de astăzi
    o reprezintă un oraș cu străzi de poveste, cu locuri pline de legendă, cu o
    istorie bogată și cu oameni primitori: Sibiu. Locul în care fiecare colțișor
    scrie o pagină de istorie, iar fiecare clădire are povestea ei. Așezat în
    centrul României, în Transilvania, orașul reprezintă un adevărat izvor de
    cultură și civilizație mereu impresionând prin varietatea formelor turistice pe
    care le propune, oferind vizitatorilor săi numeroase tentații.


    Anca Nițoi,
    arheolog la Muzeul Național Brukenthal, specialistă în domeniul Ev Mediu și
    armament medieval, despre istoria orașului. Sibiul este menționat
    prima dată în sec. al XII-lea, în 1191, când Papa Celestin al II-lea acordă
    Sibiului titlul de prepozitură, recunoscând astfel autoritatea ecleziastică a
    acestui oraș asupra teritoriilor dimprejur. Colonizarea săsească realizată de
    regele maghiar Géza al II-lea, în secolul al XII-lea, s-a întins pe mai multe
    perioade și a cuprins tot sudul Transilvaniei. În acest context, apar două
    orașe foarte importante: Sibiul și Brașovul. Sibiul, dezvoltându-se mai rapid,
    a avut în perioada medievală și o importanță administrativă mult mai mare.
    Sibiul devenea centrul ecleziastic, acolo găsim cele mai importante bresle
    producătoare de mărfuri. Iar în secolul al XV-lea, la Sibiu, apare
    Universitatea săsească. Iată, așadar un pol în ceea ce privește dezvoltarea
    Transilvaniei, din perioada medievală până în zilele noastre. Ca dovadă, în
    2007, Sibiul a fost capitală culturală a Europei, încununare a importanței sale
    istorice.


    Sibiul este un
    conglomerat de etnii, continuă Anca Nițoi. Din acest punct de vedere, putem să
    vedem biserici catolice, evanghelice, catedrale ortodoxe, sinagogă. Din punct
    de vedere ecleziastic, aproape tot ce înseamnă creștinism și iudaism se poate
    găsi la Sibiu. Dacă ar fi să plecăm într-o plimbare, aș propune turistului să
    vadă întâi Piața Huet, Piața Mică, să vadă biserica evanghelică în toată
    splendoarea ei și să vadă fortificațiile Sibiului, zidurile care au înconjurat
    Sibiul în perioada medievală. Azi sunt doar obiectiv turistic, dar au avut un
    rol extraordinar de apărare în perioada medievală, din secolul al XIII-lea până
    în secolul al XVI-lea. Sibiul n-a fost cucerit niciodată. A fost construit din
    cărămidă și acoperit cu țiglă. De aceea, în perioada medievală i se spunea de
    către turci Orașul Roșu. Iar apoi avem Piața Mare cu cele mai frumoase case, cu
    Palatul Brukenthal. Este o oprire ideală. Este splendidă, iar majoritatea
    caselor sunt restaurate.



    Stema orașului
    Sibiu poate fi întâlnită la tot pasul pe clădiri, pe vitraliile acestora ori pe
    poduri. În Piața Mică, clădirile adăposteau casele meșteșugărești. Aici se
    remarcă logiile caselor și gurile de aerisire de pe acoperiș în formă de ochi,
    ochii orașului despre care legendele spun că vegheau localitatea pe timp de
    noapte. Anca Nițoi, arheolog la Muzeul Național Brukenthal, specialistă în
    domeniul Ev Mediu și armament medieval,despre agenda culturală a destinației
    noastre. Sibiul este capitala teatrului din estul Europei. Festivalul
    Internațional de Teatru, ajuns la a XXV-a ediție, este al doilea ca mărime din
    Europa, după Festivalul de la Edinburgh. Este un festival care aduce la Sibiu,
    anual, sute de mii de turiști, fiindcă e inovativ, experimentează teatrul în
    formula modernă. Cei care vor să cunoască tradițiile poporului român pot veni
    la Festivalul Cântecele Munților. Avem Muzeul Astra, unde un străin poate
    cunoaște istoria și tradiția românilor. În fiecare weekend există un eveniment.
    Avem Târgul de Crăciun care este iarna. Poate sunt subiectivă, dar mi se pare
    cel mai frumos din România. Poate fi comparat cu târgurile de la Viena, Praga.




    Rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru
    Relaţii Interetnice al Guvernului României, prin programul Diversitate şi
    patrimoniu cultural prin prisma mass-media, Biserici şi cetăţi fortificate în
    judeţele Braşov şi Sibiu.

  • Turist în Bistrița Năsăud

    Turist în Bistrița Năsăud

    Ne îndreptăm azi
    către nordul României și ajungem în județul Bistrița Năsăud. Pornind din
    Bistrița, o aşezare construită pe tipicul unui burg german și un valoros centru
    istoric, a cărei primă atestare documentară este datată din anul 1264, ne
    îndreptăm spre partea muntoasă. Vom vorbi despre marele lac de acumulare de la
    Colibița, numit și marea de la munte și vom cunoaște și Pasul Tihuța, trecătoarea
    din Transilvania spre Bucovina.


    Ghidul călătoriei
    de azi, Claudia Andron, președinta Asociației pentru promovarea turismului
    Turist în Bistrița Năsăud. În primul rând, trebuie să vezi frumusețea
    României în toată splendoarea și trebuie să vii toamna. Aș recomanda o vacanță
    de toamnă în Bistrița Năsăud. Acum culegem roadele, iar natura se schimbă
    extrem de frumos în zona asta. Avem munte, o mare la munte – un lac foarte
    mare, Colibița, iar ca să vezi tot frumosul acestei țări și acestui județ și ca
    să-i simți gustul, trebuie să vii toamna.


    Claudia Andron ne
    recomandă să ne începem vacanța din orașul Bistrița. Aici veți descoperi Casa
    Argintarului, monument de arhitectură de la începutul Renașterii, și Turnul
    Dogarilor, care s-a păstrat din vechea Cetate a Bistriței (secolele XV-XVI).
    Veți remarca clădiri reprezentative precum Biserica Evanghelică, Sinagoga din
    Bistrița, Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, Palatul Culturii sau Casa lui
    Johannes Lapicida – cea mai veche clădire din Bistrița. Vă recomand să urcați
    în turnul bisericii evanghelice, cel mai înalt turn din Transilvania. Sașii
    noștri de la Bistrița au fost foarte șmecheri. Acum peste 100 de ani, când au
    ridicat acest turn, i-au păcălit pe cei de la Sibiu, care veniseră noaptea să
    măsoare înălțimea turnului nostru. Au măsurat-o cu o ață, iar ai noștri le-au
    tăiat ața cu doi metri. Când au mers la Sibiu, le-a ieșit un turn mai mic decât
    al nostru. Trebuie să urcați, ca să vedeți frumusețea orașului și a unui mic
    burg săsesc cum rar se mai găsește atât de bine păstrat. După aceea, vă
    recomand să treceți pe la restaurantele noastre tradiționale din zona
    pietonalului și a bisericii evanghelice, ca să simțiți gustul toamnei. Toată
    lumea a pus murături, se face zacusca de toamnă, iar dacă ajungeți sâmbăta,
    treceți prin piața locală Produs în Bistrița Năsăud. Veți găsi produse
    tradiționale cu toate ingredientele locale, ale țăranilor. Este o experiență
    care nu trebuie ratată în Bistrița. Așadar, sâmbăta între orele 9.00 – 14.00,
    pe platoul din jurul bisericii evanghelice e acest mic târg de produse
    tradiționale.


    În Bistrița s-au
    încheiat două dintre evenimentele toamnei. Festivalul Toamnă Bistrițeană și
    Oktoberfest. Însă, în anul Centenarului, agenda de evenimente a orașului este
    plină de evenimente, îndeosebi culturale: muzică, poezie, teatru. Nici în
    partea rurală nu lipsesc astfel de evenimente, fiind dese târgurile în care
    sunt promovaţi meșteșugarii. Claudia Andron ne sugerează ca, din oraș, să ne
    îndreptăm spre partea muntoasă a județului. Prima oprire… Colibița, acolo unde este marea de la munte și unde natura oferă un
    spectacol cum nu veți vedea în altă parte. Pădurea își schimbă culoarea zilele
    acestea și parcă e mai frumoasă ca niciodată. V-aș recomanda și Munții Rodnei.
    Trebuie să faceți o ieșire acolo, întrucât sunt peisaje care taie respirația.
    Îi putem trimite pe turiști și în Pasul Tihuța. Acum chiar ne-a crescut
    capacitatea de cazare pe acea zonă. Avem servicii foarte bune de cazare și de
    masă. În ultimii trei ani s-a dezvoltat foarte mult Pasul Tihuța. Ar trebui să
    nu ratați și o vizită la mănăstirea de acolo. Are o poveste specială. Este
    construită în antiteză cu castelul contelui Dracula, ridicat în anul 1976.
    Rolul mănăstirii era să ne apere de spiritele rele din castel. Trebuie să
    ascultați aceste povești ale locului.


    Pasul Tihuța este
    o trecătoare prin munți, la circa 1200 de metri altitudine, care face legătura
    între Transilvania și Moldova. Peisajul este deosebit, însă locul îi atrage și
    pe pasionații legendei lui Dracula. Scriitorul Bram Stoker și-a imaginat
    călătoria personajului său, Jonathan Harker, chiar prin aceste locuri. Și, tot
    aici, se află și un hotel castel, care poartă numele contelui vampir, în fața
    căruia se află și statuia scriitorului Bram Stoker. Aceasta a fost amplasată acum
    12 ani, în prezența ambasadorului Irlandei de la București, la acea vreme.


    Claudia Andron,
    președinta Asociației pentru promovarea turismului Turist în Bistrița Năsăud
    a interacționat cu foarte mulți turiști. În ultimii patru ani, numărul celor
    care au ajuns în Bistrița Năsăud a fost în continuă creștere. Este o destinație turistică nouă. Noi am
    început abia recent să ne cunoaștem potențialul turistic, iar aici a lucrat
    foarte mult și Asociația de promovare turistică Turist în Bistrița Năsăud. Am
    vrut, în primul rând, să-i facem conștienți pe cei din zona noastră de
    potențialul turistic pe care îl avem. Asta se vede acum în numărul în creștere
    de turiști din fiecare an. Am ajuns la o durată medie de cazare de trei nopți.
    La târgurile internaționale de turism la care am participat, am văzut că sunt căutate
    destinații în care turistul să trăiască experiențe locale. Vor să vadă ce
    mâncăm, cum trăim. Bistrița Năsăud oferă această ocazie și, de asta, e o
    destinație din ce în ce mai căutată. Aici, dacă iubești natura, găsești natură.
    Dacă îți place tradiționalul și arhaicul, poți ajunge în sate unde se mai pot
    vedea vâltori ca pe vremuri și oameni care spală la acele vâltori. Mai puteți
    găsi femei, puțin ce-i drept, care cos costume populare. E o experiență de
    neratat pentru cine dorește să vadă cum trăiau românii odinioară.



    În speranța că v-am convins să vizitați acest ținut al
    legendelor și al tradițiilor, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație.

  • Nigel Bellingham

    Nigel Bellingham

    Nigel Bellingham este absolvent al
    Facultăţii de Limbă şi Literatură Engleză la Universitatea din Leeds şi a
    lucrat o vreme ca profesor în Marea Britanie. Înainte de a ajunge în România,
    Nigel Bellingham a fost la conducerea British Council din Tunisia şi Cehia şi a
    lucrat în Ungaria, Belgia, Arabia Saudită şi Egipt. Nigel Bellingham a venit în ţara noastră în urmă cu doi ani, când
    a preluat conducerea British Council din Bucureşti    . Cum a fost experienţa românească
    de până acum?


    Mulţumesc
    şi eu pentru invitaţie. A fost o experienţă excelentă, foarte interesantă,
    distractivă şi educativă pentru mine. Am călătorit mult prin toată România cu
    serviciul, în principal în oraşele mari- Timişoara, Cluj, la Iaşi am fost de
    câteva ori, Târgu Mureş, Braşov, Ploieşti. Apoi, în călătoriile mele din timpul
    vacanţelor de vară, două până acum, am făcut turul României în două săptămâni.
    Soţia mea şi cu mine am vizitat anul trecut Transilvania, am ajuns până în
    Maramureş, am fost în excursie în Parcul Naţional Retezat, am văzut o mulţime
    de locuri minunate. Anul acesta am mers la Dunăre, la Porţile de Fier, apoi în
    Parcul Naţional Cheile Nerei, unde am fost cu bicicletele, am ajuns iar la
    Timişoara, am mers în Apuseni şi am încheiat excursia în munţii din preajma
    Sibiului, care este foarte frumos.



    Nigel Bellingham are deja o
    experienţă în câteva ţări care sunt foarte diferite de Europa din punct de
    vedere cultural. Unde situează România în contextul European?


    România este foarte
    asemănătoare în multe privinţe şi foarte diferită. Este a 8-a ţară în care
    lucrez şi am învăţat un lucru: că fiecare loc este la fel cu celelalte, însă în
    acelaşi timp are ceva unic. Ce am observat până acum este că nu există o
    singură Românie şi că românii nu sunt într-un singur fel. Atunci când
    călătoreşti prin România observi că oamenii sunt diferiţi, se poartă altfel,
    aşa încât e dificil să vorbeşti despre români ca fiind un popor omogen. Unul
    dintre lucrurile care m-au surprins aici este cât de creativi şi exuberanţi
    sunt tinerii, alt aspect interesant este că aveţi o ţară mult mai religioasă
    decât majoritatea celor în care am locuit şi că religia este foarte importantă.
    Sincer, şi eu am crescut într-o familie credincioasă, iar acest detaliu îmi face
    plăcere să-l observ aici. În ce priveşte oraşele, Bucureşti e un oraş mare şi
    există întotdeauna acea agitaţie specifică aglomerărilor urbane. Eu unul prefer
    oraşele mai mici sau satele, unde viaţa are un ritm mult mai lent şi mai uman.
    Linia de demarcaţie dintre viaţa la sat şi la oraş este mult mai vizibilă în
    România decât în alte părţi ale Europei în care am trăit. Una din limbile pe
    care le vorbesc cel mai bine este araba, iar un alt lucru pe care l-am remarcat
    aici este asemănarea dintre română şi arabă. Nu atât în ce priveşte
    vocabularul, ci în felul de a folosi
    expresiile. Spre exemplu, dacă strănut când sunt la birou, toată lumea îmi
    urează sănătate. Asta se întâmplă şi
    în ţările arabe. Iar atunci când spun mulţumesc, oamenii îmi răspund cu
    plăcere, la fel ca arabii. Găsesc că
    această formulă de răspuns este specifică arabilor, e ceva ce noi nu avem în
    Marea Britanie. Dacă avem o formulă, ea există, de fapt, pentru că străinii
    ne-au influenţat felul de a vorbi, nu e ceva tipic britanic. Mi se pare extrem
    de interesant.



    România este o ţară surprinzătoare,
    care are foarte multe de oferit. Vizitatorii noştri, fie că stau mai mult sau
    mai puţin aici, îşi aleg un loc preferat din România. Care este alegerea lui
    Nigel Bellingham?


    Cred
    că viaţa la ţară este minunată. Un alt loc în care am fost şi care mi-a plăcut
    mult este Transalpina. De asemenea, bisericile saşilor din Transilvania sunt
    superbe, iar unul din cele mai liniştite locuri pe care le-am vizitat vreodată
    a fost biserica din Prejmer, lângă Braşov. Acestea sunt locurile mele preferate
    din România.



    L-am întrebat pe directorul British
    Council ce ar schimba aici, ce i-ar plăcea să se îmbunătăţească.


    Mi-ar
    plăcea ca românii să conducă mai puţin agresiv. Asta nu-mi place aici, că
    atunci când mergi pe stradă auzi claxoanele de maşini. România nu e o ţară în
    care oamenii sunt agresivi, ci amabili şi răbdători şi totuşi, e ceva cu
    maşinile astea că îi face pe oameni să se poarte altfel. Eu unul sunt biciclist
    şi de fiecare dată când mă sui pe bicicletă sunt un pic speriat.



    Ce ar duce acasă cadou din România?


    Deja am dus, ţuică. Dar desigur
    şi vin, fiindcă nu prea avem vinuri româneşti în Anglia. Apoi chitul turistic
    clasic: căni şi tricouri cu Dracula, mâncare, papanaşii pe care îi ador, am o
    slăbiciune pentru papanaşi…o mulţime de alte lucruri. Totuşi, foarte mulţi
    români trăiesc în Marea Britanie şi cred că românii sunt cea mai mare
    minoritate de la noi. Acesta e marele câştig al Angliei, pentru că românii
    muncesc din greu. Sunt peste 8000 de români care studiază la universităţile
    britanice şi de fiecare dată când mă întâlnesc cu un profesor îmi spune: mai
    vrem astfel de studenţi, învaţă atât de bine. În plus, aproximativ 1500 de
    profesori români predau la universităţile noastre…Aşadar, nu trebuie să mai iau
    nimic valoros cu mine acasă. Deja este acolo.


  • În căutarea românului perfect

    În căutarea românului perfect

    Rasismul,
    eugenia, sângele, limba, cultura şi religia au format împreună arsenalul
    ideologic al nazismului. Însă ele separat au fost bagaje de cunoştinţe care în
    climatul cultural şi ştiinţific al primei jumătăţi a secolului 20 căutau
    confirmări ale diferenţelor dintre etnii şi naţiuni. Ştiinţa etnică dorea să
    descopere esenţele naţiunii.


    În primele decenii ale secolului 20,
    ştiinţa etnică din România era în căutarea românului ideal. Însă acea tendinţă
    ştiinţifică era una europeană. Biologia, antropologia şi medicina au fost cele
    care s-au angajat în grandiosul proiect şi au propus soluţii pe care ştiinţa de
    astăzi le-ar privi cu stupefacţie. Medicii au format baza cercetării etnice,
    iar nume precum Gheorghe Popoviciu, Francisc Rainer, Olga Necrasov, O. C.
    Lecca, Ion Chelcea și Iordache Făcăoaru s-au distins în acest sens.


    Istoricul
    Marius Turda predă studii rasiale la Universitatea Oxford Brooks şi a publicat
    câteva volume importante despre acest subiect. El a prezentat climatul cultural
    şi de idei european în care apare şi se dezvoltă ştiinţa etnică în România: Vorbim despre România Mare, un
    stat care era înconjurat de ţări care revendicau teritorii româneşti. Erau
    vremuri dificile pentru statul român şi există aceşti oameni la toate
    nivelurile care încearcă să ţină ţara împreună cumva. Făcuseră România Mare şi
    acum trebuia populată cu români. Erau regiuni în care românii nu erau
    majoritari, erau oraşe în care românii nu erau majoritari. Pe de-o parte,
    trebuia găsită o modalitate de a întări elementul românesc, de a-i încuraja pe
    români să aibă o familie numeroasă, cu mulţi copii care să fie sănătoşi. Pe de
    altă parte, trebuia găsită o modalitate de a identifica cine erau aceşti români,
    mai ales în zone în care nu era destul de clar lingvistic şi cultural că acei
    oameni erau români.


    La un moment dat, ştiinţa etnică
    părea că găsise esenţele naţiunii: sângele şi trăsăturile rasiale. Marius Turda
    afirmă că ele două au beneficiat de toată atenţia medicilor, antropologilor şi
    biologilor români: Ştiinţa antropologică,
    aşa cum era definită în anii 1920, putea demonstra pe baza analizei grupelor de
    sânge sau a trăsăturilor rasiale sau a caracteristicilor fizice că anumiţi oameni
    aparţineau anumitor grupuri care pot fi identificate mai uşor, dincolo de orice
    dubiu. Să luăm limba ca exemplu. Ea se poate învăţa uşor şi foarte mulţi oameni
    se pot declara români sau maghiari, dacă vorbesc acea limbă. Dar dacă ei
    aparţin unui grup etnic din punct de vedere rasial, cultura şi limba nu pot
    schimba acea apartenenţă. Ele arătau originea individului, familia lui, de unde
    venea el, care păstrau acea particularitate a grupelor de sânge sau a zonei
    rasiale. Mai ales în anii 1930 acesta a devenit un argument des folosit în a
    găsi esenţa românului, de a defini românul. El era definit lingvistic, era
    definit cultural sau religios, mai lipsea însă un element: cum arăta acel
    român. Trebuia să i se poată găsi acele caracteristici fizice care îl separau
    de grec sau de german. A fost uşor pentru oamenii de ştiinţă să-l separe pe
    român de german, a fost însă foarte greu să-l separe de grec sau de bulgar
    deoarece diferenţele erau minime.


    L-am întrebat pe Marius Turda dacă
    cercetările rasiale au evidenţiat unitatea biologică a românului: Foarte puţini au împins argumentul rasial atât de
    departe încât să creeze zone româneşti rasiale diferite în cadrul României
    Mari. Dar s-a făcut şi aceasta însă legată de alte două chestiuni. Prima, de
    continuitatea daco-romană şi apoi românească în Ardeal. S-a încercat foarte
    mult demonstrarea existenţei unui nucleu etno-rasial românesc în Ardeal care să
    respingă teoriile imigraţioniste şi maghiare despre Ardeal. În al doilea rând,
    se scrisese despre diferenţele dintre românii ardeleni şi cei din Moldova şi
    Muntenia. Românii ardeleni aparţineau grupelor rasiale predominante în Europa
    Centrală şi cea de Vest, în timp ce românii din Moldova şi cei din Muntenia,
    mai ales cei din Dobrogea, aparţineau grupelor rasiale specifice Balcanilor,
    mult influenţate de invaziile asiatice, de ocupaţiile tătară şi turcă, şi
    foarte mult influenţate de elementul grec. Se punea şi problema superiorităţii
    regiunilor, care era superioară? Răspunsul este uşor de ghicit: Transilvania
    era cea care avea cele mai multe trăsături româneşti, cea care le păstrase mai
    pure, între ghilimele, care nu se amestecaseră prea mult cu străinii deoarece
    românii ardeleni trăiau în vârful munţilor.


    Cum arăta, totuşi, românul perfect?
    Marius Turda: S-au făcut multe
    cercetări asupra moţilor, nu doar pentru că Avram Iancu era moţ şi era un
    simbol al luptei împotriva asupririi maghiare, dar şi datorită faptului că
    trăiseră destul de izolaţi şi se puteau identifica conform teoriei
    antropologice grupuri care tăriseră separat mult timp. Se spunea că românul
    tipic era cel din Munţii Apuseni. Deci exista şi o unitate lingvistică, cu
    toate că în anii 1930 regionalismele erau foarte puternice. Religios era ceva
    mai dificil atunci decât acum deoarece existau mai mulţi români greco-catolici
    în Transilvania şi în Maramureş şi români reformaţi. Dar niciodată acest
    argument al diferenţei nu a fost împins în a apariţia unei respingeri care să
    se spună că ardelenii erau superiori rasial moldovenilor sau muntenilor. Un
    singur antropolog a scris aşa ceva şi nu a avut succes.


    Românul
    perfect a fost o fantasmă ştiinţifică a unei perioade în care gândirea
    raţională nu a fost mai prejos decât în epocile anterioare şi nici în cele care
    au urmat. Ca şi în alte cazuri, ştiinţa pur şi simplu s-a înşelat.

  • Biserica evanghelică fortificată din Cisnădie

    Biserica evanghelică fortificată din Cisnădie

    Ajungem astăzi într-un oraș de
    poveste, așezat între coline, în Transilvania. Se numește Cisnădie și este
    recunoscut pentru biserica fortificată din centrul acestuia, cu hramul sfintei Walpurga.
    Este un oraș întemeiat de sași acum opt secole. În Evul Mediu, era cunoscut sub
    numele de Heltau și era renumit pentru atelierele de fabricat seceri, coase și
    mai ales postav. Turistul care ajunge în Cisnădie va observa cu siguranță
    turnul bisericii evanghelice fortificate din centrul orașului. Turnul
    Clopotniță, după cum îl numesc localnicii, a fost o adevărată inovație a Evului
    Mediu. A fost primul turn cu ceas din Transilvania și primul turn de la est de
    Viena pe care a fost instalat un paratrăsnet.


    Ghidul
    nostru de azi este Bell Ioan și este curator al bisericii evanghelice
    fortificate din Cisnădie. Este construită la începutul secolului al
    XIII-lea. Este o bazilică romană, fostă catolică până în 1544, când s-a trecut
    la evanghelici, reformați, luterani, creștini. Fundația este aceeași, însă au
    existat mai multe etape de construcție, pe parcursul mai multor generații. De-a
    lungul timpului, locuitorii din Cisnădie s-au apărat de dușmani în această
    biserică din Cisnădie. Așadar, prima construcție a fost în stil gotic. Nava
    mijlocie a rămas în stil gotic. Peste biserică, s-au construit trei turnuri de
    apărare la nord, la sud și peste altar. Din aceste turnuri se trăgea cu pușca.
    Probabil că n-au fost suficiente, întrucât atacul invadatorilor a continuat.
    Întâi au fost mongolii, apoi tătarii, hunii, habsburgi au venit pe rând și au
    jefuit oamenii.


    Scopul invadatorilor
    nu era să distrugă cetățile, ci să plece cu bani, aur și alimente, explică Bell
    Ioan, care ne vorbește despre rolul pe care l-a avut în trecut monumentul. Comunitățile săsești nu au organizat o armată, ci fiecare comunitate
    s-a apărat într-o astfel de biserică fortificată, în Transilvania. Zidurile de
    apărare ale bisericii din Cisnădie au fost ridicate în secolul al XV-lea. În biserica-cetate
    din Cisnădie nu erau locuințe și nu se putea locui. În locul acestora, a fost
    ridicată fortificația. În incinta cetății se refugiau de pericol pe o perioadă
    determinată doar copiii, bătrânii și bolnavii. În cazul unui atac, în fața
    căruia trebuia apărată biserica, ei erau încuiați aici în siguranță.


    În partea de sud
    există patru turnuri de apărare, continuă Bell Ioan, curatorul bisericii
    evanghelice fortificate din Cisnădie. La intrarea din stradă a fost tot un
    turn de apărare, însă, în jurul anilor 1700, a fost transformat în locuință de
    serviciu pentru îngrijitori. Apoi, avem casa parohială într-unul dintre
    turnuri, depozitul de praf de pușcă și mai avem și Turnul Grânelor. La
    construcția turnurilor de apărare s-au făcut și niște bolți, 32 la număr,
    numite camere de conservare. Aveau forma unei magazii. Pe vremea aceea, nu erau
    trotuare în jurul cetății. Intrarea și trotuarul de acum datează din anul 1601.
    Începând de atunci, s-a renunțat la apărare, s-au demontat magaziile și s-a
    făcut trotuarul în jurul cetății. În magaziile respective se păstrau toate
    alimentele, iar oamenii puteau veni într-o anumită zi a săptămânii pentru a-și
    putea lua alimentele pentru săptămâna următoare.


    În
    prezent, se țin slujbe în limba română în biserica cetate din Cisnădie în
    fiecare duminică. Există un preot, un cor de copii și o comunitate de circa 300
    de credincioși. Sași nu mai există decât puțin peste 60 de persoane,
    majoritatea în vârstă.



    Rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru
    Relaţii Interetnice al Guvernului României, prin programul Diversitate şi
    patrimoniu cultural prin prisma mass-media, Biserici şi cetăţi fortificate în
    judeţele Braşov şi Sibiu

  • Turism cultural în Sebeș

    Turism cultural în Sebeș

    Între 22-26 august, trenul turistic Transilvania Train şi-a
    desfăşurat periplul anual, oferind celor 150 de pasageri o aventură de legendă
    în inima Transilvaniei timp de 5 zile, fiecare zi având propria temă.
    Itinerariul Transilvania Train s-a desfăşurat pe o distanţă de 600 km şi a
    trecut prin localităţile Braşov, Saschiz, Sighişoara, Mediaş, Alba Iulia, Sebeş,
    Sibiu, Făgăraş    , incluzând vizita a peste 20 de fortificaţii, 15 workshop-uri
    tradiţionale, 2 concerte unice în Biserica Evanghelică din Sebeş şi în centrul
    istoric al Sibiului, 2 petreceri tradţtionale, degustare de vinuri locale
    selecte.


    Profităm şi noi de experienţa pasagerilor Transilvania Train şi
    poposim în Sebeş, pentru a descopri tainele bucătăriei de aici, ajutaţi de
    exact de bucătarul ce a împărtăşit
    turiştilor din tradiţiile culinare ale zonei. Toma Ioan
    Cosmin: În Sebeş noi le-am pregătit o surpriză turiştilor din acest frumos
    tren. Le-am ţinut un atelier de gătit, unde ei au avut ocazia să înveţe
    tradiţiile culinare de la noi şi, bineînţeles, să şi mănânce ceea ce au gătit.
    Zona Sebeşului este foarte valoroasă, ca tradiţii culinare, sunt foarte multe
    influenţe săseşti şi bucătăria este foarte bogată. Turiştii au gătit un gulaş
    de vită cu găluşte din făină, pulpe de raţă confiate, învelite într-un aluat de
    foietaj, am mai gătit mare umplute cu nucă şi cu miere, cum se gătesc la Sebeş
    şi am făcut şi izmenele întoarse, bineînţeles. Acesta este un desert
    tradiţional, un aluat făcut din făină, smântână, ouă, zahăr simplu şi vanilat,
    frământate foarte bine, cu praf de copt sau drojdie, după care se prăjejte în
    puţin ulei sau se coace la cuptor. Ei şi-au gătit singuri aceste feluri de
    mâncare, eu doar le-am arătat ceea ce trebuie să facă.


    Tot atelierul a ţinut patru ore, iar două ore turiştii doar au gătit, pregătind unii carnea, alţii saltele,
    alţii deserturile.


    L-am întrebat pe chef Toma dacă merită să venim la Sebeş: Merită! Au ce descoperi. De exemplu, noi am ţinut acest atelier de
    gătit chiar la muzeul din Sebeş, într-o curte extraordinar de frumoasă, plină
    de verdeaţă, plină de pomi, aproape de Catedrală. Au ce vedea!


    Într-adevăr, Sebeşul este un municipiu din județul Alba (Transilvania,
    România), format din localitățile Lancrăm, Petrești și, reședința de judeţ, Sebeș,
    precum și din satul Răhău. Orașul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de
    coloniștii sași veniți la chemarea regelui Ungariei. În Sebeș s-au stabilit
    populații provenite din regiunea Luxemburgului și a vestului Germaniei de
    astăzi. Denumirea de sași transilvăneni provine din confuzia făcută
    de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populațiile germane erau
    saxones, sași. Germanii din Sebeș au fost de fapt
    franconi de pe Rin, Rheinfranken. Iar Sebeșul Săsesc a fost unul
    din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din
    cele șapte cetăți care au dat numele german al provinciei:
    Siebenbürgen.


    Memoria vremurilor de demult se păstrează şi astăzi, în zonă putând
    fi vizitate: Biserica Evanghelică-Luterană, reclădită în stil gotic în sec.
    XIII-XIV şi renovată ulterior în stilul Renașterii, Biserica Învierea Domnului,
    de confesiune ortodoxă, Turnul octogonal, situat lângă Mănăstirea Franciscană.
    În cimitirul romano-catolic din orașul Sebeș a fost ridicat Monumentul Eroilor
    Români, în memoria celor căzuţi în Primul Război Mondial. Obeliscul, cu
    înălțimea de 1,6 m, este realizat din calcar cioplit, fiind susținut de o bază
    simplă, de formă paralelipipedică. În parcul din centrul orașului, se găseşte
    şi Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Pentru cei ce vor să
    îşi încânte ochii cu frumuseţile naturii, o vizită la rezervaţia geologică Râpa
    Roșie, situată la aproximativ 3 km de oraș, nu trebuie ratată.

  • Biserica fortificată de la Viscri

    Biserica fortificată de la Viscri

    Viscri
    este un nume care a devenit cunoscut în întreaga lume după ce prinţul Charles
    s-a îndrăgostit de sat şi de împrejurimile lui. O vizită în acest sat braşovean
    oferă oricui posibilitatea de a se întoarce în timp. Casele sunt foarte vechi, vopsite
    în culori palide, cu obloane la ferestre, unele având chiar de sute de ani.
    Mijlocul de deplasare cel mai frecvent pe care îl veţi vedea pe drumul de ţară,
    denivelat şi prăfuit, va fi tradiţionala căruţă.



    Punctul central
    de interes rămâne biserica fortificată, un exemplu impresionant de arhitectură
    defensivă transilvană. Aici o veţi
    întâlni pe Gerhild Gross administratoare a bisericii fortificate şi organistă,
    mereu pregătită să vă ofere informaţii despre cetate. Atâtea biserici
    fortificate pe o suprafaţă ca a Transilvaniei nu există nicăieri. Fireşte, nu
    se mai pot vizita toate, însă cele multe, deschise publicului, au un caracter
    unic. Au fost construite pentru acelaşi scop, însă fiecare are ceva aparte. Este
    una dintre cele mai vechi. Prima dată a fost construită o bisericuţă şi, de
    atunci, strămoşii noştri au trebuit să se gândească la o modalitate de apărare
    împotriva invaziilor otomane, ale mongolilor, tătarilor, turcilor. Biserica era
    punctul principal al comunităţii şi s-au gândit să ridice fortificaţii în jurul
    ei pentru a fi în siguranţă. Toată populaţia din sat, în caz de pericol, putea
    să se refugieze în incinta bisericii.
    Este o orgă foarte mică, foarte simplă, construită în 1817 de un
    constructor transilvănean de orgi. Pentru mine, reprezintă ceva special,
    fiindcă strămoşii mei au fost organişti. Bunicul, unchiul, iar acum cânt
    eu la ea. De mică, am fost foarte
    apropiată de orgă.



    Biserica a fost
    fortificată în jurul anului 1500. Zidul de incintă, înalt de şapte metri, a
    fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost
    prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă care se
    mai păstrează şi astăzi. În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a
    fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni.
    Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea
    austeră. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu
    biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural
    Mondial UNESCO. Gerhild Gross. De câţiva ani sunt aici la biserica
    fortificată şi toţi turiştii cu care am vorbit au fost încântaţi de România. Şi
    toţi nu s-au aşteptat la o ţară aşa de frumoasă. După ce ne vizitează, merg
    acasă cu o cu totul altă imagine despre ţara noastră. Au de văzut o natură care
    în alte părţi nu mai există aşa cum e aici. Există sălbăticie, păduri frumoase,
    sate deosebite. Toată zona cu dealurile ei e frumoasă. Mulţi pleacă cu lacrimi
    în ochi, mai ales cei în vârstă, fiindcă cetatea le aminteşte de trecut.



    La Viscri l-am
    întâlnit pe Thomas Markel. Este cetăţean german, are 33 de ani şi se află în
    concediu. Însă nu a venit doar în vacanţă, e voluntar la cetate. Sunt în vacanţă, dar m-am oferit să ajut la partea turistică, să vând
    bilete, să le ofer informaţii oamenilor şi să-i ajut, în general, pe cei puţini
    care au rămas la mine în sat. Am o legătură specială cu acest loc, ca mai toţi
    cei din familia mea, şi am fost aici doar de trei ori de când am crescut. Acum
    vreau să petrec mai mult timp aici şi să cunosc mai bine satul. Înainte să vin
    aici mi-am făcut timp să vizitez oraşul Sibiu. Mi-a plăcut. Oferta culturală e
    bogată şi poţi face multe lucruri acolo.



    Administratoarea
    bisericii fortificate şi organista vă invită ca atunci când vă planificaţi
    vizita la Viscri să nu uitaţi să aduceţi cu dumneavoastră şi timp. Va fi singurul
    lucru de care veţi avea nevoie pentru a vă bucura de autenticitatea satului şi
    de biserica fortificată. Căci, cu puţin răgaz, că veţi desprinde de cotidian şi
    veţi intra în lumea de poveste Viscri.


    Rubrică realizată
    cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României,
    prin programul Diversitate şi patrimoniu cultural prin prisma mass-media,
    Biserici şi cetăţi fortificate în judeţele Braşov şi Sibiu.

  • Alma Vii, prima biserică fortificată din Transilvania redată comunității

    Alma Vii, prima biserică fortificată din Transilvania redată comunității

    Vă invităm azi între colinele Transilvaniei, într-un sat străvechi, a cărui primă atestare documentare datează din 1209. Aici se remarcă biserica ce avea să fie ridicată două secole mai târziu. Fortificația din jurul bisericii apărea mai târziu, la începutul secolului al XVI-lea. Ca să ajungeți la aceasta, veți parcurge un drum de țară. La capătul acestuia, în vârful unei coline ușor de parcurs, se ridică acest monument, mărturie a existenței sașilor în zonă, dar și a multiculturalității transilvănene.



    De la Mihaela Turk, manager de proiect la Fundația Mihai Eminescu Trust, aflăm că cetatea are patru turnuri restaurate în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri din partea Norvegiei, a statului Lichtenstein și a Islandei. Am finalizat proiectul în 2016, iar în aceste turnuri restaurate am amenajat o expoziție care interpretează cultura tradițională locală multietnică, specifică Transilvaniei. Noi dorim s-o punem în valoare pentru a atrage turiști în această zonă și pentru a contribui la dezvoltarea durabilă. Fiecare turn are o tematică. Avem Turnul cu Ceas sau Turnul Porții, Turnul Slăninii, Turnul Gheții și Turnul Grânelor. Am încercat să redăm vechea funcție a turnurilor prin obiectele expuse. Turnurile oferă și spații ce pot fi folosite pentru evenimente: conferințe cu maxim 40-50 de participanți. De asemenea, pe anumite etaje pot fi amenajate cu expoziții temporare.”



    De exemplu, în Turnul Grânelor se află o cameră cu descoperirile arheologilor. Mihaela Turk, manager de proiect la Fundația Mihai Eminescu Trust. În cadrul proiectului am avut o cercetare amănunțită, împreună cu partenerul norvegian. Este expus și unul dintre scheletele descoperite la săpăturile arheologice. Se pare că în partea mai nouă a bisericii fusese un cimitir. În toate aceste turnuri am încercat să oferim posibilitatea vizitatorului să atingă obiectele, să nu fie numai un muzeu clasic în care te uiți. De exemplu, în Turnul Grânelor, pe o ladă în care se depozitau grânele am pus fotografii și un strat de grâu. Dai grâul la o parte și vezi fotografii cu munci la câmp. În Pivnița Sasului avem un butoi vechi, recondiționat, în care am pus fotografii luminate. Se poate învârti o manivelă și se pot vedea mai multe fotografii. Avem și o Cameră a Poveștilor cu înregistrări ale unei povești care e spusă pe rând în săsește, maghiară și romani. Avem tablouri care reprezintă fiecare minoritate. Există un senzor care aprinde tabloul corespunzător limbii în care e spusă povestea. În Turnul Minorităților avem și muzică specifică celor trei minorități.”



    Bineînțeles, pentru a trăi adevăratul farmec al Transilvaniei trebuie să vă cazați într-o casă tradițională, într-un muzeu viu. Va fi un fel de călătorie în timp spre simplitatea vieții de odinioară. Pe site-ul experiencetransylvania.ro veți găsi toate casele de oaspeți ale localnicilor, ale fundației și ale altora care întrunesc condițiile impuse. Care sunt acestea? Aflăm de la Mihaela Turk. Nu dorim ca aceste camere să fie standard, cu televizor, cu acces la internet și alte facilități. Ele sunt foarte simple. Păstrează în mare parte mobilierul vechi și recondiționat sau anumite piese de mobilier pe care le-am salvat noi. Pe jos avem preșuri țesute din resturi. Sunt din cârpă, iar nouă ne plac foarte mult. Sunt multicolore, vesele, așezate pe o podea din lemn mai caldă decât cele din materiale moderne. Sunt văruite tradițional. În cadrul recondiționărilor noi nu folosim ciment, termopane, ci doar lemn, piatră, nisip, var.”



    În prezent, la biserica fortificată din Alma Vii nu se mai țin slujbe, însă comunitatea satului se strânge aici pentru evenimentele importante.


  • Dr. Ing. Pietro Elisei, Italia

    Dr. Ing. Pietro Elisei, Italia


    Dr. Ing. Pietro Elisei este expert internaţional în planificare urbană şi regională. Furnizează servicii şi consultanţă în planificare strategică, regenerare urbană şi dezvoltare regională. Din 2001 în 2010 a deţinut funcţia de Secretar General a Jurnalului online de planificare la nivel european, Planum.



  • Pantheon 3D

    Pantheon 3D

    Muzeul Naţional al Unirii din Cetatea Alba Carolina,
    din Alba Iulia şi-a sporit anul acesta atractivitatea. Aici este locul unde
    acum nu numai că vă puteţi întoarce în
    preistorie, puteţi zăbovi în vremea dacilor şi romanilor, puteţi trece prin
    Evul Mediu, participa la Răscoala lui Horea, dar şi la Războaiele Mondiale,
    profitând de clădirea ridicată între 1851-1853, cel mai mare edificiu în stil
    romantic din oraş. Începând de anul acesta operele de artă romană reprezentând
    zeități și personaje mitologice, aflate în colecția Muzeului Național al Unirii
    vor fi valorificate prin tehnologie modernă, respectiv prin digitizarea 3D,
    urmând, printre altele, ca și publicul nevăzător să aibă acces la acest
    patrimoniu, grație unor replici realizate cu ajutorul imprimantei 3D.


    Pantheon
    3D este numele proiectului despre care ne-a vorbit George Bounegru, arheolog în
    cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi membru în echipa de
    implementare a proiectului: În toamna anului precedent am gândit un
    program cultural, urmând să fie implementat de Muzeul Naţional al Unirii Alba
    Iulia în perioada 2018-2019. Acest program multianual, Pantheon 3D, urmăreşte o
    valorificare interdisciplinară a patrimoniului arheologic de epocă romană, prin
    tehnologie modernă, adică digitizarea 3D a operelor de artă romane,
    reprezentând divinităţi şi personaje mitologice din colecţia muzeului nostru şi
    realizarea unei colecţii virtuale, a unei platforme interactive 3D, adică o
    expoziţie mobilă. În acelaşi timp, propunem şi prin metode clasice,
    valorificarea patrimoniului, prin organizarea a patru expoziţii temporare,
    având ca tematică religia şi arta romană. Cu ocazia lor vor fi lansate şi
    lucrări de popularizare, vom redacta patru cataloage de expoziţie ce vor fi
    disponibile la Muzeul Naţional al Unirii.


    George Bounegru, arheolog în
    cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi membru în echipa de
    implementare a proiectului Pantheon 3D, na-a spus că pe lângă digitalizarea
    artefactelor, muzeul organizează şi ateliere şi ne-a dat un exemplu: Totodată vor fi şi ateliere ocupaţionale. Unul dintre ele s-a şi
    desfăşurat deja, poartă denumirea Mitologia 3D, atelierul de mituri şi a fost
    realizat împreună cu elevii de la Liceul de artă Regina Maria, din Alba Iulia.
    Copii au făcut după nişte teme mitologice prezentate de noi, echipa de proiect,
    lucrări cu caracter artistic, care se găsesc expuse la Muzeul Principia.


    Şi tot George Bounegru ne-a
    vorbit despre alte particularităţi ale proiectului, desfăşurat sub egida anului
    european al patrimonioului: Proiectul nostru a început anul acesta, în
    2018, primul eveniment din cadrul programului nostru poartă denumirea
    Mitologia 3D,aici sunt prezente începând din 19 mai până în data de 1 august
    şi la sediul Muzeului Naţional al Unirii şi în celălalt muzeu al oraşului,
    Muzeul Principia, sunt expuse piese care intră în colecţia Pantheon 3D, piese
    reprezentând mitologia romană, reprezentări sculpturale sau piese de bronz cu
    caracter mitologic, ele sunt expuse într-o manieră modernă, europeană, vitrine
    noi, iluminat corespunzător, panouri atât în limba română, cât şi în limbi de
    circulaţie internaţională, în limba engleză, care explică atât conceptul de
    Pantheon 3D, cât şi fiecare mit în parte, ilustrat cu obiectele expuse. În
    toamna acestui an vom avea un alt eveniment, o altă expoziţie, reprezentând
    mitologia clasică, iar în anul ce vine, vom avea alte două expoziţii, fiecare
    dintre cele patru evenimente sunt expoziţii cu catalog disponibil pentru
    vizitatorii noştri.


    George Bounegru ne-a invitat să
    vizităm muzeul: Muzeul
    Naţional al Unirii Alba Iulia este o instituţie fanion între instituţiile
    muzeale din România. Are un patrimoniu istoric şi arheologic deosebit, în
    special cel de epocă romană, pentru că Alba Iulia este un oraş deasupra altor
    oraşe, pentru că în subteran sunt vestigii arheologice din perioada romană.
    Alba Iulia a fost anticul centru Apullum, este fosta capitală a Principatului
    Transilvaniei, este locul unde a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1918,
    iar Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia deţine un patrimoniu – cu valori inestimabile – reprezentând toate
    aceste momente cheie din istoria României. Vă aşteptăm să ne treceţi pragul, îi
    aşteptăm pe toţi cei interesaţi de cultura antică, de mitologia antică, de ceea
    ce înseamnă religia antică, în special în epoca romană, să ne treacă pragul şi
    să vadă aceste piese de patrimoniu expuse într-o manieră convingătoare şi de
    înţeles pentru toată lumea!



    Colecţiile muzeului numără circa 200.000 de obiecte de
    patrimoniu. Instituţia ocupă un loc fruntaş între muzeele din ţară şi la capitolul
    expoziţii temporare, în jur de 50 anual.

  • Zilele Filmului Românesc la TIFF 2018

    Zilele Filmului Românesc la TIFF 2018

    Cele mai așteptate premiere românești ale
    anului sunt prezente la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de
    Film Transilvania, între 25 mai și 3 iunie, la Cluj-Napoca. Două filme incluse
    în competiția internațională pentru Trofeul Transilvania se regăsesc anul
    acesta și în Zilele Filmului Românesc și vor fi prezentate în premieră
    națională. Unul dintre acestea este marele câștigător al Ursului de Aur la
    Berlin, Nu mă atinge-mă (Touch Me Not), debutul în lungmetraj al regizoarei
    Adina Pintilie. O explorare șocantă a ideii de intimitate și a nevoii umane de
    contact autentic, filmul testează granița dintre ficțiune, documentar și artă
    vizuală.


    Filmul este o încercare de a descoperi
    straturile intimităţii. Intimitatea este plină de pericole. Reversul dragostei
    poate fi ura, agresivitatea, neînţelegerea. Toate sunt părţi ale aceleiaşi
    complexe realităţi     spune Adina Pintilie. Cred că felul în care trăim intimitatea este condiţionat de foarte
    multe aspecte. De educaţie, de cultura în care trăim, de felul în care ne-am
    format. Dar realitatea practică a interacţiunii cu ceilalţi este mult mai
    complexă. Şi proiectul aşa s-a născut, din această curiozitate. Dându-mi seama
    că, de fapt, nu ştiu mare lucru despre intimitate şi natura umană, am început
    un fel de proces de reînvăţare şi descoperire a unor moduri câteodată foarte
    surprinzătoare de a trăi intimitatea. Şi am lucrat atât cu actori
    profesionişti, cât şi cu neprofesionişti, cu oameni care nu lucraseră în
    cinema, dar care sunt preocupaţi exact de zona aceasta de cercetare. A ieşit o
    combinaţie între poveştile lor personale şi elemente ficţionale, am făcut
    experimente ca psihodramă, am încercat foarte multe lucruri care au pus în
    lumină exact mecanismele pe care le aplicăm de multe în ori în relaţie cu
    ceilalţi fără să ne dăm seama. De fapt, toate personajele se confruntă cu
    această contradicţie între nevoia de intimitate şi, în acelaşi timp, frica de a
    intra într-o relaţie de interdependenţă din teama că vor deveni mult prea
    vulnerabili.



    Câștigător al Premiului Zilelor Filmului
    Românesc pentru debut în 2013 (O lună în Thailanda) și autorul comediei
    populare Două lozuri, Paul Negoescu revine la TIFF cu Povestea unui pierde-vară
    (The Story of a Summer Lover), o comedie dulce-amară despre situațiile dificile
    în care ne-aruncă uneori dragostea, cu Alexandru Papadopol în rolul principal.
    Paul Negoescu. Este o comedie
    romantică ce are în centru un personaj lipsit de romantism. Şi cum el este
    lipsit de romantism, lipsesc şi toate aceste clişee din filmele romantice.
    Personajul principal, interpretat de Alexandru Papadopol, ar putea fi descris
    aşa: patruzeci şi ceva de ani, profesor la Politehnică, refuzul de a lua
    lucrurile în serios, o relaţie deschisă cu o femeie care îi acceptă toate
    escapadele. Numai că la un moment dat această femeie din viaţa lui rămâne
    însărcinată. Şi din acest moment el începe să-şi pună tot felul de probleme,
    dacă e cazul să se maturizeze sau nu, întrebări pe care le adresează şi celor
    doi prieteni cu care se întâlneşte din când în când. Unul dintre ei este
    scriitor şi decide să scrie o carte astfel că povestea asta este văzută prin
    ochii respectivului scriitor.


    Lansat în competiția de la San Sebastian și
    premiat la Trieste, Soldații. Poveste din Ferentari (Soldiers. Story From
    Ferentari) este adaptarea cinematografică a romanului omonim scris de Adrian
    Schiop, totodată unul dintre protagoniștii poveștii de dragoste neconvenționale
    regizate de Ivana Mladenovic. După premiera
    naţională care s-a lăsat cu câteva proteste anti LGBT, Soldații.
    Poveste din Ferentari ajunge şi la TIFF. Ada Solomon,
    producătoarea peliculei. Este o poveste care se întâmplă într-un
    spaţiu special, în cartierul Ferentari, cel mai sărac cartier bucureştean,
    într-un mediu precar, într-o lume marginală. Şi chiar şi în această lume cele
    două personaje principale sunt la rândul lor marginale. Acest aspect m-a
    interesat foarte mult. De aceea mi se pare ridicol să aud că filmul ăsta este
    un film de propagandă homosexuală, nu ştiu cine şi-ar putea dori să fie în
    pielea acestor personaje şi să trăiească în Ferentari. Adică în ce fel ar putea
    fi acest film aspiraţional este o întrebare care n-are răspuns. Iar dacă există
    o provocare în filmul ăsta, pentru mine aceasta a fost ca spectatorii să
    descopere spaţiul acesta, să descopere o lume cu alte valori decât valorile
    noastre obişnuite, să îndrăznească să privească spre Ferentari, un loc foarte
    aproape de noi, dar pe care nu-l cunoaştem deloc. Din acest punct de vedere,
    filmul funcţionează şi ca o trecere, ca o spargere a acestei bariere. Pe de
    altă parte, filmul acesta este, de fapt, un film despre singurătate. Despre
    nevoia de a avea pe cineva alături. Un film despre nevoia de a avea un cămin, o
    familie, de a fi integrat într-o comunitate. Este orice, numai propagandă nu.


    Printre surprizele
    acestei ediții se numără cinci premiere absolute, unele dintre acestea semnate
    de regizori debutanți. Pentru prima oară la TIFF, Bogdan Theodor Olteanu intră
    în competiție cu primul său lungmetraj. Silvana Mihai, una dintre actrițele
    remarcate în programul 10 pentru FILM interpretează rolul principal din extrem
    de curajosul Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (Several
    Conversations About a Very Tall Girl). Actorul Vlad Zamfirescu debutează în
    regie cu o poveste dinamică despre un triunghi sentimental și adevăruri incomode,
    scrisă de Alexandru Popa, Secretul fericirii (The Secret of Happiness) este o
    comedie cinică plină de răsturnări de situație care vor ține publicul cu
    sufletul la gură.

  • Muzeul Unirii din Alba Iulia

    Muzeul Unirii din Alba Iulia

    Alba Iulia este
    cunoscută în general publicului şi specialiştilor pentru vechimea sa şi pentru
    semnificaţia evenimentelor istorice care au avut loc aici. Acum 100 de ani, ]n
    acest oraş, se realiza prin voinţa mulţimii adunate pe platoul din apropierea
    cetăţii medievale, unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat.


    Alba Iulia este
    oraşul de suflet al tuturor românilor, locul de unde a început istoria modernă
    a României, spune Gabriel Tiberiu Rustoiu, directorul general al Muzeului Naţional
    al Unirii, care ne invită la un scurt tur istoric pornind din Sala Unirii. Aici, în data de 1
    decembrie 2018, reprezentanţii tuturor localităţilor din Transilvania au hotărât
    să se unească cu România. Sala Unirii este o parte importantă a muzeului
    nostru. Aici puteţi vedea o serie de obiecte şi de artefacte care au definit
    procesul de la 1 decembrie 1918. Pe lângă Sala Unirii, mai avem o clădire
    monument istoric de importanţă naţională. Este vorba de clădirea Babilon,
    fostul cămin de garnizoană al armatei austriece din cetatea Alba Iulia. Aici
    avem Muzeul de Istorie în care expunem obiecte din cele mai vechi timpuri şi
    până în Al doilea Război Mondial. Avem câteva artefacte unicat în România sau
    în lume. Pe lângă această clădire, mai avem încă un spaţiu dedicat artei sacre,
    Museikon, inaugurat la sfârşitul anului trecut. Este un muzeu unic în România
    atât prin piesele prezentate, cât şi prin dispunerea acestora. Avem icoane rare
    şi unicat şi cărţi vechi. Din cărţile expuse, doar câteva exemplare mai pot fi
    găsite în lume. Clădirea în sine este şi ea un muzeu, deoarece este vorba
    despre cel mai vechi spital militar din România, sub care există o clădire din
    perioada principatului. În această perioadă, Alba Iulia era capitala
    Transilvaniei, iar principii Transilvaniei dădeau tonul politicii în această
    parte a Europei. De exemplu, un principe al Transilvaniei, Ştefan Bathory, a
    ajuns şi rege al Poloniei. De asemenea, armatele lui Gabriel Bethlen mărşăluiau
    până la Viena sau armatele lui Gheorghe Rákóczi al II-lea ajungeau în Polonia.


    Alba Iulia este
    un oraş în care, de obicei, au loc multe evenimente. Însă, în 2018, mai mult ca
    oricând, aceasta abundă. Muzeul Naţional al Unirii este implicat în organizarea
    Festivalului Roman Apulum. Desfăşurat în perioada 27 aprilie-1 mai şi ajuns la
    cea de-a VI-a ediţie, anul acesta a fost înregistrat un număr de 35.000 de
    vizitatori, precizează Gabriel Tiberiu Rustoiu, directorul general al Muzeului
    Naţional al Unirii. Pe lângă aceasta,
    în spaţiile noastre, avem o serie de expoziţii care ilustrează istoria
    României prin piese arheologice, dar şi
    expoziţii temporare dedicate Marii Uniri. Afişajul nostru este în limbile
    română şi engleză şi avem ghizi dedicaţi pentru muzeu şi pentru cetate, care
    vorbesc engleză şi franceză. De câţiva ani, noi am angajat un sociolog şi este
    al optulea an în care realizăm studii sociologice. Prin urmare, am cules reacţiile
    tuturor turiştilor, atât români cât şi străini. În general, prin ceea ce scriu
    în studiile sociologice, atitudinea este preponderent pozitivă. Avem şi o
    pagină de Facebook prin care primim note din partea turiştilor, iar acestea
    sunt foarte bune. Vă aşteptăm să veniţi la Alba Iulia în anul centenarului,
    fiindcă nu veţi regreta.



    În încheiere, iată şi câteva informaţii practice. Sala
    Unirii poate fi vizitată gratuit. Pentru clădirea Babilon, adulţii vor plăti 10
    lei, iar copiii 5 lei. Un tur ghidat în muzeu şi în Sala Unirii costă 35 de
    lei, iar taxa foto-video în scop publicitar este de 100 de lei pentru 15
    minute. Colecţiile muzeului numără circa 200.000 de obiecte de patrimoniu, iar
    biblioteca sa deţine în jur de 70.000 de volume

  • 17. Internationales Filmfestival Transilvania in Cluj angefangen

    17. Internationales Filmfestival Transilvania in Cluj angefangen

    In der siebenbürgischen Stadt Cluj-Napoca hat das Internationale Filmfestival Transilvania (TIFF) angefangen. Die Festspiele gelten als die grö‎ßte Fachveranstaltung Rumäniens, die der Kinokunst und -Industrie gewidmet wird. Das 17. Internationale Festival präsentiert bis zum 3. Juni hunderte Produktionen, sowohl klassische Filme als auch Streifen, die dabei ihre internationale Premiere feiern. Ergänzt wird das diesjährige Programm durch zahlreiche Veranstaltungen, die der Film mit Musik, Ausstellungen, Workshops und Debatten verbinden. Drei Generationen der Kinokunst kommen dieses Jahr beim Internationalen Filmfestival zusammen, jede davon wird von Regisseuren, Darstellern und Filmproduzenten vertreten, die die rumänische Kinokunst beeinflusst haben.



    Jurymitglied inder Reihe Internationaler Wettbewerb ist der Darsteller Vlad Ivanov, der seine Berühmtheit mit der Produktion “4 Monate, 3 Wochen und 2 Tage” von Cristian Mungiu erlangte. Der Streifen wurde 2007 beim Filmfestival Cannes mit dem Preis Palme d`Or geehrt. Die Filmemacher Adina Pintilie und Andrei Creţulescu beteiligen sich am internationalen Wettbewerb mit ihren Produktionen Touch me not“, bzw Charleston“. Zum ersten Mal sollen bei den internationalen Festspielen in Cluj Szenen aus der mit voller Begeisterung erwarteten rumänischen Produktion Moromeţii 2“, im Beisein des Darstellers Horaţiu Mălăele präsentiert werden 30 Jahre nach der ersten Verfilmung des Romans von Marin Preda schlüpft Horaţiu Mălăele in die Hauptrolle Ilie Moromete. In der ersten Verfilmung wurde die Rolle von Victor Rebengiuc verkörpert.



    Auf dem diesjährigen Programm stehen mehr als 225 Produktionen aus allen Ecken der Welt. Einige Produktionen feiern ihre Rumänienpremiere beim Internationalen Filmfestival in Cluj. Präsentiert werden die Streifen unter anderen in den Reihen: Wettbewerb, Supernova, Schatten, Grenzlos, Was passiert mit der Dokumentation?, Die Tage des rumänischen Films, EducaTIFF, der Tag HBO, der allerdings als traditioneller Partner der Festspiele gilt. Die 12 Spielfilme die im Internationalen Wettbewerb um den gro‎ßen Preis kämpfen, vertreten die neue Kinowelle der Welt. Die Reihe Rumänien 100“, die ausschlie‎ßlich rumänische Produktionen aller Zeiten präsentiert, widmen die Organisatoren dem 100. Jubiläum der Gro‎ßen Vereinigung. Gezeigt werden in dieser Reihe unter anderen: Răscoala“ (Der Aufstand“) aus dem Jahr 1965, der Streifen, der dem Regisseur Mircea Muresan den Debütpreis auf dem Filmfestival in Cannes brachte, Explozia“ (Die Explosion“), eine Produktion aus dem Jahr 1973 von Mircea Drăgan und Ultima noapte a copilăriei (Die letzte Nacht der Kindheit“) (1966) von Regiseur Savel Ştiopul.




    Eine der beliebtesten französischen Darstellerinnen und Regisseurinnen, Fanny Ardant, zählt zu den Ehrengästen der Festspiele und soll in Klausenburg die Trophäe Transilvania erhalten. Die Organisatoren widmen ihr auch eine Rückblick auf ihre Filme. Auf dem Internationalen Filmfestival in Cluj wird zudem die rumänische Produktion aus dem Jahr 1965 Pădurea spânzuraţilor“ (Der Wald der Gehenkten“) präsentiert, die als einer der besten rumänischen Filme aller Zeiten und den Höhepunkt der Karriere von Anna Széles darstellt. Der Streifen, der dem Regisseur Liviu Ciulei die Trophäe für Regie auf dem Filmfestival Canne brachte, wird bei der Verleihung des Preises für eine lebenslange Karriere der Darstellerin Anna Széles gezeigt. Zu den Ehrengästen der Festspiele zählt auch die weltweit berühmte Opersängerin Angela Gheorghiu.