Acum 60 de ani, la Roma, înalţi reprezentanţi ai Belgiei, Franţei, Germaniei, Italiei, Luxemburgului şi Olandei semnau crearea Comunităţii Economice Europene. Erau aceleaşi 6 state care , în urmă cu 7 ani, răspunseseră apelului lui Robert Schuman şi lansaseră construcţia instituţională a Europei unite. Putem spune că noua organizaţie continua această filosofie şi încheia punerea bazelor fantasticului proces al unităţii europene. Poate se ştia de la început, dar a devenit şi mai clar că organizaţia înfiinţată în 1951, Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului, a fost primul pas, dar şi un test pentru planul unificator.
De la început trebuie să recunoaştem curajul şi clarviziunea celor pe care îi numim părinţii fondatori” – creatorii filosofiei europene, semnatarii tratatelor de început sau primii lideri ai organizaţiilor europene. Ei au înţeles că numai deschiderea totală, începând cu economia, a popoarelor Europei, poate garanta evitarea războaielor atât de uşor pornite pe Vechiul Continent. Într-un ocean de naţionalism în refacere, odată cu tendinţele belicoase, aceştia au văzut şansa unui drum opus, spre bunăstare prin convieţuire şi conlucrare. Ei erau conştienţi şi de complexitatea continentului, dar bilanţul după 6-7 decenii este unul uimitor.
Revenind la momentul istoric de acum 60 de ani, Tratatul de la Roma deschidea conlucrarea în întreaga sferă economică şi nu doar în anumite industrii strategice, legate direct de posibilitatea de a duce un război, cel puţin pe stil vechi. Mai mult decât politicile vamale comune, saltul de la Roma aducea sarcini complexe pe toată linia, odată cu lansarea politicilor comune în toate domeniile economice. De asemenea, a fost creată o organizaţie comunitară pentru energia atomică. Al Doilea Război Mondial se încheiase cu 12 ani în urmă, cu bombardamentul atomic din Japonia. Astfel, atomul era din ce în ce mai folosit ca energie a viitorului, dar devenise şi o armă nouă, ce punea în umbră orice se putea face cu oţel şi cărbune.
Semnarea Tratatului de la Roma, la 25 martie 1957, încheia etapa punerii bazelor, adâncind integrarea prin cuprinderea tuturor domeniilor economice şi lansarea politicilor comune. În acelaşi timp, devenea posibilă extinderea teritorială a Comunităţii statelor europene care aplică politici economice comune. Tratatul de la Roma a avut aceiaşi semnatari ca Tratatul de la Paris. Cum istoria este plină de ironie, prima extindere a Comunităţilor economice europene a avut loc în 1973, printre cele 3 noi membre aflându-se şi Marea Britanie.
Tot istoria ne aminteşte că Marea Britanie s-a ţinut de-o parte şi chiar s-a opus procesului integraţionist lansat de cei 6 de la Paris şi Roma. La 3 ani de la semnarea Tratatului de la Roma şi constituirea Comunităţii Economice Europene, în 1960, Marea Britanie şi alte 6 state europene au creat o alternativă la aceasta, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. Marea Britanie este prima care părăseşte această structură ce limita integrarea la crearea unei zone de liber-schimb şi prima care aderă la concurenţă, Comunităţile Economice Europene. În zilele noastre, Marea Britanie este prima ţară care părăseşte Uniunea Europeană, dar nimeni nu pare să ştie unde se va duce.
În 60 de ani, construcţia europeană a evoluat enorm. În prezent, organizaţia comunitară este un exemplu nemaiîntâlnit de integrare interstatală, un exemplu pentru alte continente. Europa comunitară are acum un parlament comun, o monedă unică, un spaţiu unic şi multe politici şi programe care fac din Europa celor 27 de membri un spaţiu al păcii şi prosperităţii. În acelaşi timp, sunt extrem de multe pericolele care pândesc acest proces şi putem spune, fără îndoială, că la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Europa unită este mai în pericol ca niciodată.
