Radio România Internațional

Author: Carmen Săndulescu

  • Taberele de la Medgidia – fenomen fondator al ceramicii românești contemporane

    Taberele de la Medgidia – fenomen fondator al ceramicii românești contemporane

    Conceput ca o
    platformă de cercetare, documentare și promovare, proiectul își propune
    revalorizarea unui patrimoniu cultural material uitat și insuficient studiat, deși
    a avut un rol fondator pentru dezvoltarea ceramicii românești. Este vorba despre fenomenul Taberelor de la Medgidia, din anii 1971-1977,
    care a generat producția a peste 80 de lucrări de ceramică monumentală, ce au
    fost donate de artiștii participanți orașului, pentru a decora artistic diverse
    spații publice – parcuri, piațete sau faleza Canalului Carasu.


    Din păcate, azi
    se mai păstrează doar aproximativ o zecime dintre acestea, majoritatea fiind
    distruse odată cu reluarea lucrărilor de construcție a Canalului Dunăre-Marea Neagră
    la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80. Pentru a demara proiectul a fost
    necesar un amplu efort de documentare, care a presupus întâlniri și interviuri
    filmate cu artiștii în viață participanți la tabere. Ceramista Oana Rill, care face parte din
    echipa proiectului, ne-a vorbit despre începuturi.


    A fost o idee comună,
    a pornit de la domnul Gheorghe Fărcășiu, un ceramist cu care noi am colaborat
    în ultimii ani. Practic, primul proiect pe care asociația l-a făcut în domeniul
    ceramicii a fost un proiect de grup în care Gheorge Fărcășiu a fost invitat,
    atunci ne-am împrietenit și am început să colaborăm. Aşa că îl putem considera inițiatorul
    proiectului, el ne-a arătat şi catalogul din perioada respectivă, din perioada
    taberelor. Eu, cu toate că eram absolventă de Ceramică la Facultatea de Arte
    Plastice nu știam de existența acestui proiect, nu-i cunoșteam nici pe
    ceramiștii care fuseseră implicați în proiect Și mi-am dat seama că dacă aș fi
    avut acces la această informație, probabil că aș fi evoluat altfel.

    Echipa proiectului a organizat
    deplasări în București, la Medgidia, Constanța, Sibiu, Alba-Iulia, Sighișoara,
    contacte la distanță cu cei stabiliți peste hotare, inclusiv în SUA. Au fost
    cercetate documentele de arhivă – articole din presa vremii sau din reviste de
    specialitate (Contemporanul, Studii și Cercetări de Istoria Artei, Arta
    etc.) sau fotografii de epocă din colecții private. Eduard Andrei face parte
    din echipa proiectului Patrimoniul Cultural revizitat, Taberele de la Medgidia
    – fenomen fondator al ceramicii românești contemporane.

    Interesul nostru
    pentru taberele de ceramică monumentală de la Medgidia a pornit de la
    constatarea evidentă că se cunoaște foarte puțin pe tema asta, inclusiv în
    rândul specialiștilor. Mă refer chiar la studenți la facultățile de arte,
    secția Ceramică. Practic, ei n-au avut până acum la dispoziție o bază
    bibliografică sau documente de arhivă care să-i ajute să înțeleagă importanța
    acestui fenomen. Fenomen pe care noi, așa cum scrie și în titlul volumului pe
    care l-am lansat, îl considerăm fondator în privința ceramicii româneși
    contemporane.

    Până atunci, ceramica era considerată o artă minoră, care
    producea, în general, obiecte mici, utilitare, și era tratată ca atare. Or,
    odată cu inițierea Taberelor de Ceramică Monumentală de la Medgidia, ceramica a
    ieșit în spațiul public, a ieșit din interior către exterior. În plus, când te
    gândeai la ceramică, nu mai era vorba doar de lucrări mici. A fost și un
    experiment tehnic foarte provocator pentru artiștii participanți, care, până
    atunci, nu mai făcuseră astfel de Ceramică, cu valențe sculpturale, ceramică de
    for public, destinată să ambienteze spațiile de la Medgidia.

    Taberele
    de la Medgidia, considerate fenomenul fondator al ceramicii românești
    contemporane există acum şi într-un volum bilingv (română-engleză). Lansarea
    volumului a avut loc în luna noiembrie la Medgidia și la București, în prezența
    unora dintre artiştii ceramişti participanți la tabere.

  • Producții ale Teatrului Național Radiofonic la UK International Radio Drama Festival

    Producții ale Teatrului Național Radiofonic la UK International Radio Drama Festival

    Toate cele trei producții ale Teatrului Național
    Radiofonic propuse la cea de-a VI-a ediție a UK International Radio Drama
    Festival (UKIRDF) au fost selecţionate de organizatori. Este vorba de 101 FM de
    Maria Manolescu Borșa, regia artistică Mihnea Chelaru, Mama ucide uriașul de
    Ema Stere, dramatizarea Mădălin Cristescu, regia artistică Attila Vizauer și
    Jucării după Marin Sorescu, adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu,
    regia artistică Mihnea Chelaru.

    Oana Cristea Grigorescu, redactor la Radio
    România, redacţia Teatrul Naţional Radiofonic şi critic de teatru, ne-a dat
    amănunte despre producția 101 FM, concurentă
    la secțiunea Radio Drama.

    O piesă care pentru noi este foarte importantă, pentru că face parte
    din producțiile care urmăresc dramaturgia nouă și încearcă să reflecte dinamica
    ei și temele de actualitate în directă relație cu actualitatea ascultătorilor
    noștri. Spun asta pentru că 101 FM este o poveste despre aniversarea centenară
    a străbunicii, gestionată de o familie în mod stângaci. Iar din această
    organizare a sărbătoririi bunicii ies la iveală incongruențe, mici conflicte
    latente din familie. De asemenea, este o aniversare care se suprapune peste
    sărbătorirea centenarului țării, dar și peste istoria noastră centenară, care
    se reflectă comic și serios în istoria acestei familii.

    Oana Cristea
    Grigorescu ne-a prezentat și celelalte două producții, Mama ucide uriașul și
    Jucării, participante la cea de-a VI-a ediție a UK International Radio Drama
    Festival în secțiunea Short Forms: Ambele piese scurte au ca
    specific în această secțiune – Short Forms din cadrul UK International Radio
    Drama Festival – limita de șapte minute. Ceea ce este diferit față de cele mai
    multe festivaluri de gen, unde limita este de zece minute. Este și o provocare
    pentru că șapte minute uneori înseamnă mult, dar în același timp nu este o
    suprafață prea mare în care să poți dezvolta o poveste cu cap și coadă.

    Sunt
    două povești foarte diferite, cred că acesta a fost și motivul pentru care au
    intrat ambele în selecție. Prima, Mama ucide uriașul, are la bază povestea Emei
    Stere, iar dramatizarea este semnată Mădălin Cristescu. Să ne amintim că
    Mădălin Cristescu este deja foarte cunoscut, iar anul trecut adaptarea lui
    sonoră la producţia Călătoria lui Orfeu, în regia lui Attila Vizauer, a fost
    distinsă cu Marele Premiu la Hvar (Croația) la Grand Prix Maruliç 2019 -
    International Festival of Radio Plays and Documentary Radio Dramas.

    Așa că avem
    de-a face și de această dată cu o poveste în care sunetul urmărește și dezvoltă
    spațiul din jurul cuvintelor. Este o poveste a drumului spre casă noaptea, când
    mama și copilul sunt atacați de un bețiv. Este, de fapt, o reamintire a acestui
    episod în care copilul – ajuns acum la bătrânețe – a avut ocazia să-și vadă
    mama în rolul unui erou care a înfrânt uriașul. Iar cealaltă producție scurtă,
    Jucării după Marin Sorescu, pornește de la poezia foarte cunoscută a lui Marin
    Sorescu și construiește în prim plan o poveste a singurătății bătrâneții, a
    înfruntării morții, a gestionării acestui prag.



    Datorită celor trei producții selecționate, a fost al
    treilea an consecutiv în care Teatrul Național Radiofonic a intră în selecția
    UKIRDF cu rezultate ce confirmă poziția Radio România printre cei mai valoroși
    producători europeni de teatru radiofonic.

  • Apel la înscrieri pentru Festivalul Trẻs Court

    Apel la înscrieri pentru Festivalul Trẻs Court

    Apel la filme româneşti lansat de Institutul Francez pentru Festivalul Trẻs Court (foarte scurt metraj) – o manifestare internaţională care în ţara noastră ajunge la cea de-a 14-a ediţie în iunie 2020.



    Luna martie este declarată, în funcţie de perspective şi nevoi, Luna femeii, “Germanar” (denumire populară legată de agricultură) sau Mărţişor şi cuprinde mai multe sărbători de tot felul. Pentru multe persoane din colţuri diferite de lume este însă Luna Francofoniei. Evident că Institutul Francez se află în funtea listei, prin toate reprezentanţele şi reprezentanţii săi. Festivalul de foarte scurt metraj (Trẻs Court) a lansat chiar în aceste zile un Apel la filme româneşti. Pentru manifestarea cinematografică internaţională cu aceeaşi denumire care, în ţara noastră ajunge la ediţia cu numărul 14. De unde vine acest festival şi ce-şi propune el explică, la RRI, Raluca Mateiu, coordonator Trẻs Court — România:


    “Un festival care s-a născut la Paris, iar la nivel internaţional e la a 22-a ediţie. Regrupează filme de maxim 4 minute din toată lumea, iar în România organizăm o competiţie specială. Filmele sunt aşteptate până în ziua de 12 aprilie 2020. Cât priveşte toată competiţia, filmele vor fi difuzate între 5 şi 14 iunie în aproape 20 de ţări, în 77 de locuri. România este una dintre ţările participante cu cele mai multe oraşe implicate. Festivalul a ajuns anul trecut în 19 oraşe, iar anul acesta poate chiar atinge 20.”



    Ce alte particularităţi are manifestarea e simplu de aflat: o secţiune dedicată filmelor feminine şi feministe. Aici intră femeile-regizor şi problematica feminină, prezentată fie amuzant, fie dramatic, fie neutru pe cât se poate – pentru că diversitatea e foarte mare. Secţiunea a apărut în festival mult înaintea mişcării “me too” — a subliniat Raluca Mateiu. O secţiune pentru copii — de la 6 ani în sus — unde predomină animaţia, în general şi, mai nou, o secţiune cu filme franceze sau în limba franceză. Raluca Mateiu ţine foarte mult la ideea că manifestarea are o mare deschidere:


    “Atât amatorii cât şi profesioniştii din România care doresc să trimită filme de maximum 4 minute o pot face direct prin email. Dacă sunt şi alte oraşe care vor să găzduiască acest festival, edilii de acolo ne pot căuta până la sfârşitul acestei luni.”



    Prin urmare, cineaşti şi cinefili, poate vă treceţi începutul lunii iunie în calendarul de pe combina frigorifică. Sau în telefon. Filmele de până în 4 minute ne pot învăţa nu doar lecţia diversităţii, ci şi pe cea a sintezei.



  • Concert de Gală dedicat Sărbătorii tradiţionale “Dragobete” la Kaisersaal, Viena

    Concert de Gală dedicat Sărbătorii tradiţionale “Dragobete” la Kaisersaal, Viena

    Exasperaţi, ca şi mulţii alţii, de avalanşa
    comercială care îmbracă St Valentine’s Day, unii români pun din ce în ce mai
    mult accent pe echivalentul străvechi şi mai ales autohton: Dragobetele. În
    mitologia românească, Dragobete era zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii. Se
    pare că Dragobetele este un personaj transmis din generatie in generatie,
    transformat în protector al tinerilor şi patron al iubirii. Oricum,
    comercianţii nu ratează nici ziua cu pricina – 24 februarie – dar promovarea de
    produse este mult mai puţin agresivă. Cel puţin deocamdată. Dincolo de asemenea
    consideraţii mai mult sau mai puţin generale, un concert de gală care stă sub
    semnul acestei Sărbători la Viena merită să fie numit eveniment. Nu este
    singular, după cum ne explică Eliza
    Marian Zurmann, născută la Cluj dintr-o familie bilingvă şi stabilită la
    Viena imediat dupa 1989.


    Am văzut cât mult mult este agreată aici şi ne-am
    dat seama că muzica noastră – vorbesc aici despre folclorul curat, nu despre
    prelucrări sau manele – nu este aproape deloc cunoscută în Austria. Ne-am
    gândit ce important este să promovăm acest gen de cultură. Şi pot spune că,
    pînă acum, am făcut-o cu succes. Grupul Transylvania, din care şi eu fac parte,
    se numeşte aşa pentru că toţi cei care îl constituie vin, întâmplător, din
    Transilvania. De cântat, cântăm din absolut toate zonele ţării de origine, iar
    uneori promovăm şi cântece din ţări apropiate de România. De Dragobete,
    accentul a fost pus pe romanţe româneşti. Textele româneşti sau măcar sensul
    lor sunt traduse chiar de mine pentru ca toţi nevorbitorii de română – şi aici
    predomină austriecii – să ştie despre ce anume cântăm.


    Organizat
    de Asociaţia condusă de aceeaşi Eliza Marian Zurmann, Rundreise der
    Traditionen/Drumurile tradiţiei/, evenimentul a avut loc la Kaisersaal pe
    22 februarie 2020. Invitata noastră de astăzi este prima româncă din
    Ansamblul Corului Operei vieneze, pe care l-a şi condus vreme de câţiva ani
    buni. Nu e de mirare că în jurul ei s-au strâns mulţi colegi români, angajaţi
    sau colaboratori ai celebrei Opere de la Viena. Acest adevărat nucleu muzical dovedeşte
    vădite talente organizatorice şi de promovare. În plus, sunt constant
    preocupaţi să atragă spre Viena alte talente. Buna colaborare dintre ei şi Academia
    pentru tineri muzicieni a Operei de la Viena se vădeşte în audiţiile organizate
    în ultimii ani, la Bucureşti şi la Cluj.

    Drept urmare, 4 tineri români se
    bucură de avantajele acestei Academii.Ore de canto şi co-repetiţii, prezenţa pe
    scenă şi cursurile de germană îi ajută să crească profesional, în condiţii optime
    – ne asigură Eliza Marian Zurmann Anul acesta am fost în Cluj şi am
    adus voci foarte bune. Din Bucureşti am adus două soprane, iar una
    dintre ele este pe cale să facă o carieră remarcabilă pentru vârsta ei. Îi susţinem pe toţi pentru că sunt cu adevărat voci
    de excepţie. Pentru noi e mai uşor şi, sincer vorbind, nu ne costă foarte mult
    să mergem personal şi să ascultăm oameni foarte tineri care au potenţial şi nu
    întotdeauna îşi pot permite să vină ei la noi.


    Audiţiile vor continua, poate şi în
    alte oraşe… De unde se vede că românii de la Opera din Viena nu se mulţumesc
    doar să Iubească… femeia (Este numele
    spectacolului din 22 febr, preluat după o veche romanţă romînească) şi s-o
    declare, în diverse registre şi tonalităţi. Nu se limitează la promovarea
    muzicii autentice din partea noastră de Europă. Ei par decişi să deschidă cât
    mai multe uşi spre un continent unit prin scene muzicale pe care talentul şi
    profesionalismul să strălucească, dincolo de culoarea paşaportului.


  • Dokufilm „EverRestless“: Marathon am Nordpol für wohltätige Zwecke

    Dokufilm „EverRestless“: Marathon am Nordpol für wohltätige Zwecke

    Eine Reise zum Nordpol ist eine der au‎ßergewöhnlichsten Reisen, auf die man sich begeben kann. Das ist jedoch kein Hindernis für den Regisseur Sorin Florea. Der Filmemacher beginnt am 19. Februar zusammen mit dem Fotografen Adi Bulboacă und dem Sound-Designer Tudor Petre eine Expedition zum Nordpol, um einen unabhängigen Film am nördlichsten Punkt der Erde zu drehen.



    EverRestless“ erzählt die Geschichte des Marathonläufers Vlad Crişan Pop, der sich an einem der härtesten Marathons, dem 6633 Arctic Ultra Marathon, beteiligt, um Geld für krebskranke Kinder zu sammeln. So eine Nachricht ist allerdings nicht neu in den rumänischen Medien, der Rumäne Tiberiu Uşeriu, der dreifache Sieger des Yukon Arctic Ultramarathons in Kanada, hat die Ziellinie des Laufes 2020 als Zweiter überschritten. Er und Sieger Fabian Imfeld aus der Schweiz waren die einzigen von über 20 Teilnehmern, die den Nordpol-Marathon beendet haben.



    Was die zwei Geschichten jedoch unterscheidet, ist, dass eine solche Aktion eine Premiere im rumänischen Kino darstellt. Und dass alles mit unabhängigen Finanzmitteln gemacht werden soll. »EverRestless« ist über jeden von uns und wie wir unsere Gedanken kontrollieren, wenn die Wirklichkeit etwas anders zeigt“, sagt der Regisseur Sorin Florea:



    Die Teilnehmer sollen 620 Km innerhalb von neun Tagen laufen, und wir werden alles dokumentieren, beginnend mit den Vorbereitungen und bis sie die Ziellinie erreichen. Die psychische Belastung ist bekanntlich bei solchen Wettrennen — viel wichtiger als die physische. Man muss die extremen Wetterbedingungen überstehen, die Ausrüstung durch die tiefgefrorene Landschaft schleppen, und sehr häufig kommen bei Teilnehmern Halluzinationen vor. Bei den Kontrollpunkten kriegt man nur warmes Wasser zum Trinken. Dieses Jahr beteiligen sich insgesamt nur 7 Menschen, und wer das nicht zum ersten Mal macht, sagt, dass dieser Marathon der schwierigste ist.“




    2019 hat sich Vlad Pop am kurzen Wettrennen beteiligt, 6633 Arctic Ultra, und hat die Ziellinie nach 192 km als Erster überschritten, mit einem 26 Stunden-Vorsprung gegenüber dem zweiten Konkurrenten. Seine Motivation lag darin, dass er in der Stiftung für krebskranke Kinder MagicCamp ein krebskrankes Kind kennengelernt hatte, das sein Bein verloren hatte. Dieses Jahr nahm sich der Marathonläufer vor, Geld für 20 Stipendien für krebskranke Kinder zu sammeln. Warum das Filmteam mitläuft, erläutert der Regisseur Sorin Florea:



    Diese Initiative verdanken wir auch der modernen Technik, heute ist alles einfacher und wir können die Kameras und die ganze Ausrüstung einfacher mitschleppen. Natürlich sind wir nicht die ersten, die eine Dokumentation am Nordpol und in der Arktis drehen, aber unsere Vorgänger sind riesige Medienunternehmen wie die BBC. Wir hoffen, dass der Film Ende des Sommers fertig sein wird, denn wir möchten ihn auf Festivals präsentieren. Astra Film Festival hat bereits sein Interesse gezeigt, dann wird er in die Kinos kommen, aber alles der Reihe nach, zuerst müssen wir am 11. März wohlauf nach Hause zurückkommen.“




    Sorin Florea wünscht sich, dass seine Produktion die Menschen für die Notwendigkeit sensibilisiert, mehr Empathie im Umgang mit den anderen zu zeigen.

  • EverRestless – Lungmetraj independent, pe urmele lui Vlad Pop la una dintre cele mai dificile curse

    EverRestless – Lungmetraj independent, pe urmele lui Vlad Pop la una dintre cele mai dificile curse


    Poate că scurta şi intensa vizită a iernii peste România sau mai degrabă impactul emoţional pe care îl are o acţiune temerară în scop caritabil m-au îndemnat să aleg un subiect puţin ieşit din canoane. Sorin Florea, regizor, Adi Bulboacă, fotograf, şi Tudor Petre, sound designer, pornesc spre Cercul polar pe 19 februarie 2020 pentru a realiza un lungmetraj independent. EverRestless este, de fapt, povestea lui Vlad Crişan Pop, care va alerga la 6633 Arctic Ultra ca să strângă bani pentru copiii bolnavi de cancer de la MagiCAMP. Cine ţine pasul cu acest gen de ştiri va spune, poate: Ok, tocmai s-a întors cu bine, de la Polul Nord, un alt român. Cu nume mult mai cunoscut, Tibi Uşeriu. El a alergat 482 de kilometri şi a terminat pe locul doi. Bravo lui!



    Ce deosebeşte povestea pe care v-o propunem astăzi este ideea de premieră în domeniul cinematografic. Şi faptul că totul se bazează pe fonduri independente. “EverRestless este despre fiecare dintre noi şi despre felul cum alegi să-ţi controlezi mintea atunci când simţi că realitatea începe să se dilueze” afirmă Sorin Florea, regizor de documentare, TV şi poveşti care trebuie spuse. Tot el explică, pentru Radio România Internaţional:



    “Au nouă zile să termine cursa (de 620 de km) şi noi o să documentăm tot ce se întâmplă, de la pregătire la drum. Interesant e că de fapt nu contează atât de mult anduranţa fizică, cât cea mentală. Cei mai mulţi concurenţi din cursa asta au halucinaţii.În plus, trebuie să care după ei tot ce le este necesar. La check point, unde se opresc pe drum, primesc doar apă caldă. Anul ăsta sunt cu totul doar 7 participanţi şi cei care au mai fost jură că este cel mai dur maraton pe care l-au înfruntat.”



    La începutul lui 2019, Vlad Pop a participat la cursa scurtă de la 6633 Arctic Ultra. “Doar” 192 de kilometri. A terminat pe locul I, cu aproape 26 de ore avans faţă de următorul competitor. Ce l-a “mânat în luptă”, cum ar zice poetul? Fusese în tabăra MagiCAMP şi aici a cunoscut un copil care rămăsese fără un picior din cauza cancerului. Stând de vorbă cu el, Vlad a aflat că marea dorinţă a puştiului era să poată alerga. Vlad continuă să alerge tot pentru MagiCAMP. Anul acesta şi-a propus să strângă suma necesară pentru 20 de burse educaţionale. De ce aleargă echipa de trei Sorin Florea, Adi Bulboacă, şi Tudor Petre, pe lângă el, ne spune tot regizorul nostru.



    “Suntem primii care facem asta şi datorită avantajelor tehnologiei moderne. Totul e mai uşor de cărat, mai accessibil financiar. Sigur, s-au mai făcut documentare la Polul Nord sau la Arctic, dar este vorba despre companii enorme cum ar fi BBC. Filmul o să fie gata, sperăm, undeva pe la final de vară, început de toamnă. O să urmeze parcursul de festivaluri. De exemplu, cei de la Astra Film Festival ne-au şi scris să ne roage să înscriem documentarul în ediţia din acest an. După care, probabil cinematografele, taberele şi mai vedem. Deocamdată, reţineţi că ne întoacem acasă pe 11 martie.”



    Documentarul, mai spune Sorin Florea, îşi propune să adauge un plus valoric modului nostru de viaţă şi felului în care ne raportăm unii la ceilalţi. Şi să ne reamintească ce resurse extraordinare ne stau la dispoziţie prin simplul fapt că avem două mâini, două picioare şi libertatea de a îi ajuta pe cei din jur.



  • Evenimente ICR în Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului.

    Evenimente ICR în Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului.

    Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, este marcată de Institutul Cultural Român la Bucureşti, Stockholm şi Tel Aviv prin mai multe evenimente: lansări de carte, proiecţii de film, expoziţii şi dezbateri.



    Ce anume se întâmplă la Bucureşti ne explică Bela Krizbai, vicepreşedinte al Institutului. El ne reaminteşte, pentru început, că în 2019, Capitala României a găzduit premiera fimului documentar “Cine ne va scrie istoria” şi a intrat astfel într-un circuit internaţional semnificativ. Filmul amintit a rulat, pe 27 ianuarie 2019, în 200 de alte locuri de pe glob. Bela Krizbai:



    “Ne-am gândit ca anul acesta să cotinuăm în aceeaşi notă de inedit. Drept care, organizăm evenimentul în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, unde are loc prezentarea volumului “Imaginea evreului în cultura română”, de Andrei Oişteanu, în prezenţa traducătorului italian şi a unui profesor de istoria religiilor de la Salerno. Continuăm la sediul ICR cu vernisajul expoziţiei de pictură intitulată “Tinerii din România împreună împotriva urii şi a antisemitismului, pentru o lume a păcii şi a înţelegerii”. Expoziția cuprinde tablouri realizate de elevii care au participat la tabăra de pictură organizată de Fundația Filderman, din nevoia de a-i învăța pe tinerii artiști istoria adevărată. De a le prezenta suferințele, umilințele, temerile și neputințele unor oameni care au trebuit să treacă prin iadul Holocaustului doar pentru vina de a se fi născut evrei. După un moment muzical de calitate, în aceeaşi seară poate fi văzut filmul documentar “Itinerarii evreieşti în România” care abordează subiectul moştenirii lăsate de comunităţile de evrei din ţara noastră. Acele comunităţi nu mai există, dar sinagogile şi cimitirele sunt acolo şi reprezintă o parte integrantă şi foarte importantă a istoriei şi culturii poporului român.”



    Devreme ce cultura, mai ales în practica internaţională, are “graniţe” tot mai deschise şi mai fluide, să ţii pasul cu ea devine o provocare evidentă. O altă parte importantă a ecuaţiei este moştenirea — cum bine spunea invitatul nostru. Pornind de la ideea, firească, a punerii unor asemenea moşteniri pe harta culturală şi turistică a României şi a rolului ICR în acest proces, am căutat răspuns tot la Bela Krizbai :



    “Să ştiţi că este o idee care ne preocupă de mulţi ani. Eu mi-am desfăşurat anterior activitatea şi la Ministerul Afacerilor Externe şi cunosc foarte bine această componentă a culturii române. Aveţi dreptate, nu este suficient de bine şi de mult pusă în valoare. Dacă vorbim despre Bucureşti, care are o moştenire evreiască impresionantă, încă nu am văzut programe coerente pentru revitalizarea şi punerea ei pe hartă, în context cultural sau turistic. În ţară au fost şi sunt proiecte mai mult sau mai puţin curajoase, la Timişoara, la Braşov, la Iaşi, la Cluj. Însă există, într-adevăr, nevoia de coordonare între instituţiile statului care au competenţe în domeniu şi asociaţiile, organizaţiile, fundaţiile care ar dori să se implice. Mai ales că, alături de moştenirea culturală evreiască, există aici şi impresionante moşteniri culturale armeneşti, săseşti, ungureşti şi altele. Eu cred că ICR ar trebui sau ar putea să îşi asume rolul de vârf de lance în această strategie, având 18 reprezentanţe în străinătate şi experienţă în organizarea de evenimente de promovare a culturii, cu toate componentele ei.”



    Ideea unei asemenea strategii este adesea invocată în România. Eforturi există, dar parcă nu reuşesc să se coordoneze într-un tot mai armonios. Cum speranţa ne însoţeşte, tradiţional, măcar la fiecare început de an, n-ar fi rău ca pe adresa ICR să apară un număr apreciabil de proiecte pe această temă. Ei s-au declarat deschişi tuturor propunerilor.



  • ArtSmart: Kunstförderung auf allen Levels

    ArtSmart: Kunstförderung auf allen Levels

    ArtSmart: Unter diesem Namen bieten eine Galerie, ein Kunstauktionshaus und Kunstraum im Zentrum von Bukarest eine breite Plattform zur Förderung der Kunst und der Künstler in Rumänien. Die PR-Managerin Alina Panico bezeichnet ArtSmart als Aktion zur Kulturförderung. Warum nicht die Kultur jeden Tag feiern? Diese Frage sei der Ausgangspunkt des Projektes gewesen, sagt unsere Gesprächspartnerin:



    Wir sorgen dafür, dass wir jeden Monat den Kunstbegeisterten eine Auswahl temporärer oder ständiger Ausstellungen aus Museen, Kunstgalerien aus dem In- und Ausland zur Verfügung stellen, egal ob es sich um klassische, moderne oder zeitgenössische Kunst handelt. Wir fördern sowohl die Museen als auch die rumänischen Künstler, die sich an Ausstellungen im In- oder Ausland beteiligen. So zum Beispiel die Ausstellung EUROPALIA bei Musées des Beaux-Arts in Brüssel, die sehr gut besucht wurde.“



    Zu den Veranstaltungen mit einem zahlreich anwesenden Publikum zählen die den Künstlern Gheorghe Petraşcu, Sabin und Theodora Popp, Dan Hatmanu, Mircea Roman gewidmeten Ausstellungen. Wie ArtSmart funktioniert, erläutert Alina Panico:



    ArtSmart sucht auf den Webseiten rumänischer und ausländischer Museen oder anderer Kunsträume, die interessante Ausstellungen organisieren, um sozusagen nach Projekten zu fischen. Sollte es um Künstler gehen, die nicht berühmt sind, wie das Künstlerpaar Sabin und Theodora Popp, dann versucht ArtSmart, dem Publikum zu helfen, den Stil der Künstler zu entdecken oder wiederzuentdecken.“



    Ein weiteres Projekt von ArtSmart bezeichnet die PR-Managerin als besonders inspirierend:



    Im Monat Januar haben wir im Raum ArtSmart eine Skulpturausstellung in Bukarest organisiert. Wir haben ausgezeichnete Exponate ausgestellt, die in einem Kulturzentrum im ersten Bezirk zu finden sind. Dieses Projekt wird dem Bürger gewidmet. Als Inspiration dient dem Künstler Mircea Roman der Mensch, der heute mehr als je in Gedanken versunken scheint. Er geht auf der Stra‎ße und vergisst einfach, zu lächeln. Die Ausstellung regt zum Nachdenken an, regt uns dazu an, zu uns selbst zurückzukehren, weil der Künstler selber danach strebt, und wir freuen uns, solche Künstler im In- und Ausland fördern zu dürfen. Sie sollen dem breiten Publikum näher gebracht werden weil sie es verdienen.“

  • ArtSmart, instrument de promovare larg accesibil a artei şi artiştilor din România

    ArtSmart, instrument de promovare larg accesibil a artei şi artiştilor din România

    Expoziţii
    dedicate lui Gheorghe Petraşcu, cuplului interbelic Sabin şi Theodora Popp,
    ieşeanului Dan Hatmanu sau sculptorului Mircea Roman, la 30 de ani de
    activitate. Sunt informaţiile care apar în ianuarie 2020 pe ArtSmart,
    newsletter lunar al ARTMARK – galerie, casă de licitaţii şi spaţiu pentru
    evenimente culturale din centrul Bucureştilor.



    Alina Panico, responsabil PR şi specialist în
    comunicare explică:


    De fapt, ArtSmart
    este o acţiune de promovare culturală: haideţi să sărbătorim cultura în fiecare
    zi! Ne îngrijim ca, în fiecare lună să punem la dispoziţia iubitorilor de
    frumos o selecţie a celor mai deosebite expoziţii, temporare sau permanente,
    din muzee, galerii, pavilioane de artă, din ţară şi de peste hotare – acolo
    unde participă şi România. Fie că vorbim despre artă clasică, modernă sau
    contemporană. Şi atunci promovăm atât muzeele, cât şi artiştii români prezenţi
    în expoziţiile din ţară sau din afara ei.

    Cum a fost, de exemplu, expoziţia
    EUROPALIA, de la Musées des Beaux-Arts din Bruxelles, unde ne-am bucurat de un
    mare număr de vizitatori. În newsletter punctăm cele mai interesante expoziţii
    ale lunii în curs, cu o descriere scurtă, precizarea organizatorilor – pentru
    că şi eu au nevoie de promovare – a curatorului/curatorilor, la fel de importanţi şi ei.
    Plus o imagine reprezentativă pentru acea expoziţie. Odată accesată imaginea,
    ea duce spre pagina muzeului sau a galeriei de artă.







    Cu o bază largă de abonaţi, ArtSmart pescuieşte- după
    propriile cuvinte ale Alinei – prin site-urile muzeelor de artă clasică şi
    contemporană, din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Tulcea,
    Deva, Brăila, Baia Mare sau orice alt loc care are sau aduce o expoziţie
    interesantă. Şi pe site-urile din afara ţării, cum aţi auzit.


    Dacă artiştii sunt mai puţin cunoscuţi, cum este cazul
    cuplului Sabin şi Theodora Popp, caută să ajute publicul interesat să descopere
    sau redescopere stilul acestor creatori pe care perioada anilor ’20 nu i-a pus suficient în valoare. Dacă
    sunt văzuţi într-o lumină mai puţin favorabilă, cum este cazul pictorului Dan
    Hatmanu (asociat automat cu realismul de tip socialist), caută să pună în valoare
    alte faţete ale artistului.


    Cât despre expoziţia care îl are în centru pe Mircea
    Roman, la 30 de ani de când şi-a lăsat amprenta în peisajul artei româneşti, să
    ascultăm cuvintele Alinei Panico, responsabil PR şi specialist în comunicare:







    Şi am încheiat
    această prezentare (din ianuarie 2020), cu o expoziţie de sculptură din
    Bucureşti. Nişte opere excepţionale care se găsesc la un centru cultural din
    sectorul 1. Mai mult, acest proiect este dedicat cetăţeanului. Inspiraţia lui
    Mircea Roman a fost omul, care a devenit astăzi îngândurat, merge pe stradă şi
    uită să zâmbească… expoziţia e cumva un îndemn să ne întoarcem la noi, pentru
    că artistul însuşi aspiră la propria reconstrucţie prin intermediul operelor pe
    care le face şi pe care le aduce în faţa noastră. Iar noi ne bucurăm că avem prilejul să promovăm asemenea artişti şi
    lucrările lor, expuse şi în România şi în afara ei. Sunt proiecte, şi nu doar
    în domeniul artelor vizuale, care merită să fie pe larg oglindite, pentru ca
    publicul din ţară şi cel din dispora să ştie că ele există.





    Informaţia este peste tot şi astăzi ştim în general să o
    căutăm. Nu mă refer aici la comunităţile izolate sau cenzurate, care au acces
    dificil la noile tehnologii de comunicare, evident. În schimb, mă gândesc cât
    de important este să pescuim – cum spunea invitata de astăzi – prin apele, când
    mai limpezi, când mai tulburi ale unei lumi care are definiţii uneori dramatic
    diferite pentru cuvântul frumos.

  • Naista Andreea Chira din Austria, despre proiectele muzicale din noul an, 2020

    Naista Andreea Chira din Austria, despre proiectele muzicale din noul an, 2020

    Naista Andreea Chira din Austria, despre proiectele muzicale din noul an, 2020.


  • Eventi teatrali nel 2019

    Eventi teatrali nel 2019

    Il 2019 è stato un anno in cui i festival di teatro organizzati in Romania hanno confermato, mentre altri, più piccoli, hanno riaffermato la loro apertura verso gli scambi culturali con certe zone, verso la sperimentazione e verso la comunità locale. Altri hanno avuto la prima edizione nel 2019. In breve, un’atmosfera sempre più variegata nel mondo del teatro, con legami sempre più stretti con l’evoluzione del teatro contemporaneo in Europa e con una maggiore attenzione nei confronti del pubblico.



    Oana Cristea Grigorescu, critico di teatro e membro dell’UNITER, ha partecipato a gran parte di questi festival, spesso come membro di una giuria specializzata. Ecco alcune delle sue opinioni: “In fondo, è una tradizione fare bilanci, guardare retrospettivamente l’anno che si sta per concludere e trarre conclusioni, parziali. Soprattutto perché i festival sono un tipo di eventi che non manca nel mondo del teatro romeno. Ci sono sempre più festival in quasi tutte le città con teatri importanti. Io penso che, al di là del desiderio di mostrare quello che è migliore, notiamo uno sguardo sempre più attento al pubblico ed era, da molti anni, necessario nella gestione delle istituzioni dello spettacolo. I teatri si rivolgono soprattutto al pubblico locale, portando un “campione” di quello che è più rappresentativo nella loro attività, ma anche di quello che è importante nel mondo dello spettacolo in Romania. E illustrano la direzione in cui va il teatro contemporaneo: quella sperimentale, performativa.”



    Esistono, come si sa, alcuni festival prestigiosi, di grande portata, nel mondo del teatro europeo e oltre. Come direbbero gli appassionati di cinema, “con più incassi”. Il Festival Internazionale di Teatro di Sibiu (FITS), il Festival Nazionale di Teatro di Bucarest (FNT), il Festival Internazionale Interferenze di Cluj. Non dimentichiamo che un grande successo al FITS è stato lo spettacolo “The Scarlet Princess” che l’anno prossimo sarà presentato in un’ampia tournee nel Giappone. Il 17, 18 e 19 dicembre 2019, lo spettacolo è stato messo in scena a Bruxelles, al Festival Internazionale d’Arte EUROPALIA, alla presenza di oltre 60 rappresentanti delle autorità e invitati di spicco. Ovviamente, spettacoli di successo del genere sono, di solito, firmati da registi famosi, che riempiono le sale. Nel nostro caso, parliamo di Silviu Purcărete.



    È interessante anche sottolineare che, oltre a questi spettacoli di altissimo livello, in Romania si notano anche altre tendenze. Oana Cristea Grigorescu spiega: “Menzionerei anche un altro festival di teatro molto importante — TEST, organizzato a Timişoara, dal Teatro Ungherese e dal Teatro Tedesco della città. Si tratta di nuovo di un’apertura, stavolta verso la zona dei Balcani, infatti, verso i Paesi dell’ex blocco socialista. Sono legami culturali che sono, in un certo modo, in fase di recupero. In questo caso è importante l’esplorazione, nell’ambito del festival soprattutto, della zona performativa sperimentale e della relazione del teatro con la società, un rapporto che porti allo sviluppo dello spirito critico dello spettatore. Quello che trovo caratteristico e fondamentale per quest’anno è proprio lo sforzo e il desiderio di alcuni festival di consolidare un certo profilo e di seguire costantemente un certo tipo di programmi volti a contribuire allo sviluppo della società. Penso al Festival di Teatro di Piatra Neamţ, che include anche alcuni spettacoli internazionali. La direttrice del Festival e del teatro della città, la regista Geanina Carbunariu, sceglie ogni anno un determinato tema, di solito, orientato verso il pubblico. Lo slogan del 2019 è stato SUCCESO e ci ha proposto di meditare sul significato di oggi di questa parola, così utilizzata.”



    ​La conclusione, parziale, come direbbe la nostra interlocutrice, è incoraggiante: i festival di teatro organizzati in Romania nel 2019 hanno indicato lo sviluppo del teatro in più direzioni. Se il numero delle produzioni non è stato necessariamente spettacolare, se le produzioni non sono state tutte di altissimo livello, invece il teatro indipendente si è affermato e continua ad affermarsi sempre di più, soprattutto negli ultimi dieci anni. Una prova è il fatto che è riuscito ad accedere anche alle selezioni ufficiali di festival organizzati da istituzioni prestigiose. Gli indipendenti hanno puntato su un tipo di teatro documentario, di teatro politico e sociale, che mette in risalto e stimola la nuova drammaturgia. Si mettono in scena molti testi scritti appositamente per gli indipendenti. Il che vuol dire che è arrivato, probabilmente, il momento che lo status dei teatri e degli artisti indipendenti sia preso seriamente in considerazione, non solo tramite progetti isolati, ma tramite strategie e strutture che possano offrire loro un appoggio costante.

  • Evenimente teatrale ale anului 2019

    Evenimente teatrale ale anului 2019

    2019 – un an în care festivalurile teatrale
    româneşti consacrate au confirmat, în timp ce altele, de mai mici dimensiuni,
    şi-au reafirmat deschiderea spre schimburile culturale cu anumite zone, spre
    experiment şi spre comunitatea locală. Iar altele au fost la prima ediţie. Pe
    scurt, un peisaj teatral tot mai variat, mai racordat la evoluţia teatrului
    contemporan din Europa, mai atent la public.


    Oana Cristea Grigorescu, critic de
    teatru şi membru UNITER, a participat la mare parte dintre aceste festivaluri.
    Adesea ca membră a unui juriu de specialitate. Câteva dintre opiniile ei ies în
    evidenţă.

    Este o tradiţie, în fond, să facem
    bilanţuri, să privim anul care se încheie şi să tragem concluzii, parţiale. Mai
    ales să festivalurile sunt un gen de evenimente de care viaţa teatrală
    românească nu duce lipsă.Sunt din ce în ce mai multe festivaluri în mai toate
    oraşele cu teatre importante. Eu cred că, dincolo de dorinţa de a arăta ce e
    mai bun, înregistrăm o privire tot mai atentă spre public. Şi ea era de mulţi
    ani necesară în managementul instituţiilor de spectacol.Teatrele se adresează
    mai ales publicului local, aducând câte
    o mostră din ceea ce e reprezentativ pentru ele, dar şi din ceea ce e
    important în spectacologia românească. Şi ilustrând
    direcţia spre care merge teatrul contemporan: experimentală, performativă.



    Există, cum bine se ştie, câteva
    festivaluri extinse şi prestigioase în lumea teatrală europeană şi dincolo de
    ea. Festivaluri cu box-office, cum ar spune cinefilii. Festivalul Internaţional
    de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti
    (FNT), Festivalul Internaţional Interferenţe
    de la Cluj. Să nu uităm că un mare succes al FITS este spectacolul
    Povestea prinţesei deocheate care va fi prezentat anul viitor într-un amplu
    turneu în Japonia. Pe 17, 18 şi 19 decembrie 2019 spectacolul s-a jucat la
    Bruxelles, la Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA, în prezenţa a peste
    60 de oficiali şi invitaţi de marcă. Desigur, asemenea succese sunt, de regulă,
    semnate de regizori consacraţi, care fac săli pline. În cazul nostru, Silviu
    Purcărete.


    Interesant de subliniat este faptul
    că, pe lângă aceste spectacole de vitrină, se afirmă în România şi alte
    tendinţe. Oana Cristea Grigorescu explică:

    Aici aş aminti şi un alt foarte important
    festival internaţional de teatru – TEST – de la Timişoara. Organizat de Teatrul
    Maghiar şi de cel German din oraş. Este vorba iarăşi de o deschidere, de data
    aceasta spre zona Balcanilor, în general a ţărilor fostului bloc socialist.
    Sunt legături culturale care se află, cumva, în curs de recuperare. Importantă
    este aici explorarea în festival a zonei performative experimentale mai ales. Şi
    a relaţiei teatrului cu societatea, o relaţie care să ducă la dezvoltarea
    spiritului critic al spectatorului. Ce găsesc definitoriu pentru acest an este
    tocmai efortul şi dorinţa unor festivaluri de a-şi consolida un profil şi de a
    urmări consecvent un anume tip de programe care să contribuie la dezvoltarea
    comunităţii. Aici mă mai gândesc la Festivalul de teatru de la Piatra Neamţ,
    care include şi câteva spectacole internaţionale. Directoarea festivalului şi a teatrului de acolo, regizoarea
    Geanina Carbunariu, alege în fiecare an o temă anume. De regulă, orientată spre public.
    Sloganul din 2019 a fost SUCCES
    şi ne-a propus să medităm asupra a ceea ce înseamnă azi acest cuvânt, atât de
    mult folosit.






    Concluzia, parţială (cum
    bine spune specialista noastră), este una încurajatoare şi dătătoare de hrană
    pentru gânduri: festivalurile teatrale din România anului 2019 au dat măsura
    dezvoltării teatrului pe mai multe direcţii. Dacă debitul de producţie nu a
    fost neapărat spectaculos, dacă producţiile nu au fost toate de nivel maxim, în
    schimb teatrul independent s-a afirmat şi se afirmă tot mai hotărât. Mai ales
    în ultimii zece ani.Dovadă: a reuşit cu brio să intre şi în selecţiile oficiale
    ale unor festivaluri organizate de instituţii consacrate. Independenţii şi-au
    asumat un tip de teatru documentar, teatru politic,social, care pune în valoare
    şi stimulează dramaturgia nouă. Se joacă multe texte dramatice special scrise pentru
    independenţi. Ceea ce înseamnă că a venit, probabil, momentul ca statutul
    teatrelor şi al artiştilor independenţi să fie luat serios în calcul. Şi nu
    doar prin proiecte punctuale, ci prin strategii şi poate chiar prin structuri
    care să ofere sprijin consecvent.

  • Andreea Chira si darurile ei muzicale

    Andreea Chira si darurile ei muzicale

    Tânăra naistă româncă, stabilită la Viena, şi Ansamblul austriac Kahlo prezintă lucrări celebre de Crăciun, miercuri 11 decembrie, la Sala Radio din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Ambasada Austriei la Bucuresti, Forumul Cultural Austriac si Radio Romania Muzical, cu sprijinul Orchestrelor si al Corurilor Radio. Concertul se numeşteIarna”şi face parte din Anotimpuri, proiect iniţiat de Andreea Chira. Şi-a luat inspiraţia din celebra serie de concerte ale lui Antonio Vivaldi, iar proiectul s-a extins pe tot parcursul anului 2019, la Viena. Andreea Chira explică:



    “În ceea ce priveşte repertoriul, în prima parte a concertului interpretăm muzică clasică, iar în cea de-a doua parte îmbinăm muzica austriacă, muzica românească şi muzica de film din repertoriul internaţional. În aranjamente clasice.(3 si 16). Pentru mine este o perioadă specială. Prin colindele româneşti, aduc muzica de acasă mai aproape. E o perioadă în care petrec împreună cu familia, iar prin muzică încerc să exprim toate aceste trăiri.”




    Cine este Andreea Chira? Cele mai actualizate răspunsuri le putem găsi pe site-ul ei. Totuşi, de acolo nu aflăm că şi-a făcut studiile la Bucureşti, la Colegiul Naţional de Arte“Dinu Lipatti”. Povesteşte adesea, cu umor, că obişnuia de mică să cânte prin casă, cât o ţineau plămânii. Se pare că părinţii au cedat nervos şi au dus-o la un profesor de muzică. Să-i testeze auzul şi simţul ritmului. Vocea era din categoria taxată de obicei cu adjectivul “îngrozitor”, după cum spune chiar Andreea. În urma discuţiei, familia a optat pentru şcoala specializată şi aşa a ajuns fetiţa de atunci la Colegiul Lipatti. Astăzi, e o tânără frumoasă, cu ochi verzi, care te privesc misterios de după naiul ei norocos.



    A cântat alături de I Solisti Veneti, sub bagheta lui Claudio Scimione. A fost oaspete de onoare al Filarmonicii “Oltenia” din Craiova, sub conducerea lui Gian Luigi Zampieri. În vara lui 2018, a participat la Festivalul Veneto, din nou alături de I Solisti Veneti, iar la începutul lui 2019, a fost invitată să ţină un masterclass de trei ani în Coreea de Sud. A fost a treia naistă din România invitată să cânte în China, la Festivalul Naiului (2-6 iulie 2019).



    Ne întoarcem la concertul găzduit de Sala Radio din Bucureşti şi ascultăm invitaţia Andreei Chira: “Sigur că vă aşteptăm cu drag la concert. Eu sper să vă aduc toată muzica şi emoţia cât mai aproape de suflet. Pentru zilele ce vin, le doresc tuturor Sărbători fericite şi toate cele bune!”



    Pe iubitorii de muzică, şi nu sunt puţini, îi sfătuiesc să ţină aproape de Andreea Chira. Proiectele ei pentru 2020 sunt de-a dreptul pasionante. E suficient să vă spunem că unul dintre ele conţine câteva cuvinte-cheie: şcoală, copii, pahare cu apă. Şi nu, nu este vorba despre farse. Sper că v-am stârnit curiozitatea!

  • Ștefan Maitec, artist vizual care trăieşte și lucrează la Paris

    Ștefan Maitec, artist vizual care trăieşte și lucrează la Paris

    Ștefan Maitec, artist vizual care trăieşte și lucrează la Paris. Împreună cu soţia sa, Dana
    Maitec, a pus la punct expoziţia Lemn Aur
    Lumină de la Muzeul Naţional de Artă a României, încă în desfăşurare până
    pe 31 ianuarie 2020, dedicată părinţilor săi, Sultana şi Ovidiu Maitec, două
    repere ale artei vizuale româneşti din ultima jumătate de veac.


  • Expoziţia-eveniment Lemn Aur Lumină

    Expoziţia-eveniment Lemn Aur Lumină

    Muzeul
    Naţional de Artă al României – alături de doi artişti români veniţi de la Paris
    – oferă publicului din Bucureşti un adevărat regal cultural.
    Expoziţia-eveniment Lemn Aur Lumină este cea
    mai amplă retrospectivă din ultimul deceniu dedicată Sultanei și lui Ovidiu
    Maitec, într-un dialog vizual inedit cu Dana și Ştefan Maitec.




    Maitec este un
    nume reper pentru o bună parte din
    parcursul artei vizuale românești a ultimei jumătăţi de veac. Din
    31 octombrie 2019 până în 31 ianuarie 2020, Muzeul Național de Artă al României
    găzduieşte acest eveniment. Dana şi
    Ştefan Maitec au venit în ţară din Capitala Franţei, unde s-au stabilit şi
    afirmat artistic printr-o nouă tehnică fotografică, numită de ei art
    mirroring vivid.




    Lucrează
    împreună, în atelierul de pe lângă Place d’Italie, şi tot împreună au
    constituit Fundaţia Maitec. Prietenii i-au îndemnat insistent să pună la punct
    – cu ajutor din România -o retrospectivă
    amplă închinată celor doi care i-au fost părinţi lui Ştefan, iar Danei
    socrii. Dacă nu ar fi folosite în exces, aş adăuga şi cuvintele model de viaţă
    – pentru că Dana şi Ştefan Maitec par la fel de nedespărţiţi ca şi cei care
    le-au dat numele de familie şi dragostea pentru artă.




    Ce au reuşit,
    după un an şi jumătate de gândire şi planificare şi colaborare cu autorităţile
    de la Bucureşti, spune Dana Maitec. Expoziţia
    este foarte ofertantă. Chiar dacă noi nu am putut să aducem lucrări din ţară şi
    din străinătate. Şi sălile de la Muzeul de artă sunt splendide. Cred că sunt
    cele mai frumoase săli pe care am fi putut vreodată să le avem la dispoziţie
    pentru un asemenea eveniment. Din păcate, ne-am întâlnit şi cu refuz din partea
    unor muzee. Muzeul naţional de artă contemporană, de exmplu a refuzat să ne
    împrumute lucrările. O premieră. Nu ştiu care sunt motivele, ei au invocat un
    inventar


    De la Ştefan
    Maitec mai aflăm că, aparent, în muzeele bucureştene nu există un inventar
    complet al operelor semnate de Sultana şi Ovidiu Maitec, iar unele sunt
    degradate sau lipsesc pur şi simplu. Sunt puţine situaţiile de acest fel – ne
    asigură amândoi – dar ei sunt hotărîţi să le remedieze. Iniţial, au avut în gând
    o idee legată doar de Sultana şi Ovidiu Maitec.Le era greu să accepte ideea de
    a expune şi ei, pentru că aveau cumva impresia că se caţără pe numele celor
    doi. Ştefan Maitec mărturiseşte: Iniţial
    am pornit de la această idee. Să atragem atenţia asupra valorii celor doi
    artişti – valoare de patrimoniu şi inovatoare. Ţinând cont de perioada în care
    s-au dezvoltat – anii 1960-1970. Şi i-au format pe alţii la rândul lor. Ovidiu
    Maitec a creat o adevărată şcoală de sculptură în lemn, la Bucureşti. În plus,
    am constatat că în Capitală nu există niciun monument Maitec. Un sculptor cu
    recunoaştere internaţională certă. Englezii de exemplu l-au considerat urmaşul
    direct al lui Brâncuşi. Prin limbajul direct şi inovativ. Cu referire la
    tehnica lui prin care introduce lumina şi aerul în interiorul materiei. Şi
    Mircea Eliade vorbeşte despre această caracteristică a operei lui Ovidiu
    Maitec




    Organizatorii
    de la Bucureşti, tânăra care este curator, dar şi colecţionarii particulari
    care au împrumutat din lucrări pentru a contribui la reuşita evenimentului sunt
    primii pe lista de mulţumiri a soţilor Maitec.La fel de plăcut îi impresionează
    reacţia tinerilor care vin să vadă retrospectiva din clădirea fostului Palat
    Regal de la Bucureşti. În sala Ovidiu şi Sultana Maitec se minunează când văd
    că asemenea sculpturi şi asemenea tablouri au fost create în anii aceia. Există
    acolo lucrări din anii ’60. ’70, ’80 si ’90. După care, trec în sala Dana şi
    Ştefan Maitec şi admiră lucrările şi instalaţiile interactive din seria Reflections.


    Dana şi Ştefan
    Maitec au planuri mari şi sunt în negocieri pentru aplicarea lor în practică.
    Văzând interesul major faţă de expoziţie, vor să o itinereze prin mai multe
    oraşe: Iaşi, Arad, Târgu Mureş, Cluj, Galaţi. Plus cel puţin un muzeu din
    Basarabia. Păstrează bine în minte ideea monumentului şi se bazează mai ales pe
    generaţiile tinere, în efortul de a reinstala numele Maitec în locul care i se
    cuvine.