Letizia Timofte, elevă română din Belgia, co-autoare, împreună cu Ovidiu Gligu, a volumului “Copiii mari devin bizari”.
2021 a fost declarat de către Patriarhia Română Anul omagial al pastorației românilor din afară României”. Aşa a luat naștere proiectul Credință fără granițe” (versiunea în franceză, Foi sans frontières”), în cadrul căruia grupe de copii şi tineri din România şi din străinătate au desfăşurat activităţi catehetice cu carcater educaţional şi cultural-artistic. Participanţi la proiect au fost şi cei doi co-autori ai cărţii “Copiii mari devin bizari”, apărute la editura românească Sfântul Ierarh Nicolae: Ovidiu Gligu, scriitor şi profesor de religie în Belgia, şi Letizia Timofte, elevă română din Belgia. Volumul se bucură de ilustraţii semnate de elevi din România, inclusiv de un student român din Belgia.
În timpul pandemiei am făcut un grup pe Whatsapp cu tineri români din Belgia şi din România, să ne descoperim unii pe alţii, şi am făcut mai multe mici proiecte, printre care cel mai mare, cred, a fost să scriem pe viitor poate o carte. Ne-am propus mai mulţi, dar din păcate avem toţi şcoală şi e cam dificil să scriem o carte şi până la urmă am rămas eu. Eu am scris despre un personaj care trăieşte în Belgia, o cheamă Elena, are 12 ani şi creşte, vedem cum avansează în relaţia ei cu părinţii şi cu şcoala. Cea mai importantă ar fi relaţia de prietenie foarte strânsă pe care Elena o are cu o fată din România, Oana, iar cealaltă relaţie foarte importantă este cea cu mama ei, cu care nu prea se înţelege, fapt care o şi răneşte foarte mult. Avem de gând să continuăm “Copiii mari devin bizari” cu un al doilea roman. Copii mari devin bizari pentru că vine adolescenţa şi din copil devenim parcă dintr-odată un fel de adult. Eu sunt destul de convinsă că adulţii până la urmă sunt nişte copii mari.”
Letizia Timofte are 17 ani, este în clasa a XI-a la liceul Saint-Laurent din Marche-en-Famenne, un oraș francofon în sud-estul Belgiei, în regiunea valonă. Citeşte şi scrie foarte, mult mai ales în jurnalele ei, a ajuns acum la al şaselea. Are şi un mesaj pentru toţi tinerii care îi vor citi cartea:
Sper să se înţeleagă mereu cu părinţii lor bine, cât se poate, să nu aibă lucruri de ascuns faţă de ei, să li se poată destăinui, pentru că sunt persoanele care ţin la noi cel mai mult. În plus, dacă avem o relaţie bună cu părinţii noştri, e foarte posibil să avem o relaţie bună cu copiii noştri la rândul nostru, dacă vom avea.”
Tânăra co-autoare română a cărţii “Copiii mari devin bizari” Letizia Timofte, care trăieşte în Belgia, s-a născut în Italia, unde a trăit până la vârsta de 5 ani.
Eu m-am născut în 2005, părinţii mei locuind atunci în Italia, lângă Massa-Carrara, o regiune renumită pentru marmură, iar la 5 ani am ajuns în România, cu toată familia, pentru că părinţii mei au decis să meargă în România cu noi şi am stat în judeţul Suceava la bunici, în comuna Forăști, până pe la 10 ani. Mama mea a găsit de lucru în Belgia şi am venit apoi cu toată familia în Belgia, aveam atunci spre 11 ani. Eu mă consider româncă 100% în primul rând pentru că am părinţii români şi pentru că nu pot să mă consider italiancă sau belgiancă din niciun motiv, sunt româncă pentru că în România am familia. Mi-e foarte dor de contactul pe care îl aveam cu natura. Aici, în Belgia, totul e aşa de trist parcă, în România putem să redescoperim legătura pe care o avem de fapt cu pământul. Mi-e foarte dor de locul în care au trăit bunicii mei. Am admirat că ei se puteau descurca cu puţin.”
În România, Letizia Timofte are încă mulţi prieteni dragi. Aceştia se adaugă prietenilor ei români de la alte şcoli din Belgia, cu care comunică prin internet sau se întâlneşte în vizitele sale de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domului” din Vedrin-Namur.
Majoritatea pritenilor sunt în România, mai ales verişorii mei din Suceava, care sunt şi cei mai buni prieteni ai mei şi care mereu îmi spun: «Letizia, întoarce-te la noi!».”
Încă elevă la liceul Saint-Laurent din localitatea belgiană Marche-en-Famenne, Letizia Timofte ne spunea cum se gândeşte la viitor, unde ar vrea să studieze.
M-am gândit, dar încă nu ştiu. Probabil ceva legat de drept sau economie, chiar dacă sunt cam diferite. La ţară, încă nu m-am gândit, aş vrea mult să fac în România totuşi. Probabil la Iaşi, pentru că e mai aproape de unde locuiesc eu în România, dar şi Sibiul sau Clujul mi-ar plăcea foarte mult. Am o soră mai mare, o soră mai mică şi doi fraţi mai mici. Sora mea mai mare e la Universitatea din Bruxelles şi studiază stomatologia. Toţi vrem să ne întoarcem în România. Dar eu trebuie să îmi termin şcoala aici la anul. România pur şi simplu este ţara cea mai frumoasă pe care pot să o văd. Acolo mă simt chiar ca acasă, mereu când vine vara îmi spun că în sfârşit merg acasă cu «A»”.
